Florin Piersic Jr. a plecat de pe scenă după ce un spectator așezat în primul rând nu și-a închis telefonul care a sunat în timpul unei reprezentații la Teatrul Godot. La spectacol asista și fata în vârstă de 11 ani a actorului, iar momentul a fost povestit pe Facebook de Dorina Chiriac, mama fetei actorului.
„În fața scenei sună un telefon. Actorul cel mai bun spune povestea mai departe. Și plânge și zâmbește. Ca fetița. Și sună telefonul. În primul rând, la prima masă, sună un telefon sub zâmbetul actorului. sub ochii care nu lasă nici o lacrimă să curgă. Sună. Publicul ignoră telefonul. Actorul ignoră telefonul. Se luptă cu tot ce îi contrazice simțurile, se calcă în picioare prin toate dinăuntrurile, moare, învie, umblă, construiește poduri de emoție, dărâmă, construiește iar. Și telefonul sună.
«Gata» spune încet și calm actorul. «Nu pot. E umilință. E absurdă situația. Nu-i drept. Spectacolul se încheie aici. Vă mulțumesc. Atât a fost. Mulțumesc, Sonia, că ai venit de ziua ta. Vă mulțumesc». Actorul cel mai bun a ieșit în culise simplu. Și nu a mai intrat. Adică nu a mai ieșit. Că la aplauze se iese. Publicul a aplaudat. Actorul cel mai bun nu a ieșit”, a povestit pe Facebook Dorina Chiriac.
„Aceasta nu e o poveste despre fetița unui actor anume. Nu e nicio poveste despre acel actor anume. Vor fi cu toții bine. Treaba lor. E despre noi pe stradă. În tramvai. La magazin și-n parc. E despre noi oriunde ne-ntâlnim. Despre-ntâlnire. Aceasta este o poveste despre nepăsare. Despre dezinteres. Și lipsă de respect.
Nu mă amuză poveștile cu actori care fac glume cu cei din sală când sună un telefon (si devin subiect consumabil la o bere). Nu mă alină replicile dure adresate „în personaj" celor ce deranjează actorul de pe scenă și pe spectatori. Nu vreau reguli mai dure. Vreau atenție. Responsabilitate. Există locuri publice unde respecți un protocol anunțat. Așa cum îl respecți într-un hotel sau avion, poți să-l respecți la teatru. Șederea ne va fi astfel plăcută tuturor. Și zborul. Salut amenda aplicată de colegul meu actor în seara asta. Hai să ne luăm mai în serios. Mai ca la 11 ani”, a concluzionat Dorina Chiriac.
Și actrița Oana Pellea a povestit luna trecută la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că a fost nevoită să oprească o piesă în desfășurare ca să îi roage pe telespectatori să pună telefoanele deoparte.
„Îmi înregistrează spectacolul sau răspund la telefon. Și o să se schimbe din ce în ce mai mult. Am introdus o replică într-un spectacol care permite asta. De obicei doamnele sunt pe Facebook în sala de spectacol. Și doamne care stau în primul rând. Ceea ce este incredibil este că noi îi vedem. Știți ce cred: acest fapt de a sta în întunericul sălii ai senzația că ești anonim, că nu te vede nimeni, că ești ferit de orice, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o altă realitate, că ceea ce se întâmplă pe scenă este o realitate care nu se poate întrerupe pentru că e deranjată...e ca la film”, a spus Oana Pellea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar cum putem comenta gestul dlui Piersic, care a sfidat zeci de spectatori de buna credinta, care platisera un bilet pentru a asista la un spectacol? Cum putem considera gestul artistului de a parasi scena si de a sfida publicul? Nu e mare diferenta in mitocania din sala si cea de pe scena. Pe orice parte a cortinei s-ar afla, mitocania e la fel.
La carele rumeniche sunt nuli...
Ce ar fi daca pe verso biletului i s-ar atrage atenția gerțoiului că va fi evacuat din sală? (și i s-ar înapoia banii)...
Sau daca ar fi un dulap/seif special în care sa fie depozitate toate telefoanele pînă la sfîrșitul spectacolului...
Sau dacă, pur și simplu s-ar bruia telefoanele în sala de spectacol...
Sau... (vă las să vă imaginați alte cîteva zeci de soluții, în loc să ne lamentăm)
Stiu ça Florin Piersic Jr are nebuniile lui de artist dar romanul are o placere in a nu respecta regulile cerute de organizator, doctor, bun simt etc.
” Nu vă puteţi imagina cât de amar şi cât de nefiresc, de insuportabil este jocul cu tine însuţi, jocul de a te preface că eşti altcineva decât eşti şi de a încerca să uiţi ceea ce nu poţi uita, ceea ce nu vrei să uiţi. Vrei să fii altfel decât eşti, dar nu poţi fi nici măcar ceea ce eşti cu adevărat. Eşti ca un fard prost care îţi demască adevărata identitate, căci lumina privirii îţi întunecă pleoapele şi când nu mai ştii cine eşti sau ce eşti, ajungi să fii uitat într-un colţ de suflet, ca o vechitură inutilă, roasă de carii.” - Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Sictir e in ignoranta.
Oricum , sa fiti siguri ca o lege care sa interzica ceva intr-un teatru se va lovi in primul rand de oprelistea actorilor , daca cumva vreun parlamentar va avea idea de a interzice aplauzele ?
Despre ce s-a intamplat se pot spune multe , dar cine va stabili cine are dreptate ?
Am s-o iau batraneste :
1/ Meseria de actor , desi parca mai mult mi-ar placea sa-i spun artist ,se dobandeste greu si de cele mai multe ori notorietatea are stransa legatura cu divinitatea !
2/ Actorul ase indatoriri , ba chiar obligatii , morale in primul rand !
Ma opresc aici , de fapt despre ce vorbim ? O fi normal ca unii sa aiba drepturi si ceilalti nu ? Ar fi normal ca fiecare sa-si respecte menirea lui in spectacolul acesta !
Da , doctorul nu va pleca de la post in timpul operatiei , dar sa fim siguri ca nici rudele pacientului nu vor suna la telefon sa intrebe ce sanse are ruda lor !!!
Doctorul ca si actorul iti pregatesc ninutios prezenta cu mult timp inainte , piesa lor va dura prea putin fata de pretentiile unora si prea putin fata de respectul mertitat !
Pretuiti actorii , ei ne invata care este diferenta dintre vorbe si cuvinte , ei ne invata sa traim in locul lor cand noi nu ne mai pricepem !
Prin faptul că nu veneai îmbrăcat oricum la teatru sau la concertul de la filarmonică, îţi exprimai respectul faţă de cei care urcau pe scenă (era, tot odată, şi o ocazie pentru doamne să-şi etaleze toaletele... deh! doamnele, ca florile! :)) ). Într-adevăr, în acele vremuri nu existau telefoanele mobile. Dar să ştiţi că publicul se abţinea chiar să tuşească. Poate găsiţi în Youtube o piesă de teatru întregistrată de TVR în sală, cu 30-40 de ani în urmă. O să înţelegeţi ce-am vrut să transmit prin comentariul meu.
La cinema... era altfel: comentarii deşucheate făcute în gura mare, foşnete de la tot felul de pungi şi punguliţe, se mai arunca în spotul proiectoarelor cu mici ghemotoace de hârtie ca să strălucească (li se spunea "comete")... Na, publicul specific....
Oricum, "hainele bune" era mai mult o metaforă. N-are rost să dezvoltăm o discuţie sterilă asupra subiectului.
Toate cele bune!