Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Studenția online: „Acel sentiment de vid interior cu care rămân după ore de deschis mail-uri, drive-uri și link-uri”

studenta - Foto: Pavel Lisitsyn / Sputnik / Profimedia

Anul trecut am început Facultatea de Matematică și Informatică, la Universitatea din București. N-aveam s-o termin, dar în octombrie 2019 nu știam asta. Nici nu-mi trecea prin minte.

Inițierea în mediul universitar, cu toată confuzia și noutatea, eclipsa întrebările de genul: „Chiar mă pasionează domeniul ăsta? Am făcut alegerea corectă?”. Au câștigat ulterior teren, începând cu prima sesiune.

Starea de urgență începută în martie 2020 mi-a oferit răgazul să găsesc răspunsurile și să ajung la decizia de a îngheța anul.

A fost destul de incomod să realizez că poate nu mă cunosc atât de bine, având în vedere că am ales o facultate care nu-mi plăcea. Tot pandemia m-a ajutat să fac pace cu mine în legătură cu asta.

În martie m-am întors acasă, în Vaslui, unde am avut timpul și liniștea necesară să mă afund într-o căutare interioară care părea că nu duce nicăieri, uneori. Undeva prin iunie totuși, am ajuns la concluzia că voi da la jurnalism, tot la Universitatea București.

Rațiunea din spate a fost dintre cele mai simple: am vrut un domeniu care să mă stimuleze să fiu curioasă, mai curioasă decât eram deja. Luna trecută deci, am început această nouă facultate, dar online.

Remușcările au fost acoperite de recunoștința că am avut ocazia să trăiesc primul an în condiții normale. Totodată am căpătat două perspective diferite asupra aceleiași experiențe. Am găsit asemănări și diferențe, părți bune și părți rele.

Cel mai important, am ajuns la câteva observații despre alegerile pe care le fac, motivație și oboseală, facultate și raportul meu cu aceasta.

Anul trecut, pe vremea asta, anxietatea era omniprezentă. Intram zi de zi într-o clădire uriașă, pe care abia o cunoșteam, dintr-un oraș uriaș, pe care abia îl cunoșteam.

Universitatea era un labirint cenușiu în care intram de bunăvoie, fără să știu unde vreau să ajung. Toată lumea știa unde se duce, în afară de mine. Așa credeam eu atunci.

Când reușeam, totuși, să găsesc amfiteatrul unde aveam curs, mă lovea un nou val de anxietate. Deodată eram în câmpul vizual a mai bine de 200 de oameni, din momentul în care intram și până când îmi găseam un loc, dacă reușeam să găsesc unul.

E foarte ciudat când mă gândesc: atunci mă preocupa cât de departe mă simt de toți oamenii din jurul meu și cum aș putea să mă apropii. Acum mă fascinează cât de aproape eram, fizic, de un număr atât de mare de oameni.

Anxietatea e la un nivel mult mai mic acum, dar asta nu înseamnă că nu există. Anul trecut nu aveam curaj să deschid gura la cursuri. E un an inițiatic la mijloc, deci desigur că am mai scăpat de frică și acum dau curs intenției.

Dar am simțit furnicături și mi s-au înroșit obrajii de fiecare dată când m-am prezentat, în fața aceluiași ecran, în prima săptămână.

Raportul cu colegii e diferit.

Anul trecut ne afișam unii în fața celorlalți cu masca socială pusă. Eram aproape, fizic, dar nu aveam acces la intimitatea celor pe care nu-i cunoșteam. Acum e invers.

Singura ocazie să-mi văd colegii și profesorii în carne și oase a fost la festivitatea de deschidere, cu masca de protecție pusă.

La cursuri nu ne vedem față în față, dar avem acces la spațiul personal al celorlalți. Atât cât permite camera device-ului, pot observa cum arată spațiul căruia colegul sau profesorul meu îi spune „acasă”.

Chiar dacă văd un perete alb sau un fundal neclar, atitudinea fiecăruia și, în consecință, atmosfera generală, e mult mai relaxată.

Ca să prind un curs de la 8 în condiții normale, efectuam un adevărat proces de pregătire. Acum, în ceea ce privește cursul online, pot striga „Prezent!” fără ca măcar să mă fi ridicat din pat.

În mod similar, dacă voiam să plec de la un curs anul trecut, îmi asumam că voi fi observată. Cel puțin dacă nu așteptam până la pauză. Acum pot face asta fără să atrag atenția nimănui.

La prima vedere, aceste aspecte nu pot să figureze decât ca avantaje. E plăcut să știu că mă pot trezi cu 10 minute înainte de curs fără să pierd nimic. E reconfortant să mă pot deconecta cu un click atunci când simt că nu mai pot. Ceea ce se întâmplă uneori după vreo 6 ore în fața ecranului.

Totuși, lama aceasta are două tăișuri. Mi-e frică să nu profit uneori prea mult de libertatea asta. În final, ar fi în detrimentul meu, așa că am găsit câteva metode să țin în viață impresia de rigurozitate:

Nu intru la niciun curs sau seminar din pat. Regulă!

Îmi schimb hainele înainte să încep primul curs. O cămașă îmbrăcată pe fugă cu 5 minute înainte poate face minuni în ce privește concentrarea.

Încerc să țin camera deschisă, ca să previn vocea din spatele ecranului să devină sunet de fundal în timp ce atenția mea e în altă parte.

Și, totuși… cu toate regulile mele, cu toată intenția de a asimila cât mai mult în condițiile date, sentimentul de inutilitate după ce închid ultima conferință din zi e cel mai mare inamic.

Mă simt obosită, mă dor ochii și, totuși, simt că n-am făcut nimic în ziua respectivă.

Am stat la birou ore în șir, cu ochii pironiți în ecran, ascultând în mare parte și notând. La final de zi mi-e greu să consider asta o realizare cu care să fiu mulțumită.

În aceeași măsură, după atâtea ore de screen time, de multe ori e dificil să găsesc energie pentru altceva. Uneori o plimbare sau câteva minute de privit pe geam rezolvă acest impas. Alteori nu. Pur și simplu mă simt secată de orice resursă.

Acesta e cel mai mare dezavantaj pe care-l găsesc, acel sentiment de vid interior cu care rămân după ore de deschis mail-uri, drive-uri și link-uri.

Deși câteodată nu mă părăsește până adorm, cumva a doua zi dimineață găsesc în locul său motivația să o iau de la capăt. Asta îmi întărește încrederea că am făcut alegerea corectă primăvara asta.

Mutată în online, facultatea este mai mult ca niciodată despre alegerea ta de a fi acolo și a profita de ceea ce îți poate oferi. 

Articol preluat de pe culturaladuba.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu---

Pohta lui Trump de a înșfăca Groenlanda e chiar mai puțin justificată decât cea a lui Putin de a înșfăca Ucraina. RSS Ucraineană a făcut parte din imperiul sovietic. În partea de sud-est a țării există o minoritate rusă și rusofilă. Ucraina nu e membru UE sau NATO. Populația Groenlandei, formată din inuiți, e total diferită de cea nord-americană. Groenlanda nu a aparținut niciodată SUA, din 1814 face parte din regatul Danemarcei. Toți groenlandezii sunt cetățeni danezi de drept. Groenlanda e membru UE și NATO.

Citește mai mult

MERCOSUR. Sursa foto: Profimedia

O piață comună cu Mercosur elimină bariere tarifare și netarifare din calea exporturilor. Mai ales a exporturilor de valoare adăugată mare: autoturisme, tractoare (cele de la Reghin se vând ca pâinea caldă în Chile, în dauna chinezilor), echipamente electrice etc. Pentru noi, ca țară, liberul schimb cu Mercosur aduce beneficii nete, dă un impuls pozitiv extraordinar economiei noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon INDIA LIFE

În loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică. Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa. foto Profimedia

Citește mai mult

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult