Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Salutări de la Cazanele Dunării, unde turiștii vor Salam, iar noi, scriitorii, le dăm hârtie…

„Cât ţi-au cerut să îţi publice cartea?”

Aceasta este întrebarea la care ajung discuţiile între doi scriitori români care nu au anvergura unui Igor Bergler ori Mircea Cărtărescu. Şi rar, foarte rar, răspunsul sincer va fi „Nimic”.

Alteori, după două-trei pahare de vin sau acelaşi număr de beri, urmează întrebări retorice: „Dar pentru ce mai scriem noi?!” sau – în cazul celor care scriu romane – una mai puţin corectă faţă de alţi confraţi de suferinţă: „O să ajungem ca poeţii, să ne citim noi între noi?”

Fiindcă am trecut demult de etapa „scrisul cărţilor îmi va aduce vreodată suficienţi bani să pot trăi din asta” (de fapt, s-a întâmplat după prima întâlnire cu un editor profesionist), precum şi de speranţa că „a scrie” este sinonim cu a fi faimos, care, până la urmă, într-o societate aşa cum ne-am dori şi noi să fim, s-ar traduce tot prin remuneraţii mulţumitoare, asemenea întrebări îmi dau prilejul de a glumi. Însă pentru alţi amici, care pun mai multă pasiune şi timp în această ocupaţie, sunt motiv de tristeţe şi frustrare.

Piaţa de carte din România este una mică. Dacă ne uităm pe rapoartele europene, vom vedea că cifra de afaceri a editurilor din România este aproximativ la nivelul celei din Serbia şi Bulgaria, ţări cu o populaţie mult mai redusă. Iar o mare parte din sumele cheltuite de români pentru achiziţia de carte se duc înspre cea pentru copii ori şcolară. Motivele sunt multiple. Am putea să pornim de la preţul acestora comparativ cu veniturile unei gospodării, de la programa şcolară înţesată cu lecturi anacronice şi insipide care îndepărtează copiii de lectură şi până la totalul dezinteres al autorităţilor care nu finanţează bibliotecile precum în Franţa, de exemplu, şi nici nu îşi bat capul cu strategii de atragere a cititorilor, ori până la valorile pe care mass-media le promovează în rândul audienţei. O discuţie cu un scriitor serios - să ne imaginăm că Stephen King ar ajunge pe canapeaua vreunei emisiuni cu mare audienţă – nu ar face nici pe departe aceeaşi audienţă ca o discuţie cu Bianca Drăguşanu despre bărbaţii care conduc Skoda.

Când pentru leii dintr-o pungă micuţă şi cam goală se bat zeci de edituri şi sute de oameni care de-abia aşteaptă să-şi vadă lucrările publicate, legile economice spulberă multe speranţe. Pentru ca un manuscris să ajungă sub formă de carte pe un raft de librărie, pe lângă munca autorului e nevoie de cea a unor diverse alte profesii. Un editor trebuie să citească câteva manuscrise pentru a alege unul publicabil, pe care îl va mai lucra, la rându-i. Pe urmă, cartea va trebui corectată (da, nu există autor, chiar filolog de-ar fi care va trimite un text fără erori), va trebui paginată, va trebui să i se creeze o copertă atrăgătoare, obţinut un CIP de la Biblioteca Naţională. Urmează tipărirea, pregătirea de prezentări promoţionale pentru diverse siteuri, expedierea unor exemplare către critici, distribuirea în librării fizice sau virtuale. Discountul solicitat de lanţurile de librării şi siteurile cunoscute este de 50% din preţul de vânzare al editurii! De exemplu, din cei 30 de lei cu care editura vinde o carte pe siteul său, rinocerii.ro va primi respectivul produs de la producător cu 15 lei. Adică, între scriitor şi costurile fixe ale editurii de care am pomenit mai sus rămâne de împărţit diferenţa de 15 lei. Dintr-o carte bună, dar scrisă de un autor fără notorietate, promovată corect, o editură medie va vinde într-un an (cam atât este perioada în care un titlu are expunere, pe urmă eventualele achiziţii se fac doar întâmplător sau pentru cărţi care necesită o nouă ediţie, dar acestea sunt extrem de rare) 500 de exemplare. Nu vorbim aici de manuale, cărţi pentru copii, ci de beletristică, istorie sau domenii apropiate. Deci, din 7.500 lei, editura va trebui să plătească costurile de tipar care, în medie, la acest tiraj pentru o carte prezentabilă ajung la vreo 3.500 de lei. Dar câte cărţi ale unui autor român ajung să se vândă în 500 de exemplare? Poate 30%... Când mă întâlnesc cu editorul actual, un tip serios şi pragmatic, el însuşi scriitor bun, cu afaceri în alte domenii care îi produc bani cu care susţine editura, devenim contabili: eu îi calculez câţi bani trebuie să aducă de acasă pentru a funcţiona şi la anul, iar el calculează câţi bani pierd semestrial pentru a scrie o carte comparativ cu acelaşi număr de ore pe care le-aş putea dedica muncii remunerate cu adevărat. Masochisme livreşti.

Asta a fost partea economică. Partea artistică, aceea care ar trebui să primeze, parcă, din perspectivă materială, cinică, obiectivă, cum vreţi, e în penumbră dacă ne amintim ierarhizarea nevoilor din celebra piramidă a lui Maslow. Adică, dacă nu vinzi, nu exişti. De te întrebi şi de ce mai scrie lumea la noi. Totuşi, e o plăcere să aşterni cuvinte pe... era să zic hârtie, dar nu mai e cazul demult, cu expresia asta am fost învăţaţi când cartea era la mare preţ şi la noi, dar acum e anacronică tare. Cei care scriu poezie se joacă cu propoziţiile, cu cuvintele şi le fac să sune ori să trezească sentimente surprinzătoare; cei care scriu proză trăiesc aventuri nemaipomenite alături de personaje. Unii sunt visători şi speră că numerele şi calculele reci de mai sus nu li se aplică lor. Alţii consideră că, scriind, ies din marea masă... şi mai sunt alte sumedenie de motivaţii, mai mult sau mai puţin obscure. Aş risipi inclusiv speranţa că o carte de succes la noi va fi publicată Dincolo: piaţa anglo-saxonă nu iubeşte străinii (95% din cărţi sunt ale unor scriitori de engleză), restul publicaţilor trebuie să fi primit ceva premii internaţionale ori să fi făcut furori la ei acasă, dar nu în culturi minuscule, cum e considerată a noastră; la fel e piaţa germană; francezii şi spaniolii sunt mai receptivi la literatură străină, doar că ICR-ul nostru şi Ministerul Culturii nu sunt interesaţi să şcolească vorbitori nativi ai acestor limbi pentru a realiza traduceri din română şi nici nu acordă granturi precum ţările nordice pentru traducerea şi publicarea unor cărţi româneşti în străinătate, cu mici excepţii.

Îmi pare rău doar că, numai anul acesta, mi-au ajuns pe email trei manuscrise ale unor prieteni sau amici care ar fi făcut furori în Italia sau Franţa, două pieţe de carte pe care le cunosc cât de cât. Toate de la persoane serioase, cu joburi care le permit o existenţă decentă, dar care scriu pentru plăcerea proprie, atunci când mai au timp şi energie. Încerc să revin peste un an şi să vă povestesc ce s-a întâmplat cu manuscrisele lor: având în vedere premisele de mai sus, mici şanse să ajungeţi să fi văzut vreuna expusă prin librării în răstimpul acesta.

Pensiune la Cazanele Dunării

Când scriu rândurile astea sunt de două zile undeva la Cazanele Dunării, unde un şirag de pensiuni construite ilegal şi în bătaie de joc faţă de orice reguli de urbanism şi bun-gust sunt pline de turişti pe care îi poţi vedea când te plimbi pe un drum îngust de pe care, acum patru-cinci ani, se vedeau stâncile şi apa învolburată: unii făceau grătare, alţii stăteau întinşi pe şezlonguri ori scaune confortabile, pălăvrăgind, privind în telefoane sau către apă, în vreme ce pe fundal se auzea Dani Mocanu, Salam şi alte asemena ritmuri. Doar de la o singură casă de vacanţă am auzit altceva decât miorlăituri despre bani, femei şi BMW-uri. Cât despre vreo carte, nu am văzut niciuna, măcar uitată pe vreo masă ori balansoar, deşi am căutat insistent.

Dar, pentru sinceritate, trebuie să mărturisesc că nici eu nu am scos din geantă cele două cărţi luate cu mine, niciuna beletristică şi niciuna cumpărată. Iar peste câteva zile vom pleca o săptămână în vacanţă, voi comenta mizantrop că pe 30-40% din şezlongurile hotelului, depinde de unde vin turiştii, sunt cărţi, soţia îmi va arăta că şi ea are una, iar eu, să dau exemplu celui mic şi pentru a nu uita franceza, voi cumpăra o carte de acolo şi voi mai citi câteva pagini după-amiezele când soarele arde prea tare şi nu suntem prin vreo excursie, dar, întors acasă, o voi abandona în bibliotecă pe jumătate citită, aşa cum se întâmplă în fiecare an.

Şi, câteodată, îmi voi aminti cu nostalgie cum jumătate din librăria din Piaţa Dacia din Timişoara era dedicată cărţilor, iar când ajungeam în vacanţa de vară cu ai mei prin Slănic Moldova sau Govora, singurele cozi mai mari decât la carne erau cele de la librării când „se băgau” cărţi. Din fericire, aceasta e singura nostalgie pentru anii dinainte de ’89.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mi-a plăcut articolul, dar ,da, asa este, scriitorii români sunt lipsiți de talent. Cred ca daca scriu vulgar sau scriu despre comunism sunt cool. Nimic mai fals. La fel si cu filmele românești. Sunt premiate pe la festivaluri pentru ca acolo se cauta un anumit gen si sunt apreciate realitățile unor țări ca România exprimate direct, vulgar, autentic, însă pe români nu prea-i intereseaza sa citească sau sa vada tot timpul aceleași lucruri.
    Noi cumpărăm in medie o carte pe luna. Adică intrăm în librărie sau facem comenzi cam de 4 ori pe an si de fiecare data cumpărăm cam 3-4 carti. Si nu vorbesc de cărți de scoala, nu avem copii.
    Între aceste carti niciuna nu e a unui scriitor român. Rar se intampla si atunci au fost Pleșu sau Liiceanu sau Blandiana. Or mai fi si altii dar noi nu i-am cumparat.
    Oricum in Romania se citeste putin pentru ca nu este educație in sensul asta. Adică dacă se da Salam si cu Bianca la TV de ce sa-ti mai bati capul cu niste tampenii scrise de tot felul de inși. La fel si ala micu. Dacă poate sa-l vada pe Minune cum arunca cu dolarii pe sezlongurile de aur de la piscina de aur din curtea personală, tot de aur, atunci de ce sa mai citească? Minune n-a citit dar uite ce bine a ajuns.
    Ce vreau sa spun este ca oferta de carte romaneasca e proasta, iar publicul nu cumpara carti pentru ca nu vrea. E adevarat ca nu avem multi bani, dar atâta timp cât sunt bani pentru tot felul de lucruri gen tigari, băutură, multă, multă mâncare, nu inteleg cum de nu se gasesc 30 de lei o data la doua luni sa-i cheltui pe o carte.
    • Like 0
  • Cazanele Dunarii sunt pe langa ceva natural spectaculos si o mare de genuri muzicale si cladiri alandala...Mai spre Bazias, lucrurile sunt mai frumoase iar peisajul superb...."Delta" Nerei ofera insa o imagine groteasca a ce inseamna lipsa de civilizatie a semenilor nostri.. Mii de peturi , tot felul de plastice si alte elemente plutitoare in afara de lemn zac la gurile Nerei... Dar, se pare ca fiind vecini de cartier( Piata Dacia) imi aduc aminte cu drag de orele petrecute in librarie sa caut vreo carte interesanta pitita pe vreo polita, in spatele cartilor de propaganda...Toate compediile de mate, fizica sau electronica le-am gasit asa...pe langa un James Clavell...de data asta, nefiind Shogunul care era in voga, am gasit pitita Changi....Frumoase amintiri..
    • Like 0
  • poate daca autorii romani nu ar scrie doar despre comunism sau daca nu ar folosi limbaje de mahala ar fi mai cititi de publicul romanesc.

    Daca cineva plictisit de acum de limbajul ala "tare" vede ca aproape toti autorii romani contemporani baga la fel injuraturi sau fel si fel de rahaturi e clar o sa fie plictisit. la fel si cu povestile din comunism.

    mai citeam si alte articole ale oamenilor care critica societatea romaneasca ca nu citeste si mai ales nu citeste literatura romaneasca contemporana. dar nimeni nu ii cearta pe autori ca poate nu stiu bine. daca ar fi niste carti super oau probabil ca aia putini de citesc in romani clar i-ar cumpara.

    nu cred ca si auzit de o carte romaneasca, poate in afara de omnium, care sa fie despre altceva in afara de comunism, filosofie ieftina sau dezbateri interioare sau chestii lgtpq
    • Like 3
    • @ Andrei Ciornei
      Nume check icon
      Din pacate si ultimul bastion al bunului simt, civilizatiei, educatie, respectiv cartea a fost invadata de grobianul cotidianl...miorlaituri despre bani, femei si BMW-uri. Vedeti si cartea scrisa de corifeul lumii "mondene" despre un "celebru" interlop. Cu cat fast a fost lansata cartea, marile posturi TV "quality" au preluat imagini de inalta incarcatura emotionala.
      • Like 2


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult