sursa foto: Profimedia
Există în spațiul public european tot mai frecvente afirmații de genul „Ne trebuie mai multă Europă” cu sensul de întărire a UE, sau afirmația lui Mario Draghi legată de nevoia unui „federalism pragmatic”, adică trecerea de la confederație la federație. Toate aceste afirmații vin în contextul în care agresiunea Rusiei este tot mai amenințătoare și adversitatea trumpistă tot mai evidentă. Sunt convergente în acest sens o direcție de presiune economico-comercială din partea SUA și una militară din partea Rusiei. Europa este confruntată cu o menghină a extremelor și tocmai de aceea se impune o repliere și o consolidare a solidarității statelor europene.
Se știe că există trei metateorii ale integrării europene: neofuncționalismul, interguvernamentalismul și federalismul. Prima dintre ele vizează rezolvarea unor probleme socio-economice care nu se pot soluționa în cadre naționale, ci ele se pot rezolva în sânul comunității europene și sunt de „necesitate funcțională”. Această teorie are logica angrenajelor (spillover) în care integrarea înseamnă solidaritatea de fapt între state și în care se apelează „la capacitatea regulatoare supranațională”. Potrivit neofuncționalismului, factorii de decizie sunt elitele politice și economice, reprezentante ale intereselor naționale.
Interguvernamentalismul acordă un rol important statelor naționale în luarea deciziilor, care trebuie să apeleze la strategiile naționale ale conducătorilor statelor europene prin negocieri politice inter-state. Comisia Europeană are rol în acest caz doar de „secretariat” al marilor decizii, iar integrarea europeană este în acest caz un „interguvernamentalism liberal”. Federalismul presupune acordarea unui rol esențial nivelului supranațional al deciziilor. Este vorba de un federalism analitic și unul normativ, apropiat de federalismul pragmatic al lui M. Draghi.
Trebuie să remarcăm că există o suprinzătoare coincidență între luminile previziunii și ale anticipării lumii de astăzi ale lui Iuliu Maniu în ceea ce privește organizarea prezentă a lumii europene. Astfel, încă din 1930, Iuliu Maniu abordează cu mult curaj ideea Statelor Unite ale Europei, idee ce pornește de la „solidarizarea economică a Statelor Unite Europene”. Ne gândim astfel la Comunitatea cărbunelui și a oțelului preconizată de părinții fondatori ai Uniunii Europene. Astfel, Iuliu Maniu menționează că cele treizeci de state europene cu granițe vamale schimbătoare, cu impedimente administrative și monetare, cu dușmănii politice se confruntă cu produsele americane și rusești. Produsele americane cu mașini perfecționate „au inundat piețele noastre”, iar „produsele rusești adaugă disciplina faraonică suportată de milioane de robi”. De la frontul agrarian ce livrează un excedent de produse agricole se poate ajunge la deservirea deplină a statelor Uniunii Europene.
Iuliu Maniu susține că Statele Unite ale Europei sunt o condiție a politicii de înțelegere și solidaritate europeană a garanțiilor de securitate. Pornind de la „geodezia politică a lui Aristide Briand”, autorul ideii de scoatere a războiului în afara legii și a federalizării Europei, Maniu afirmă cu hotărâre că „tot pe plan extern mă bucur de prilejul ce-l am de a-mi exprima toată satisfacția la apariția Memorandumului de Pace al domnului Briand privind federalizarea Europei. Sunt un partizan al acestor idei și cred în succesul ei. Sunt convins că ideea care astăzi apare ca simplă forță morală se va dezvolta în viitor ca o realitate vie”.
Iată o strălucită opinie și idee ale lui Iuliu Maniu, care converg cu dezbaterile din cadrul UE de astăzi, în condițiile creării unui climat de pace al Europei, context fertilizat astăzi de războiul din Ucraina și de proiectele magaonice și trumpiste. Iuliu Maniu, susținând și teoretizând asupra așa-numitei și proiectatei „confederații europene”, reia peste timp ideile federaliste formulate la începutul secolului XX de un alt strălucit doctrinar politic, și anume lugojeanul A.C. Popovici, sfătuitor al arhiducelui Franz Ferdinand și autorul lucrării „Statele Federative ale Austriei Mari” (1906).
În acestă direcție, Maniu avertizează că „în legăturile noastre internaționale să nu domnească rigiditatea unei suveranități, ci să se aplice frățietate internațională”. Delegarea de suveranitate pe care statele UE au livrat-o este un punct de vedere realist față de rigiditatea suveranității promovată astăzi de vicleniile și toxicitatea total nepatriotică a lui G. Simion, Șoșoacă și C. Georgescu. Aceștia se înșiră în continuitatea „celebrilor” L. Dragnea și V.V. Dăncilă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În condițiile în care avem în UE și cozi de topor, unanimitatea sună frumos dar nu e productivă.
Pe partea ailaltă, orice alt sistem va leza interesele statelor suverane (până una-alta..)
Tot Nenea Iancu ne scoate din încurcătură :
- Să se revizuiască primesc, dar..
Iar din capcanele politicii ne scoate rock-ul de sâmbătă.
E cu Pink Floyd, un nume provenind de la Pink Anderson și Floyd Council, doi bluesmani de culoare. A fost ideea lui Syd Barett = chitară, membru fondator alături de :
- Roger Waters = bas
- Richard Wright = clape și
- Nick Mason = tobe
În 1967 avea să li se alăture David Gilmour = chitară.
Syd Barett e și cel care părăsește primul trupa din motive medicale, după ce și-a impus stilul psihedelic pe primele două albume : "The Piper at the Gates of Dawn"(1967) și "A Saucerful of Secrets"(1968).
Le am și eu pe vinil, dar mărturisesc că nu le-am ascultat decât o dată (odată, de mult..)
A urmat perioada dominată de Waters, cel care a tras muzica Pink Floyd spre progresiv și mesaj politic manifest. El și-a pus amprenta pe viitoarele albume de mare succes, până-n 1985 când a trântit ușa și-a plecat, după o dispută pe tema albumului "The Final Cut" din (1983), Gilmour reproșându-i că a introdus materialul pe care-l eliminase de pe "The Wall"(1979). Tot el e și cel care l-a concediat pe Wright în timpul producției acestui album.
Talentat dar extrem de vanitos.
Una peste alta, marile succese aparțin acelei perioade. Nu chiar în ordinea numerelor de pe tricou :
- "The Dark Side of the Moon"(1973)
- "Wish You Were Here"(1975)
- "The Wall"(1979)
- "Meddle" (1971)
- "Animals"(1977)
După 1985 David Gilmour a devenit liderul trupei, iar Wright a revenit.
Mai spre zilele noastre s-au mai reunit pentru cele concerte aniversare.
Teoria ca teoria, să vedem cum stăm cu practica.. :
- "Set The Controls To The Heart For The Sun", de pe "Saurceful of Secrets"(1968).
Compusă de Waters în stilul psihedelic impus de Barett și inspirată de poezia chineză. Aici din celebrul concert de la Pompeii din 1972. Cu Waters, Gilmour, Wright și Mason.
https://www.youtube.com/watch?v=mTYzRfzha9I&list=RDmTYzRfzha9I&start_radio=1
- "Any Colour You Like" de pe "The Dark Side of the Moon"(1973). Aici în 1972, la "The Dome" în Brighton, cu Waters, Gilmour, Mason și Wright.
A fost primul concert cu piese de pe acest prim album de mare popularitate.
https://www.youtube.com/watch?v=y-mGcfWXe0Y&list=RDy-mGcfWXe0Y&start_radio=1
- "Shine On You Crazy Diamond", de pe "Wish You Were Here"(1975). Aici din 1994, de la celebrul concert P.U.L.S.E., cu Gilmour, Wright și Mason. Plus.. Guy Prat - bas și Dick Parry cu saxofonul pân-la genunchi..
https://www.youtube.com/watch?v=4oK1Jco6JFM&list=RDy-mGcfWXe0Y&index=30
- "The Great Gig in The Sky", de pe Dark Side.., aici cu fetele din grupul vocal performând minunat, tot la P.U.L.S.E.
https://www.youtube.com/watch?v=MY-RP0a3VXo&list=PLk3LgDZ_RH0PfYavb7vBWUO1JSrIpTOdy&index=12
- "Money", de pe același Dark Side și tot de la P.U.L.S.E.
https://www.youtube.com/watch?v=olC5L5HfbnU&list=PLk3LgDZ_RH0PfYavb7vBWUO1JSrIpTOdy&index=13
- "Wish You Were Here", de pe albumul cu același nume din 1975. Din concertul din 2006 de la Royal Albert Hall. În scenă Gilmour și Wright din Pink Floyd, ajutați de Guy Pratt = bas, Dick Parry = sax, Steve DiStanislao = tobe
https://www.youtube.com/watch?v=OefzAinJzUg&list=PLsDZ7QcsbDR8Kva5bMSnR6ftzp8oUVpMj&index=19
- "Time", de pe Dark Side.., din același concert de la Royal Albert Hall, din 2016.
https://www.youtube.com/watch?v=L6xl9Oe56RY&list=PLsDZ7QcsbDR8Kva5bMSnR6ftzp8oUVpMj&index=3
- "Another Brick in the Wall", de pe "The Wall"(1979). Din marele P.U.L.S.E.
https://www.youtube.com/watch?v=W0bi7OfaKMY&list=PLk3LgDZ_RH0PfYavb7vBWUO1JSrIpTOdy&index=8
- "Hey You", de pe același album. Aici un video cu ajutorul AI, care promite..
https://www.youtube.com/watch?v=zP1xXAMgGz8&list=RDy-mGcfWXe0Y&index=24
- "Comfortably Numb", de pe același Zid.. și încă un video cu ajutorul Ai. Un fel de "Lolita Cercel"
https://www.youtube.com/watch?v=hOo-Hyxcy1o&list=RDy-mGcfWXe0Y&index=27
- "Breathe", de pe Dark Side. Aici de la concertul susținut în 2005 la Hyde Park. A fost prima dată când Waters a revenit după 24 de ani (cam plin de sine..), alături de Gilmour, Mason și Wright.
https://www.youtube.com/watch?v=ZZ5a4il8A7M&list=RDZZ5a4il8A7M&start_radio=1
- "One Of These Days", de pe "Meddle"(1971), cu un David Gilmour întors la locul faptei în 2016.. la Pompeii, la "Circus Maximus", alături de Chester Karmen = chitară, Guy Pratt = bas, Cuck Leavell = clape și Steve DiStanislao = tobe. Gilmour la chitară Hawaiană.
https://www.youtube.com/watch?v=nXaXKfyI7tQ&list=RDnXaXKfyI7tQ&start_radio=1
De cântat am mai cânta, dar ni-e frică c-onsera..
- "Brain Damage/Eclipse", de pe Dark Side, la P.U.L.S.E.
https://www.youtube.com/watch?v=seUMSxwOTJY
Și pentru că realitatea virtuală rămâne un surogat, oricât s-ar strădui băieții cu AI-ul, pun și originalul, cu atomii lui Democrit, cu tot. E tot de pe P.U.L.S.E., petrecut cu voia Celui de Sus, în 1994 la "Earls Court". Cică muzica ne apropie cel mai mult de Divinitate, sau poate de Realitatea pe care nu o putem nici percepe, nici înțelege..
- "Comfortably Numb"
https://www.youtube.com/watch?v=7kWl-ZGMwkQ&list=RD7kWl-ZGMwkQ&start_radio=1