Foto: Guliver/ Getty Images
La o căutare simplă pe google după Leadership primești măcar 865.000 de rezultate în 0.31 secunde. Deci e clar. Google știe ce-i ăla leadership. Știm și noi ceilalți, pe care nu ne cheamă Google. Am tot auzit despre leadership, se fac cursuri, seminarii, ședințe de coaching, programe complexe de dezvoltare a oamenilor în leaderi. Nimic rău în asta, ba dimpotrivă!
Între programele de leadership despre care știm sau am auzit și realitatea din organizații (și nu numai de-acolo!) sunt, pe-alocuri, șanțuri adânci. Companiile de consultanță s-au înarmat cu echipament profesional de umplut șanțurile cunoașterii în materie de cum să fii lider, să inspiri oamenii să lucreze nu pentru tine, ci cu tine, dar cu drag, nu din frică. Sunt pe piață programe de leadership grozave și-am putea vorbi despre ele zeci, sute de ore în șir.
Citește și:
În realitate însă, în unele locuri suntem atât de departe de leadership că însăși ideea de a încerca să-l înțelegem e o pierdere de timp. Și exemplele sunt atât de multe, că dac-ar trăi Caragiale scrierile lui ar umple rafturile librăriilor. Și sălile de teatru. Caragiale probabil i-ar zice Lidărșân.
Astea sunt, de exemplu, situațiile în care ți se spune să umfli rapoartele cu statusul recrutării ca să dea bine la client. "Șeful: Pune și tu în raportul pentru client mai mulți candidați, mai multe interviuri, ca să arătăm că am făcut progres. Recrutorul: Păi noi n-am făcut interviuri de ieri până azi. Șeful: Ei, și ce, las' că le facem noi, vrei să creadă clientu' că am stat degeaba?".
Și nu numai. Sunt cazurile în care dacă spui că nu-i în regulă, ți se răspunde cu "noi așa lucrăm, cine nu se adaptează e liber să plece". Noi trebuie să facem pe plac, să dăm bine, să nu supărăm pe șefu' de peste hotare, să lucrăm mult și de multe ori ineficient, s-avem multe ore suplimentare, că astea dau bine, să trimitem emailuri la ore târzii că așa arăți că-ți pasă, că te implici, că ești acolo, pe baricade. Nu spun să nu faci ore suplimentare când are sens, când e nevoie. Nu-ți băga însă ție pe gât ore cu nemiluita ca să pari ocupat, să vadă lumea că tragi, că-ți "sacrifici" viața personală pentru marele bine organizațional.
Sunt și situațiile în care mergi în business trip, fie că-ți convine, fie că nu. Ce dacă tu ai alte planuri pentru următoarele 3 luni în care șefa te trimite lunar câte o săptămână în deplasare în interesul firmei? Noi trebuie să facem să fie bine. Când primești mesaje pe WhatsApp seara la 7 că trebuie să modifici imediat ceva la postarea aia de pe pagina de Facebook a firmei, că nu-i destul de bună. Când ești sunată de șefa sâmbătă dimineața că trebuie să pregătești imediat un material care nu poate aștepta până luni. Și când spui că ai alte planuri și insiști că nu le poți amâna, atunci se poate trimite materialul și luni. Dintr-o dată e ok. Dar așa, ca fapt divers: dacă ea lucrează sâmbăta, tu de ce nu poți?
Când dai feedback, spui ce nu merge, vii cu sugestii de îmbunătățire și peste câteva luni ești dat afară. Pentru lipsa de flexibilitate. Nepotrivire cu cultura organizațională.
Și-atunci să mai zici ceva despre leadership? Despre motivare, mecanisme de feedback, să-i mai pomenești pe Daniel Pink și pe Ken Blanchard? Ba bine că nu! Îți vezi frumușel de treaba ta, acolo dacă mai vrei și poți, sau îți cauți drum în altă parte. Conform principiului Love it, Change it, Leave it. Sau altfel spus: dacă ți-e bine, vezi-ți de treaba ta; dacă nu ți-e bine, vezi ce poți schimba; dacă nu (te) poți schimba, vezi-ți de calea ta! Simplu, cum altfel?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din fericire, vine din spate generatia copiilor nostri (20+) care, fara a merge la psiholog sau....psihiatru....a invatat din mers, nimeni nu stie de unde....sa spuna NU! Si sa refuze cultura de tip corporatist....si sa inchida telefonul de serviciu vineri la ora 17 si sa-l deschida luni la 9:00....si sa nu stea intr-un job cu un sef toxic....si sa......
Sigur, schimbarea este grea, cere timp si uneori sacrificii, dar picii par destul de hotarati sa-si scuture angajatorul din carca si sa "push back" pentru ca, vorba lui Caragiale: "asa nu se mai poate!"
In definitiv, e randul lor sa modeleze lumea in care traiesc pentru ca noi, parintii , trebuie spus, nu ne-am descurcat prea grozav....
Deci tine de oamenii, sau mai degraba de ne-oamenii locului. Este principalul lucru pentru care am plecat din Romania, hei-rup-ul, falsitatea, necunoasterea, lucrurile facute superficial, de fatada.
Romanii nu sunt nemti, nici americani si nici japonezi (!) Si e bine ca nu sunt.....e insa mai putin bine si nenatural ca ar vrea sa fie....ceea ce e imposibil si contraproductiv!
Si ca sa revenim la tema articolului, majoritatea proceselor toxice (HR, Management.....) din companiile romanesti/straine sunt importate din culturi multinationale si eventual adaptate putin la coruptia endemica specifica arealului cultural de care vorbim!
Cultura organizationala Made in Romania e din pacate o rara avis dar, atunci cand ea se face simtita, e in multe cazuri mai dinamica si mai sanatoasa decat cea din mediul multinational...si DA, vorbesc din experienta personala.
Deci, cu ceva incredere si optimism, se poate si la noi!