Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Șoferi grăbiți, claxoane și nervi în trafic: ce legătură are un femur vindecat cu traficul de azi

 trafic aglomerat - foto: Profimedia

foto: Profimedia

Antropoloaga Margaret Mead a fost întrebată care consideră a fi primul semn de civilizație în cadrul comunităților umane. Răspunsul a fost foarte diferit față de ce am considera a fi semne ale civilizației. Nu clădirile sau amenajările de cult, nu vasele de ceramică sau armele, nu sistemele de irigație sau scrierea. Primul femur vindecat, așa a răspuns Mead. Un os atât de important la oameni, femurul, în cazul unei fracturi, plasa nefericitul exemplar într-o poziție extrem de vulnerabilă. Nu se putea apăra de animale prădătoare, nu putea fugi, nu își putea procura hrana, nu se putea adăposti. Astfel expus, într-o lume ostilă, nu erau prea multe șanse de supraviețuire. Un femur vindecat a însemnat că cineva, un alt om, a stat lângă victimă, a hrănit-o, a îngrijit-o, a avut grijă de ea. Acesta este semnul civilizației. Grija față de celălalt și, am putea spune empatia. A te pune în poziția celuilalt, a înțelege ce simte, ori măcar a imagina suferința prin care trece celălalt, a-l privi cu alți ochi, nu doar cu cei ai alterității, asta ne-a dezvoltat umanitatea. Dinspre „eu” către „celălalt”. Pasul acesta a însemnat mult. Am privit dincolo, prin ochii celui de lângă noi, în speranța reciprocității. Astăzi tu, mâine eu.

Politețea de azi, în sens general buna creștere, face adeseori apel la „cei 7 ani de-acasă”, sau „să ai măcar 7 clase”. A fi în lume, a interacționa cu semenii tăi presupune să te comporți într-un anumit fel. Să saluți, să vorbești frumos, să te raportezi la ceilalți așa cum ți-ar plăcea să se raporteze ei la tine. Cu toții ne cenzurăm, într-o anumită măsură, atunci când suntem în spațiul public. Învățăm să ne controlăm emoțiile și ne așteptăm ca și ceilalți să facă la fel. Asta nu pentru că acestea nu sunt autentice, organice, într-o anumită măsură… umane. Le controlăm tocmai pentru că ne e necesar să ne gândim și la ceilalți și, mai ales, la lumea pe care am construi-o. Dacă toți am face ce am vrea și cum am vrea, lumea ar fi un haos. Poate că azi eu sunt în fruntea lanțului trofic. Dar, foarte ușor, mâine va fi altcineva.

Pe străzile noastre, o privire la traficul din orașe sau de pe autostrăzi ne poate spune multe despre noi. Supărați, grăbiți, nepotoliți, de multe ori conducem agitat, bruscăm mașinile, accelerăm în trombă, intrăm în sensurile giratorii fără a decelera, ca și când am veni de pe un drum cu prioritate. Poate e pentru că e aglomerat, că nu avem infrastructură. Poate e pentru că viața e grea. Dar, oare, nu ar putea fi și de la faptul că nu ne gândim la celălalt? Nu cumva suntem prea centrați pe propria persoană? Încercând să le demonstrăm celorlalți importanța propriei persoane, oare nu le arătăm semenilor noștri că ei sunt mai puțin importanți? În felul acesta, oare nu suntem, de fapt, prea puțin empatici? În ciuda faptului că ne dorim ca ceilalți să ne „vadă”, nu ne dăm seama că nu oferim această reciprocitate. Uneori nu îi „vedem” pe ceilalți, iar ei nu ne „văd” pe noi. Iar acest lucru generează un cerc vicios. Și ceilalți se grăbesc, și ei au probleme, și ei întârzie undeva, și ei sunt prietenii, vecinii, amicii, rudele noastre. Nu eu, înaintea tuturor, ci noi, împreună. Bunăvoința mea de azi poate fi respectul față de mine, mâine.

Poate că atunci când claxonăm nervos la semafor pentru că cel din față nu pleacă mai repede, atunci când intrăm în giratorii în viteză, fără a frâna înainte, atunci când ni se pare că avem, mai mereu dreptate… poate ar fi bine să ne aducem aminte de răspunsul lui Mead: primul semn de civilizație a fost primul femur vindecat. Semnul de civilizație de pe șoselele noastre poate fi compasiunea față de cel care nu pleacă rapid de la semafor, ori grija față de ceilalți participanți la trafic sau respectul pentru bicicliști, trotinetiști sau motocicliști. Nu e nevoie de perfecțiune. Un progres, chiar mic, e tot ce avem nevoie. Și lumea noastră poate deveni rai.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toţi am putea "face ce am vrea și cum am vrea" cu o singură condiţie:
    Să nu inhibăm libertatea altuia de a face ce ar vrea şi cum ar vrea...

    E atât de simplu dar foarte greu de priceput şi e şi mai greu de aplicat!
    • Like 0
  • Și câtă compasiune ar trebui să avem pentru șoferul nesimțit din pole position care nu mai pleacă, deși semaforul s-a făcut verde de mai mult de 10 secunde? Să lăsăm omul să-și termine de citit mesajul de pe telefonul smart, sau să termine de văzut reel-ul de pe Insta, nu?
    Să dăm NOI un semn de civilizație față de astfel de specimene...
    P.S. De când cu lucrările pentru magistrala de metrou spre Otopeni, chiar am fost surprins să văd că muți conducători auto au început să respecte regula fermoarului atunci când drumul se îngustează din cauza lucrărilor și dispare brusc o bandă de circulație. Deci, se poate!
    • Like 0
  • Ce ne comunică articolul e corect. Apelul la civilizație e firesc dar.... raportarea la comportamentul șoferilor în traficul aglomerat nu mi se pare corect. Aici nu e vorba despre civilizație, ci despre (păstrând proporțiile) lupta pentru supraviețuire. Adică e vorba de principiul ”ori eu ori altul”, nu așa cum se spune în articol ”eu înaintea tuturor, că nu-mi pasă de nimeni de lângă mine”. Omul simte că dacă el ”se înmoaie”, dacă în trafic nu e pe fază, dacă nu e ”spirt”, orientat, curajos, îndrăzneț, oportunist, neimpresionabil etc etc atunci rămâne de căruță. Fiindcă aglomerația din traficul bucureștean e PREA MARE și nu lasă loc de politețuri prea multe, ci forțează participanții la adaptare, la ”supraviețuire în trafic”. Civilizația însă se mai poate vedea ici-colo, de exemplu într-o intersecție aglomerată unde dacă n-ai prioritate ai putea să nu mai treci niciodată, totuși cei cu prioritate te mai lasă și pe tine, ca să nu îmbătrânești acolo. Ăsta e un semn de civilizație, fără îndoială. Și ca o observație, acest lucru se întâmplă mai des în București decât, de exemplu, în Craiova. Acolo e mai multă agresivitate și lipsă de civilizație. De aia zic: să nu ne grăbim cu aruncatul pietrei în șoferii din București fiindcă, deși sunt și mulți ”bizoni”, ca dealtfel peste tot în țară și în lume, totuși civilizația se mai poate găsi, stingheră, și în aceste condiții vitrege. Viziunea asta ușor ”bucolică” pe care o are autorul articolului e un caz ideal, nerealist. Când traficul e ușor ne putem apropia de asta și ni se poate cere asta, dar când traficul e extrem de greu și dur, e o utopie să visăm la atitudini din astea ”de catifea”. Cum se spune: ”viața e greu” în trafic, nu prea are legătură cu poveștile idilice....
    • Like 0


Îți recomandăm

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult
sound-bars icon