Tomberonul a rămas negolit săptămâna asta. Mașina de gunoi n-a mai venit pe strada mea din sectorul 1 al Capitalei României.
Înțeleg că doamna primar Clotilde Armand se războiește cu firma de salubritate. Poate că are și dreptate. Dar gunoiul nu știe asta. El rămâne la ușa oamenilor, care mai au și copii, ca să se împută și să se transforme în focare de infecție.
Ce-om face, nu știu. Eventual să-l punem în saci de plastic și să ne ducem să-l aruncăm unde-om găsi un morman mai mare. Un cetățean din Prahova așa a făcut. Și când l-a prins Garda de Mediu a zis că primarul l-a încurajat să sporească dealul de resturi menajere de lângă Urlați.
Tomberoanele pline trebuie să fie o mare bucurie pentru șobolani. Pe urmă îmi iau seama că, în cazul meu, nici măcar – 75% din ce arunc sunt ambalaje din plastic.
De aici, gândul o ia la vale. Și când gunoiul e ridicat, unde e dus? Nu tot în țara asta? În care rata de reciclare a deșeurilor municipale e de 11%, penultima din Europa. Munți de plasticărie, șuvoaie de mizerii sunt noi forme de relief care pot fi întâlnite acum oriunde în țara noastră. Ar trebui să fie incluse în circuitele turistice. Ca și degustările de preparate din pește românesc: „Biologii au verificat 21 de râuri din România, găsind o cantitate atât de mare de particule din plastic încât, practic, orice moluscă sau pește prins în apă dulce sau în Marea Neagră conține plastic. Prin gătire, aceste fragmente procesate termic devin cancerigene. Anual, concentrația de plastic din ape crește cu 10%. În mare intră, zilnic, 4,2 tone de plastic”.
Nu se întâmplă numai la noi. Toate țările au așa ceva din, cum spunea nemuritorul Dan Barna, belșug și ne mai trimit și nouă cu vapoarele.
În fiecare zi în care ne luptăm cu pandemia și economia, gunoiul crește pe planetă mai ucigător decât orice boală și decât sărăcia.
Nu se întâmplă numai pe Pământ: „Un braț robotic al Stației Spațiale Internaționale a fost ciuruit de o furtună de deșeuri spațiale. Pe orbita joasă a Terrei, până la altitudinea de 2000 km, se află peste 3000 de sateliți abandonați și zeci de milioane de bucăți din alte echipamente lansate de-a lungul timpului. Este, probabil, cea mai mare groapă de gunoi a omenirii”.
Sonda spațială Voyager, lansată în 1977 și aflată acum la miliarde de kilometri de Terra, conține un Disc de Aur pe care este înregistrat salutul pământenilor, și în limba română, menit să ne facă cunoscuți în caz că sonda dă peste niscai inteligențe extraterestre. Dacă însă, până la producerea acestui Mare Contact, omenirea va ajunge să colonizeze Sistemul Solar și poate chiar steaua cea mai apropiată de el, Proxima Centauri, alienii care se benoclează până-n cartierul nostru din galaxie vor ști deja care este identificatorul, semnul umanității în infinit – norii cosmici de gunoaie.
Așa că, până la urmă cred c-o să-mi bag tomberonul în casă. Tot aia e.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
