Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Stereotipuri ardelenești despre moldoveni

Autostrada Moldova-

„Viziunea îngustă dâmbovițeană nu înțelege ce înseamnă necesitatea autostrăzilor care să unească provinciile istorice”. Acesta este titlul unui articol semnat de domnul Doru Radosav și apărut pe platforma online Republica, în ziua de 3 februarie 2020. Titlul este promițător, cu atât mai mult pentru cei care sunt interesați și militează pentru dezvoltarea propriilor regiuni, autostrăzile fiind partea cea mai vizibilă a demersului lor.

Mai întâi aș vrea să îi mulțumesc domnului Radosav pentru interesul față de dezvoltarea regională. Sunt câteva chestiuni în care suntem în mod evident de acord. Autorul remarcă autosuficiența Bucureștiului în chestiunea dezvoltării, faptul că la centru nu se înțelege importanța autostrăzilor care să facă legătura, să unească regiunile istorice ale țării. Domnia sa mai observă egoismul capitalei, unde a existat interes pentru construirea de autostrăzi în interesul său direct, nu pentru dezvoltarea țării în ansamblul său. Nu știu dacă Bucureștiul a fost interesat să aibă autostrăzi pentru vilegiatură, către mare și către munte, cum se afirmă la un moment dat în text, deși am mai întâlnit această aserțiune în spațiul online.  

Însă dincolo de titlu și de câteva considerații generale, articolul îi este dedicat Moldovei. Ceea ce l-a determinat pe Doru Radosav să scrie textul în discuție, după cum se poate lesne observa, este apariția temei publice privind necesitatea construirii autostrăzilor în regiunea de la est de Carpați. Deși plasată de autor în ultimul an, trebuie să reamintesc că tema este mai veche, manifestată mai întâi local, apoi ieșită din acest cadru și pusă cu insistență pe agenda națională în 2017-2018; susținerea publică prin diferite mijloace a fost vizibilă și în 2019, și la începutul acestui an.

Reține atenția în textul avut în vedere îndeosebi cantitatea de stereotipuri pe care autorul le colportează cu referire la regiunea estică a României, în mod cât se poate de clar din perspectiva Transilvaniei (în sens larg). Doru Radosav este istoric de profesie, așadar frecventează un domeniu care necesită instrumente pentru înțelegerea trecutului. Istoriografia ne oferă numeroase exemple de istorici care construiesc, cimentează și colportează stereotipuri. Iar istoricul clujean nu face excepție, cel puțin dacă avem în vedere acest articol.

Stereotipurile cu privire la moldoveni curg șuvoi în textul domnului Radosav. După știința mea, este vorba de prima sistematizare și validare „academică” a clișeelor ardelenești cu privire la Moldova și moldoveni. Din varii surse știam că aceste prejudecăți sunt foarte extinse dincolo de munți, că le întâlnești atât în mediile populare, cât și în cele elitiste, la intelectuali și politicieni. Cu alte cuvinte, pare să fie vorba despre un bun comun pe care membrii unei comunități teritoriale le au despre membrii alteia. 

Sunt prezente numeroase formulări depreciative și tușe groase în acest articol. Bunăoară, cei implicați în mișcarea prodezvoltare/proautostradă și simpatizanții lor, care sunt destul de numeroși, după estimările noastre, ar fi făcut „agitație” și ar fi provocat o „isterie” în jurul construirii de autostrăzi în Moldova. În privința limbajului folosit de autor, intuiesc o contaminare de la politicienii de ieri și de azi. De altfel, chiar premierul actual îi taxa drept „agitatori” pe moldovenii care i-au reamintit recent, la Iași, că trebuie să construiască autostrăzi în estul României, inclusiv peste Carpații Orientali.

Pentru că nu își poate explica ce se întâmplă în „Moldova autostradală” (sic!), pentru că nu înțelege „revirimentul spiritului public și civic” la est de Carpați, taxat drept „fenomen de mare stridență”, Doru Radosav caută explicații, se arată interesat de „trecutul nostru colectiv, recent sau postdecembrist”. Pentru aceasta face o selecție de fapte, pe care le interpretează în cheia orientalismului.

Textul este clădit pe ideea că Moldova a fost și a rămas o mare de pesedism. Autorul se întoarce în 1990, amintește de proclamația de la Podul Înalt și o contrapune proclamației de la Timișoara, din același an. Numai că domnia sa nu se oprește la simpla comparare a celor două texte, nici nu realizează o contextualizare veridică, ci face din cea dintâi o etichetă și o aplică Moldovei cu satisfacție, ba chiar scrie despre „isteria colectivă est-carpatică” produsă atunci. Pentru că este deja vorba de istorie, cred că autorul acordă o importanță exagerată proclamației de la Podul Înalt, uitând că deciziile majore se luau – atunci, ca și acum – la București, inclusiv cu participarea feseniștilor din Ardeal, Banat și Muntenia, nu doar a celor din Vaslui sau Bacău. De cealaltă parte, proclamația de la Timișoara e bine cunoscută și cred, la rândul meu, că acesta este textul cel mai important al publicului care voia în urmă cu trei decenii distanțarea de comunism și democratizarea României. Este vorba aici despre valori democratice, nu despre tribalism. De aceea stigmatizarea Moldovei că ar fi fost pesedistă, lipsa vizibilă a nuanțelor nu ajută consolidării unei societăți liberale, ci, dimpotrivă, susțin cimentarea modelelor autoritare, bazate (și) pe stereotipuri.

Obsesiv, autorul invocă „fidelitățile și iubirea pentru PSD” în Moldova, sunt amintiți baronii de la est de Carpați. De asemenea, se face trimitere la harta „roșie”, o ilustrație pentru pesedism. Domnul Radosav îi acuză pe moldoveni că au stat în brațele lui Iliescu și crede că aceasta este „judecata dreaptă”, „critica onestă”, în vreme ce contestarea, deconstruirea acestui tip de gândire ar fi „profund securistă și antidemocratică”. I-aș reaminti autorului că Ion Iliescu a luat 86% din voturile exprimate în mai 1990, iar acestea au venit de peste tot, și din Ardeal, nu doar din Moldova sau Muntenia. Îmi permit să întreb, tot cu privire la acel moment: votul meu pentru Radu Câmpeanu sau votul părinților mei pentru Ion Rațiu unde se pun? În Moldova sau în Ardeal?

Autorul face referire la „memorie”, la „propriul trecut” al regiunilor, al comunităților locale, cu privire specială asupra Moldovei. Nu pot decât să fiu de acord cu apelul său la „onestitate”. Dar extindem discuția și asupra altor regiuni, vorbim și despre alte partide, despre alte grupuri de influență, amintim și alți politicieni deveniți istorie? Spre exemplu, discutăm și despre Vatra Românească? Discutăm și despre PUNR? Discutăm și despre Gheorghe Funar? Discutăm și despre PRM? Discutăm și despre Corneliu Vadim Tudor?

Nu pot să nu admit că moldovenii au votat cu Ion Iliescu din populism în anii 1990. Însă n-aș crede că au făcut-o din ură, cum au procedat mulți ardeleni când, în aceeași perioadă, votau masiv PUNR-ul, prelungirea Vetrei Românești, ambele moșite în birourile foștilor securiști și secretari ai PCR.

Istoria are suișuri și coborâșuri. Iar un istoric înțelege această precizare. Pentru că sunt orașe de dimensiuni apropiate, cu influență comparabilă în regiunile lor, haideți să punem în oglindă Clujul și Iașul, pentru anii 1990. Așa cum a fost pesedismul moldovenesc, el nu a fost comparabil cu funariotismul clujean. Alegerile la Cluj nu au fost întotdeauna pentru valori liberale. Electoratul clujean nu a căutat timp de 12 ani (1992-2004) o soluție liberală, ci un etno-naționalism moștenit direct din timpul lui Ceaușescu. Spre stupoarea multora dintre locuitorii săi, dar nu a celor mai mulți, Clujul a fost sub mandatele lui Funar un fel de Ditrău mai mare. Doar culorile tricolorului erau diferite. Când Partidul Alianței Civice câștiga primăria Iași (1992, 1996), la Cluj se vopseau băncile și coșurile de gunoi în tricolor. Este adevărat că modelul patrioților cu bidinea a fost preluat și în alte locuri. La Iași, un primar lipsit de viziune crede că problemele orașului se rezolvă prin ridicarea unui steag uriaș, iar un rector distrugător de justiție și universitate a vopsit recent în roșu-galben-albastru tot niște lăzi de gunoi. Nu e nimic de idealizat aici, nu e loc de patriotism local. Dimpotrivă.

O privire asupra votului din ultimul deceniu i-ar fi arătat domnului Radosav că Moldova s-a diferențiat de sudul țării sau chiar de unele zone de peste munți. Cu titlu de exemplu, a se vedea alegerile europarlamentare din 2009, 2014 și 2019, precum și alegerile prezidențiale din 2014 și 2019. În orice caz, nu pot să nu observ că pentru unii criticaștri, când pesedismul domină Moldova nu e bine, când devine secundar în regiune iarăși nu e bine. Ne-ar face bine tuturor dacă purtătorii de grijă s-ar hotărî ce vor să ne impute nouă, celor din regiune. Dacă nu cumva nu îi interesează, de fapt, decât să-și poată (re)confirma stereotipurile.

Domnul Radosav le dă lecții de europenism moldovenilor, dar uită că din Ardeal s-au exportat peste tot, inclusiv la București, etno-naționalism și nepotism cu sau fără fainoșag. Suprareprezentarea patrioților guralivi în poziții de putere este evidentă. Sistemul finilor îi este cu siguranță binecunoscut și domniei sale, nu mă îndoiesc, de vreme ce este extrem de răspândit inclusiv în restrânsul mediu profesional. Pentru a păstra măsura, diatribele iliberale ale unor ardeleni aflați la vârful unor instituții publice de prestigiu, ajunși adesea acolo în urma unor coterii, nu mi se par cu nimic diferite de ale oltenilor, bucureștenilor sau moldovenilor care ocupă alte poziții de putere, dar au valori, interese și comportamente similare.

Pesedismul a avut la Cluj niște reprezentanți lăudați peste tot, contrapuși celor din Moldova și Muntenia. Se uită că unii dintre ei au fost tovarășii apropiați ai lui Adrian Năstase, în perioada restaurației din 2000-2004, sau ai lui Victor Ponta, în 2012-2014, anii uselismului revanșard, și au deținut funcții cheie în acele cabinete. Am remarcat însă că pesedismul „central-european” à la Dâncu&Rus s-a stins în epoca Dragnea. Dispăruseră toți reprezentanții acestui curent, oamenii aveau de apărat interese, averi, consilii de aministrație, funcții în cumul, reputații. Din când în când mai apăreau pe la televiziuni de casă dând lecții celor dispuși să îi asculte.

Satisfacția nedisimulată că moldovenii nu merită decât lipsirea de investiții publice, drept pedeapsă pentru votul lor, este nu doar infirmă din punct de vedere moral, dar se bazează și pe trecerea cu vederea a modului discreționar, clientelar, tribal în care s-au împărțit resursele publice în România. Ideea domnului Radosav – și a multor altora care gândesc la fel – ar fi de sintetizat cam așa cu privire la Moldova: După ce că sunteți săraci și pesediști, mai vreți și autostradă?

Pentru că tot am ajuns aici, aș putea întreba unde s-au făcut investițiile în autostrăzi pe vremea lui Adrian Năstase? Nu cumva în Transilvania? Contractul Bechtel ne spune ceva? Moldova nu merita nici atunci, pentru că era pesedistă, nu-i așa? În schimb, Clujul avea miniștri ai propagandei, internelor și integrării europene în unul din cele mai corupte guverne pe care le-a cunoscut România după 1989. Sau cei amintiți erau modele de liberalism în proximitatea lui Năstase?

Găsesc că este util să insistăm asupra regiunilor și proporțiilor în care s-au făcut investițiile din resurse publice în România. Poate vedem unde și câți bani au drenat pentru regiunile sau orașele lor ardelenii și bănățenii care au ocupat fotoliile de premieri ai României ori au deținut conducerile unor ministere cheie. Inechitatea între regiunile României în privința investițiilor publice este flagrantă și nu a scăpat celor care privesc dincolo de propriul interes. Potrivit unei analize a Ziarului Finaciar, din aprilie 2015, pe baza datelor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în anii 2010-2014, așadar în timpul guvernărilor Boc și Ponta, în Transilvania și Banat – unde locuiau 6,8 milioane de oameni – au fost investiți în autostrăzi și drumuri naționale aproximativ 16 miliarde de lei. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde erau 7,3 milioane de oameni, fără București, au fost investiți 4,6 miliarde de lei în autostrăzi și drumuri naționale. Tot atunci, în Moldova, cu aproximativ 4,2 milioane de oameni, investițiile în șosele – autostrăzile erau și au rămas un vis aici! – au fost investiți doar 1,8 miliarde de lei. Tendința de a investi discreționar s-a menținut și în ultimii ani. Bunăoară, în anul 2017, când premier era Sorin Grindeanu, județul Timiș a primit 7% din bugetul Ministerului Transporturilor rezervat investițiilor în infrastructura rutieră. În schimb, regiunea de Nord-Est, care cuprinde șase din cele opt județe ale Moldovei, a primit doar 4%.

Întrucât domnul Radosav a făcut apel la trecut, merită să amintesc că tendința de pompare a mai multor bani publici în Transilvania, în comparație cu Moldova, are deja o istorie. În România interbelică s-au făcut investiții publice dincolo de munți, în detrimentul altor regiuni. Cauzele sunt diverse, legate de competiția simbolică româno-maghiară, de marcare a spațiului public, de nevoia de loializare a locuitorilor ei, în particular a etnicilor români, dar și ca urmare a lobbyului ardelenesc puternic la București. Amintesc un caz particular din două motive, în primul rând pentru că a fost cunoscut încă din epocă, iar în al doilea rând pentru că faptele pot fi controlate ușor. Universitatea din Cluj, cea românizată (termenul este din perioadă) sau înființată de români imediat după 1918, a primit mult mai multe fonduri în comparație cu Universitatea din Iași. Totodată, pentru Basarabia, care avea și ea nevoie de o universitate cel puțin la fel de mult ca și Transilvania, nu s-au găsit niciodată resurse materiale pentru a se înființa una. S-a recurs la un paliativ, și anume la relocarea a două facultăți ale Universității ieșene, ceea ce a însemnat și slăbirea acesteia, dar și crearea unui debușeu suplimentar pentru intelectuali din capitală. Istoria e puțin diferită față de aceea pe care ne-o prezintă prelații etno-naționalismului, nu mă îndoiesc că domnul Radosav știe asta. Tot după 1918 a început un proces de românizare a orașelor din Ardeal; fenomenul a continuat după 1945, cu un avânt suplimentar după 1965, în anii de glorie ai național-comunismului. Ia aceasta a presupus nu doar mutări de populație, ci și costuri financiare mari, suportate în parte tot din bugetele publice. Adică obținuți inclusiv din Moldova.

Pentru a-și susține argumentația, domnul Radosav face referire la primarii din așa-numita Alianță a Vestului, priviți admirativ pentru că ar fi nepesediști și „au produs dezvoltări, modernizări”. Am putea afla și noi numele măcar unui proiect în derulare sub această umbrelă? Unul singur, clar, util, nu fantasmagoric. Se întâmplă că știu câte ceva despre cum s-a născut această marcă. O idee de apreciat, cu o publicitate agresivă, dar nimic altceva. Nimic.

Doru Radosav se simte bine în propria-i epidermă. Mai ales când împarte lumea în buni și răi. Pentru domnia sa, din punct de vedere politic, social, al mentalităților (oare și antropologic?), la vest de Carpați sunt adepții binelui, la est sunt cei ai răului. E o fatalitate peste care nu poți trece. Să crezi că ești de partea bună a lucrurilor, să crezi că te-ai născut unde trebuie, să crezi ori să sugerezi că alții sunt de partea rea, doar pentru că s-ar fi născut unde nu trebuie este o dovadă de paupertate intelectuală și morală.

Pentru orice observator de bună credință sunt vizibile avantajele Ardealului în raport cu Moldova. Este vorba în primul rând de geografie, de apropierea de Europa centrală și de vest, inclusiv de conexiunea la autostrăzile maghiare, este vorba de istorie, de evoluția comunităților și instituțiilor. Moldova are dezavantajul de a avea între ea și Transilvania lanțul muntos al Carpaților Orientali, cu o lățime de peste o sută de kilometri. Și unde nu există niciun metru de autostradă. Adăugați la aceasta situarea la est, pe Prut, timp de aproape două sute de ani, a unei granițe practic închise, nesiguranța perpetuă, iar schimburile comerciale reduse, În plus, politicile statului român ultracentralizat au dezavantajat și continuă să dezavantajeze regiunea. De aceea opiniile construite pe stereotipuri nu fac decât să consolideze tendințele de marginalizare a Moldovei din punct de vedere politic și simbolic, precum și din perspectiva investițiilor publice și a dezvoltării.

Moldova nu vrea să fie închisă, ci vrea exact contrariul, să iasă din izolare. Tocmai de asta avem nevoie de autostrăzi. Iar principalele autostrăzi care ar putea să facă asta sunt A8 (Ungheni-Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș) și A7 (Suceava-Bacău-Ploiești/Dumbrava). După cum se poate vedea, nu vrem să ocolim Ardealul, ci să avem schimb de idei, mărfuri cu cei de dincolo, iar de acolo să putem ajunge mai departe, în Europa centrală și de vest. La fel cum vrem să avem legături bune cu sudul României, fie că este vorba de Muntenia sau de Dobrogea. Scopul este același: ieșirea din izolare și dezvoltarea, în avantajul Moldovei și al celorlalte regiuni ale țării. În plus, pentru că suntem pe granița de est a României și a Uniunii Europene, autostrăzile din regiunea noastră ar ajuta și la bune legături cu vecinătatea apropiată, la atragerea acesteia în sistemul nostru de valori politice și comunitare. Dacă se ține cont de toate acestea, se înțelege de ce nu este vorba de un moft, ci de o necesitate.

Dacă nu cer nimic, moldovenii sunt moi, oblomovieni, rabdă nepermis de mult. Este vorba de clișee literare, în cel mai bun caz. Dacă sunt revendicativi, afirmativi, atunci moldovenii dau naștere unei isterii, sunt stridenți. Este vorba doar de alte clișee, de dată recentă.

Realitatea din Moldova contemporană necesită însă ceva mai multă atenție din partea celor care au ambiția să o analizeze. În primul rând este vorba de o schimbare pe mai multe paliere, pe care observatorii atenți, nu colportorii de stereotipuri, au remarcat-o în ultimii ani și i-au identificat măcar în parte cauzele. Le reamintesc și eu pe scurt: conștientizarea de către tot mai mulți oameni a problemelor majore ale regiunii (izolarea, inechitatea bugetară, migrația masivă/depopularea, lipsa perspectivelor de dezvoltare), apariția unei societăți civile active și organizate, plecarea la muncă în străinătate a sute de mii de oameni și contactul lor direct cu societăți diferite, mai dezvoltate și mai bine administrate, în paralel cu decredibilizarea leadershipului politic local, aflat într-o subordonare totală față de un centru complet dezinteresat de regiunea Moldovei și de locuitorii săi.

Politicile publice nu se fac în Moldova, ci la București. Moldovenii sunt și ei parte a deciziei, desigur. Însă puterea lor este în mod clar redusă, având în vedere geopolitica internă, modul cum sunt structurate partidele și felul în care se iau deciziile în interiorul acestora. Avem la îndemână exemple foarte recente. Amintesc două dintre ele. Primul privește alcătuirea listelor la alegerile europarlamentare ale PNL, unde pe locurile eligibile s-au regăsit exclusiv ardeleni, munteni și olteni. Niciun moldovean nu a ajuns sub culorile galben-albastre la Bruxelles. Al doilea exemplu, poate mai elocvent, este eșuarea impunerii alegerii primarilor în două tururi. Evident că PSD își dorește să-și mențină primarii, la fel și UDMR. Dar și PNL dorește același lucru, dincolo de retorica din studiourile de televiziune. Ba mai mult, în cel din urmă caz, este binecunoscută presiunea puternică a primarilor PNL din Ardeal, cu influență deosebită în formațiune, care nu vor să riște alegerea în două tururi. Nu avem aici un fel de ajutor indirect dat menținerii pesedismului în regiunea est-carpatică, altfel privită superior?

Autorul a ținut să-i individualizeze pe intelectualii moldoveni, pe care îi privește de sus și îi acuză fie că ar fi dormit în brațele PSD, fie că ar fi fost sub „hipnoză băsistă”. Pentru că am ajuns aici, nu am înțeles aluzia autorului precum că aș fi „băsist”. Ce înseamnă asta? Și unde sunt astfel, în politica internă, în cea externă? Dacă am fost într-o comisie prezidențială sunt „băsist”? Nu am înțeles care e ideea. Rețin totuși că ar fi vorba de o înjurătură. Una de tip Antena 3. Seamănă și cu etichetele utilizate în timpul dictaturilor fascizante („Popescu e iudeomason!”) sau în vremea stalinismului („Ionescu e cosmopolit!”). Chestiune de valori profunde și de vocabular asemenea, presupun.

La finalul articolului său, domnul Radosav pare să înțeleagă ceea ce putea să scrie clar încă de la început, și anume că toată mișcarea în favoarea construirii de autostrăzi în Moldova este mai mult decât atât. Este vorba de fapt de un „complex și crucial proiect cultural, economic și de mentalitate colectivă”, adică o situare pe linia modernizării și dezvoltării. Cred și eu, împreună cu alții, că modernizarea și dezvoltarea nu vin de la sine, nici din altă parte, ci ca urmare a unui exercițiu de voință și a unei acțiuni puternice, colective, pornite din regiune și în interesul ei. Chiar cu riscul de a-i nemulțumi pe unii, de a-i angoasa pe alții, de aproape sau de departe.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt din Oradea și îmi cer scuze în numele meu , pentru stigmatizarea unei regiuni a României și argumentarea traiului mai puțin bun cu asocierea moldovenilor cu PSDul , nimic mai fals . Acest domn Radosav cred că are punctul lui de vedere pe care l-a expus. Cu tot respectul pentru concetățenii mei din Moldova eu voi face puțină lumină în ceea ce cred eu că se întâmplă și se va întâmpla. Trebuie să precizez că sunt etnic maghiar cu o apartenență politică clară și asumată sunt un social liberal deci un centrist de dreapta , ca etnic maghiar respect tradițiile , limba și cultura naționalității mele dar consider ideologia mai presus decât apartenența la o naționalitate. Specific aceste lucruri fiindcă ceea ce voi scrie pare să aibă un stil , un iz naționalist șovin , dar din perspectiva mea asta e situația. Voi incepe cu primul război mondial , mai precis scena Mărășești , unde românii au omorât români și de o parte și de alta , armata austro ungară era preponderent dominată de soldați ardeleni români care din păcate au fost trimiși să lupte împotriva fraților lor , de aici și entuziasmul unirii din 1918 un fel de mustrare de conștiință a românilor din Ardeal față de ceea ce s-a întâmplat. Lozinca "Pe aici nu se trece " e valabilă și azi , pe acolo nu se trece și nici nu se v-a trece prea curând , nici în Moldova , nici în Muntenia . Întrebarea multor ardeleni este de ce le-a trebuit un stat român cu cele trei provincii unite? Este adevărat că un popor trebuie să trăiască în interiorul granițelor lui , iar mulți români la vremea respectivă trăiau în Ardeal, dar oare le era așa de rău? Românii ce au făcut după unire , cum au modernizat țara ? Vă răspund eu d-le nimic , nici cum , nici noi in Ardeal nu avem suficiente autostrăzi , liniile de cale ferată sunt de pe vremea monarhiei austro-ungare , multe orașe subdezvoltate iar agricultura nefuncțională sau puțin funcțională. Noi ne uităm nu prea departe , doar peste vama Borș și vedem o țară mică cu resurse insuficiente , dependentă de importuri de materie primă care prosperă în condițiile instalării unui regim iliberal , pierderii unor sume uriașe din fondurile europene și în ciuda acestor greutăți totuși înflorește , anual se deschid noi tronsoane de autostradă Budapesta este din ce in ce mai mare , vestul Ungariei este aproape un paradis din punct de vedere peisagistic , iar nouă ni se întâmplă ce se întâmplă. Stimate domn nu PSDul este problema și nici PNLul sau alt partid politic , ci doar istoria poporului român , atât timp cât nu se vor face corecțiile de bun simț ale istoriei și nu mă refer la înapoierea Ardealului ( vă gândiți ce problemă majoră ar fi pentru oricare guvern maghiar gestionarea unei populații așa mare de români) ci la recunoașterea istoriei adevărate . Acum să nu credeți că eu sunt un naționalist sau un militant pentru o autonomie pe bază etnică , din perspectiva mea este o prostie orice fel de autonomie în afară de cea administrativă (dar asta e o altă poveste), chiar lupt și pledez pentru o europă unită unde statele membre cedează din suveranitate pentru o mai bună funcționare și o repartizare mai echitabilă a bunurilor. Acum încă un lucru , PUNRul ,Vatra Românească în Ardeal a fost o greșeală , sunt sigur că foarte mulți români de la noi se rușinează de acest capitol din istoria recentă , dar vă asigur cum îi cunosc pe acești ardeleni de naționalitate română nu vor mai face în veci vecilor această greșeală de a fi reprezentați și conduși de naționaliști , mai ales că această uniune a vestului nou înființată repară cumva neputința autorităților de la București de a crea dezvoltare și nu e vorba de proiecte comune , până acolo mai trebuiesc multe de rezolvat , exemplu racordarea comunei Biharia la tronsonul de autostradă european , apoi trecerea munților cu autostradă până la Cluj , legarea Zalăului la autostradă , proiecte econimic-administrative comune etc. etc. Eu doresc ca și Moldova și Muntenia să se alinieze dezvoltării , dar totuși noi aici în Ardeal nu putem face nimic pentru voi atât timp cât nu suntem bine veniți la voi , și asta o spun din experiență , trăită pe pielea mea , nu noi vă stigmatizăm ci voi strigați bozgori atunci când ne ducem la voi chiar și în vizită , egal că suntem maghiari sau români ardeleni , deci aici e problema .
    • Like 1
    • @ Gyorgy Adorjan Szabo
      Teodora check icon
      Ati facut lumina, intr-adevar!
      • Like 0
  • Razvan G check icon
    Comentariul e lung si greu de parcurs. Si cam patimas.
    In opinia mea, "viziunea ingusta, damboviteana" este produsul politicienilor, in ansamblu, fie ei din Moldova, Transilvania sau din Regat. Nu exista un nucleu dur de "damboviteni" sadea care sa puna piedici realizarii unei infrastructuri normale si atat de necesare, care sa faca tara asta "normala" nu neaparat sa ne faca sa ne simtim "uniti". In parlament si la guvern au fost politicieni de peste tot si au facut exact ce vedem Adica nimic. Bucurestul are primar din Bacau care locuieste in Ilfov, am avut premieri si ministri din toata tara. Asa, si? Va amintiti de danut andrusca? El este moldovean si a condus economia Romaniei. Mai e ceva de adaugat? Pana nu scapam de coruptie si prosti, nu o sa ne urnim.
    • Like 3
    • @ Razvan G
      Nucleul dur nu e dambovitean ci de'a dreptul oltean. Bacaul e cu afinitate valaha declarata, mai bine s'ar alipi acolo.
      • Like 0
  • Felicitari autorului pentru argumentele gasite si logica folosita, un articol excelent !
    • Like 1
  • După 160 de ani de existență statală tumultoasă, cine îi mai împarte pe români în moldoveni, ardeleni, munteni, olteni, etc, înseamnă că nu știe defel istorie. Au existat strămutări, mai mult sau mai puțin forțate, în absolut fiecare etapă, de la Principatele Unite până la Republica contemporană.

    Toată România merită autostrăzi, de la est la vest și de la nord la sud. Am susținut #ȘîEu, la fel cum susțin că Timișoara are nevoie de centură (nu de acum, ci de 30 de ani). Mă bucur de faptul că pot ajunge la Sibiu și Cluj mai repede și mi-aș dori să ajung în Bucovina într-o singură zi și drumul până la litoralul nostru să nu mai dureze aproape tot atât cât drumul până la ocean.

    Cred că ar fi mai util ar fi să vedem de ce nu putem construi mai mult și mai repede și să găsim soluții.
    • Like 4
    • @ Mihai Gafiteanu
      Nu putem construi mai repede si mai mult pentru ca multi din cei care decid nu stiu istorie si nu stiu decat ca "pentur bani o arzi si pe mama". Ca atare, daca poti vinde combinatul X din judetul Y, undeva departe de mine, pe o shpaga consistenta, ce ma intereseaza pe mine ca 10-20 de mii de prosti raman pe drumuri?! Asta a fost istoria anilor 90 si a primei decade din '00.

      Si e si motivul pentru care nu construim mai mult si mai repede: puterea alterneaza mai repede si cu ea si interesul personal. Dragnea si PSD au facut stadion de 30 de milioane in TR, Boc si PNL au facut drumuri pe la ei. Simplu. E egoism draga Mihai. Si ignoranta si .. sincer, poate suna diabetic, dar asta e, lipsa de patriotism. Ne vedem fiecare de tribul lui, aparent.
      • Like 2
    • @ Mihai Gafiteanu
      Domnule Mihai Gafiteanu e usor de vazut ce ne imparte in moldoveni, munteni sau oseni. Geografia, domnule! Iar faptul ca dv., un traitor in Cluj probabil, sunteti interesat nu de cum se investeste in Romania, ci de cat se investeste mi se pare o viziune superioara, moderna, mult peste viziunea mea ingusta, de traitor in Iasi. Poate viziunea mea pleaca insa si de la faptul ca toate investitiile nationale vi se intampla numai dv. Asta-i norocul ardelenilor si nu vorbim numai de autostrazi (n.b. nici nu stiu ce inseamna termenul!), dar si de stadion, de sala de sport, de sosea de centura sau de piste de avioane. A propos, de vreun an s-a facut si in Iasi o pista de 2500 m,, iar traficul aerian a explodat, orasul s-a schimbat! Era exact in momentul cand in Cluj s-a inaugurat pista de 3500 m, cea de 2500 m existand de vreo 10 ani. Vi se pare corect? Vorbim de doua capitale de provincii istorice, de doua orase de prima marime ale Romaniei! De doua orase surori! Ce sa mai vorbim de competitiile sportive, de concertele extraordinare care se tin numai la Cluj, pentru ca acolo sunt conditii?! Credeti ca noi nu le-am vrea, ca noi suntem mai altfel? Sosea de centura nu ne-am facut pentru ca ne plac camioanele si le vrem prin centrul orasului! (sic!) Clujenii si-au facut moftul cu investitie nationala, probabil fiindca v-au rugat cei de la centru! De curand insa totul s-a schimbat! S-au dat doua legi care ne-au umplut inimile de bucurie, una care ne-a transformat complet urbea prafuita facand-o capitala de tara (culturala, deh !) si alta care ne-a dotat cu autostrada! "- Unde duce?", veti intreba. Raspunsul e simplu. "- In Infern!" Caci acolo sunt drumurile pavate ... cu intentii!
      • Like 2
    • @ Mihai Gafiteanu
      O lupa. Identitatea de rom^n a fost confectionata dupa 1848 in regiunile sudice pentru ca acestea sa le pacaleasca pe cele nordice in sentimentele lor nationale, exclusiv in folosul primelor si in detrimentul celor din urma, yo!
      • Like 0
    • @ Andi Popescu
      https://www.youtube.com/watch?v=l482T0yNkeo
      • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult