După aproape 2 luni de haos, scena politică s-a resetat. Pare că toți jucătorii - președintele Nicușor Dan, PSD, PNL, USR, UDMR, serviciile de securitate - au schimbat abordarea.
PSD și Sorin Grindeanu au ajuns la concluzia că nu mai pot căuta tot felul de formule încâlcite și obscure prin care să fie la putere fără să răspundă pentru ce fac - au epuizat toate încercările de a guverna prin intermediari. Drept pentru care, partidul cu cel mai mare număr de mandate din Parlament a decis să-l propună pe Sorin Grindeanu la Cotroceni, ca să fie desemnat de Nicușor Dan să facă un guvern monocolor, minoritar, susținut la votul de învestire de alte partide și susținut pe pachetele legislative legate de PNRR.
Este notabilă această asumare 100% a guvernării, cu președintele PSD propunere pentru funcția de premier. Se întâmplă, cu 50 de zile întârziere, ceea ce ar fi trebuit să se petreacă imediat după moțiune - adică partidul care a dat jos guvernul în funcție să propună imediat echipa sa și programul alternativ.
Câteva despre decizia de astăzi a PSD și declarațiile lui Sorin Grindeanu:
- a cerut „libertate totală” în alegerea miniștrilor, dacă va primi mandatul să construiască executivul. Surse din rândul social-democraților spun că a avut o triplă adresare - a trimis acest mesaj către șeful statului, către servicii și către celelalte partide („fără niciun pact pentru funcții”), solicitându-le practic să nu se amestece cu oameni „la impuse” în noua formulă, dacă va primi mandat;
- a cerut ca PSD să aibă „deplină autonomie pe programul de guvernare” - din nou, solicită ca nici președintele și nici serviciile să nu se amestece în politicile și măsurile pe care doresc să le ia social-democrații (măsurile asumate pentru a lua banii din PNRR și SAFE rămân de adoptat);
- spune că va fi un guvern reformator (a dat exemplul primăriilor de comune cu 1500 de locuitori, care trebuie desființate) - ceea ce l-ar transforma în „Sorin Grindeanu reformatorul”, sucit cu 180 de grade față de acel Sorin Grindeanu - frâna tuturor reformelor, de orice fel.
Sună bine discursul lui Sorin Grindeanu, dar votanții sunt ca Stan Pățitul.
Nu poți să nu te întrebi de ce PSD nu a fost în stare să participe la reforme în ultimii mulți ani, de la rotativă încoace, când era parte a unor majorități absolut confortabile în Parlament și a dispus de ferestrele favorabile pentru a le susține.
Șeful PSD a invocat deblocarea șantierelor la autostrăzi în mandatul său de la Transporturi - aici e destul de greu de contrazis, România a făcut progrese remarcabile la infrastructură rutieră mare, iar acestea au început să se vadă cât el era - coincidență sau ba - la minister.
Sunt câteva lecții bune după criza guvernamentală și politică din ultimele săptămâni: apele între partide s-au separat, PNL pare să se scuture de pesediști și acoperiții din servicii; membrii AUR și-au jucat rolul și le-au demonstrat social-democraților că nu se pot baza 100% pe ei.
Dar cel mai important este că ceea ce am văzut la căderea guvernului Veștea a fost (în cazul PNL, USR și UDMR) un răspuns imunitar corect față de ingerințele de nepermis ale serviciilor secrete în domenii în care ar trebi să le fie interzis accesul, iar partidele ar trebui să le închidă ușa în nas. Cum spuneam ieri, serviciile și-au făcut în ultima vreme un mare deserviciu: oamenii au început să le perceapă ca pe structuri nocive, care se joacă de-a limitarea democrației.
Vom observa zilele / săptămânile viitoare dacă Nicușor Dan și-a tras și el învățămintele. Se va vedea asta numai dacă, într-un timp relativ scurt, se va descotorosi de toți cei care l-au băgat în fundătură și l-au împins în prăpastie - tot ce trebuie să facă este să numească șefi la servicii și să le pună la modul real sub control civil.
Dacă nu va face asta, înseamnă că este total capturat, că are mâinile și picioarele legate. Ceea ce este foarte grav.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu-mi dau seama unde vedeți dumneavoastră „resetul” scenei politice, că eu nu-l ginesc nici dacă-mi pun două perechi de ochelari pe nas. Nu putem reporni sistemul dacă nu înlocuim piesele defecte. „Reșaparea” unor politicieni de teapa lui Grindeanu nu poate opri „derapajul” în care ne aflăm...
În curând se împlinesc două luni de când se tot „negociază” un guvern care să ne scoată la liman. Paradoxul e că suntem atât de naivi încât nu reușim să vedem realitatea în toată goliciunea ei: nu putem ieși din impas fără reforme serioase, oricât s-ar strădui unii să ne convingă de „patriotismul” lor. Ni se tot flutură prin fața ochilor „interesul național” (vă mai amintiți de generalul Oprea?) și ni se induce subliminal ideea că e bine să alegem de fiecare dată răul mai mic. De 36 de ani mușcăm ca bibanii momeala…
Trăim o „culme” a democrației, în care cei cocoțați în vârful ei cred despre sine că sunt indispensabili. Și nu mă refer la izmene (apropo de „generalul izmană”), ci la convingerea cu care încearcă să ne lămurească despre justețea guvernării lor. După ce s-au căcat (iertați-mi expresia!) din toate pozițiile pe democrație, au tupeul să se creadă salvatori…
Oricâte „târguieli” s-ar face în piața politică actuală, nu se va ajunge prea curând la stabilitate. Sunt prea mulți cameleoni în peisaj…
Rezolvarea firească a problemei ar putea fi alegerile anticipate, dar „dregătorii” nu sunt interesați de această soluție. Cică „pericolul” cel mare e Simion și partidul lui de AUR…
(e necesară o paranteză: nu sunt adeptul lui Simion, da’ când văd ce pot „marile partide pro-europene” încep să mă gândesc unde-am greșit în alegerile mele)
Bolojan și Grindeanu au fost „parteneri” la guvernare. Acum sunt adversari (ca să nu spun dușmani!). Rămân suporterul lui „Ilie Sărăcie” din simplul motiv că Sorin Grindeanu nu-mi inspiră niciun pic de încredere.
Despre slugi și slugărnicie…
Suntem cu toții slugile cuiva (așa spune dicționarul: SLÚGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură) dar nu toți suntem slugarnici. Unii dintre noi mai și mârâie, chiar și atunci când stăpânii, în „mărinimia” lor, ne mai aruncă câte-un oscior pe sub masă.
În sfânta mea naivitate (spuneți-i prostie, că nu mă supăr) credeam că – din moment ce îmi aleg reprezentanții – eu sunt stăpânul. Adică, eu cetățeanul, te aleg ca să fii servitorul meu. Ei, aș! În loc ca tu, alesule, să fii sluga mea, am devenit eu argatul tău. Și, după ce-ți bagi mâna până la umăr în buzunarul meu, mai ai și pretenția să te aplaud...
Slugărnicia în România e la ea acasă. Nu mă credeți? Aduceți-vă aminte de aplauzele prelungite (sau furtunoase) de la congresele partidului comunist, când cuvânta „cel mai iubit fiu al poporului” în fața unei săli umplute până la refuz de o „armată” de slugarnici.
Au trecut trei decenii de-atunci și încă nu ne-am vindecat de servilism. Ne place al naibii de tare să-i lingușim pe stăpânii aleși chiar de noi, ne place capul ce sabia nu-l taie. Asta-i realitatea, fără supărare!
O să mai treacă ceva vreme până să evoluăm de la condiția de slugă la statutul de stăpân. Chiar și valeții de-odinioară aveau mai multe drepturi decât noi. Erau tratați cu respect, noi suntem tratați cu dispreț. De cine? Taman de cei cărora le-am oferit încrederea noastră.
Democrația asta dâmbovițeană e mai nocivă decât „construirea societății socialiste multilateral dezvoltate” a lui Ceaușescu. Încerc să înțeleg de ce se întâmplă o așa „democrație”, dar nu reușesc. Unde e „poporul” în această ecuație? În urmă cu 28 de ani au murit oameni în numele libertății. Azi, liberi fiind, ne batem joc de sacrificiul lor.
Parafrazez „Cântecul de țară” al lui Arpad Domokoș de pe vremuri (căutați pe Google dacă nu știți cântecul):
„Noi aici suntem o țară
Unică și milenară
Buna noastră Românie
E minciună și hoție”.
E clar că berea nu-mi face bine. Cum rad una, cum încep să mă cred inteligent.
-sfârșit de februarie 2018-