Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Și Piersic nu mai vine...

Florin Piersic

Foto: Cinemagia

Când pleci din țară, nu ai prea mulți bani și nu e nici sezon de stat degeaba la soare, te strânge de inimă o disperare ca nicio alta, căci pleci, dar nu știi dacă o să te mai întorci vreodată. Bătrânii sărutau pământul pe care l-au călcat picioarele istoriei și-și umpleau cu el buzunarele, eu aveam de gând să pup niște suflete. Am plecat fugărită de niște ploi, în octombrie, dar încă din ianuarie îmi făcusem un plan cultural, nu am ratat niciun spectacol de teatru, concert, șușanea, în tranzit prin oraș. Mint, l-am lăsat pe unul să treacă, am închis un ochi. Concertul lui Bănică. Cu cât costa biletul am plătit pentru trei piese de teatru. 

Nu aș fi mărturisit așa un păcat, tocmai în preajma Crăciunului, dar m-a enervat ce-a ales în seara duelurilor de la X Factor. Programele TV populare sunt codate, dar cerșetorii de simțământ național răvășesc Youtube-ul. Pentru că e un tip care se ține bine, am aruncat totuși celălalt ochi când și-a făcut apariția pentru spectacol. Lucram prin apropiere. Da, mă mai uit din când în când la X Factor și la Vocea României. Am încercat, de un Revelion, cu Poe, Cioran și Bach, dar după miezul nopții am căzut în genunchi și l-am implorat pe Moș Ene să mă adoarmă, Moș Crăciun era deja luat, pe la ruși.

Am apucat să-i văd, pentru ultima oară, pe Mircea Albulescu, pe Emil Hossu, pe Gheorghe Dinică. N-am apucat s-o văd pe Stela.

Pe doamna Sofia Vicoveanca am întâlnit-o la cumpărături, dumneaei fiind de-a târgului cânta pentru alții. I-am văzut pe Holografi, chiar dacă nu i-au mulțumit tatei că m-a făcut fan cumpărător de bilet. Nici acum nu-mi vine să cred că tot necazul de acum li se trage de la niște formule de politețe sau poate o fi de la fetele alea frumoase pe care Moș Nicolae i le tot lasă în ghetuțe Bittmanului... L-am văzut și pe Tudor Gheorghe, ba am și performat, în fals, la îndemnul Maestrului. Cât m-au ținut bojocii. Am aplaudat performanțele multor artiști români, imaginea lor mi-a ținut de cald la ora de dor de-acasă.

Cu numai câteva zile înainte de plecare, un afiș cu „de toate” m-a făcut să decalez un pic pecetluirea valizelor. Între timp ne-am mai educat gusturile, începutul mileniului ne prinsese însă gângurind, între timp am devenit mai snobi decât nu eram. Cap de afiș era Maestrul Florin Piersic, înconjurat de alți 9-10 artiști. Înainte de a da ochii cu Anglia îmi asumam un ultim flirt românesc. Și apoi, cu Piersic flirtează toată lumea, până și Dumnezeu l-a șters de pe lista păcatelor! Am fugit la florăria momentului și am comandat un buchet imens de trandafiri albaștri, câteva flori și trei straturi de ambalaj.

În seara cu emoții m-am drapat și eu tot în albastru. Aveam loc în primul rând, dăduse norocul peste mine!

În provincie, publicul vine la spectacol sătul, bine mâncat adică. Ca să-l faci să tresară trebuie să arunci un banc cu poantă rușinoasă, altfel ai parte doar de surâsuri moderate, de popândăi.

Eu plecam din țară, așa că am cântat, am dansat, ce mai, m-a luat valul! Gurile căscate îl așteptau pe Piersic. Spectacolul rulase în aceeași după-amiază și la Fălticeni, când la noi bătea gongul, Maestrul încă le mai vorbea celor de-acolo. Confruntați cu un public privind disperat spre culise, doar-doar avea să atingă, măcar cu privirea, eșarfa Florinului, artiștii au delegat-o pe doamna Ileana Stana Ionescu să dea asigurări că nu-i puseseră numele pe afiș la mișto. Coșbuc ne luase mințile, nu că ne-ar fi dat cu pământ peste ochi, ci pentru că descrisese cu acuratețe disperarea de genul: „Și Piersic nu mai vine...”. Nu deslușisem numele marii actrițe pe afiș, așa că nu eram pregătită cu un al doilea buchet de flori. Ar fi fost de-a dreptul penibil să-l ofer pe cel albastru, că tot lipsea adrisantul, dar cum în așteptare începuseră să se ofilească, cu puțină căldură de la nervii celor din public aveau timp să se și usuce, așa că puteam să las petalele în grija doamnei, să-i facă un ceai Maestrului. Trandafirii fuseseră hrăniți cu albastru de metil, aveau să-l scape de durerile de gâlci. După încă o oră de „și Piersic nu mai vine” disperarea s-a mutat și pe fețele artiștilor. Am întors capul, căutând din priviri neamurile Piersicului, la care avea să tragă peste noapte. La noi, în Bucovina, toți suntem neamuri. Când mergeam în vizită la bunicii mei, într-un sat numai cu numele bănos, toți îmi erau unchi, mătuși, veri de-a-ntâia, de-a doua și de-a treia generație, restul cumătri și nănași. Neamurile Maestrului erau în sală, semn că domnul Florin era deja la benzinăria de la intrarea în oraș. Când a intrat pe scenă se terminase deja spectacolul, dar publicul nu avea de gând să-l lase să scape fără gargară.

Când vorbește Florin Piersic, ne aruncă într-un fel de spirală atemporală, unde râsul, lacrima și amintirile sunt tinerețe fără bătrânețe. Cei care nu au nimic de povestit se plâng de vorbă lungă, dar ce altceva sunt cuvintele dacă nu un dar al vieții, al bucuriei de a te ști? Și-apoi chiar dacă Maestrul e născut în partea aceea de țară unde se vorbește numai după ce se termină tăcerea, când revine în Bucovina e ca și acasă, e trecut pe inventar. De câte ori vine, e musai să ne spună tot ce are pe suflet! I-am pus buchetul de flori în brațe, l-am pupat pe obraz, cuminte, ca o provincială un pic veștejită, și am dat să fug, ca să nu leșin de la încărcătura emoțională. Maestrul Piersic m-a tras înapoi, ca pe ilustra Marga Barbu în scenele acelea cu haiduci și încălzire globală, și m-a pupat dumnealui și pe celălalt obraz. Atât vă spun, dacă nu l-ați încercat, Florin Piersic știe să pupe. Neamurile mele engleze deloc. Câteva zile mai târziu, ajunsă în Anglia, am dat să-i pup soacră-mii și celălalt obraz, dar dumneaei servea deja ceaiul.

La mulți ani tuturor artiștilor români! La mulți ani și Domniei-Sale, Magicianul vorbelor - Florin Piersic!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bravo, frumos articol!!!
    • Like 0
  • Lasă, soro... să vezi când te-or pupa ruşii! :)))
    • Like 3
  • Am dormit gramada pe mine o galagie de ani, uitandu-ma si lacrimand ca de la jandarmi dupa coafeze, asistente, secretare, plus cumnata-mea, ca era mereu la indemana. Insa de azi am sa reconsider macelaresele. Cu rezervele de rigoare ( la manie si la taierea maionezei ) :))) Exclus combinatii in ,,Anglea", poaaaa sa scrie ele oricat de siropos si cu hazul la purtator ar scrie, ca tipa pupata de Piersic, ca acolo nu ma mai intorc ever.
    • Like 0
  • Frumos scris!
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Francezii mai pupa asa. Am ramas trăsnit cand s-a apropiat de mine o tipa beton si m-a pupat, tipa pe care n-o văzusem niciodata in viata mea.
    • Like 2
  • Nini check icon
    Mulțumesc pentru emoții. Succes în străinătățuri. Mai scrieți, e încă un mod de a susține acest pământ!
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult