Vineri după-masă spre seară, București. Plouă în averse din senin.
Stau, alături de doi amici, sub un plop ce a trecut prin igienizarea de primăvară din Sectorul 1. Copacul e înalt, dar coroana e rară și atât de ciuntită, încât a fost adusă una cu trunchiul. Că stai sub plopul cu pricina sau direct sub cerul liber e aproape același lucru.
Deschid Uber, pun punctul de ridicare și destinația. Aplicația îmi atrage atenția că tariful va fi mai mare de 1,5 ori (x 1,5). Accept, nu am de ales. În câteva zeci de secunde, motorul de căutare îmi găsește șoferul care conduce o mașină germană destul de nouă. Mi se face rușine la gândul că am putea să ne așezăm pe banchete uzi dacă ploaia nu se domolește.
Nu trec 2 minute, pe ecran îmi apare că șoferul a anulat cursa, dar, ce să vezi, mare noroc, mi-a fost repartizată o mașină din flota care oferă serviciul Uber Select, însă la prețul de Uber X. Asta e, îmi spun, autoturismul pare destul de ok. Constat dezamăgit în scurt timp că și acest șofer anulează cursa.
După alt minut de căutare, mi se trimite un nou autoturism, al cărui conducător pare dispus să ne ducă la destinație. În cele din urmă așa a fost, iar călătoria cu domnul s-a dovedit a fi chiar agreabilă.
În ploaie, când 2 șoferi din 3 anulează cursa în timp ce vin spre tine și pierzi minute bune din timpul tău, te simți exact ca pe Splaiul Dâmboviței, la bariera de la Centrul Vechi. Nu e nicio diferență între taximetriștii înșiruiți la 12 noaptea, sub nasul polițiștilor, refuzând cursele și șoferii Uber dând cancel comenzilor în timp ce se îndreaptă spre tine. Mai urmeză să le vedem mesajele pe display uberiștilor: Sorry, Boss, mă retrag spre Berceni/ Te duc, dar te costă 50 de lei/ Sunt în afara programului/ Aștept pe cineva/ Nu merg în Dristor, merg acasă în Drumul Taberei.
Posibilitatea ca șoferii Uber să vadă destinația și implicit costul estimat al cursei a fost introdusă de puțină vreme. De altfel, în online au apărut mai multe critici ale clienților care s-au plâns că noul feature este în dezavantajul lor. Pe de o parte, timpul de așteptare a crescut, pe de altă parte, prin anularea unor astfel de curse crește probabilitatea ca în zona respectivă tariful să meargă în sus, pe principiul cerere mare, ofertă mică.
Într-un comunicat pentru Digi24 din 5 mai, compania Uber a declarat că „Echipa de operaţiuni a Uber analizează constant datele generate prin aplicaţiile Uber şi identifică şoferii cu o rată ridicată de anulare a curselor. Aceştia sunt contactaţi telefonic şi informaţi că anularea în mod repetat a comenzilor nu este o practică agreată de companie. În cazurile în care comportamentul devine recurent, şoferii parteneri pot fi sancţionaţi cu dezactivarea temporară sau permanentă a contului”. De atunci, practica s-a acutizat și riscă să devină fenomen, pentru că se întâmplă tot mai des în ultimele săptămâni ca șoferii să refuze cursele în drum spre punctul din care urma să fiu luat.
Fără a generaliza și a pretinde că practicile unora dintre șoferii Uber sunt valabile pentru toți, se ridică semne de întrebare cu privire la calitatea în scădere ale serviciilor de transport persoane intrate pe piață. Diferențele între taxiul clasic și Uber tind să se estompeze, or tocmai acestea câștigaseră simpatia utilizatorilor. Starea autoturismelor este vizibil mai precară de la un an la altul, sunt tot mai multe mașini care nu au banalele centuri de siguranță de pe bancheta din spate, necesare pentru siguranța copiilor. Dacă până acum ceva vreme muzica dată prea tare și radiourile cu poante deplasate erau o raritate, astăzi acestea sunt tot mai des găsite și la Uber, așa cum ne întâlnim și cu autoturisme murdare care miros urât, conduse de indivizi nepoliticoși.
În plină dezbatere publică despre reglementarea transportului în regim de taximetrie au apărut idei care mai de care mai aberante. Se vorbește despre interzicerea Uber și a aplicațiilor de smartphone Star Taxi și Clever Taxi. Straniu, apariția concurenței agresive nu a dus la o creștere a calității serviciilor oferite de marii jucători din piață, amenințați de mașinile mai noi, racordarea la tehnologie și atitudinea elegantă a șoferilor, ci la un împrumut de metehne proaste dinspre taximetriști spre colaboratorii Uber.
Discuțiile despre reglementarea serviciilor de transport în Europa și în lume nu sunt noi. În România însă acestea merg în direcții neproductive și par să-i omită tocmai pe beneficiari: clienții și statul român. Orice formă de legislație ar trebui să aibă ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite în condiții de concurență loială (aceleași autorizații, aceleași reguli și asigurări, aceleași sancțiuni) dar și atragerea aceluiași nivel de taxe și impozite plătite la bugetul țării în care compania operează.
O informație potrivit căreia Uber ar fi virat taxe și impozite de 3 ori mai mari decât cele mai mari companii de taximetrie din București făcea înconjurul online-ului la jumătatea anului trecut. Săpăturile făcute de mai mulți jurnaliști au arătat, însă, că au fost comparate mere cu pere și că în timp ce Uber se raporta la impozitul pe profit, ceilalți jucători din piață spun că au achitat cu mult mai mult din toate tipurile de taxe, având mai mulți angajați. Explicația este simplă, Uber este în primul rând o platformă tehnologică ce oferă suport colaboratorilor (organizați ca Persoane Fizice Autorizate sau SRL), cu foarte puțini angajați, în timp ce marile firme de taximetrie spun că totul se încasează și taxează în România.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt si sofer Uber (printre altele).
1. Nu neg ca sunt si soferi nesimtiti DAR sunt si foarte multi clienti nesimtiti.
2. Vreti masini de calitate dar nu sunteti dispusi sa platiti pentru ele. Ex: taxiurile au tarif de la 2 lei in sus /km iar pe Uber X tariful este de 1,3 lei /km. Diferenta COLOSALA de pret. Deci voi vreti servicii mai bune la un pret cu 53% MAI MIC!
Din 10 lei cat castigi la o cursa de 5 km si 20 de min (in aglomeratie) soferului ii mai raman 3,5 lei. De ce? Uber ia 25%, firma la care lucrezi mai ia 10%, carburantul GPL inseamna 20% iar intretinerea masinii (uzura, service, revizii, reparatii, ITP, asigurari, rovigneta etc) mai inseamna 10%. Deci 10 lei - 25% - 10% - 20% - 10% = 3,5 lei soferului. La banii astia voi vreti servicii de taximetrie cu masini mai bune decat pe taxi?!
De-au cerut pamant si apa....
Cum venira se facura - toti o apa si un pamant !!!
UBer......Mercedes...... X sau Y (companii) - au venit si la noi.....
Dar nu trebuie sa uitam ca - la UBER.....la MErcedes......lucreaza un badea Gh. ori un nea Vasile.....!!! - un fel de aceeasi Marie cu alta palarie.....
NOI ramanem aceeasi natie si aceiasi indivizi.....Si nu doar la noi e asa !!! Vedeti cum arata un McDonad's in....Peru sau Ecuador....!!! - Arata cam cum arata ,,tara respectiva" !!!
Nu zic ca e imposibil sa ne schimbam sau ne imbunatatim...DAR .....trebuie sa tinem cont ca venirea unui serviciu....cu aplicatie...cu nu stiu ce - nu schimba ...ADN-ul !!
Saracul Brucan....l-am urat !!! - pentru ca a zis despre noi ,,stupid people"...A stiut el ceva....
In contextul celor expuse mai sus - ar fi interesant de vazut cum va reglati discursul....
In contextul celor expuse mai sus - ar fi interesant de vazut cum va reglati discursul....
Autorul articolului poate încerca să afle care sunt condițiile de angajare la o SC sau un PFA care colaborează cu UBER, va afla că pînă la prima plată a salariului, va trebui să alimenteze cu carburant din bani personali, la fel spălatul mașinii, odorizantele, etc. Și poate va dori să afle cîte ore va petrece în mașină zilnic, măcar 10-12 ore, cam 6-7 zile pe săptămînă, fără minivacanțe precum trîntorii de la stat...
Confidențial, parte dintre șoferii UBER, sunt foști taximetriști, care sunt în fel de fel de baze de date ale companiilor de taxi sau ale primăriei Bucureștiului ca generatori de probleme.
Uber face ce poate pentru a descuraja fenomenul, pe de alta parte are nevoie de si mai multi soferi parteneri si multi provin din taximetrie, cu exact aceleasi obiceiuri proaste. Pe de alta parte, compania nu face niciun fel de pregatire, se asteapta sa corecteze comportamentul doar prin modul de functionare al aplicatiei, ceea ce mi se pare insuficient. Ramane de vazut cum evolueaza treaba, momentan se mentine peste nivelul de calitate al taximetriei operate de aplicatiile mai vechi pentru telefoane mobile.