foto: Profimedia
Antropoloaga Margaret Mead a fost întrebată care consideră a fi primul semn de civilizație în cadrul comunităților umane. Răspunsul a fost foarte diferit față de ce am considera a fi semne ale civilizației. Nu clădirile sau amenajările de cult, nu vasele de ceramică sau armele, nu sistemele de irigație sau scrierea. Primul femur vindecat, așa a răspuns Mead. Un os atât de important la oameni, femurul, în cazul unei fracturi, plasa nefericitul exemplar într-o poziție extrem de vulnerabilă. Nu se putea apăra de animale prădătoare, nu putea fugi, nu își putea procura hrana, nu se putea adăposti. Astfel expus, într-o lume ostilă, nu erau prea multe șanse de supraviețuire. Un femur vindecat a însemnat că cineva, un alt om, a stat lângă victimă, a hrănit-o, a îngrijit-o, a avut grijă de ea. Acesta este semnul civilizației. Grija față de celălalt și, am putea spune empatia. A te pune în poziția celuilalt, a înțelege ce simte, ori măcar a imagina suferința prin care trece celălalt, a-l privi cu alți ochi, nu doar cu cei ai alterității, asta ne-a dezvoltat umanitatea. Dinspre „eu” către „celălalt”. Pasul acesta a însemnat mult. Am privit dincolo, prin ochii celui de lângă noi, în speranța reciprocității. Astăzi tu, mâine eu.
Politețea de azi, în sens general buna creștere, face adeseori apel la „cei 7 ani de-acasă”, sau „să ai măcar 7 clase”. A fi în lume, a interacționa cu semenii tăi presupune să te comporți într-un anumit fel. Să saluți, să vorbești frumos, să te raportezi la ceilalți așa cum ți-ar plăcea să se raporteze ei la tine. Cu toții ne cenzurăm, într-o anumită măsură, atunci când suntem în spațiul public. Învățăm să ne controlăm emoțiile și ne așteptăm ca și ceilalți să facă la fel. Asta nu pentru că acestea nu sunt autentice, organice, într-o anumită măsură… umane. Le controlăm tocmai pentru că ne e necesar să ne gândim și la ceilalți și, mai ales, la lumea pe care am construi-o. Dacă toți am face ce am vrea și cum am vrea, lumea ar fi un haos. Poate că azi eu sunt în fruntea lanțului trofic. Dar, foarte ușor, mâine va fi altcineva.
Pe străzile noastre, o privire la traficul din orașe sau de pe autostrăzi ne poate spune multe despre noi. Supărați, grăbiți, nepotoliți, de multe ori conducem agitat, bruscăm mașinile, accelerăm în trombă, intrăm în sensurile giratorii fără a decelera, ca și când am veni de pe un drum cu prioritate. Poate e pentru că e aglomerat, că nu avem infrastructură. Poate e pentru că viața e grea. Dar, oare, nu ar putea fi și de la faptul că nu ne gândim la celălalt? Nu cumva suntem prea centrați pe propria persoană? Încercând să le demonstrăm celorlalți importanța propriei persoane, oare nu le arătăm semenilor noștri că ei sunt mai puțin importanți? În felul acesta, oare nu suntem, de fapt, prea puțin empatici? În ciuda faptului că ne dorim ca ceilalți să ne „vadă”, nu ne dăm seama că nu oferim această reciprocitate. Uneori nu îi „vedem” pe ceilalți, iar ei nu ne „văd” pe noi. Iar acest lucru generează un cerc vicios. Și ceilalți se grăbesc, și ei au probleme, și ei întârzie undeva, și ei sunt prietenii, vecinii, amicii, rudele noastre. Nu eu, înaintea tuturor, ci noi, împreună. Bunăvoința mea de azi poate fi respectul față de mine, mâine.
Poate că atunci când claxonăm nervos la semafor pentru că cel din față nu pleacă mai repede, atunci când intrăm în giratorii în viteză, fără a frâna înainte, atunci când ni se pare că avem, mai mereu dreptate… poate ar fi bine să ne aducem aminte de răspunsul lui Mead: primul semn de civilizație a fost primul femur vindecat. Semnul de civilizație de pe șoselele noastre poate fi compasiunea față de cel care nu pleacă rapid de la semafor, ori grija față de ceilalți participanți la trafic sau respectul pentru bicicliști, trotinetiști sau motocicliști. Nu e nevoie de perfecțiune. Un progres, chiar mic, e tot ce avem nevoie. Și lumea noastră poate deveni rai.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să nu inhibăm libertatea altuia de a face ce ar vrea şi cum ar vrea...
E atât de simplu dar foarte greu de priceput şi e şi mai greu de aplicat!
Să dăm NOI un semn de civilizație față de astfel de specimene...
P.S. De când cu lucrările pentru magistrala de metrou spre Otopeni, chiar am fost surprins să văd că muți conducători auto au început să respecte regula fermoarului atunci când drumul se îngustează din cauza lucrărilor și dispare brusc o bandă de circulație. Deci, se poate!