Pentru mine, una dintre cele mai proaste evoluții (dincolo de prăbușirea statului - asta e cea mai proastă dintre toate) este continuarea procedurii de nominalizare a lui Crin Antonescu pentru funcția de președinte.
Nu doar din pricina absenței calităților domnului Antonescu pentru fișa postului de președinte. Nici doar din pricina istoricului politic dezastruos cu care va veni în fața alegătorilor - și care, evident, va fi muniție extraordinară pentru contracandidatul extremist, oricare va fi el/ea.
Ci fiindcă, o dată în plus, confirmă îngrozitoarea lipsă de viziune strategică a partidelor mari.
Care gândesc exclusiv doar până în momentul alegerilor - și nici o secundă după aceea. Toată strategia lor, atâta câtă e, se oprește în seara în care se anunță rezultatele. Ar face orice e nevoie pentru ca respectivul rezultat să le fie favorabil (ceea ce nu e rău în sine) - dar încetează să se mai întrebe cum va arăta România după ce reușesc să-și impună candidatul în funcția vizată.
Or, asta e pentru mine cea mai importantă întrebare pe care un strateg politic trebuie să și-o pună: cum va arăta România după ce candidatul meu ajunge în funcția pentru care-l susțin?
În ultimul deceniu, de exemplu, tot ce au gândit mințile politice de la noi s-a oprit în momentul T0 al atingerii scopului politic - cu o completă lipsă de interes pentru consecințe.
Klaus Iohannis a avut zero interes pentru consecințele numirii în funcțiile cele mai înalte ale statului român a unei resurse umane de cea mai execrabilă calitate. A numit prim-miniștri corupți, ignari, plagiatori - iar asta a avariat statul. A plasat în fruntea PNL un incompetent servil & plagiator - iar asta a avariat PNL. A numit la conducerea justiției resursă umană coruptă - iar asta a avariat justiția. Etc. Totul fiindcă, pe lângă cinismul monstruos, a avut exact acest gen de gândire strategică: important e să-mi ating scopul - consecințele numirii nu contează.
De asta s-a prăbușit acum statul român: fiindcă decidenții & strategii politici majori își calculează mutările exclusiv numai până în ziua obținerii funcției. Dar politicienii români, din câte se pare, n-au aflat că cetățenii trăiesc în statul construit de ei și în zilele ulterioare acestor alegeri.
Iar cetățenii văd o Românie care le displace îngrozitor. Și o parte dintre ei alunecă exasperați înspre extremă. O alte parte se prăbușește în defetism & disperare. O altă parte se gândește la emigrare. Și toți își pierd încrederea în instituțiile statului - care, când nimeni nu mai crede în ele, se prăbușesc.
Văd cât se poate de limpede că asta se întâmplă și în cazul nominalizării lui Crin Antonescu. Strategii politici și-au făcut un calcul: cel mai convenabil pentru ei e ca dl Antonescu să intre în turul 2 cu un extremist. Și, de acolo, câștigul pare simplu.
Atâta doar că nu e. Crin Antonescu a mai pierdut, chiar lamentabil, un rând de alegeri unde părea la fel de bine plasat ca acum. Iar candidatul extremist va avea de data asta de speculat vulnerabilități suplimentare ale lui Crin Antonescu. Și, în fine, multă lume pro-europeană va fi atât de dezgustată încât nu va mai ieși la vot.
Dar, de dragul strategilor, să presupunem că le va ieși acest calcul cinic - și dl Antonescu va ajunge președinte. Calculul lor, evident, se oprește aici.
Iar eu spun că abia acum încep întrebările esențiale. Să prespunem că suntem în mai, iar Crin Antonescu iese președinte. Cum va arăta România următorilor 5 ani, domnilor strategi?
Vă spun eu cum: catastrofal. Cu o extremă dreaptă furioasă. Și, mult mai grav, cu un electorat pro-european dezgustat, lehămesit să mai apere proiecte pro-UE, cu conștiința clară a faptului că i-a fost forțată mâna pentru a accepta un candidat verbios & inconsistent, incapabil de vreo construcție reală, ale cărui declarații anti-UE de acum 13 ani nu sunt deloc diferite în spirit de ale candidaților extremiști de acum.
Iar distrugerea energiei acestui electorat pro-european e cel mai grav dezastru pentru România. Fiindcă această minoritate pro-UE este cea care a construit România europeană de azi. În mod straniu, deși n-au avut niciodată cu adevărat puterea politică, acești visători care au crezut în România europeană au făcut-o reală. Ei sunt cei care au protestat în Piața Universității în 1990, cei care au făcut posibil succesul electoral al CDR, cei care au alungat prin vot proiectul autoritarist al lui Năstase & apoi al lui Ponta, cei care au protestat pentru Roșia Montană, apoi la Colectiv, apoi la OUG 13. Ei, nu mai mult de vreo 20%, în momentele cele mai bune vreo 25%, sunt cei care au făcut posibilă România europeană.
A distruge acești 20% care au visat România europeană & au făcut-o posibilă înseamnă a distruge viitorul european al României.
Și asta e, de fapt, consecința cea mai gravă a proiectului „Antonescu președinte”.
Soluția e, bineînțeles, simplă. Și e tot la PNL & USR. Sunt sigur că un candidat comun al lor, sprijinit de toate celelalte forțe pro-europene (PSD va avea propriul candidat, Ciolacu, asta e limpede), intră în turul 2 - și câștigă împotriva candidatului extremist.
Sau, dacă PNL alege să meargă mai departe cu candidat comun cu PSD, trebuie să refuze nominalizarea lui Crin Antonescu. Altfel, vor fi complici la această distrugere a electoratului care a construit România europeană - cel mai de succes proiect al nostru dintotdeauna.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Însă profesorul Remus Pricopie a atras atenția că e posibil să nici nu ajungă în turul 2 candidatul coaliției. https://adevarul.ro/alegeri-prezidentiale-2024/declaratie-soc-candidatul-comun-al-psd-pnl-si-2414602.html
E important să fie unul singur, susținut și de USR. Dacă se divizează voturile antisuveraniste e pericol mare.
Simțul comun ar spune că Antonescu nu poate aduna milioanele de voturi necesare, pentru simplul fapt că vine în fața alegătorilor ca bărbat care nu a muncit în ultimii 7-8 ani. Că a scris, că a citit... asta ar fi acceptabil (cu greu, pentru marea masă) doar dacă ar fi scriitor. Dar nu e.
E posibil ca sistemul să-l trimită la eșec sigur, un eșec dorit de ei. Trebuie să-i obligăm să vină cu altcineva, cineva care impune respect prin personalitate puternică și realizări clare. Avem dreptul la un președinte votat cu încredere, nu câlcându-ne pe inimă. Dacă politicienii de la putere nu ni-l oferă, înseamnă că sunt hotărâți să ne umilească, înseamnă că asta vor, în esență, ca apoi să începem să nici nu ne mai intereseze cine ne sunt liderii și ce fac ei. Să devenim cetățeni-legume.
E musai să fie "găunoasă", ca să n-o ia vântul de pe scăfârlie..
Apropo, iată ce-a spus dl.Hurezeanu când i s-a propus să candideze la Peședinție : "Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul"
Alții, în schimb, intră cu tot cu umeri..
Cât despre plecat, peste 40-45 nu te mai vrea nimeni pe-afară.
Autorul pare să nu înțeleagă că o parte importantă din protestatarii Roșiei Montane, a Colectivului și a OUG 13 s-au deplasat spre zona suveranistă. Asta a făcut ca USR care a luat 22% la Europarlamentarele din 2019 pe vot politic să ajungă la mai puțin de 9 % în 2024 la aceleași alegeri și nu singur ci în alianță.
Ideea este că la momentul ăsta avem 3 blocuri din care primele 2 majore (cel al coaliției, suveraniștii și progresiștii). Mie mi-e greu să cred că Nicușor, Lasconi sau oricine ar candida din partea progresiștilor va putea să ia suficiente voturi de la celalalte două blocuri mari ca să acceadă în turul 2. Dacă acestea vin cu candidați viabili nu cum au fost Ciucă sau Ciolacu. Numai faptul că îi sprijină USR este pentru ceilalți votanți un motiv esențial ca să nu-i voteze, fie că ne place situația sau nu. Din punctul ăsta de vedere Antonescu mie mi se pare viabil.
În orice situație România europeană va merge mai departe. Ce vor ăilalți, chipurile mai puțin europeni nu este ieșirea din UE ci reformarea UE și a Comisiei care prin politicile aberante, sectare, total impopulare din ultimele 2 decenii a distrus cu seninătate competitivitatea economică, nivel de trai și calitatea vieții și a reușit să enerveze tot continentul.
Președintele, mai ales dacă n-are în spate o structură politică reprezentativă, nu e vreun tătuc, ci doar un reprezentant relativ decorativ al statului. Și e foarte bine că este așa.