Turism cu „daci liberi” şi gunoaie la Cazanele Dunării

Foto: Adrian Stepan

Chipul lui Decebal sculptat în stânca muntelui priveşte încruntat înspre malul sârbesc, de unde, acum două milenii, armatele romane se pregăteau să atace Dacia. Acum, de pe malul sârbesc al fluviului, nimeni nu mai priveşte cu jind înspre malul românesc: Belgradul ştie să îşi protejeze natura şi o excursie pe partea vecină dezvăluie frumuseţi naturale şi ruine bine puse în valoare. În schimb, pe malul românesc, golfurile, parcurile naturale şi peisajele care îţi fură privirea sunt înţesate de construcţii ridicate fără nicio noimă şi respect pentru principiile urbanistice, grămezi de moloz, maldăre de gunoaie menajere după gardurile unor pensiuni de trei sau patru stele, tonete în spatele cărora sfârâie grătare de mici şi la care aşteaptă lungi cozi de oameni înfometaţi, înghesuiţi şi mototolind nerăbdători măştile care ar fi trebuit să îi oprească din a sufla direct în ceafa celor dinaintea lor.

Prima dată am văzut statuia lui Decebal în urmă cu ceva ani. L-aş fi considerat un kitsch dacă nu mi-aş fi amintit imediat de statuile de pe Muntele Rushmore. Era o apariţie neaşteptată, o amprentă umană în mijlocul naturii pe atunci încă nepoluată de fum de mici şi strigătele celor care oferă plimbări cu bărcile pe Dunăre. De atunci, cu fiecare an, îmbulzeala pe drumul care şerpuieşte tăiat în stâncă de la Orşova prin Cazanele Dunării a devenit mereu mai circulat, de-o parte şi de alta a şoselei se ridică frenetic vile şi pensiuni, iar micii comercianţi de suveniruri sau fast-food îşi întind tarabele până la şosea. 

Această dezvoltare turistică într-o zonă săracă, unde se trăia din minerit (la care s-a renunţat) şi agricultură de subzistenţă este îmbucurătoare dacă s-ar face respectând regulile urbanistice, normativele de mediu, legislaţia în construcţii. Până acum câţiva ani, erau relativ puţine spaţii de cazare şi majoritatea ofereau condiţii bune, în respect faţă de natură şi bunul gust. Însă, de vreo cinci ani încoace, fiecare petic de pământ pe care se putea turna beton a fost ocupat, acolo unde malul cobora prea abrupt în Dunăre s-au basculat camioane cu moloz şi piatră pentru a face loc fundaţiilor caselor de vacanţă, iar tonetele vânzătorilor se întind până în şosea.

Exemplul Golfului Dubovei este simptomatic pentru ceea ce s-a întâmplat în această zonă unică în România. Primăria a început să concesioneze luciul de apă celor care doreau să îşi ridice pontoane, deşi nu avea vreun drept în acest sens, iar golful face parte din sistemul hidroenergetic Porţile de Fier. Pe urmă, în locul pontoanelor pentru pescuit, concesionarii au adus camioane de piatră şi moloz pe care le-au trântit în apă când nivelul acesteia scădea. Chemau iarăşi reprezentanţii Primăriei care constatau că a apărut brusc acea suprafaţă de pământ acolo, decideau vânzarea în Consiliul local şi, pe urmă, proprietarii cereau şi obţineau autorizaţiile de construire. Că unele vânzări au fost anulate definitiv de Curtea de Apel Timişoara, că emitentul autorizaţiei, adică Primăria, nu solicita toate avizele necesare de la autorităţile implicate, e o altă poveste.

„Dar cine să îi controleze, că au dat teren şi la poliţişti de la Severin şi la interlopi. Se au bine cu toţi.” explică un localnic misterul apariţiei ilegale a cătorva zeci de pensiuni şi case de vacanţă pline ochi de turişti care pare că nu auziseră vreodată de coronavirus.

De altfel, unii dintre slujbaşii primăriei şi-au ridicat case de vacanţă pe care le închiriază, la fel ca alţi „întreprinzători” veniţi, majoritatea, de prin Severin, turiştilor fără să îşi fi autorizat activitatea sau a plăti vreun impozit. Iar dacă nu fiscalizezi un venit, oare ar trebui să respecţi vreo normă sanitară? Vorba localnicului pomenit mai sus: „Cine să îi controleze?” 

De fapt, pe aici trecuse şi o echipă de la „România, te iubesc!” acum vreo două veri şi prezentase dezastrul creat naturii de construcţiile ridicate aiurea şi, mai rău, ilegal. Oamenii locului priviseră reportajul înjurând primarul, viceprimarul şi alţi câţiva „feudali” ai comunei, dar, pe urmă, activitatea de construire ilegală continuase nestingherită.

Aşa că, acum, o plimbare pe malul Dunării în Golful Dubovei înseamnă o aventură pe un drum îngust pe care trec maşini cu sute de cai putere, prin fum de grătar, ritmuri de manele, pensiuni noi şi locuri în care construcţiile fuseseră abandonate alături de munţi de gunoaie, moloz şi ambrozie.

Are rost să amintim de măsuri de protecţie împotriva noului coronavirus? Într-o farmacie a unui cunoscut lanţ din Orşova mă întâmpinase zâmbind o doamnă care îşi uitase masca muuult sub bărbie. Aşa că i-am spus şi eu zâmbind pe sub mască: „Voi vorbi cu colega dumneavoastră care poartă mască!” Situaţia s-a repetat la magazine. De altfel, la terasele şi tarabele care fac aproape imposibilă circulaţia în dreptul statuii lui Decebal, nimeni nu se sinchisea de asemenea amănunte, deşi lumea se înghesuia la cozile la mici, clătite şi suveniruri. Evident, un echipaj de poliţie încerca să fluidizeze traficul, cu spatele la micii comercianţi ce aminteau de bazarele Orientului.

Singurele în regulă sunt traseele montane, marcate proaspăt şi care îţi oferă privelişti uimitoare. Asta după ce te strecori printre pensiuni în spatele cărora tronează munţi de gunoaie. Unii proprietari, înţelegând importanţa unei imagini bune în faţa turiştilor, au găsit modalităţi de a transporta molozul şi resturile menajere câţiva zeci de metri mai departe, pe valea unui râu. În faţa noastră chiar, un proprietar de casă de vacanţă a aruncat în spatele gardului, unde erau deja adunaţi vreo doi metri cubi de resturi, câteva doze de bere şi sticle de Cola. L-am întrebat civilizat dacă se va aduna vreodată gunoiul de acolo. „Aaa, desigur, mi-a răspuns, o să aducem un camion să le ia, dar mâine e Sfânta Maria şi în perioada asta pe aici nu lucrează nimeni.”

Nu amintesc că mare parte din zonă face parte din parcuri naţionale şi arii protejate. La fel ca malul sârbesc. Doar că, spre deosebire de noi, aici construcţiile sunt foarte puţine, ridicate cu dichis şi în perfect respect pentru natură. Turiştii se opresc pentru câteva ceasuri pe malurile fluviului, la un picnic, şi pe urmă pornesc să viziteze alte locuri naturale minunate sau fortificaţii din vremurile de odinioară. Nu ştiu dacă, balcanici fiind şi ei, jinduiesc după ritmurile de manele care se aud dinspre malul românesc sau doar se bucură de frumos.

Fotografii de Adrian Stepan

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp