De ce nu mai vezi biblioteci în casele românilor

Foto: Inquam Photos/ Bogdan Danescu

Într-un articol recent pretindeam, citând statistici oficiale, că românul educat din zona administrativă, de business, juridică, militară, medicală, mass-media etc. nu mai citește sau, mai bine zis, o face într-o doară. Mai susțineam că bibliotecile au început să dispară. Fenomenul, scriam, a devenit rar, iar când te lovești de el, mirarea seamănă cu a bețivului din romanul lui Scott Fitzgerald care, nimerind în biblioteca lui Jay Gatsby, constata uimit că, pe rafturi, cărțile erau reale, cu pagini și toate cele, nu doar coperți. Mai pretindeam că un cititor pasionat – părere strict personală – va prefera experiența lecturii unei cărți tipărite echivalentului său electronic. (Pentru avantaje-dezavantaje, las aici un link .)

Ei bine, atât mi-a trebuit. Imediat am fost ironizat că „Mie trebuie să-mi miroasă a hârtie tipărită, altfel nu intru in starea de citit"! Sau, alt cititor, “Nu pot să înțeleg de ce aș alege să pun si eu umărul la defrișări doar pentru că ne plac cărțile tipărite. 5 copaci din 100 sunt tăiați în fiecari zi pentru hârtie tipărită”. Altcineva: “Aș putea merge până într-acolo încât să afirm că publicarea de cărți în format clasic este aproape un act de barbarie.”

Majoritatea, însă, în scurte note ex cathedra, îmi explicau ceea ce, snob fiind, refuzam a înțelege/accepta, faptul că, odată cu expansiunea formatului digital, bibliotecile clasice deveniseră obiecte de mobilier desuete și, în consecinţă, d-aia nu le mai întâlneam. Lumea pășise victorioasă în mileniul al treilea, iar eu rămăsesem agățat nostalgic de imaginea sufrageriei comuniste.

Mai departe voi argumenta, pe scurt, că motivul pentru care bibliotecile și-au luat tălpășița din locuințele românilor e altul, mult mai banal.

În 2018 , Barometrul de Consum Cultural arăta că, în anul precedent, 69% dintre români nu citiseră măcar o carte. Nu cred că situația s-a schimbat în mod dramatic de atunci.

Piața de carte din România e estimată la 60 de milioane de euro, incomparabilă cu vânzările anuale de carte din Italia, de două miliarde de euro. Piața cărții din Germania, cea mai mare din Europa, se ridică la 9 miliarde de euro anual, cea din Ungaria - la 140 milioane de euro, cea din Bulgaria (cu o populație de 7 milioane) – la 60 milioane de euro, iar în Slovenia (două milioane de locuitori), la 75 de milioane de euro.

Traduse în cifre pe cap de locuitor, rezultă că, față de cei 108 euro cheltuiți de către un german, 66 euro – un italian, 37 – un sloven, 14 – un ungur și 8,5 – un bulgar, românul cheltuie fantastica sumă de 3 euro.

Că acești 3 euro sunt pentru achiziționarea unor cărți în format digital sau clasic, chiar nu contează. Cifra 3 e singura relevantă.

Și aici vreau să fac o completare esențială.

Germania, din punctul de vedere al implementării politicilor ecologice, e mult mai atentă cu protejarea mediului înconjurător decât România. Cu toate acestea, din cei 108 euro anuali cheltuiți de un neamț pentru cumpărarea unor cărți (în altă parte, am găsit că bugetul mediu anual alocat ar fi 135 euro), aproximativ 5.1 euro erau rezervați în anul 2017 pentru achiziția de cărți în format digital. Ceea ce însemna că minim o sută de euro erau rezervați pentru achiziția unor cărți tipărite. Sau, în procente, 5 % reprezenta achiziția de cărți în format electronic, iar 95%, în format clasic. Pentru anul 2020, era prognozată o piață a cărților în format digital în valoare de 370 milioane de dolari (313 milioane euro).

În Statele Unite, în 2019, vânzările de cărți în format digital reprezentau între 14.3% și 19% din total. În primele trei luni ale anului 2020, piața americană de carte a înregistrat, pe fondul unei creșteri a audiobook-urilor și, surpriză, a cărților în format printat, o scădere a numărului de ebook-uri care au înregistrat venituri de 232 milioane de dolari, comparativ cu cele 1.67 miliarde pentru cărțile printate și 155 milioane pentru audiobook-uri. 

Ce încerc să subliniez prin aceste date (mai multe găsiți în link-urile atașate) este că, deși lectura în format digital și audio e într-o continuă ascensiune, la ora actuală, peste tot în lume, cu atât mai mult în țările unde ebook-urile și audiobook-urile au devenit un produs de masă, cărțile în format print domină piața de profil într-o manieră zdrobitoare. Și, cumva, acestea trebuiesc depozitate într-un spațiu special destinat, biblioteca. Care a dispărut din locuința românului nu fiindcă se cumpără mai multe cărți digitale, ci pentru că acesta alocă anual echivalentul unei beri în Centrul Vechi pentru o investiție în lectură.

Prin urmare, nu înțeleg rostul vaietului pițigăiat al românilor verzi și frumoși cărora li se frânge inima de durere aflând că, în plină epocă Kindle, unii preferă să condamne natura la pieire, cumpărând cărți în formatul acela tradițional, expirat și duhnind a snobism.

Să ne calmăm! În România, sunt doar o mână de oameni din ăștia. Și cam tot atâția în partea cealaltă.

Nu arderea pădurilor e cauza pentru care românul nu citește (insultăm realitatea dacă plecăm de la această premisă), nu preocuparea pentru mediul înconjurător e motivul pentru care peste 10 milioane de români nu deschid o singură carte pe an. Personal, m-aș bucura dacă pădurile din România ar fi defrișate pentru a răspunde lăcomiei de citit a românului. Dar pline până la refuz weekend de weekend nu sunt librăriile, ci Ikea.

Dacă el dă maxim 15 lei pe an pentru cărți, nu se întâmplă fiindcă părinții i-au lăsat moștenire un stoc important de carte pe care el, conștiincios și ambițios, până nu îl devorează, nici că mai cumpără altceva. Românul nu cumpără cărți nici pentru că merge la bibliotecile orășenești sau împrumută, studios, de la prietenii care țin în sufragerie o bibliotecă demodată sau pe calculator un pdf cu “Dragostea în vremea holerei”. Și dacă, într-un apartament modern, nu găsești cărţi, rareori va însemna că proprietarul e posesorul unei impresionante biblioteci electronice. Poate sunt și asemenea situaţii, însă numărul lor e insignifiant.

Încă o dată, românul nu citește. Nici de pe Kindle și iPad, cum preferă noua generație, nici de pe foi printate, cum obișnuia bunicul, nici de pe papirus, cum făceau egiptenii. Românul nu citește de niciunele nici să-l pici cu ceară. În frunte cu politicianul care ne conduce, cu managerul de la corporații, cu avocatul de la marea casă de avocatură, cu funcționarul din ministere și cu vedeta din mass-media. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp