Suntem manipulați de inculta națională: #rezistăm

Foto: Cristian Vasile

Şase zile. Şase zile care au început într-o noapte, deodată, când am sărit din pijama şi am stat în Piaţa Victoriei până la 3, de unde am plecat odihnit ca după un somn de după-amiază. Şase zile în care mă trezeam, citeam ştiri, mă uitam la televizor la diverse opinii şi apoi pe după-amiază plecam spre piaţă.

Ni s-a spus că am fost atacaţi psihotronic: păi cred că eu sunt imun la psihotronice că veneam cu durere de cap şi plecam fără. Au fost şase zile în care expresia patentată acum câţiva ani #neamunit a dobândit substanţă, şi din punct de vedere al neamului, şi din punct de vedere al unirii.

Au fost şase zile în care în care, în Bucureştiul mereu încruntat, nervos, arţăgos, nemulţumit şi agresiv (mai ales în aglomerări), Piaţa Victoriei a fost o insulă de civilizaţie vestică aşa cum unii dintre noi o visăm când zicem #vreauoţarăcaafară. Piaţa Victoriei a fost şi încă este acest „Paradox Gospel” al României: aşa cum sute de ani de sclavie, crime şi violuri asupra populaţiei afro-americane au dat naştere celui mai vesel şi pozitiv stil de muzică bisericească, la fel frustrarea şi indignarea au dat naştere celui mai mare, civilizat, curat şi inventiv protest din - îndrăznesc să spun – toată istoria României.

Rezultatul a fost abrogarea OUG 13 şi o demisie chinuită a ministrului Iordache. Victorie, am învins! Păi şi atunci de ce mai există proteste în Piaţă în fiecare seară? Lăsând la o parte numărul lor diminuat considerabil (din cauza condiţiilor meteo, oboselii, răcelilor, joburilor etc.) de ce se mai strâng aproximativ 5000 de oameni în fiecare seară în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară? Şi mai mult, de ce îmi doream să fiu lângă ei?

Altă-ntrebare...

...era cea pe care o căutam: „de ce nu s-a plecat acasă acum aşa cum s-a întâmplat în multe alte ocazii când au existat proteste şi guvernarea a făcut un mic pas înapoi pentru a calma temporar situaţia fără să trateze problema în profunzime?” Cel mai decent răspuns a venit într-un articol al celor de la Cațavencii în care Mircea Dinescu spunea: „poporul român a reacționat aidoma acelui personaj caragialesc care, suportând ani în șir să-l înșele nevasta, a băgat divorț abia în ziua când cucoana a uitat crapul umplut cu stafide în cuptor până s-a făcut scrum”.

Abia atunci mi-am dat seama că personajele principale ale momentului nu fac neapărat obiectul vorbirii. Guvernul Grindeanu, Iordache, Dragnea şi PSD-ul în forma lui de acum nu sunt decât un avatar al neputinţei şi frustrărilor cu care ne confruntam de atât de mulţi ani. Guvernul ca întreg reprezintă grupurile alea de „băeți” cu maşini scumpe care îţi vorbesc cu „boss”, dar nu ştiu să îl scrie, ai căror taţi sunt înrădăcinaţi în funcţii înalte care îi fac intangibili. Un astfel de avatar al frustrării născută din neputinţă este şi ministrul Iordache care de la înălţimea calităţii lui de șef-de-secție-la-Caracal-devenit-ministru a repetat de 24 de ori „altă-ntrebare” pe acelaşi ton cu care o funcţionară din primărie îţi aruncă dosarul cu şină-n faţă şi zice „următorul”. Tot el este şi reprezentarea iconică a expresiilor „tu ştii cine sunt io, mă?”, „aşa, şi?”, „am terminat programul pă ziua de azi” sau „oportunitatea o stabileşte Guvernul” şi e ca şi cum ar fi spus chiar el cu gura lui cuvinte precum „putori”, „nazişti”, „răgălii” şi multe altele pentru care cea mai crudă sancţiune a fost închiderea contului de Facebook.

Între aceste două exemple se află un Sorin Grindeanu, politician relativ tânăr cu o educaţie superioară (făcută la timp – foarte important) ce pare să fi scăpat de inocularea comunistoidă, dar care este în fapt imaginea votantului PSD tânăr sau de vârstă mijlocie. Este proiecţia acelui cetăţean tânăr cu situaţie materială bună care a reuşit să îşi îmbrace natura agresivă şi bădărană într-un strat de politeţe. El reprezintă tipul care e foarte „mişto” într-un grup social, dar care acasă îşi înjură iubita şi când nu îl văd oamenii cunoscuţi la care se raportează, demarează în trombă după ce te-a scuipat şi este convins de adevărul ultim de partid: „ca să reuşeşti, tre’ să nu fii fraer frate”. Tocmai de aceea căută constant să îşi valideze poziţia prin apartenenţa la anumite grupuri de putere.

În final, Dragnea, „falsul intelectual care rămâne” avatar al tuturor reminiscenţelor comuniste ale sistemului politic, este reprezentarea „actualului” din rotaţia aceloraşi 10-15 figuri cunoscute care au ocupat poziţiile înalte în ultimii 25 de ani. El este deopotrivă şi Iliescu, şi Băsescu, şi Tăriceanu, şi toţi cei care au dat naştere şi întreţinut, până într-un friguros ianuarie 2017, acelaşi sentiment care ne bloca: „păi şi dacă spun/reclam/protestez/votez, ce? Tot ăia sunt şi tot aia se-ntâmplă!”. Iubit de mulţi şi urât de puţini şi invers, reprezentat de imunitate perpetuă este constant „the one that got away” pentru că are oameni care se aruncă pe grenade pentru el.

Un mesaj din Piaţă spunea că „am fost manipulaţi de forţe inculte”. Aş adăuga că, prea mult timp. Din perspectiva mea, guvernul Cioloș a fost cea mai proastă decizie pentru România de la abdicarea lui Mihai I şi din această perspectivă se face vinovat de foarte multe. A fost o idee proastă pentru că a arătat un crâmpei din cum ar putea să fie. Se face vinovat că te-ai trezit într-o zi uitându-te la ştiri şi ai fost mirat de propria-ţi mirare când ai realizat că înţelegi ce spune un ministru al României. Că e coerent şi că ceea ce spune urmează un fir logic şi are şi conţinut! Revoltător!

Cred eu că acesta a fost momentul în care o parte a societăţii şi-a dat seama că şi-a depăşit intelectual, educaţional şi civic clasa politică şi a decis să rămână în stradă nu doar pentru efecte imediate, dar pentru - în lipsa de un cuvânt mai bun – a răzbuna anii de frustrare şi neputinţă. Clasa politică de acum care prin „aroganţa puterii” cum a numit-o Judy Dempsy, întreţine apetitul pentru protest, plăteşte o serie de facturi acumulate în mult timp. Şi nu se poate achita printr-o demisie a unui ministru sau o abrogare adoptată cu o atitudine care spune: „bine, mă, bine, doar să tăceţi odată”.

Dar, până la urmă, trebuie să iau în considerare orice scenariu. Nu pot să neg o posibilă manipulare. E posibil să fi fost manipulaţi să ne purtăm ca un grup social civilizat, să stăm până la 11 în piaţă, să venim în ture să se mai odihnească şi alţii, să fim acolo la 8:45 am, să dăm un exemplu, să ne zâmbim, să ne cărăbănim cu ceai cald până la Victoriei şi să îl dăm altora, să dăm zăpada din piaţă, să aplaudăm jandarmii şi să le cântăm „La mulţi ani!”, să fim solidari şi omenoşi, să scriem pancarte în care să ne exprimăm nemulţumirile cu un umor tăios scris fără greşeli gramaticale, să avem înţelegere pentru cei vârstnici care manifestează împotriva şi în detrimental nostru, în loc să îi luăm la mişto şi, nu în ultimul rând, am fost manipulaţi să evoluăm către un concept de societate modernă.

Eu zic că e cea mai tare manipulare de la inventarea religiei încoace!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp