Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Sărăcia – un concept relativ

O temă cu mare priză la public este sărăcia populației. Cu atât este mai interesantă, cu cât discuția despre săraci și bogați e greu de tranșat, iar considerațiile economice se întrepătrund cu cele sociale și politice.

Sărăcia poate fi o noțiune „absolută”. În principiu, dacă ai un venit personal mai mic de 1,2 dolari pe zi se cheamă că ești sub pragul de sărăcie absolută. Este adevărat că până și această noțiune poate fi privită în termeni relativi: există zone din lume (de exemplu în Cuba sau Guyana Franceză, sau în câteva țări din Africa ori Asia) unde poți trăi decent cu această sumă. 

Desigur, vorbim de supraviețuire, deci asigurarea nevoilor de bază de hrană, ceva îmbrăcăminte și locuința modestă. Și mă încumet să spun „decent” prin comparație, adică față de ceilalți locuitori obișnuiți din aceeași țară... 

 Și aici începem să intrăm în terenul alunecos al conceptului de „relativ”. În realitate, avem tendința de a ne compara cu alții atunci când ne evaluăm gradul de sărăcie sau bogăție. Și mai facem ceva: uităm să ne comparăm cu generațiile anterioare nouă. Mai exact, nimeni nu spune: sunt mult mai „bogat” decât străbunii mei, care nu aveau lumină în casă, apa caldă curentă, televizor ori internet și a căror speranță de viață era de sub 35 de ani (această este realitatea de acum mai puțin de 200 de ani).

Ni se pare normal să avem acces la tehnologia modernă, la educație și un sistem de sănătate decent, ne deranjează lipsă infrastructurii adecvate. 

Suntem nefericiți pentru sărăcia noastră în comparație cu neamțul care are aceeași meserie cu noi, dar ignorăm faptul că suntem mult mai „bogați” decât câteva miliarde de oameni care trăiesc acum pe Pământ! Și este normal să ne dorim să ne comparăm cu cetățenii țărilor bogate, iar nu cu cei din „lumea a treia”... 

Foto Guliver Getty Images

Dar să ne întoarcem la definiția sărăciei: din ce se compune „averea mea” ca locuitor al României de astăzi? În niciun caz din partea mea din PIB-ul României. Și nici doar din banii pe care îi am în buzunar, pe conturi plus activele (terenuri, locuința, etc) pe care le-am adunat – aceasta este doar averea personală. Averea mea totală este suma dintre averea personală și partea care îmi revine mie din „averea publică”. Mai mult, până când partea mea din averea publică nu depășește un anumit nivel-limită, averea personală trebuie diminuată în consecință. Altfel spus, chiar dacă pare surprinzător la prima vedere (și sunt exemple de dictatori celebri care trăiesc sau au trăit în mare lux în țări extrem de sărace), sunt mai „bogat” ca reprezentant al clasei medii într-o țară civilizată, decât din postura de persoană cu mulți bani, dar care trăiește într-o țară foarte săracă... 

Siguranța personală, existența unui cadrul legislativ coerent, accesul la infrastructura medicală, șansele de afirmare în viață, sunt elemente mai importante decât suma de bani pe care o ai pe cont. De aceea putem spune că un cetățean obișnuit de astăzi este mai „bogat” chiar decât regii Franței de acum 400 de ani; partea noastră din averea publică oglindită în nivelul de trai (probabil cu excepția șanselor de afirmare în viață) ne permit această afirmație.

Probabil că exemplul cel mai sugestiv al acestei situații este tocmai „migrarea” bogătașilor din țări precum Orientul Mijlociu, Rusia sau China către Londra, SUA ori Hong Kong. Astfel, indivizii cu averi personale impresionante „rup” bariera dată de limita averii publice din țara lor de origine, în căutarea averii publice din țara nouă. Fără îndoială că ei ar putea trăi foarte bine și în țările lor de origine, ba chiar ar fi mai „bogați” în termeni relativi față de conaționalii lor, dar prețul plătit pentru acea bogăție poate fi unul mult prea scump – nesiguranța personală și viață într-un „turn de fildeș” izolat de restul populației sărace. 

Suntem nefericiți pentru sărăcia noastră în comparație cu neamțul care are aceeași meserie cu noi, dar ignorăm faptul că suntem mult mai „bogați” decât câteva miliarde de oameni care trăiesc acum pe Pământ! Și este normal să ne dorim să ne comparăm cu cetățenii țărilor bogate, iar nu cu cei din „lumea a treia”...

Cu toate acestea, indiferent de țara unde trăim – așadar, odată ce împărtășim aceeași avere publică-ceea ce ne deranjează cel mai mult este „capra vecinului”, adică diferența dintre averea personală a noastră față de a celor din jur, adică din nou sărăcia noastră relativă. Disparitățile dintre venituri sunt mai deranjante de multe ori decât lipsurile personale. Așadar, oricât ar părea de ciudat în era globalizării, sărăcia este un concept relativ și cu localizare geografică strictă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ne propuneţi o terapie? Sunt sărac şi fericit, când mă uit peste mări şi ţări la alţii care sunt mai săraci de cât mine... Articolul este interesant, însă alta ar trebui să fie preocuparea noastră. De ce oamenii cei mai săraci trăiesc în ţările cu resurse naturale impresionante, iar cei mai bogaţi trăiesc în ţările care aproape nu au resurse naturale? Japonezii trăiesc pe nişte stânci, elveţienii sunt nişte mocani care au în exces... cherestea şi sare, francezii şi nemţii au resurse naturale nesemnificative, israelienii stau pe o limbă de pământ sterp iar Luxemburgul are păduri frumoase... La polul sărăciei, găsim Africa, un continent care are rezerve uriaşe de metale preţioase: 40% din rezervele mondiale de aur şi 90% din rezervele mondiale de platină. Mozambicul este pe primul loc la producţia de tantal (folosit la telefoanele mobile, laptopuri etc). Bostwana este al doilea cel mai mare producător de diamante din lume iar Guineea deţine mai mult de jumătate din rezervele mondiale de bauxită, având şi rezerve importante de fier, diamante şi aur. Comparaţi Guineea cu Europa de Vest şi Japonia, în privinţa bogăţiilor naturale şi a nivelului de trai. Mai în glumă, mai în serios, acum ceva vreme, cineva mi-a spus un punct de vedere destul de interesant cu privire la faptul că ţările sărace în resurse naturale sunt mai bogate de cât ţările care deţin aceste resurse. Nişte oameni săraci dar deştepţi, mi-a spus, au stabilit acum câteva sute de ani, că manopera este mai scumpă de cât materialul. Iar ăia care aveau materialul i-au crezut... Până într-o zi. Ştiind că acea zi va veni, mai devreme sau mai târziu, ăia săraci în resurse naturale dar deştepţi au construit atelierele de prelucrare în ţările lor de peste mări şi ţări, unde au creat bunăstare şi reguli ferme pentru a fi în siguranţă. Nu râdeţi de africani, pentru că şi România este o mica Africă. Uitaţi-vă, de exemplu, cum austriacul ia lemnul masiv din ţara noastră la preţuri mici, îl duce în Austria (unde îl prelucrează) şi ne vinde mobilă şi alte produse la preţuri uriaşe. Şi noi l-am crezut pe austriac atunci când ne-a spus că manopera este mai scumpă decât materialul... Nu ne-a trecut prin cap idea că un copac creşte în 50 -100 de ani, iar el face o masă în 30 de minute. În concluzie, la uşa atelierelor de prelucrare se trăieşte bine iar la uşa minelor de aur, platină sau cărbune se moare de foame. Acesta este adevărul dureros. Când mă gândesc la acest adevăr, parcă nu mai sunt fericit. Îmi dau seama că în acest târg mondial, cineva este hoţ şi altcineva este prost. Manopera a fost supraevaluată iar materia primă subevaluată, dar nu din eroare, ci cu maximă intenţie şi maxim profit. Privesc spre Franţa, Germania, Austria, Japonia sau Luxemburg şi văd nişte ateliere. Privesc spre România şi văd camioane, trenuri şi vapoare care transportă în draci materie primă, după ce noi, ca nişte proşti, am demontat şi vândut la fier vechi toate atelierele pe care le aveam. Nu erau cele mai bune, dar puteam să construim în continuare, nu să dărâmăm. Sunt două ţări care au reuşit, în ultimii 100 de ani, să intre în clubul select al ţărilor bogate: Irlanda şi Finlanda. Au construit ateliere...
    • Like 1
    • @ Constantin
      este o eroare in text: decât, nu de cât
      • Like 0
  • otheh check icon
    Dvs. aplicati teorema lui pitagora la pictura renascentista si scoateti, in final, bulion. Chiroul este nefericit pentru ca este chior. Dar, la fel de bine, el ar trebui sa fie fericit pentru ca, nu este asa, ar fi putut sa fie orb.
    • Like 1
  • Bogdan check icon
    Comparatia permanenta cu vecinul are o baza biologica, daca ne luam dupa psihologia evolutionista. Capacitatea noastra de a ne transmite mai departe genele este legata in primul rand de nivelul relativ pe care o ocupam in “pecking order” si mai putin de nivelul absolut de bunastare (e vorba de barbati, in primul rand). In societatile dezvoltate de azi nu mai e valabil, dar comportamentul s-a format in alte conditii.
    • Like 0
  • MCG check icon
    Seamana cu o prelegere a dlui Vasilescu- BNR..Saracia e un termen relativ. Si statistic. Dar traiul zilnic este ceva absolut si foarte palpabil...Eu nu invidiez bogatia neamtului...Eu mai degraba sunt iritat ca suportam situatii care nu au acoperire decit in teorii stufoase si evident de multe ori fara solutie...Articolul suna mai degraba a solutie de acceptare a ceea ce suntem, ca de, se poate si mai rau...Scrieti un doctorat, ceva? Saracia este un concept concret, clar si hid. Bogatii care au fugit din tara lor nu au fugit de frica izolarii in turnul lor de fildes. Puteau trai cu asta..Personal, ma deranjeaza nu capra vecinului ci de ce nu pot avea si eu o capra, de ex...Fiindca pe conceptul asta, de 26 de ani alegem incet, dar sigur, intre nulitati fara imaginatie, alta decit furtisagul, fara educatie, alta decit cea de birt. Si iacata, saracia ne da jos de pe cal si ne arunca in santul istoriei, absolut si deloc relativ. Dupa ce am inteles ca traim relativ saraci, haideti concret sa absolutizam ca vrem sa iesim de aici. Teoria este neterminata. Adica articolul nu da si o solutie
    • Like 5


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult