Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Șeful: „Pune și tu în raportul pentru client mai mulți candidați, mai multe interviuri”. Recrutorul: „Păi noi n-am făcut interviuri de ieri până azi”. Șeful: „Ei, și ce, las' că le facem noi”

Angajați companie

Foto: Guliver/ Getty Images

La o căutare simplă pe google după Leadership primești măcar 865.000 de rezultate în 0.31 secunde. Deci e clar. Google știe ce-i ăla leadership. Știm și noi ceilalți, pe care nu ne cheamă Google. Am tot auzit despre leadership, se fac cursuri, seminarii, ședințe de coaching, programe complexe de dezvoltare a oamenilor în leaderi. Nimic rău în asta, ba dimpotrivă!

Între programele de leadership despre care știm sau am auzit și realitatea din organizații (și nu numai de-acolo!) sunt, pe-alocuri, șanțuri adânci. Companiile de consultanță s-au înarmat cu echipament profesional de umplut șanțurile cunoașterii în materie de cum să fii lider, să inspiri oamenii să lucreze nu pentru tine, ci cu tine, dar cu drag, nu din frică. Sunt pe piață programe de leadership grozave și-am putea vorbi despre ele zeci, sute de ore în șir.

Citește și:

În realitate însă, în unele locuri suntem atât de departe de leadership că însăși ideea de a încerca să-l înțelegem e o pierdere de timp. Și exemplele sunt atât de multe, că dac-ar trăi Caragiale scrierile lui ar umple rafturile librăriilor. Și sălile de teatru. Caragiale probabil i-ar zice Lidărșân.

Astea sunt, de exemplu, situațiile în care ți se spune să umfli rapoartele cu statusul recrutării ca să dea bine la client. "Șeful: Pune și tu în raportul pentru client mai mulți candidați, mai multe interviuri, ca să arătăm că am făcut progres. Recrutorul: Păi noi n-am făcut interviuri de ieri până azi. Șeful: Ei, și ce, las' că le facem noi, vrei să creadă clientu' că am stat degeaba?".

Și nu numai. Sunt cazurile în care dacă spui că nu-i în regulă, ți se răspunde cu "noi așa lucrăm, cine nu se adaptează e liber să plece". Noi trebuie să facem pe plac, să dăm bine, să nu supărăm pe șefu' de peste hotare, să lucrăm mult și de multe ori ineficient, s-avem multe ore suplimentare, că astea dau bine, să trimitem emailuri la ore târzii că așa arăți că-ți pasă, că te implici, că ești acolo, pe baricade. Nu spun să nu faci ore suplimentare când are sens, când e nevoie. Nu-ți băga însă ție pe gât ore cu nemiluita ca să pari ocupat, să vadă lumea că tragi, că-ți "sacrifici" viața personală pentru marele bine organizațional.

Sunt și situațiile în care mergi în business trip, fie că-ți convine, fie că nu. Ce dacă tu ai alte planuri pentru următoarele 3 luni în care șefa te trimite lunar câte o săptămână în deplasare în interesul firmei? Noi trebuie să facem să fie bine. Când primești mesaje pe WhatsApp seara la 7 că trebuie să modifici imediat ceva la postarea aia de pe pagina de Facebook a firmei, că nu-i destul de bună. Când ești sunată de șefa sâmbătă dimineața că trebuie să pregătești imediat un material care nu poate aștepta până luni. Și când spui că ai alte planuri și insiști că nu le poți amâna, atunci se poate trimite materialul și luni. Dintr-o dată e ok. Dar așa, ca fapt divers: dacă ea lucrează sâmbăta, tu de ce nu poți?

Când dai feedback, spui ce nu merge, vii cu sugestii de îmbunătățire și peste câteva luni ești dat afară. Pentru lipsa de flexibilitate. Nepotrivire cu cultura organizațională.

Și-atunci să mai zici ceva despre leadership? Despre motivare, mecanisme de feedback, să-i mai pomenești pe Daniel Pink și pe Ken Blanchard? Ba bine că nu! Îți vezi frumușel de treaba ta, acolo dacă mai vrei și poți, sau îți cauți drum în altă parte. Conform principiului Love it, Change it, Leave it. Sau altfel spus: dacă ți-e bine, vezi-ți de treaba ta; dacă nu ți-e bine, vezi ce poți schimba; dacă nu (te) poți schimba, vezi-ți de calea ta! Simplu, cum altfel? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Big LIKE!
    Din fericire, vine din spate generatia copiilor nostri (20+) care, fara a merge la psiholog sau....psihiatru....a invatat din mers, nimeni nu stie de unde....sa spuna NU! Si sa refuze cultura de tip corporatist....si sa inchida telefonul de serviciu vineri la ora 17 si sa-l deschida luni la 9:00....si sa nu stea intr-un job cu un sef toxic....si sa......

    Sigur, schimbarea este grea, cere timp si uneori sacrificii, dar picii par destul de hotarati sa-si scuture angajatorul din carca si sa "push back" pentru ca, vorba lui Caragiale: "asa nu se mai poate!"

    In definitiv, e randul lor sa modeleze lumea in care traiesc pentru ca noi, parintii , trebuie spus, nu ne-am descurcat prea grozav....
    • Like 5
    • @ Valentin Dragut
      Probabil ca tinerii au inceput sa spuna NU in Romania (nu stiu, lucrez in alta tara de 9 ani), insa nu corporatiile sunt de vina - pana la urma si corporatiile inseamna tot oameni - ci oamenii locului, oamenii "sfintesc" sau nu locul. In Romania se face hei-rup prostesc, lucru care nu se intampla in alte tari, cel putin nu in cea in care ma aflu momentan, si tot intr-o mare corporatie lucrez, insa nu imi cere nimeni sa lucrez atunci cand nu se cuvine si mai ales daca imi cere refuz politicos fara a avea frica, ca voi fi inaturat, dat afara...

      Deci tine de oamenii, sau mai degraba de ne-oamenii locului. Este principalul lucru pentru care am plecat din Romania, hei-rup-ul, falsitatea, necunoasterea, lucrurile facute superficial, de fatada.
      • Like 0
    • @ Marian Rosu
      Nu stiu, nu v-ati plictisit sa tot aratati cu un deget acuzator inspre Romania/romani? Sa tot proiectati frustrarile personale in directia tarii in care v-ati nascut, crescut, educat, format profesional?

      Romanii nu sunt nemti, nici americani si nici japonezi (!) Si e bine ca nu sunt.....e insa mai putin bine si nenatural ca ar vrea sa fie....ceea ce e imposibil si contraproductiv!

      Si ca sa revenim la tema articolului, majoritatea proceselor toxice (HR, Management.....) din companiile romanesti/straine sunt importate din culturi multinationale si eventual adaptate putin la coruptia endemica specifica arealului cultural de care vorbim!
      Cultura organizationala Made in Romania e din pacate o rara avis dar, atunci cand ea se face simtita, e in multe cazuri mai dinamica si mai sanatoasa decat cea din mediul multinational...si DA, vorbesc din experienta personala.

      Deci, cu ceva incredere si optimism, se poate si la noi!
      • Like 2


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult