Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Statuile: la ei se coboară, la noi se ridică

Manifestanții din Bristol s-au luptat cu o statuie-

Foto Guliver/Getty Images

Din anii '90 România a anunţat, prin lideri politici, opţiunea occidentalizării şi a intrării în clubul elitelor care dirijează aria globalizării. Aderarea la NATO şi UE a echivalat cu faptul recunoaşterii de către „centrul lumii” că avem potenţial pentru a ne alătura. Nu ştiu cât de convergenţi suntem cu partenerii noştri în tendinţe ce ţin de legislaţie, justiţie, economie, sănătate sau educaţie. Nu ştiu dacă în 17 ani de NATO şi 13 ani de UE am reuşit să ne armonizăm cu partenerii din orchestră. Nu ştiu dacă decalajele tehnice, instituţionale, legislative s-au micşorat sau dacă am reuşit să ne apropiem de standardele lor de viaţă. Ştiu că avem o prezenţă utilă şi recunoscută în NATO, că de asemenea parteneriatul strategic cu SUA funcţionează bine. Am aflat recent că nu îndeplinim încă niciun criteriu pentru aderarea la Spaţiul Schengen. E bine, nu e bine? Mai ştiu că nimeni nu este perfect şi că obţinerea sincronizării nu este sinonimă cu clonarea strategiilor partenerilor.

Evenimentele sociale care s-au succedat cu repeziciune, după genunchiul apăsat cu brutalitate timp de 9 minute pe gâtul afroamericanului George Floyd, au arătat că la civism ne aflăm în defazaj faţă de parteneri. Iar uneori suntem chiar decuplaţi de la unele valori civice care animă astăzi societatea civilă occidentală. În marile oraşe din SUA şi Europa Occidentală moartea lui Floyd a declanşat valuri de manifestaţii de protest faţă de metodele opresive ale poliţistilor şi împotriva rasismului. La noi a fost linişte.

La ei am asistat practic la o spirală a exprimării, prin mesaje dintre cele mai hotărâte, a dezaprobării rasismului. Presiunea a fost atât de mare încât majoritatea analiştilor apreciază că raporturile majorităţii cu minorităţile rasiale în viaţa de zi cu zi trebuie regândite. Rasismul este încă o prejudecată, mai mult sau mai puţin ascunsă, în mentalul multor cetăţeni. Fără nicio îndoială în societatea americană există o prăpastie între politicile declarative antirasiste şi comportamentele instituţionale sau cele cotidiene. Schimbări vor avea loc, unele dintre ele au şi fost anunţate.

La noi linişte în spaţiul public, fără manifestări de solidarizare. Mai mult, problemele structurale ale rasismului american şi manifestările actuale au fost ocolite de către media. Ar fi fost poate un bun prilej pentru o analiză raţională asupra antigipsismului din România, a politicilor publice pentru diminuarea acestuia. Dezbaterile s-au oprit mai mult asupra mişcărilor de protest ieşite de sub control şi care au derapat în agresivitate, violenţă, distrugeri. Momentul de apogeu al talkshow-ului a fost încercarea de a apropia, până la suprapunere, violenţele din SUA şi mitingul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei. Un adevărat exerciţiu de suprarealism.

La ei manifestaţiile antidiscriminare s-au continuat cu acţiuni de debulonare sau doborâre a unor statui de pe soclu. Ele sunt simboluri ale unei epoci extrem de nefaste pentru populaţia de culoare. Statuile îndepărtate în aceste zile din SUA, Marea Britanie sau Belgia simbolizează trecutul colonial, dar şi sclavagismul populaţiei de culoare. Aşa cum au fost gândite, construite şi amplasate ele transmit un mesaj pozitiv „din timpul vremurilor de aur” pentru ţările colonizatore. Astfel, statuile sunt într-o profundă disonanţă cu memoria populaţiei de culoare sau a afroamericanilor. Această perspectivă de revizuire a memoriei publice a istoriei identitare presupune recunoaşterea identităţii celor oprimaţi şi discriminaţi. Deosebit de important este faptul că acest proces este susţinut de segmente ale intelectualităţii şi mass media. Indiferent dacă sunt sau nu de acord cu dărâmarea statuilor, se remarcă o opinie comună a actorilor care participă la dezbatere. Memorializarea publică a istoriei este diferită de istoriografie. Simbolurile publice ale sitoriei unei ţări trebuie să se conformeze valorilor civice dominante.

La noi, elita neoconservatoare transmite analize ale exploziilor sociale identitare în care stimulii reali ai revoltelor sunt minimalizaţi sau înlocuiţi cu opinii ideologizate. Aşa de exemplu, putem citi că în spatele revoltei stau intelectuali progresişti, că ideologia „corectitudinii politice” îndeamnă la destructurare instituţională şi chiar revizionism istoric. De asemenea, ei mai susţin că moartea lui George Floyd este un accident regretabil, iar cei vinovaţi trebuie să răspundă juridic. Să nu fi citit oare aceşti mesageri că informaţiile oficiale vorbesc despre faptul că, de-a lungul timpului, mai toţi poliţiştii care au avut comportament extrem de agresiv faţă afroamericani, au fost exoneraţi în justiţie? Sau că în România încă dinainte de 1989, orice incident cu violenţă faţă de simboluri evreieşti are ca autori persoane minore sau cu handicap mental şi astfel nu intră sub incidenţa legii. Să nu îşi fi dat seama aceşti analişti că instituţiile represive au întotdeauna grija de a acoperi astfel de incidente cu posibile conotaţii rasiale sau antisemite? Iar motivaţia este simplă: o agresiune rasistă sau antisemită reprezintă o acţiune din ură faţă de celălalt şi nu o manifestare de restabilire a ordinii.

La noi, deşi avem legislaţie, memoria rea a istoriei recente nu dispare. Ea a apărut după 1990 şi astăzi încă secvenţe ale ei se bucură de publicitate. Actori civici mai cu seamă promovează persoane condamnate pentru crime de război în ipostaze eroizante. Uneori administraţia locală se raliază acestei strategii memoriale nedemocratice. Străzi Ion Antonescu sau Radu Gyr (condamnaţi pentru crime de război), busturi ale unor persoane condamnate pentru crime de război (Mircea Vulcănescu, Albert Wass) sau resimbolizarea unor militanţi activi ai extremei dreapta fasciste din România (nume de străzi, cetăţeni de onoare postmortem). Reprezentanţi ai elitei intelectuale, lideri de opinie, jurnalişti vocali confundă cu uşurinţă clivajul, din statutul public al unor persoane interbelice, dintre poziţia politică şi cea culturală. Ei par să nu înţeleagă că legile memoriale interzic publicitatea numai pe considerente ce ţin de statutul juridic sau politic incompatibil cu democraţia. De aceea, ei se străduie să inducă ideea falsă că legea 217/2015 ar practica cenzura scrierilor acestora. Dar nimeni nu se întreabă: dacă poezia proletcultistă nu se înghesuie nimeni să o promoveze, oare de ce există pasiune pentru poezia legionară? De ce după 1990 o parte a publicului a trecut dintr-o extremă în cealaltă? 

Din această perspectivă, fragilitatea civismului din România se observă în raport cu Ion Antonescu. De 30 de ani, de fapt 40, sunt curente de opinie care îl imaginează ca pe un personaj eroic, neînţeles sau contradictoriu! În limbajul comun astăzi întâlneşti frecvent expresia “Antonescu cel controversat”. Chiar şi intelectuali de opinie catalogaţi drept progresişti folosesc sintagma. Or ce poate fi controversat la o persoană vinovată de a fi ucis sute de mii de civili pe criterii entice sau rasiale? Asta nu exclude studiul istoriografic despre rolul său în istoria României. Nu îl scoate nimeni din muzee de istorie. Dar nici să îl reprezinti, de exemplu, ca pe un lider politic aureolat de calităţi, aşa cum se regăseşte astăzi într-un muzeu judeţean de istorie. Ion Antonescu este “Ion Antonescu”, aşa cum Hitler este “Hitler”, un personaj din istorie. Iar dacă vrem să interpretăm istoria în consonanţă cu valorile la care am aderat, ei sigur au fost malefici.

Criza socială din SUA, alimentată de rasism, pune în evidenţă faptul că memoria publică a unor importante evenimente din istoria recentă comună a Europei de Vest şi de Est aleargă uneori pe autostrăzi paralele şi în sensuri opuse.

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • MCC check icon
    Mai oita care dai fuguta,fuguta dupa turma globala, vezi sa nu se opreasca prea brusc iubitul tau „ american sau vest european” , cult si responsabil, si sa nu-ti intre prea tare nas”ciorul in dorsala cumuna. ANTIGIPSISM?!?!?! De unde ai scos bree si monumentul asta de intelepciune? Nene: in Romania, drepturi au cainii ,ungurii si tiganii. Romanii sunt diar slugile care trudesc si platesc, restul da cu pumnul in masa negocierilor politice sa mai obtina ceva care aduce afrond direct si rasinm pur fata majoritatea covarsitoare din aceasta tara. „ Rahat cu apa rece” incepe sa devina subiecte multora.
    • Like 0
  • Sunt cititor asiduu, încă de la înființare, al excelentei platforme Republica și sunt extrem de contrariat. Nu pentru diversitatea opiniilor promovate aici - dimpotrivă! Dar da, pentru publicarea aici a acestui articol (faptul că-mi întorc stomacul pe dos atât articolul, cât și autorul, personaj binecunoscut pentru arivism și pentru cameleonismul său ideologic, faptul acesta e o problemă strict personală și nu insist).
    De ce mă intrigă? Pentru că - eu, unul, așa percep - prin asemenea texte și asemenea prezențe publicistice încep să se insinueze la noi temeiul explicit pentru și îndemnul implicit la vandalism "revoluționar", să se insinueze, de asemenea, sub pretextul unor "nobile idealuri", imbecilizarea în masă prin înlocuirea rațiunii cu lozinci și cu "valorile" barbariei.
    Asta vă surâde cu gingașă nevinovăție, distinși "republicani", la astfel de malversațiuni vreți să puneți umărul, distinși fondatori, contributori și comentatori, stimați administratori ai platformei?
    • Like 0
  • Vreau sa stiu opinia domnului Alexandru Florian despre statuia si onorurile autoritatilor din Ungaria pentru Horty.
    • Like 0
  • Păi cine să protesteze, țiganii că nu au aparatură ca să ne bubuie urechile cu manelele lor sau că Lamaborghini-urile sau Ferrari-urile (ăia mai amărâți se târâie cu Mercedesuri sau BMW-uri) consumă prea mult și vor subvenții ca să-și acopere benzina? Care este discriminat în țara în care dacă nem tudom maghiaru poți să crăpi că nu te ajută nimeni? Ce facem, mărim focul sub mămăligă, doar doar că o să facă "puff"?
    • Like 0
  • Autorul isi construieste discursul pe dihotomia "la ei" versus "la noi " intr-un fel care imi aminteste de Caragiale si tipurile lui de mahalagii cu pretentii care aveau viziuni la fel de transante... Am sa-i dau o veste buna, "la noi" s-au daramat multe statui, poate nu in acelasi moment sau cu aceleasi motivatii ca BLM, dar totusi...
    • Like 1
  • faci ce faci si tot de Antonescu te legi...nu uita ca nu v-a trimis pe toti in lagare de exterminare...Maresalul Antonescu ramine un mare Patriot...
    • Like 1
    • @ Dan Ovidiu Catiche
      A fost o personalitate tragică. Cred că știa foarte bine ce urma. Este remarcabil filmul execuției lui. Un soldat care a avut curajul să îfrunte gloanțele salutând cu pălăria în mâna plutonul de execuție.
      • Like 0
  • Iti invalidezi ideile valoroase (e.g.: cum ne vedem noi trecutul, ce mituri false am construit noi despre figurile noastre istorice etc.) prin debitarea unora fara sens. Se trecem rapid prin cateva exemple:
    1. Moartea lui Floyd nu este o dovada de rasism. Mult mai probabil, e o dovada de brutalitate a politiei (raspuns cu forta disproportionat). Tony Timpa, un tip alb, a murit sufocat de politie in 2016, cu genunchiul pe gat/piept timp de 13min. Nimeni nu a reactionat atunci, insa. Putem discuta despre actiunile politiei americane in general - sunt articole care studiaza problema si cele mai bune date arata ca nu exista bias in interactiuni letale, dar exista in interactiunile non-letale. Tema de brutalitate a politiei este, insa, fundamental diferita de cea de rasism, pentru ca nu justifica vandalizarile si divizarea societatii in general.
    2. Statuile alea distruse nu sunt nici pe departe toate omagii aduse rasismului. Spre exemplu, monumentul pt Regimentul 54, un regiment care a luptat de partea nordului in razb civil, format exclusiv din oameni de culoare fugiti din sud. Asta-i un exemplu, dar sunt multe. E clar ca mare parte din distrugerea statuilor nu este rationala. Chiar si asa, tema asta poate ar trebui abordata altfel, ca nu toate monumentele trebuie sa elogieze pozitiv trecutul. Poate il pot prezenta asa cum a fost, incat oamenii sa invete din el.
    3. M-am saturat de incercarile astea disperate de a lega societatea americana de cea romaneasca si a forta aceleasi teme. Ar trebui sa ne fie rusine ca ne pasa mai mult de vietile noastre decat ale altora cu care avem putina treaba? Poate cateodata trebuie sa ne vedem si noi de treaba noastra si sa-i lasam pe altii sa-si rezolve problemele lor, care chiar nu au tangenta cu noi si in care nu avem de ce sa ne bagam.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Chiar nu inteleg ce vreti de la noi? Sa iesim in strada si sa declaram zi nationala sau sa ridicam o statuie unei persoane puternic certate cu legea din SUA (jaf armat, amenintare cu arma a une femei gravide), care chiar inainte de incidentul regretabil incerca sau cumpere produse cu dolari falsi? Aceasta persoana este noul "Martin Luther King" al omenirii?
    • Like 6
  • Sau va referiti la banda aia din Tandarei, absolvita de vina -de judecatorii nostri-? (Desii politistii englezi -aia "fascisti" care au pus la punct manifestarile antisociale din Londra- au trimis camioane de documente.)
    Nu credeti ca ridicolul are, pina si el, niste limite?
    • Like 3
  • Pai de ce nu iesiti sa protestati? Cabral va asteapta. E foarte oprimat.
    • Like 5


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult