Foto: Profimedia
Am tot circulat cu Uber-ul de când a apărut și în România. Am renunțat la taxiurile autohtone, nemulțumit de nesimțirea și japcareală de care m-am lovit adesea când am apelat la serviciile acestora. A fost și un incident neplăcut, pe care l-am relatat la vremea respectivă aici, cu un telefon uitat/furat într-un taximetru.
Observasem o schimbare serioasă a șoferilor de la Uber. Dacă la început erau excesiv de politicoși, fapt ce mă făcea să fiu ușor stânjenit de asemenea tratament imperial, apoi am simțit clar cum au migrat șoferii ăia impertinenți de la taxi pe Uber. Din fericire organizarea firmei e un pic mai riguroasă decât un dispecerat autohton. Odată cu venirea foștilor taximetriști răspopiți, în firma pe care o înjurau la mitinguri în piața Victoriei, au apărut și remarcile „e o cursa prea lungă”, „e prea scurtă”, „nu rămân cu mai nimic’’, ''știți cât le plătesc eu ăstora de la Uber?”. însă cam atât.
Un fenomen nou pe care l-am observat de o bucată de timp, și care e motivul acestui articol, este faptul că au apărut șoferi de Uber care fac asta obligați de împrejurări. Prima oară am realizat mai evident în momentul în care a venit să mă ia o doamna. Doamna semăna mai mult a funcționar de la ANAF decât șofer de Uber. Pot să va spun că a condus extraordinar de prost, a luat toate gropile, s-a angajat în depășiri riscante, a blocat o intersecție, în sfârșit, un anti-talent. Nu înțelegeam de ce cineva care în mod evident nu conduce tocmai bine și-ar dori totuși să facă asta. Până la urmă mi-a spus spre finalul cursei că niciodată în viață ei nu s-a gândit că va ajunge să fie șofer de Uber. Face însă lucrul acesta pentru că e nevoită să-și plătească„ facturile și ratele la banca. Nu am întrebat-o curios cum a ajuns în situația asta însă am bănuit „rezonabil” că și-a pierdut locul de muncă.
În altă zi m-a luat un băiat tânăr din Pipera. Nu părea deloc tipul de șofer amabil, din contră, însă în momentul în care a constat că am terminat aceeași facultate a devenit mai deschis. De pe băncile facultății se angajase în domeniul pentru care s-a pregătit și de care era pasionat, autovehicule –rutiere, la o firma sub-contractoare a Dacia-Renault. Din 1.200 de angajați 750 au fost disponibilizați, printre care și el. Era cumva mulțumit de situația financiară de acum însă în mod evident nu era mulțumit că nu putea lucra în domeniul construcțiilor de mașini. Iar al treilea exemplu este un driver de vreo 30 de ani care lucra part-time. Era foarte supărat pe șeful lui că îl tot amenința că îl dă afară: „Și dacă mă dă afară o să fac Uber toată ziua, o să stau pe stradă toată ziua, mă descurc.”
Nu știu exact ce lucra, nu am fost atât de curios să aflu, dar mi-a spus că primea 1.700 de lei pe lună, bani care în mod evident nu-i ajungeau. În condițiile acestea a descoperit că poate să-și mai rotunjească veniturile astfel. Apoi l-a bârfit pe șefu’. Le-a tăiat salariile la începutul pandemiei și a uitat să le mai mărească la loc. Și-a angajat toate rudele care nu fac nimic la firmă. Face ședințe toată ziua de parcă nu se cunosc problemele, e mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu cu ședințele astea. Iar apoi îl amenință că îl da afară că nu e disponibil în timpul lui liber pentru serviciu. „Șefule, în timpul meu liber eu muncesc și sunt ocupat că nu pot să trăiesc cu ce îmi dai tu mie”.
Aud la televizor să economia și-a revenit, sau chiar dacă nu și-a revenit e ca și cum și-a revenit. Oamenii ăștia au capul într-un sac. Nu știu ce vor să obțină, nu știu ce interese au sau reprezintă însă realitatea asta e. S-au pierdut enorm de multe locuri de muncă, salariile sunt foarte mici, iar discuția de aici trebuie să înceapă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.