Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

S-au auzit clopote într-o miercuri, la ora 21:25, în care nu era sărbătoare religioasă. Oamenii s-au bucurat, dar mie mi-au inspirat teamă

Biserica din cartier

sursa foto: Google Maps

Primul gând aseară, când mă întorceam acasă și am auzit vag în depărtare bătând clopote, a fost că a început războiul. Nu am trăit niciodată în război, din fericire; nu m-a învățat nimeni la vreo școală că așa se întâmplă lucrurile, dar de undeva trebuie să fi auzit de treaba asta, pentru că reflexul a venit instant: teamă. Căci, chiar dacă n-ar fi război, de bine nu are ce să fie, dacă bat clopotele la 21:25, într-o miercuri care nu e sărbătoare religioasă.

Ies pe balcon, cu treabă. Clopotele se aud în continuare. Au trecut deja vreo 10 minute de când se aud, ceva cu siguranță nu este în regulă. Îmi scrie mesaj o prietenă care locuiește aproape, și ea îngrijorată: se întâmplă ceva măcar în cartier, din moment ce bat atâta clopotele de la biserica noastră, dar n-am primit niciun Ro-Alert (deși Ro-Alertul… în fine!). Dau drumul la televizor, să verific dacă se sfârșește lumea sau ceva, dar lumea pare în regulă, în general, cu excepția situației politice de la noi – dar pentru asta, nu văd de ce ar bate clopotele.

Ne liniștim după alte 10 minute. Cică nu de la biserica noastră se aud clopotele astea, ci tocmai de la Patriarhie, unde se sărbătorește deja celebra întâlnire a Tinerilor Ortodocși. Doar ce aud informația și îmi vin în minte alte gânduri, frustrate pentru un prezent dezolant și îngrijorate pentru un viitor întunecat. Însă pare evident că fac parte dintr-o minoritate. Oamenii de pe grupul cartierului, cei mai mulți, se bucură. Mi-ar plăcea să îi pot trimite înapoi în timp, mai ales pe femeile ce par atât de încântate de o astfel de perspectivă, să vadă cum se trăia pe vremea când Bisericile erau mari puteri. Să stea fără telefoanele alea de pe care scriu toate prostiile și, în general, fără niciun fruct al progresului științific al omului, ca să fie exact pe placul Bisericilor, mereu opuse științei și prigonitoare de iluminați. Să toarne copii după voia bărbatului care le are în posesie și să asculte doar clopote și pricesne. Căci, dacă nu suntem mai vigilenți, într-acolo ne îndreptăm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Credeam că asta e platformă de dialog...
    Sau e dialog numai pentru cine convine autorului?
    • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Aici sunt. Despre ce doriti sa dialogam?
      • Like 0
  • După cum spuneți chiar dvs, d-na Aluniță, " fac parte dintr-o minoritate " și " oamenii, cei mai mulți... se bucură " . Nu e bine că se bucură majoritatea?
    Să vă transmit ce înseamnă sunetul clopotelor- asta am învățat de la un mare duhovnic, părintele Arsenie Papacioc- :
    - clopotul cheamă pe cei vii, plânge pe cei morți, și risipește viforele !
    Are și biserica rosturile ei , stimată doamnă, altfel nu s-ar bucura și liniști oamenii când îi calcă pragul... să vă ajute Dumnezeu să le înțelegeți.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Brian Cox la Sala Palatului

La finalul ”Emergence”, fizicianul Brian Cox a mărturisit că - în ciuda nenumăratelor descoperiri ale umanității în domeniile științei, marilor teorii sau călătoriilor în spațiu - omul cunoaște în fapt foarte puține (poate e chiar foarte aproape de nivelul zero în ceea ce privește informațiile relevante legate de univers sau universuri, despre care există teoreticieni care susțin că sunt în număr infinit).

Citește mai mult

Domnul Goe din Ploiesti

„Și pentru mine este aproape emoționant că trei ani mai târziu aud: „Dați-ne monumentul înapoi.” Pentru că în 2023 acel „monument” nu exista. Noi l-am pus acolo. Și dacă în numai trei ani oamenii și l-au însușit atât de mult încât acum îl percep ca pe ceva care le aparține, dacă îl numesc „monumentul nostru” și cer să le fie dat înapoi, atunci noi am reușit. Am creat un reper. Am creat memorie acolo unde înainte nu era. Dl Goe a devenit copilul nostru gigantic și, între timp, comunitatea l-a adoptat”

Citește mai mult