Care este adevăratul motiv pentru care mulți evită reîntoarcerea la birou

Foto: Profimedia Images

Am mai vorbit până acum de neîncrederea în lideri. Și de fapt de neîncrederea noastră unii în alții. În anii 70 a apărut conceptul de lider slujitor în literatura de specialitate. Iar liderul slujitor avea în esență menirea să pună în prim plan nevoile comunității. La acel moment, s-a făcut o fină distincție între nevoi și sentimente. Și ipoteza de lucru era că deciziile se luau în funcție de nevoi.

Societatea în care trăim este din ce în ce mai divizată. Tendința spre individualism este clară. Pentru noi, cei care am trăit și vremurile în care mergeam la săniuș și băteam mingea în curtea școlii, în lipsa telefoanelor mobile, ceea ce se întâmplă astăzi ne permite să vedem diferențele. Pentru generațiile tinere ceea ce trăim astăzi pare a fi normalitatea.

Socializare la distanță, muncă la distanță, aproape totul la distanță. Și lucrurile par ca funcționează pentru unii. Pare greu de înțeles cum poți crea o comunitate atunci când izolarea de fapt accentuează sentimentul că fiecare e pe cont propriu. Parcă s-au îngustat viziunile tuturor la cei patru pereți ai casei. 

Se aud tot mai des argumente de genul: „Nu mai pot reveni la programul normal de muncă dinaintea pandemiei.” De ce? „Vreau să stau mai mult acasă, traficul îmi consumă prea mult timp, trebuie să-mi iau copilul de la școală.” Oare înainte de pandemie nu era la fel? Oare problema sunt copiii, traficul, programul, sau nu ne plăcea acel job și nici comunitatea de la birou, înainte de pandemie?

Spre exemplu, când eram copil, la școala și liceul din micul oraș din Maramureș veneau copiii pe jos din toate colțurile acestuia indiferent cum era vremea. Și iernile erau crâncene. La ora 8 se închidea poarta. În aceste zile, în același loc, este un aflux de mașini care blochează străzile localității la 8 dimineața și mai ales la prânz. Pâlcuri întregi de adulți cu mașinile parcate care pe unde așteaptă să iasă copiii de la școală. Oraș blocat, consum de carburant, poluare și timp pe care părinții îl pierd, conducând mașina între punctele din programul copiilor de activități majoritar solitare.

Mai îngrijorător este că într-un asemenea context tocmai copiii pierd ocazia de a socializa în drum spre școală sau casă. Și ocazia de a face mișcare. Dar pierd și oportunitatea de a evolua către autonomie și încredere în forțele lor. Care mai apoi stau la baza discernământului și gândirii critice. Adică tocmai ingredientele unui adult care își poate transforma potențialul și visurile în realitate.

De aceea insist. Care este adevăratul motiv pentru care mulți evită reîntoarcerea la birou? Desigur, sunt profesii și contexte diferite. Pentru unii lucratul la distanță este cea mai bună soluție. Pentru alții nu. Se potrivește în unele industrii și tipuri de companii sau departamente. Total nefavorabil altora. Însă criteriile ar trebui să fie rezultatele, performanța, sustenabilitatea și competivitatea oamenilor și a companiei. Nu evitarea jobului în sine, echipei sau organizației cu totul. Dacă ne găsim într-o astfel de situație, unica soluție este să găsim alt job. Nu de dragul companiei, ci pentru ca noi înșine să trăim o viață care să ne împlinească, din toate punctele de vedere. 

Aduc în discuție problema job-ului, pentru că este unul dintre locurile de bază ale socializării. Suntem în fața multor provocări. Avem nevoie să fim uniți, să avem comunități bine închegate, să ne sprijinim unii pe alții, să facem schimb de idei și soluții, să ne bazăm unii pe alții, să ne înțelegem și prețuim unii pe alții, chiar și atunci când nu suntem de acord. Or nu putem face acest lucru dacă nu ne întâlnim niciodată, nicăieri, cu nimeni.

Această tendință a izolării pune suplimentar umărul la societatea divizată, aflată pe cale de consolidare. Nu este de mirare că societatea arată în general ca o maioneză tăiată. A fost accentuată în ultimii ani tendința de lua decizii în interes propriu, ignorând total impactul asupra celorlalți. Așa se distrug comunitățile. Iar un motiv esențial este că nu există conducători pe măsură.

În acest context, cred că liderul slujitor rămâne de actualitate ca și concept. Astfel, tendința amintită mai sus – de a lua decizii în interes individual sau de grup restrâns – ar fi benefic să fie inversată cu cea de a lua decizii care ajută comunitățile din care facem parte. Altfel spus, să ne croim succesul individual din ceea ce e benefic pentru toți cei din jurul nostru.

Articol publicat inițial pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp