Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Simobra!

Simona Halep - Australian Open

Foto: Guliver Getty Images

3-3 și avantaj Simona pe serviciul Plíškovei, după ce revenise de la 0-3, momentul cheie al meciului. Rupând un schimb prelungit, cehoaica prinde un cros de rever caracteristic, tare, plat departe de Simona, și vine la plasă. Motoreta Mobra țâșnește într-unul dintre formidabilele ei sprinturi cu pași mici, se întinde la limită și blochează reverul cu două mâini, apăsând doar din încheieturi mingea care se duce laser în lung de linie, pe linie. Plíšková s-a uitat lung, i-a căzut fața realizând forța de joc de care dispune Simona și nu și-a mai revenit până la sfârșit.

Mă uitam la Simona cum se plimba pe teren ca la ștrand, fiind condusă cu 3-0. Nicio crispare, nicio teamă, doar încredere că poate să întoarcă scorul. Comentatorul Eurosport de limbă engleză a pufnit admirativ când Halep câștigase 9 ghemuri la rând: „She looks like Number One!”.

Îți recomandăm

În spatele impresionantei imagini pe care ne-a dăruit-o azi, se află meciul-măcel câștigat cu Lauren Davis. Spuneam atunci (nu eu, Nietzsche) că tot ce nu te omoară, te face mai puternic. Că marii jucători pot să capete, după meciuri crunte, câștigate la limită, în fața unor adversari inferior clasați, în tururile mici ale turneelor de Grand Slam, o propulsie formidabilă, care-i poate duce până-n finală. Și Simona Halep este o mare jucătoare.

Azi a bătut-o pe Karolina cu capul și cu picioarele. Întrebat cândva de un reporter care este cea mai bună lovitură a sa, Ion Țiriac a răspuns: „My best shot are my legs”. Recuperată „Teofizic” miraculos, Simona a dat drumul jocului ei de picioare fără egal în circuit, ajungând la minge și cu aproape o secundă înaintea adversarei. Cehoaica poate fi numărul 1 mondial, și a fost, când lovește așezată, când are timp să-și pregătească torpilele. Dacă e silită să lovească din alergare, cu retragere rapidă a rachetei, valoarea ei coboară spre locul 30-40. Simona a plimbat-o exemplar stânga-dreapta și a pus-o de multe ori, cu calm și luciditate, pe contre-pied: la un moment dat, inerțiala Karolina a agățat mingea, în disperare de cauză, trecând racheta în mâna stângă!...

De câte ori Plíšková s-a străduit să revină reușind câte o lovitură de excepție, Simona a „înțepat-o” imediat cu un serviciu bun sau cu atac hotărât, știut fiind că nu trebuie să-i dai voie adversarei care forțează comeback-ul să lege cel puțin 3 lovituri câștigătoare.

Ce urmează? Cu Kerber va fi altceva, cred, mult mai greu. Angelique s-a întors, după o eclipsă de peste un an, aproape de forma ei fizică și psihică din perioada în care câștiga aici, la Melbourne, învingând-o în finală pe Serena Williams. Contrar jocului Plíškovei, având o deplasare și o rezistență comparabile cu ale Simonei, nemțoaica lovește foarte bine din alergare și din unghiuri. Se conturează un meci lung și dur, în care ne vom ruga să țină glezna...

Știți pentru cine îmi doresc să câștige Simona Australian Open? Pentru haterii ei. Vreau să-i văz cum se vor strofoca, poate după o clipă de tăcere, să găsească alte motive pentru a-și justifica existența în această lume, înjurând-o la nemurire pe Simona Halep.

P.S.

Îi rog pe scriitorii de „știri” de pe diverse site-uri, trase după ce spune subsemnatul la televiziuni, întrucât nu sunt în stare să transcrie ce am zis, producând, în schimb, un soi de tocană logică și gramaticală, ca să nu mai vorbesc de tenis, să dea pur și simplu un link la secvența video și apoi să se reprofileze pe săpat șanțuri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult