Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Șase cărți pe care le-am citit în această primăvară: de la cartea de debut a lui Tom Hanks, la „Gențianele” Cellei Serghi

Tom Hanks: Caractere atipice, 448 pagini

Tom Hanks este colecționar de mașini de scris și deține, estimează el, peste 250 de bucăți, 90 la sută din ele fiind în perfectă stare de funcționare. Pasiunea l-a determinat să producă un documentar intitulat California Typewriter, care are în prim plan o serie de artiști și scriitori care, în epoca laptopurilor de mare performanță, continuă să folosească mașini de scris.

Volumul de debut al lui Tom Hanks, Caractere atipice, are drept fir călăuzitor mașina de scris. Fiecare nuvelă este prefațată de câte o fotografie a unei astfel de mașini, cel mai probabil din colecția autorului.

Poate că cele 17 povestiri nu sunt capodopere literare. Unele sunt plictisitoare (părerea mea!), altele sunt interesante (idem!) fie din perspectiva vizualului (Hanks este, totuși, actor și regizor), fie din cea a structurii (scriitorul Tom Hanks se joacă în acest volum cu structurile literare și cu fonturile, dând dovadă de mare versatilitate). Favoritele mele sunt Acestea sunt cugetările inimii mele, respectiv Du-te să-l vezi pe Costas și sper ca fragmentele de mai jos să vă convingă să le citiți:

Acestea sunt cugetările inimii mele

Mașina de scris de un verde ca spuma mării a fost așezată pe măsuța din bucătărie, cu un teanc de hârtie lângă ea. Și-a preparat două felii de pâine prăjită cu avocado și a tăiat o pară în felii. Asta era masa ei de seară. A pornit iTunes pe telefon și a apăsat PLAY. A pus telefonul într-o cană goală de cafea pentru a amplifica sunetul, lăsând-o pe Joni să-și cânte piesele vechi, iar pe Adele, pe cele noi, în timp ce ea mânca.

Și-a șters firimiturile de pe mâini și, în cele din urmă, emoționată că era în posesia uneia dintre cele mai luxoase mașini de scris care coborâseră vreodată din Alpi, a rulat două foi în mașină și a început să scrie.

Du-te să-l vezi pe Costas

New York, New York este un oraș ușor de învățat. Are forma palmei. Bulevardele numerotate sunt lungi și se întind de la vârfurile degetelor spre încheietura mâinii. Străzile numerotate se întind de-a curmezișul palmei. Broadway e linia vieții și se arcuiește pe surafața din jur. Cele două degete mijlocii sunt Central Park.

După ce am terminat de citit cartea, am început să caut informații despre Hanks și pasiunea lui. Timp de câteva ore m-am amuzat citind pangrame în engleză, ba chiar am descoperit că există forumuri pe care oamenii se întrec în a compune pangrame în limba română (ca de exemplu: Cosașul se azvârli hipnotic în mrejele bălții fumegânde. Ori: Vulpoiul jucăuș înhață masa din fața câinelui zgribulit.)

Keith Devlin: Finding Fibonacci. The Quest To Rediscover the Forgotten Mathematical Genius Who Change the World, 256 pagini

Marea majoritate a celor care se duc în Pisa se fotografiază cu turnul înclinat, însă puțini sunt cei care știu că acesta a fost construit pe vremea când Leonardo Fibonacci era copil.

La începutul secolului XX, autoritățile din Pisa și-au dat seama că în orașul lor s-a născut un tip fără contribuția căruia matematica ar fi fost complet diferită, așa că s-au gândit să-i ridice o statuie. Între anii 1926-1946, monumentul a avut locul lui special în centrul orașului, apoi a zăcut ascuns până în 1966, când a fost amplasat într-un cimitir, unde a început să primească onorul zilnic al tuturor păsărilor mai mult sau mai puțin cântătoare.

Liber abaci, cartea de căpătâi a matematicii moderne, a renăscut la 800 de ani distanță de momentul scrierii sale. Autorul, Leonardo Pisano, cunoscut astăzi sub un nume scornit (Fibonacci), a călătorit în Franța, Italia, Siria, Egipt și Grecia, s-a documentat ani de zile și a pus laolaltă modelele indo-arab și greco-roman de scriere și de calcul matematic.

Așa s-a născut prima carte de profil, publicată în latină în 1202. Douăzeci și ceva de ani mai târziu apărea ediția a doua, cea care a stat la baza primei traduceri într-o limbă de circulație mondială: engleza.

Traducătorul, Laurence Sigler, și el matematician, și-a dedicat ultimii ani de viață acestui demers. A murit de cancer în 1997, iar munca lui a fost continuată de soție, Judith Sigler (născută în 1946 în Budapesta), care a trebuit să învețe latina pentru a termina editarea cărții. Mai mult, pentru că editura cu care soțul ei bătuse palma amâna nejustificat publicarea, Judith a ascuns moartea soțului ei, preluându-i contul de email și continuând negocierile în numele și cu numele lui.

După ani de zile, Judith a ajuns la o altă editură, dar traducerea (salvată pe floppy disc) nu a putut fi recuperată integral din cauza tehnologiei, care între timp a evoluat. Pentru ca suspansul să fie maxim, în poveste apare și un hacker, a cărui identitate este protejată.

Finding Fibonacci nu este o carte de matematică, ci una de istorie. După cum spune autorul:

Paginile pe care le aveți în mână spun povestea a cinci oameni al căror efort colectiv a urmărit ca Fibonacci să aibă un loc pe drept câștigat în istoria ideilor omenirii.

În ianuarie 2003, la câteva luni după apariția traducerii Liber abaci, în curtea Facultății de matematică a Universității Bucknell a apărut o colonie de iepuri: în prima zi unul, în a doua zi încă unul, apoi 3, 5, 8, 13, 21… Ca în șirul lui Fibonacci.

Notă: în traducerea lui Sigler, titlul este scris Liber abaci, față de Liber abbaci cum apare în titlul original al cărții.

Helen Czerski: Storm in a Teacup. The Physics of Everyday Life, 288 pagini

Czerski spune despre ea că este în primul rând fizician, apoi oceanograf, prezentator (colaborează cu BBC), scriitor și om pasionat de bule. Nu, nu vă gândiți la bulele din șampanie sau prosecco; femeia asta se scufundă în oceane ca să vadă ce face termodinamica cu bulele. Are un doctorat în fizica explozibililor experimentali obținut la Universitatea Cambridge. A studiat oceanografia în SUA, la San Diego, după care s-a întors în țara natală, Marea Britanie, ca să cerceteze gazele și bulele cu accent britanic.

Doamne, ce economie ar fi făcut mama dacă profa mea de fizică mi-ar fi explicat de ce un T. Rex nu se poate învârti la fel ca un patinator pe gheață, de ce dansează stafidele puse în sticla de apă tonică și de ce, în medie, aș obține 1,5 milioane de nanodiamante pe secundă de fiecare dată când aprind o lumânare! Câte lucruri mi-aș fi putut cumpăra din banii dați pe meditațiile la fizică. Cât de frumoasă ar fi școala cu manuale scrise de asemenea oameni.

Furtună într-un pahar cu apă (așa cred că va fi tradus titlul, volumul urmând să apară la Editura Trei) este una dintre acele cărți pe care le citești cu zâmbetul pe buze. Indiferent dacă îți mai aduci aminte sau nu de legile fizicii (mecanică, termodinamică), dacă materia te-a atras sau nu în școală sau dacă înțelegi ceva din noile manuale de fizică, Storm in a Teacup este încântător de efervescentă.

“Îmi place la bule că știi mereu unde să le cauți: la suprafață. Fie sunt în ascensiune, strecurându-se printre peștii din acvariu sau printre oamenii din piscină, fie îngrămădindu-se, fiecare încercând să iasă prima din bere ori din șampanie.” Sau din cappucino, i-am răspuns în gând, amestecând în ceașca de cafea.

Mark Manson: The Subtle Art of Not Giving a F*ck, 224 pagini

Nu vă lăsați păcăliți de titlu pentru că această carte este despre cum să renunți la lucrurile care îți consumă timpul și energia fără a-ți aduce un beneficiu real și despre cum să alegi ce este cu adevărat important în viață.

Dar să explic: pe când avea 13 ani, Manson a fost prins la școală cu punguța de droguri în ghiozdan. A avut loc o luptă de-a șoarecele cu pisica (pisica fiind directorul școlii), dar vechimea în muncă a pisicii și experiența sa de viață au dus-o direct la cașcaval. Așa a ajuns Manson să fie suspendat, să lucreze la firma tatălui și să plece într-o escapadă în care i-a murit cel mai bun prieten.

Ca orice om care încearcă să-și revină din șoc, autorul a făcut și el eforturi și terapie ca să treacă peste depresia inerentă. Momentul în care a realizat că pierde mai mult neîncercând lucruri și neasumându-și responsabilități decât dacă ar trece prin experiențe din care ar avea de învățat (și câștigat) e menționat în carte, așa că vă las să-l descoperiți.

Dintre cei care au citit cartea, unii spun că e o prostie - e plină de platitudini, de ideații și de f*cks. Plină. Dar cartea include și câteva povești și scene care sunt, pur și simplu, uimitoare.

Așa am descoperit, de exemplu, povestea lui Hiro Onoda și a recuperării lui din jungla filipineză de către un alt japonez, Norio Suzuki. Onoda, soldat în armata japoneză în cel de-al doilea război mondial, care pe 19 martie ar fi împlinit 96 de ani, a continuat de unul singur un război încheiat. Iar când spun încheiat, mă refer la acorduri de pace și la promisiuni din partea guvernului japonez cum că filipinezii nu vor mai fi uciși sau otrăviți.

Onoda, care habar nu avea de negocierile de pace și de discuțiile dintre ai săi și filipinezi, a continuat vreme de 30 de ani să-i căsăpească pe filipinezi, să le otrăvească fântânile și să le ardă recoltele doar pentru că nu i-a dat nimeni ordin să se oprească. Samuraiul și codul lui de onoare în toată splendoarea lui! A fost găsit de Suzuki, un rebel plecat prin lume să caute timpul și viața, după numai patru zile. Asta în condițiile în care japonezii l-au căutat pe Onoda zeci de ani. Zeci!

Un alt capitol care mi-a plăcut este ... And Then You Die. Aici l-am descoperit pe Ernest Becker, rebel și el, dar în mediul academic. Becker a avut un doctorat in antropologie și a reușit să fie dat afară, în șase ani, de la patru universități. Preda psihologia cu ajutorul textelor lui Shakespeare, folosea cărțile de psihologie ca să predea antropologia și datele antropologice ca să predea sociologia. Se ducea la ore îmbrăcat în Regele Lear și simula lupte de săbii. Profesorul trăznit s-a îmbolnăvit de cancer (a și murit, în 1974), dar n-a plecat la cele sfinte fără să fi scris o carte: The Denial of Death, care a fost laureată a premiului Pulitzer în chiar anul morții sale.

La fel ca mulți alții dintre cei pe care i-am citit, Manson spune și el că relația omului cu moartea ar trebui să fie mai apropiată. Știu, sună aiurea, dar cred sincer că am privi și face lucrurile altfel dacă am fi (mai) conștienți că trebuie să lăsăm ceva după noi după ce vom fi făcut tot ce putem pentru noi. Am alege cu mult mai multă grijă și oamenii din jurul nostru, și modul în care ne petrecem vremelnica prezență pe pământ, și proiectele în care ne implicăm. Că dacă tot trăim puțin, măcar să nu trăim degeaba. Pentru noi!

Bartow Elmore: Citizen Coke. The Making of Coca-Cola Capitalism, 432 pagini

"La mijlocul secolului XX, Coca Cola era cel mai mare cumpărător unic mondial de zahăr, cel mai mare consumator global de cafeină procesată, cel mai mare cumpărător mondial de doze de aluminiu și de ambalaje din plastic din industria mondială de băuturi nealcoolice și un Setilă important. Devenise o companie cu un apetit ecologic fără pereche, extragând resurse naturale multiple. Devora resurse ca să facă profit." Toate acestea în condițiile în care compania nu avea nicio plantație de trestie de zahăr sau de cafea, nu deținea nicio mină, nu poseda nicio resursă naturală.

Reținem citatul lui Elmore de mai sus și ne mutăm în zilele noastre. Vă aduceți aminte de aceste imagini?

După atâtea lingurițe de zahăr, să ne întoarcem la citate, cu mențiunea că Elmore, istoric de profesie, s-a documentat timp de patru ani pentru a scrie această carte. “Coke a pretins că a alocat în anul 2006 aproape 11 miliarde de dolari SUA pentru achiziția de ingrediente de la aprox. 84.000 de furnizori independenți din întreaga lume. Mai mult, Coca-Cola a raportat (n.r. în raportul de sustenabilitate pentru anul 2o13) că peste 700.000 de “afiliați” au câștigat vânzând produsele companiei în întreaga lume.”

Însă autorul mai spune ceva: “Coke este un contributor important la creșterea obezității din Statele Unite, o criză care îi costă pe americani aproape 147 de miliarde de dolari în fiecare an, bani care se duc pe sănătate. Aceasta în condițiile în care compania a evitat plata unor taxe care ar fi forțat-o să internalizeze o cotă-parte din cheltuielile respective.”

Într-un clasament din 2016, brandul Coca-Cola se situa pe locul III în lume și valora 73,1 miliarde de dolari. Iar eu m-am distrat maxim când am văzut cum au înțeles să măsoare impactul social:

Deși Elmore a ales să documenteze cartea referindu-se în mare parte la business-ul Coca Cola, studiul de caz constituie miezul, nucleul unor modele de afaceri preluate de-a lungul timpului și de alții: Apple, Microsoft, McDonald's, instituțiile financiar-bancare sau Google.

Finalul este un îndemn pentru noi toți:

We, the customers of corporations, have both the resources and the ingenuity to build a brighter future, but doing so will require us to keep more careful watch over our most valuable natural capital. We should be the ones setting the price for public resource use rather than the ones accepting the bill for corporate waste.

Cella Serghi: Gențiane, 288 pagini

Trebuie să precizez din capul locului că este departe de Pânza de păianjen, deși e scrisă la fel de frumos. Are pasaje cu ritm, pasaje cu iz de sărăcie, de iubire, de București, de spital, de jumări, de Cișmigiu, de teatru, de Buzău, de invidie, de pâră, de moarte, de comunism.

Rada, personajul principal, este ceea ce multe femei pretind a fi în zilele noastre: un om puternic. Nu renunță, nu se cruță, își urmărește un vis care, pe parcurs, se transformă în obiectiv.

Într-una dintre cărțile anterioare am găsit o informație interesantă: orice om are o viață profesională de aproximativ 80.000 de ore. Dacă ar aloca doar 5% din timp (adică 4.000 de ore sau 500 de zile) pentru a-și descoperi chemarea, ar economisi 26 de ani din viață. Desigur, dacă îți permiți.

La asta mă gândeam în timp ce citeam despre Rada: ca să scape de sărăcie, e nevoită să lucreze de mică prin spitale ca infirmieră, apoi ca asistentă, cu toate că dorința ei cea mai mare este să ajungă actriță. Îngrijește bolnavi și închipuiți; doarme prin paturi pline de ploșnițe și prin încăperi în care mișună șoarecii; rabdă de foame; fuge de poftele bărbaților ce s-ar înfrupta din copilăria ei. Profesional, este o persoană serioasă, care-și face mereu treaba bine, fără a se plânge. Un angajat incomod, dar competent. Nu renunță la școală, deși nici situația materială, nici oamenii din jurul ei nu o ajută. Caută să învețe cum și de la cine poate, dând la schimb ce are ea mai prețios: timpul și pregătirea medicală.

Cea mai bună descriere a Radei vine de la Oleg, un operator de film îndrăgostit de ea. O vrea de nevastă, așa că i-o redă mamei lui:

ordonată, curată, albă ca zăpada, bălaie, cu ochii ca frunzele, puțin cam cârnă, cu fruntea prea bombată și cam încruntată, dar harnică și îndemânatică, vioaie, serioasă și deșteaptă.

Gențiane este un rotund, în care cele trei părți urmăresc principalele etape de viață ale Radei: copilăria și visul, adolescența și munca asiduă, apoi împlinirea.

Dacă vă place Cella Serghi, Gențiane este o carte de citit. Am păstrat din ea și închei primul trimestru de lecturi cu următorul citat:

Cea mai vizibilă caracteristică a omului mijlociu este că, neîndrăznind să fure căciula altuia, fiindcă ar urma represaliile, fură, așa cum respiră, propria lui căciulă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un text alert, o lectură plăcută şi instructivă. Doar iepurii din curtea Facultății de matematică a Universității Bucknell s-au grăbit, înmulţindu-se mai repede decât trebuie, pentru a apărea 3, înainte să apară 2, ca în şirul lui Fibonacci: 1, 1, 2, 3, 5,... Dar e numai vina iepurilor, pentru că unele observaţii ale autoarei mi s-au părut mai interesante decât cele citite în recenzii publicate anterior.
    • Like 0
  • Cuceritoare prezentare a cărților citite. Mi-a plăcut foarte mult și poate reveniți și cu altele.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult