Acum, în 2017, nu există o țară a Uniunii Europene unde distrugerea pădurilor naturale – inclusiv a celor virgine, adică netăiate niciodată de la ultima glaciațiune până azi; cam de 11.000 de ani – și a naturii în general, să aibă loc pe o așa extindere și cu așa rapiditate ca în România noastră. Scara distrugerilor e una geologică. Sunt desfigurați munți, sunt schimbate peisaje, sunt măturate văi întregi de viituri catastrofale, sunt secate râuri, secete extreme pustiesc județe întregi an de an. Sărăcia și emigrarea oamenilor urmează natural. Multe rele ar putea să fie evitate dacă nu s-ar mai distruge pădurile.
Tot acum, în 2017, nu există o țară a Uniunii Europene în care capitalul natural și potențialul de dezvoltare durabilă să fie așa bogat și bine conservat ca la noi.
Există în legislația silvică românească noțiunea de păduri cu funcții de protecție, unde sunt anumite restricții de exploatare a lemnului. Dar când în cele mai restrictive cazuri este prevăzut că pentru pădurile „cu funcții speciale pentru ocrotirea naturii” este „interzisă orice fel de exploatare de lemn sau alte produse, fără aprobarea organului competent prevăzut de lege”, practic orice pădure poate să fie tăiată legal. Sau altfel spus, nu este pădure în România care să nu poată fi tăiată legal. Dar ilegal!?
Tăieri de conservare și tăieri accidentale
Ocrotirea naturii implică aplicarea „tăierilor speciale de conservare“ (sic!) – care presupun tăierea, de obicei, a 10% din volumul de lemn, dar în cazuri „justificate” se poate merge „până la înlăturarea totală a elementelor îmbătrânite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcțional”. Practic, până la o tăiere rasă! Aceste „tăieri de conservare” au pretenția că mențin funcționalitatea permanentă a ecosistemului și permanența pădurii.
Când ne gândim la o tăiere de conservare prin care e tăiat 15% din volumul de lemn, trebuie să avem în vedere că lemnul poate să fie tăiat doar într-un singur loc, printr-o tăiere rasă botezată în documente „tăiere de conservare”.
Cum arată o tăiere de conservare într-o pădure virgină se vede în fotografia 1. Practic toți copacii mari au fost tăiați perfect legal, pentru că erau probabil „elemente îmbătrânite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcțional”! Eu mă îndoiesc de faptul că frunzișul bogat al fagilor seculari și cetina brazilor nu mai oprea picăturile averselor de ploaie să erodeze solul de pe versant sau că rădăcinile lor nu mai ancorau pământul.
Fotografia 1. Pădure de amestec de rășinoase cu fag, în Munții Făgăraș, unde au fost aplicate tăieri de conservare (mai 2016) Practic toți copacii mari au fost tăiați. (Apăsați pentru a mări imaginea)
Un alt exemplu de tăiere de conservare este în fotografia 2 unde, la Săliște în județul Sibiu, într-o pădure tânără de fag o astfel de tăiere de conservare a fost făcută în toamna lui 2016. Practic e o tăiere rasă.
Fotografia 2. Tăiere de conservare într-o pădure tânără de fag cu funcții prioritare de protecție a orașului Săliște, jud. Sibiu (noiembrie 2016). Apăsați pentru a mări imaginea
Aceste, ironic numite, „tăieri de conservare“ sunt completate de „tăierile accidentale”, ce nu urmăresc altceva decât recuperarea lemnului deteriorat ca urmare a unui accident, cum ar fi uscarea copacilor. După ce e tăiat, orice copac se usucă.
De foarte multe ori se abuzează de „tăierile accidentale” pentru a tăia ras suprafețe de pădure enorme. Combinarea tăierilor de conservare cu cele accidentale duc la peisaje ca în fotografia 3, unde o „pădure de protecție” a lacului Tău de pe Valea Sebeșului, a fost tăiată ras pe mai bine de 700 ha. Imaginați-vă ce viituri și eroziuni au și vor avea loc de acum acolo.
Fotografia 3. Tăieri rase pe sute de hectare pe Valea Sebeșului, rezultat al tăierilor de conservare și accidentale (mai 2016). Apăsați pentru a mări imaginea.
Tocmai pentru că legislația silvică este una ce implică și cunoștințe de specialitate ar trebui ca și procurorii să fie specializați pe astfel de infracțiuni silvice, la fel cum sunt, de exemplu, procurori specializați pentru infracțiuni economice.
Răspunsul: Aplicarea legilor și managementul infractorilor silvici
Chiar și cu toate aceste disfuncționalități și cu altele, la care poate o să revin ulterior, degradarea pădurii nu ar fi posibilă la așa scară și cu așa rapiditate dacă ar exista procurori specializați pe infracțiuni silvice. Tocmai pentru că legislația silvică este una ce implică și cunoștințe de specialitate ar trebui ca și procurorii să fie specializați pe astfel de infracțiuni silvice, la fel cum sunt, de exemplu, procurori specializați pentru infracțiuni economice.
Un astfel de demers ar fi justificat de faptul că, spre exemplu, în anul 2014 peste 8,7 milioane de metri cubi de lemn au fost tăiați ilegal în România, cu o valoare de peste 1,26 miliarde de lei (280 milioane de EURO). Calculul e făcut cu prețul mediu al lemnului pentru anul 2014 de 145 lei/m3 care include și lemn de slabă calitate, cu preț scăzut. Cei care au tăiat ilegal peste 8 milioane de metri cubi nu au tăiat lemn de slabă calitate, din contră. În 2014 s-au tăiat legal 17,8 milioane de metri cubi.
Aceste pierderi directe de lemn nu iau în considerare alte pierderi, pe care societatea românească le suportă acum și le va suporta timp de generații, pierderi cauzate de înrăutățirea condițiilor de mediu sau altfel spus de distrugerea „infrastructurii verzi”, cum este de exemplu pădurea virgină din fotografiile 4, 5 și 6 situată în județul Vâlcea, care ar trebui să fie protejată. Aceste pierderi sunt cu mult mai mari decât valoarea lemnului tăiat ilegal și evaluarea lor ar fi necesară pentru decizii informate privind politica forestieră a României.
Dintre efectele directe ale despăduririlor enumăr doar inundații, secete, eroziuni, alunecări de teren, colmatarea lacurilor de acumulare, scăderea calității apelor curgătoare, debite fluctuante ale râurilor, creșterea costului tratării apei potabile, degradarea peisajului, scăderea potențialului turistic al unor zone care sunt, de multe ori, mai puțin dezvoltate economic, creșterea poluării aerului, emisii de dioxid de carbon în atmosferă din suprafețele de pădure tăiate, distrugerea unor păduri cu valoare științifică și culturală locală, națională, europeană sau universală ce ar putea să reprezinte un adevărat și just motiv de mândrie cetățenească, nu de rușine, cum e acum.
Fotografia 4. Versant cu pădure virgină în județul Vâlcea (octombrie 2016) În partea de jos, lângă vale, se observă că deja au început tăieri, pădurea fiind mai rară. Apăsați pentru a mări imaginea
Fotografia 5. Pădure virgină în Județul Vâlcea. Se observă că fagul e marcat pentru tăiere cu un punct roșu pe trunchi (octombrie 2016). Apăsați pentru a mări imaginea.
Fotografia 6. Pădure virgină în Județul Vâlcea. Importanța științifică a unei astfel de păduri este că ea reprezintă un model de urmat, sau un ecosistem forestier de referință, pentru o silvicultură care să se poată adapta la schimbările climatice (octombrie 2016). Apăsați pentru a mări imaginea
Momentan, sunt situații când un șef de ocol concediat pentru diverse ilegalități, poate să fie angajat de un primar corupt care are de gând să facă aceleași ilegalități în pădurile comunității a cărei interese ar trebui să le reprezinte, sau în care un pădurar care a înfăptuit ilegalități în cantonul de care era responsabil, după ce e concediat, obține o funcție similară la un alt ocol.
O a doua măsură prin care să se reducă tăierile ilegale ar consta într-o nouă abordare legală privind autorii tăierilor și complicii lor. Poate că dincolo de amenzile și pedepsele ce le sunt impuse ar fi mai bine ca înfăptuirea unei infracțiuni silvice să fie asociată și cu interdicția de a mai lucra în silvicultură sau în domeniile conexe, în care a fost înfăptuită înfracțiunea, o anumită perioadă de timp. Dacă este silvicultura într-adevăr un domeniu ce ține de siguranța națională, în cazul milioanelor de metri cubi, interdicția să fie definitivă. În acest fel nu doar că s-ar responsabiliza cu adevărat profesioniștii din domeniu, fie ei persoane fizice sau juridice, dar s-ar crea și premisele ca alți profesioniști, poate mai cinstiți și mai responsabili față de păduri și față de oameni, să le ia locul celor ce nu au respectat legile și tratatele internaționale la care România este parte. Aceasta ar duce la însănătoșirea economiei din jurul pădurii românești și a silviculturii în ansamblu.
Momentan, sunt situații când un șef de ocol concediat pentru diverse ilegalități, poate să fie angajat de un primar corupt care are de gând să facă aceleași ilegalități în pădurile comunității a cărei interese ar trebui să le reprezinte, sau în care un pădurar care a înfăptuit ilegalități în cantonul de care era responsabil, după ce e concediat, obține o funcție similară la un alt ocol. Abordarea aceasta ar fi necesară pentru că e puțin probabil ca un infractor să devină cinstit în același loc și domeniu în care și-a descoperit „vocația încălcării legii”.
Prin distrugerea și degradarea pădurilor vom pierde capacitatea de adaptare a societății la schimbările climatice. Încă nu e pierdută capacitatea de adaptare, dar lipsa unor acțiuni eficiente care să păstreze pădurile intacte și nedegradate este o încălcare gravă a celui mai elementar principiu al precauției.
De ce să mai avem și grija pădurilor?
Acum, în 2017, în România, țară membră a Uniunii Europene, nu este pădure care să nu poată fi tăiată legal, dacă entități sau persoane suficient de influente au interesul de a tăia. O așa distrugere a pădurilor, pentru un interes economic de moment, este profund lipsită de etică și iresponsabilă față de generațiile prezente și viitoare care vor fi private de niște ecosisteme-model utile pentru un management adaptativ al capitalului natural; adaptare impusă de schimbările climatice. Prin distrugerea și degradarea pădurilor vom pierde capacitatea de adaptare a societății la schimbările climatice. Încă nu e pierdută capacitatea de adaptare, dar lipsa unor acțiuni eficiente care să păstreze pădurile intacte și nedegardate este o încălcare gravă a celui mai elementar principiu al precauției.
În acest moment din istorie, protejarea pădurilor este de fapt protejarea celei mai elementare demnități umane pe care societățile libere sunt bazate, pentru că demnitatea umană și existența umană este dependentă de ecosistemele naturale, inclusiv de păduri. Fără ecosisteme naturale, care să acopere prin serviciile și produsele lor nevoi esențiale ale oamenilor, lucruri de bază, necesare vieții ca oxigenul sau apa potabilă ar deveni produse comerciale sau de lux.
Această dependență a societății de ecosistemele naturale este probabil să crească în viitor. De aceea protejarea pădurilor și a ecosistemelor naturale este de fapt protejarea libertății.
Titlul articolului aparține redacției, titlul original fiind „Tăieri de conservare”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In prezent cea mai mare parte a industriei lemnului o reprezinta exportul de cherestea si busteni, adica produse care se obtin rapid cu costuri reduse iar la export aduc mult mai putin bani decat exportul produselor finite, ex. mobila.
Am avut la Sibiu o dezbatere despre paduri unde un inginer silvic o spus ca toate statisticile sunt eronate, iar suprafata impadurita si masa lemnoasa exploatabila scade si nu creste asa cum ni se prezinta pe hartii.
Daca ne uitam si luam in seama ca avem numeroase cazuri la nivel national unde versanti intregi or disparut, dar pe hartie in statistici apar tot ca suprafete impadurite atunci toate datele sunt eronate.
Domnul respectic mai spunea ceva despre etica care lipseste cu desavarsire in domeniul silvic iar padurea este privita ca o sursa de bani, si atat.
Daca am schimba profund modelul economic din jurul padurii am elimina toate aceste probleme, aici ma refer la stoparea valorificarii padurii sub forma de bustean, cherestea si alte produse semi-fabricate.
Ar trebui infiintate parcuri nationale de-a lungul carpatilor intradevar protejate unde padurea impreuna cu toata fauna sa-si urmeze cursul natural. Sa exploatam atat cat ne trebuie intern pentru lemn de foc + sustinerea unei industrii a lemnului transformat in produse finite care vor aduce plus-valoare si o crestere a economiei pe orizontala.
Ce se intampla acum cu complicitatea politicului si a tuturor partilor din domeniul silvic este un adevarat macel si vom ajunge sa respiram praf si sa bem nisip.
Pentru ca baietii astia uita ca padurea este un filtru pentru aer si apa, se comporta ca un burete si mentine umezeala aerului si a solului pe o perioada indelungata in absenta ploilor, regleaza temperatura pe timp de iarna si vara, calmeaza vantul puternic iarna dar si vara, mentine calitatea solului si ofera casa si hrana faunei din Romania.
Daca nu schimbam profund modul in care ne raportam la padure, batalia va fi pierduta cu consecinte pe sute de ani.
şi de ce ar trebui să ne pese de schimbările climatice şi de mediu, de vreme ce oricum o să murim, iar mai departe e treaba noilor generaţii?
pentru că dacă nu ne pasă de mediu, de corpul nostru ecologic, e echivalent cu a spune că viaţa noastră individială nu contează şi e irelevantă. ceea ce ce o ipocrizie, de vreme ce continuăm să trăim şi să beneficiem de sursele şi resursele acestui mediu. nu vrem să murim (de exemplu să ne sinucidem, din moment ce viaţa noastră nu contează), dar nu vrem nici să ne protejăm şi să ne respectăm viaţa, corpul nostru eco. pentru că noi suntem organe sau celule ale acestui corp etern, cu ramificaţii care se întind în trecut şi în viitor. dacă moare, murim şi noi, iar dacă trăieşte, trăim şi noi. iar prin fiecare act care distruge şi pune în pericol acest corp, ne distrugem pe noi înşine în fiinţa şi esenţa noastră. şi trăim o viaţă pe care nu merităm să o trăim şi pe care nu o trăim. ne câştigăm dreptul şi puterea de a trăi acum, aici, pretutindeni şi întotdeauna, prin felul în care dăm valoare corpului nostru ecologic.
conştiinţa noastră ecologică e conştiinţa însăşi, care se apropie şi ne apropie cel mai fidel de fiinţa noastă. cine sau de ce suntem noi. iar comuniunea cu natura e cea mai profundă şi mai deplină comuniune pe care o poate trăi un om.