Foto Kostiantyn Ihnatenko / Alamy / Alamy / Profimedia
Perioada prin care trecem are particularități nemaiîntâlnite de către noi, viețuitorii ei. „Unii și alții” - este la ordinea zilei. Unii trăiesc în război, alții la capătul celălalt al planetei nu au nicio frică, unii au ieșit din pandemie, alții încă mai umblă protejați „până în dinți” de frica virusului, unii văd extraterești, alții nu, unii au avut parte de cutremur, alții au scapăt și privesc cu teamă la viitor.
Nu în ultimul rând, unii lucrează la stat și alții la privat. Partea comună este că în fiecare dintre cele două sunt implicați oameni. Cu o diferență esențială însă. Unii simt riscurile economice ale perioadei prin care trecem, iar alții nu.
Așadar, statul a ajuns oaza de liniște spre care tinde oricine. Remunerații mărite, sigure, cerințe de performanță reduse sau inexistente, lipsă de responsabilitate. Nu demult spuneam că nu putem aștepta performanța de la oamenii care lucrează în administrație, dacă aceștia nu sunt plătiți corespunzător. Niciun profesionist nu va veni să lucreze la stat la aceste salarii, se spunea atunci.
Între timp, salariile la stat au crescut de la vârful administrației până la autoritățile locale din comune. Doar că ce s-a întâmplat ulterior a fost total împotriva firescului așteptat. În loc ca oameni competenți să vină și să lucreze la aceste salarii ridicate, muncind cât doi dinaintea lor, astfel încât să crească productivitatea muncii, realitatea a fost cinică. Nu numai că cei care erau angajați au rămas în continuare, dar au mai fost angajați și alti oameni, atrași de aceste salarii, iar aportul lor în productivitate este inexistent.
În realitate criteriul noilor veniți nu a fost competenta, pentru că este greu de construit un mediu competitiv, când nu de puține ori, cei incompetenți ocupă, de mulți ani, poziții de conducere.
Putem spune că e „foarte bine”, uite statul a pus osul la criza economică și a creat locuri de muncă. Și a preluat parte din șomaj.
Un cadou mai otrăvit, nici nu se putea.
Statul s-a pus în gardă, și-a găsit mecanisme ca salariile să fie protejate măcar parțial de inflație, a accesat noi împrumuturi și cel mai periculos - a continuat să susțină salarii multe și mari, fără niciun risc. Și să mai angajeze oameni.
Această atitudine a statului a împins însă mediul economic direct în gard. În primul rând pentru că a rărit forța de muncă disponibilă, apoi pentru că a încurajat superficialitatea, lipsa de performanță și de responsabilitate, și nu în ultimul rând pentru că la competiție cu mediul privat în foarte multe domenii, angajații statului din diverse structuri ale acestuia câștigă mai mult decât salariile pe care antreprenorii din aceeași zonă geografică își pot permite să le plătească.
Prin această acțiune indirectă, mediul privat este supus presiunilor din toate părțile. Scăderi de venituri, creșteri de cheltuieli de exploatare, creștere de cheltuieli cu dobânzile, lupta cu inflația, și toate acestea generând sentimentul de pericol în menținerea locurilor de muncă și de plata a salariilor. Și în final, de supraviețuire a afacerilor.
Aici echilibrul între stat și privat e rupt. Iar sintagma “noi suntem statul” nu se mai referă la noi toți. Ci doar la unii. Adică la ei. Care nu au nimic de pierdut. Nu simt nicio presiune, nicio recesiune.
Direcția este greșită, pentru că nu statul trebuie să fie în gardă și să trimită privații în gard. Reformularea mai corectă ar fi: dacă privații nu sunt în gardă, statul intră în gard.
Și ar fi bine ca statul să priceapă cât mai repede acest lucru. Să vadă care îi este tangenta cu mediul economic. Și în loc să crească taxe haotic fără să existe o strategie fiscală coerentă, ceea ce transmite evident un sentiment de nesiguranță mediului economic, care trebuie să se descurce singur, mai bine analizează, de exemplu, unde are datorii față de privați (vezi concedii medicale neplătite sau TVA nerambursat) și să își achite urgent datoriile. Altfel, pe lângă toate inerțiile și inepțiile lui, mai pune un umăr serios în a arunca în prăpastie companiile care au mai dificil în aceste vremuri accesul la finanțare.
Dacă are de poprit este prompt. Dacă are de executat silit, execută. Unde este echitatea? Privatul dacă are orice leu datorie, trebuie să îl plătească. Statul își permite să nu o facă. Și nu acceptă vreo compensare. Pentru că tu trebuie să plătești într-un buzunar al statului, iar el să te plătească pe tine privat din alt buzunar, care e gol.
Am scris „ar fi bine ca statul să priceapă” și mă întreb retoric, cine de fapt de la stat ar trebui să demareze schimbarea? Care om, din care funcție? Iar pentru că atitudinea generală este de neasumare a niciunei decizii, fiecare așteaptă să înceapă un altul. Totul este disipat. Cam fiecare pentru el. Și de aici statul la stat.
Sunt și oameni la stat care nu stau și își fac sau și-ar face treaba cum trebuie. Dar mediul general nu îi încurajează în această direcție. Sfârșesc de multe ori prin a renunța la a-și mai face treaba bine sau prin a căuta să muncească în altă parte.
Așa că soluțiile sunt îndepărtate. Educație, responsabilitate socială, reguli, respectarea acestora, pe scurt, alte generații. La cum merge lumea, nu le prea văd venind. Poate că aici chiar vor fi potriviți roboții.
Până atunci, opțiunea este una singură, cât mai repede toți în gardă, pentru a evita să ajungem toți în gard.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deci eu zic că totul ar trebui să înceapă cu votul mai atent și mai responsabil al oamenilor de rând. În fond suntem în situația de acum fiindcă, pe parcursul a 32 de ani, am lăsat cu toții să se întîmple asta, sau poate multora chiar le-a convenit. Apoi ar trebui reaprins spiritul civic, prin manifestații puternice pe subiecte concrete, inclusiv la nivelul principiilor. Să luăm și noi exemplul statelor vest-europene, de exemplu Franța, Anglia, Olanda, dar și multe altele, unde cetățenii nu acceptă nimic din ce nu le convine, care vine din partea autorităților. Democrația și libertatea nu sunt garantate în orice condiții, pentru ele trebuie luptat în permanență, fiindcă tendința naturală a autorităților de oriunde este către autoritarism, abuz, și profit personal. Statele cu democrație consolidată sunt așa fiindcă societatea nu a lăsat garda jos, cum am făcut-o noi. Dacă noi vedem că se întâmplă atâtea și sunt și altele în pregătire iar noi doar stăm cuminți și ne uităm la TV la știri și la mondenități, atunci merităm tot ce ni se întâmplă.
Clasa politică, chiar în urma unui vot responsabil al oamenilor, nu se va primeni imediat, dar măcar poate începe un proces lung și laborios de primenire. Asta e singura soluție pașnică. Fiindcă, desigur, o revoluție sau un război ar schimba lucrurile mai rapid, dar cu un preț extrem de mare de plătit de către populație.
Într-un fel sau altul, ceva sunt sigur că se va întâmpla în timpul vieții noastre, fiindcă prea e totul pe dos, prea e mare tensiunea acumulată. Și nu numai la noi, ci în toată lumea.