Foto: Inquam Photos / Ghita Porumb
Semnificația Crăciunului în tradiția creștină este legată în mod esențial de nașterea lui Isus Cristos, nașterea unei lumi noi odată cu coborârea lui Dumnezeu în istorie, pe pământ, printre oameni. Se instituie acum sensul fundamental al istoriei umane, acel al mântuirii, al redobândirii plenitudinii omului. Aceasta deoarece istoria creștinismului, după afirmația lui B. Croce, în eseul său publicat în 1943 „Pentru ce nu putem să nu ne numim creștini”, este în fond istoria libertății și a eliberării umane.
Steaua și stelele fac parte din recuzita reală și simbolică a Crăciunului. Steaua, sau Luceafărul, are rolul cu predilecție de a arăta drumul celor trei Magi de la Răsărit, Balthazar, Gaspar și Melchior, spre locul nașterii Mântuitorului. Aceștia urmau să-și arate admirația și venerația față de pruncul Isus prin aducerea de aur, smirnă și tămâie. Este vorba de un adevărat GPS din zilele noastre care arată din cer drumul ce trebuie parcurs, localizează și transmite informațiile. Global Positioning System a fost, așadar anticipat cu multe secole înainte de povestea noastră creștină. De aici și obiceiul de a merge cu steaua, de a colinda cu steaua.
Comunismul ateu, în lipsă flagrantă de inspirație și cu o ideologie întotdeauna opresivă, a preluat în liturghiile sale politice și în mitologiile sale steaua ca simbol al victoriei luptei de clasă asupra răului capitalist, exploatator. Altfel spus, comunismul a bagatelizat și a desacralizat simbolul stelei și l-a fixat coercitiv în imaginarul comunist al mulțimilor. Am fost obligați să ne închinăm spre răsărit la „steaua roșie de rubin/care arde pe Kremlin”. Tot astfel, steaua a fost preluată în denumiri revoluționare de întreprinderi, fabrici, uzine, echipe de fotbal, pentru care a devenit motiv de gâlceavă între foștii și actualii proprietari. Steaua a fost în comunism o alternativă la obiectul sacru al crucii. Aceste opțiuni între stea și cruce au produs în literatura română versuri memorabile precum cele ale lui Păstorel Teodoreanu, versuri ce au devenit o „butadă în producția orală a vremii”: „Iată vine mangafaua/Când cu crucea, când cu steaua/Parc-ar fi popa Burducea/Când cu steaua, când cu crucea”. Astfel, o serie de slugoi comuniști, precum preotul ortodox Constantin Burducea, care a ajuns ministrul Cultelor în guvernul lui Petru Groza, au devenit simbolul oportunismului și al tuturor ambiguităților dominante în comunism. Steaua, în comunism, trebuia să fie neapărat roșie, într-o simbolistică dragă proletariatului, precum drapelele roșii, stea care, asemenea stelei din noaptea de Ajun, trebuia să orienteze lumi, destine, popoare. Era vorba de o desacralizare penibilă a simbolului stelei, de o vulgarizare în stil comunist a tuturor valorilor sempiterne ale omenirii.
Pe de altă parte, este o surpriză și steagul Uniunii Europene, adoptat în 1986, un steag care pe un fond albastru închis dispune douăsprezece stele galbene. El pare a fi un steag nocturn spre deosebire de drapele naționale de factură diurnă ale unor alte state precum România, Ungaria, Franța, Italia, Polonia, care sunt steaguri solare ce simbolizează venerarea astrului care dă viață oamenilor și pământului, și anume soarele. Acestea sunt popoare solare ce celebrează seninătatea vieții și a lumii. Se știe că stelele sunt vizibile doar noaptea, iar în Seara de Ajun „Steaua sus răsare/Ca o taină mare/Steaua strălucește și lumii vestește/Că astăzi Preacurata și Preanevinovata/Fecioara Maria naște pe Mesia”.
În contrast cu sublimul acestor versuri, se pot extrage din folclorul anticomunist românesc o serie de versificații care iau în derâdere și ironizează steaua artificială promovată de comunism: „Câte stele sunt pe cer/Toate pân-la ziuă pier/Numai una ca o proastă/Șade pe uzina noastră”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.