Sunt în Ucraina și românii ar trebui să știe cum arată patriotismul

Foto: Profimedia Images

Mă aflu pentru a 6-a oară în Ucraina de când a început „primul război ruso - ucrainean”. De data aceasta am petrecut mai puțin timp la Lviv, căci proiectul umanitar de care ne ocupăm ne-a purtat spre Kiev, Harkiv și apoi spre Mykolaiv.

Am descoperit o Ucraină mult mai obosită, însă și mai hotărâtă să reziste. Cu orice preț.

Momentan, în Kiev bombardamentele sunt oarecum frecvente, îndeosebi la periferie.

În această jumătate de est a țării, atacurile surpriză ale rușilor pot avea loc oricând, dar mai ales în timpul nopții - interval „ideal” pentru distrugerea infrastructurii orașelor, conform noii strategii pentru a îngenunchea Ucraina în pragul unei ierni crunte: până la victoriile de pe front, se încearcă „decimarea” sistematică a rezistenței populației civile. 

Astfel începe a patra iarna fără suficientă electricitate, căldură sau apă caldă în casele oamenilor. În vest, la Lviv, nu se mai folosesc generatoarele gălăgioase și poluante, ci acumulatoarele, însă nu toate regiunile au la dispoziție aceste resurse.

Și sirenele se aud mult mai des decât anul trecut, deși lumea nu mai reacționează. 

Suntem aici pentru a coordona și desfășura o misiune umanitară a organizației pe care am fondat-o acum 5,5 ani, Mediterranea Berlin. De 3 ani susținem organizații partenere din diverse orașe ucrainene - nu doar cu ajutoare umanitare (hrană, produse igienice sau produse electronice), ci și cu inițiative de natură terapeutică: și anume workshopuri artistice pentru copii de până la 10 ani, atât de necesare. 

Aceste workshopuri au fost extrem de bine primite la Kiev și Harkiv, în cadrul centrelor de reabilitare psihosocială destinate copiilor - fie ei IDPs (refugiați interni), fie localnici. La Kiev, mai există totuși proiecte și voluntari în acest domeniu, însă situația este foarte diferită la Harkiv, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei (1,4 milioane în prezent), situat la 30 km de granița cu Rusia și atacat de peste 420 de ori doar în 2025. Aici, spectrul Rusiei și al dronelor inamice este omniprezent și totuși, atmosfera nu se compară cu acea Odesa asediată pe care am trăit-o în martie 2022. 

Locuitorii rămași în Harkiv s-au adaptat la situație, și nu au de gând să părăsească urbea, în ciuda traumelor. Desigur, cei care au cel mai mult de suferit în acest sens sunt, și aici, copiii - iar psihologii cu care am discutat în diversele centre psihosociale au sarcina extrem de dificilă de a-i ocroti de acest mediu ostil. De aceea, orice ajutor venit din afară este valoros, căci le dă forță și speranță. 

Aici se vorbește de viitor doar la modul cel mai general - deoarece se trăiește într-un prezent continuu. Și nimeni nu dorește să atingă tema cedării teritoriului în schimbul păcii, spunând că decizia nu aparține populației, ci guvernului. Dar se dorește o cât mai grabnică reconstrucție.

Ceva mai la sud, la Mykolaiv, munca noastră a inclus și acest aspect: reconstrucție, la propriu - împreună cu organizațiile Koridor UA și Less Words, More Action.

Imediat ce am ajuns la Mykolaiv ne-am întâlnit cu Oleg, fondatorul organizației Less Words More Action. Mă contactase cu 2 săptămâni înainte de plecare pentru a mă întreba dacă am putea procura un sterilizator de instrumentar medical pentru spitalul de copii din Herson. Desigur că am găsit urgent o soluție. 

Imediat ce am ajuns la Mykolaiv, ne-a întâmpinat cu voie bună, ca de obicei, însă ceva mai obosit decât anul trecut - ar fi trebuit să mergem împreună la spitalul din Herson, însă din motive de securitate, Oleg ne-a sfătuit să mai amânăm câteva zile: anul acesta, orașul pe jumătate ocupat de ruși, este intens bombardat.

Mai ales de când se folosesc dronele FPV (first person view) locuitorii și pacienții din spitalele din zonă trăiesc într-o continuă frică, dar cu toate acestea, rezistă. 

Nici zona Mikolayiv nu este scutită de atacuri: în oraș, penele de curent sunt programate, pentru a economisi electricitate și a da timp reparațiilor necesare în urma distrugerilor. Zona este în plin proces de reconstrucție - organizațiile active în zonă fac ceea ce pot pentru a livra ajutoare umanitare și materiale de construcții, însă ceea ce lipsește cu adevărat este mâna de lucru. 

Oleg ne povestește că mulți dintre voluntarii care l-au ajutat până acum la reconstrucția caselor din oblast ori sunt deja pe front, ori evită să iasă din casă pentru a nu fi recrutați cu forța și trimiși în linia 0 sau -1. Ca să nu mai vorbim de cei invalizi sau parțial invalizi. Lumea de aici e dezamăgită de guvernul care nu ajută financiar invalizii, dar care recrutează orice voluntar în putere cu promisiunea unei victorii apropiate. 

Și totuși, nici Oleg nu și-a pierdut încrederea în semenii săi și în puterea lor de a rezista războiului de uzură - de exemplu, la doar câțiva km de Herson, în satul său, Posad Pokrovsk, ocupat în primul an de ruși, oamenii reamenajează parcul pentru copii, iar în satul vecin, Pribuzkoe, primarul a obținut fonduri pentru reconstruirea școlii, care organizează numeroase activități pentru școlarii din zonă. În timp ce în satul Bobroviy Kut, Vadim și Sasha, și ei voluntari împreună cu Oleg, au văruit și recondiționat singuri întregul parter al școlii locale - unde focurile de artilerie se aud zilnic… căci localitatea se află doar la 30 km de Herson. 

Cu toții speră că guvernul va găsi în cel mai scurt timp o soluție pentru încheierea războiului, dar până atunci, se zbat pentru a-și ajuta concetățenii și familiile. 

Pentru ei, prezența organizațiilor străine, deci și a grupului nostru, venit de la mii de km distanță pentru a-i susține, înseamnă foarte mult. Înseamnă că în afara granițelor lumea nu a uitat și nu s-a săturat de acest război, din ce în ce mai crunt pe zi ce trece. 

În cadrul organizației Koridor UA am cunoscut și câțiva voluntari cehi și americani - printre ei, un fost inginer de construcții din California, care a hotărât să-și petreacă primele 3 luni după ieșirea la pensie aici, la Mykolaiv, la reconstrucția școlilor și căminelor din zonă. L-am întrebat ce anume l-a adus pe aceste meleaguri, care este legătura sa personală cu aceste locuri - poate originile, prietenii? Mi-a răspuns că acest război nu e doar problema Europei, ci a întregii lumi iar reconstrucția este, până la urmă, o datorie umană…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp