Stupefianta decizie a judecătoarei din Brăila în cazul fetiței de 13 ani sechestrate și violate în mod repetat

Foto: Prajuab Chaipimpa / Alamy / Alamy / Profimedia

Nu avem nevoie de feminism pentru a da drepturi mai multe femeii decât bărbatului. Nici pentru a răsturna „ordinea naturală” și de a ne trezi, noi, bieții bărbați, cu gâtul sub cizma necruțătoare a femeilor. Nu avem nevoie de feminism pentru a băga pe ușa din dos în casele și mințile oamenilor idei periculoase. Ci avem nevoie de feminism măcar din acest motiv: pentru a recupera discernământul unor bărbați, dar și al unor femei, care ajung, prin deciziile pe care le iau, să distrugă pe veci viața unor oameni. În acest caz, este vorba de discernământul inexistent și de gândirea defectă a unei judecătoare.

O fetiță de 13 ani din Brăila a fost sechestrată și violată repetat, vreme de opt luni, de către concubinul în vârstă de 32 de ani al surorii sale mai mari. Judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul acestui suspect de viol (care și-a recunoscut faptele). Judecătoarea l-a „pedepsit” aspru pe violator, trimițându-l pe individ acasă la el, acolo unde, probabil, și-a dovedit monstruozitatea timp de opt luni. 

Dar ceea ce este grav în acest caz este modul în care judecătoarea își motivează decizia:

„faptele inculpatului, deși reprobabile nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă”.

Vă mărturisesc sincer că nu știu ce să cred despre această motivație. Primul gând care-mi vine în minte este, iertați-mi franchețea, că această judecătoare este pur și simplu proastă. Este proastă pentru că a făcut cumva o facultate în care nu a învățat în ce constă dreptatea. Proastă pentru că, din punctul ei de vedere stupid, dreptatea este proporțională cu numărul celor ieșiți în stradă să o apere. Proastă pentru că nu știe că ea însăși este sursa și forma dreptății, pentru că este pusă pe acel scaun și este îmbrăcată în acele haine sobre ca să decidă cu propria ei minte ce este drept și ce este nedrept. Ea nu este trimisă să lucreze la judecătorie ca să numere like-uri pe facebook și articole în presă. Ea nu are ca misiune de a măsura nemulțumirea socială și de a se uita în fiecare seară la televiziunile justițiare, ca să vadă cum condamnă ele primele. Judecătoarea este judecătoare ca să judece și ca să judece drept. Dreptatea are de-a face strict cu faptele judecate, cu gravitatea lor, cu consecințele lor, cu riscurile lor ulterioare.

Dar cel mai grav, cel mai tulburător și mai sfâșietor pentru noi, ca oameni trăind în aceeași societate cu această judecătoare și cu acest violator, este că din această motivare lipsește victima (o copilă de 13 ani nenorocită pe viață) și lipsește orice umanitate a judecătoarei. În lipsa ei de umanitate empatică, maternă, feminină, ea nu este cu nimic diferită în discernământul defect de violator. Ea devine astfel părtașă la un viol repetat câtă vreme – într-o comparație total nepotrivită pe care o face cu actele de genocid și de terorism – consideră că „întrucât inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest”. Altfel spus, măsura preventivă mai ușoară este luată nu pentru că asupra faptelor comise de violator ar plana vreo incertitudine, fapte care au ucis copilăria unui copil, ci pentru că violatorul este în siguranță și nu poate fi lapidat în piața publică. El este în siguranță, pentru că nu există nimeni în societate care să se revolte împotriva acestor monstruozități. Grija pentru violator e maximă, grija pentru victimă este inexistentă. 

Și din acest motiv avem nevoie de feminism: pentru că puterii care zdrobește și distruge trebuie să-i opunem puterea feminină care îngrijește, care apără și care crește prin solidaritate și empatie. Pentru că în jurul fetiței violate din Brăila și în jurul tuturor fetițelor care au fost sau riscă să fie violate în această țară trebuie să se construiască un scut de apărare format din lege, din grijă, din revoltă, din dreptate. Toate acestea împreună sunt puteri ale celor fără de putere („a întreținut raporturi sexuale împotriva voinței fetei”), ale celor slabi, ale copiilor, ale femeilor, nu sunt slăbiciuni. Ele sunt slăbiciuni atunci când lipsesc, ca în cazul judecătoarei din Brăila, și când devin, din nou și mereu, putere masculină de distrugere și violență a nepăsării. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp