Suntem pregătiți dacă Rusia ajunge la gurile Dunării?

foto: Profimedia

Aceasta este o analiză pragmatică, nedictată de nicio emoție. Pentru că emoțiile întotdeauna trădează sau înșală. Realismul este cel care trebuie să primeze în fiecare moment, pentru că așa este construită lumea în care trăim.

Observ de foarte multă vreme geopolitica. Și de fiecare dată m-am convins că anticipez bine. La nivel macro, alianța periculoasă dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord vizează - fiecare în zona sa de influență - controlul asupra mărilor. De ce spun asupra mărilor? Pentru că fiecare acționează în dreptul său, în zona sa de interes.

Am semnalat de foarte multă vreme sufocarea accesului comercial și logistic. Rusia prin Marea Neagră, Iranul prin proxy-uri la capătul Canalului Suez, ieșirea în Marea Lacrimilor prin strâmtoarea Bab-el-Mandeb, la care adăugăm strâmtoarea Hormuz, și China, prin ocuparea treptată a Mării Chinei de Sud. Este un plan extrem de meticulos, bine sincronizat, ce se bazează pe anduranță

Calea comercială și logistică cu cea mai mare importanță din lume este aceasta. Pentru că vorbim despre Hrană și Energie. Hrană destinată zonelor defavorizate din această lume – Africa, Orientul Mijlociu, Asia în integralitatea sa – luând în calcul și intrarea în Marea Chinei de Sud prin strâmtoarea Malacca, mărginită de peninsula Malaysia și Indonezia, în fapt un arhipelag compus din peste 14.000 de insule.

Să recapitulăm dinspre Asia înspre Marea Neagră, căci tensiunea începe din capete și va reverbera înspre mijloc. Impulsurile întotdeauna se creează la extremități.

Asia și Marea Chinei de Sud. Unde China, repetitiv, hărțuiește absolut orice plutește. Vorbim despre Filipine, vorbim despre Taiwan, ce este efectiv intrarea în Marea Chinei de Sud. Acolo, de fapt, se poate tăia accesul comercial al SUA și al Australiei.

China a depășit niște etape între timp. A devenit autosuficientă în producția de materie primă pentru hrana populației. Grâul a atins nivel de recoltă de 142 mil. tone, jumătate din rezerva globală de grâu se află în China, circa 130 mil. tone, au ajuns la o producție extraordinară de porumb în acest sezon, anume 302 mil. tone, iar singurul punct slab este producția de soia, unde China are nevoie de circa 108–110 mil. tone anual.

În această lume se produc anual 420 mil. tone de soia, din care China cumpără 25%. Cifrele sunt evidente și zdrobitoare pentru oricine. Producția proprie a Chinei este de 21 mil. tone.

Însă Brazilia, partener BRICS, oferă substanțial suport Chinei, contra îngrășămintelor. Iar SUA este neputincioasă în fața acestei afaceri, soia americană nu are vânzări spectaculoase înspre China. Rusia, în Far East, cultivă și crește în fiecare an soia, ce are destinație China. E adevărat, pe calea ferată, căci ruta arctică este încă un vis foarte îndepărtat. Dar, din punct de vedere al aprovizionării, China este securizată.

Identic din punct de vedere al energiei. Petrolul rusesc alimentează China, fie că ne place sau nu. Ca să nu mai vorbim despre pământurile rare, unde China deține jumătate din rezervele globale. Deci există etape calibrate ce sunt atinse, pas cu pas.

Odată cu Marea Chinei de Sud controlată de China, accesul comercial și logistic în zona Asiei va fi dominat și controlat de China în totalitate.

Legătura dintre ieșirea Suez și strâmtoarea Hormuz. În Bab-el-Mandeb, Iranul, prin proxy – luptătorii Houthi, extrem de bine echipați și antrenați –, șicanează și atacă în mod sistematic navele comerciale. Este pauză deocamdată, însă să nu ne facem iluzia că acolo lucrurile sunt calme. Identic în strâmtoarea Hormuz.

Am văzut cu toții efectele pe piața petrolului și a bio-combustibilului, precum și în cazul materiilor prime agricole – adică rapița, uleiul de rapiță și uleiul de soia, precum și uleiul de palmier –, date de incidentele dintre Israel și Iran, la care s-au adăugat loviturile SUA asupra facilităților nucleare iraniene. Orice perturbare în strâmtoarea Hormuz taie aprovizionările cu petrol dinspre statele din Golful Persic.

Problemele și tensiunile din Iran cauzate de devalorizarea rialului față de USD sunt alimentate, cu siguranță, și de agenții externe – în principal de către Israel, care are tot interesul ca regimul ayatolahului Ali Khamenei să cadă. Iar SUA privește cu interes la controlul asupra petrolului iranian. Ultima redută ce refuză să cadă.

Deci avem mijlocul căilor comerciale și logistice – anume Bab-el-Mandeb și Hormuz – în zonă disruptivă de ceva vreme. Și zona este extrem de fierbinte. Nu ne facem iluzii de liniște acolo doar pentru că media nu ne indică ceea ce se întâmplă.

Iar acum intrăm în capătul opus al căii comerciale, anume Marea Neagră. Am lăsat în mod special la urmă zona Mării Negre, pentru că ne vizează pe noi în mod direct.

De ce Marea Neagră este extrem de importantă? Pentru hrană și energie. Petrolul rusesc ce satisface China, același petrol ce ajunge în India, este rafinat și apoi expediat ca produs finit către Europa – un subterfugiu ce evită sancțiunile.

Apoi hrană. Pentru că Rusia produce anual circa 90 mil. tone de grâu, Ucraina circa 23 mil. tone, U.E. produce circa 140 mil. tone (România circa 13 mil. tone). Un total de 253 mil. tone. În regim de surplus exportabil, bazinul Mării Negre și EU27, cumulat, au nivel de aproape 100 de mil. tone (România 8 mil. tone). Marfă care merge către Africa, Orientul și Asia.

Avantajul logistic al bazinului Mării Negre este zdrobitor asupra altor zone ce exportă grâu. Față de Argentina sunt 20 USD, față de Canada și SUA circa 18 USD. Aici se joacă totul – în punctul de plecare al coridorului comercial și logistic ce traversează dinspre Marea Neagră, prin Canalul Suez, înspre Marea Chinei de Sud.

Rusia însă acționează structurat. Odesa ocupă locul doi ca importanță strategică pentru Rusia, imediat după Sankt Petersburg și înaintea Moscovei, în ceea ce ei consideră obiective „sfinte”, ca să spunem așa.”. „Cuibul Piraților”, cum este denumită Odesa popular, este de fapt cheia finală în a controla Marea Neagră. Marea Azov este rezolvată de mult, prin ocuparea porturilor Berdyansk și Mariupol, zona Mykolaiv este demult destructurată și inoperabilă.

A mai rămas Odesa cu sateliții Pivdennyi și Chornomorsk. O cădere a Odesei ar face ca Rusia să taie efectiv tot accesul Ucrainei la mare. Și, în afară de acces, ar putea bloca toată logistica Ucrainei. Singurul coridor ce va rămâne disponibil va fi cel prin Moldova. Însă nu vă faceți iluzii că Rusia va lăsa Reni și Izmail deoparte. Nicidecum, vor destructura zona, ca să o facă inoperabilă.

Observ de foarte multă vreme modul de acțiune rusesc asupra Odesei. Ei nu atacă frontal și direct. Nicidecum. Au de foarte multă vreme oameni în jurul Odesei și chiar în interior, ce marchează structural căile de acces și infrastructura energetică.

Efectiv macină sistematic toate coridoarele de transport înspre Odesa și, subsecvent, coridoarele de transport dinspre Reni/Izmail – auto și poduri rutiere. Dar nu le distrug în totalitate. Macină metodic, blocând logistica și sistemul energetic. Podul Mayaki, din autostrada M15 ce leagă Odesa de România și Moldova, poate fi reparat, însă perturbarea și neîncrederea în sistemul rutier sunt deja instaurate. Transferurile de combustibil înspre Ucraina – circa 40% din total – și alte mărfuri sunt incerte.

Identic cu hrana. Fluxurile de marfă deja lipsesc în zona Reni și Izmail, calea de fugă spre Musura Bay – adică ieșirea în Marea Neagră – improbabilă. Reni și Izmail sunt sistematic atacate. Odesa e ținta primară a Rusiei. Nu se dorește distrugerea sa. Pentru că acolo sunt facilități portuare extrem de costisitoare. Este, în schimb, tocată metodic. Atacuri cu drone, rachete, țintirea sistemelor energetice ce oferă curent, din când în când câte o zonă de descărcare a autocamioanelor. Ca să obțină întreruperi, întârzieri și neîncredere în zona portuară.

Nu mai spunem de costul asigurării navelor, ce crește din cauza evenimentelor din Marea Neagră. Rusia a atacat direct o navă turcească acostată în Odesa, iar pe alta a atacat-o în timp ce se îndrepta spre ieșire din apele teritoriale ucrainene. Ca o ironie, nava era turcească și transporta ulei de floarea-soarelui către Egipt. Aici putem să adăugăm că și o navă slovacă a fost lovită în Odesa.

Deci Rusia atacă structurat logistica și infrastructura Odesei. Nu vor debarca de pe mare, cum vedem în filme, ci vor toca metodic tot sistemul până când acesta va ceda.

Iar atunci, Reni și Izmail vor fi doar un bonus pentru Rusia, căci rușii vor tăia tot accesul comercial și logistic al Ucrainei la Marea Neagră. Mă voi întoarce la implicațiile pentru România, însă până atunci să închidem ultimul capăt al coridorului hranei și al energiei.

Turcia nu va avea ce să facă. Convenția de la Montreux din 1936 obligă Turcia să garanteze traversarea liberă a navelor comerciale, de orice natură și sub orice pavilion.

Marea Neagră – sub control rusesc. Ieșirea din Canalul Suez și, potențial, strâmtoarea Hormuz – sub șicanarea prin proxy și control parțial al Iranului. Marea Chinei de Sud – sub controlul Chinei. Coridorul va fi închis.

Atlanticul și Pacificul sunt prea vaste. Peste Atlantic poți ajunge la Capul Bunei Speranțe, ocolind Canalul Suez pe lângă Africa, dar nu poți intra în Marea Chinei de Sud. Dacă vii prin Canalul Panama înspre Marea Chinei de Sud, Taiwanul este poarta de intrare – zonă ce va fi potențial controlată de China. Dinspre Australia nu poți pătrunde, pentru că de asemenea te lovești de China.

Iar comerțul pentru hrană are cea mai mare importanță în acea zonă – Africa, Orient, Asia. Rusia – Iran – China ar putea astfel, cu largul concurs al țărilor BRICS, să controleze fluxurile de hrană și energie globale, interconectându-se între ele.

SUA este cu ochii îndreptați înspre China, înspre Rusia, înspre Venezuela, înspre Nigeria mai nou și înspre Groenlanda. Căci, privind harta azimutală a Pământului, putem înțelege de ce atât de mult focus pe Groenlanda.

Pata aceea albă este de fapt o potențială zonă de control asupra Rusiei și a Chinei. Ca să nu mai vorbim despre ce resurse ar putea exista sub calota de gheață. SUA este supra-întinsă și nu mai poate genera control așa cum o făcea odată. Mai ales în paradigma noii politici interne și externe, în care a indus extrem de multă confuzie și, de ce nu, indignare.

Coridorul va cupla simultan între Rusia, Iran și China. Nu azi, nu mâine, dar cu siguranță va cupla. Pentru că astfel arată structural dimensiunea interesului polilor de putere la nivel global. Nu subestimăm pe nimeni, suntem extrem de pragmatici. Iar până acum prezumțiile noastre au fost clare.

Pe scurt: Cum ar fi cu Rusia la gurile Dunării?

Iar acum să ne întoarcem la Marea Neagră. Cum ar arăta România cu Rusia la gurile Dunării? În primul rând, tensiune reflectată în două zone extrem de importante. Pentru că ne vom aștepta în permanență la provocări și șicanări din partea Rusiei. În special pe infrastructura ce leagă Ucraina de România, via Moldova.

1. Zona comercială. Ucraina, din nou, nu ar avea opțiune de ieșire decât prin România, via Moldova sau prin coridorul nordic. Este singura traiectorie logică în contextul accesului la Marea Neagră. Acest lucru ar duce, în prima fază, la o creștere abruptă a prețurilor materiilor prime agricole, din cauza sugrumării fluxurilor ucrainene.

2. Zona logistică. Ucraina, din nou, va trebui să apeleze la logistica României – de transport și transfer în Portul Constanța. Ceea ce va conduce la o urcare abruptă a prețurilor în materie de costuri logistice și, implicit, la o penurie de material logistic: autocamioane, trenuri, barje. Vom vedea, de asemenea, costuri mult mai pronunțate în ce privește asigurările pentru mărfurile din Marea Neagră. Pentru că, în acest scenariu extrem de probabil, orice navă ar putea fi ținta unor potențiale efecte disruptive rusești.

Înainte de invazia Rusiei am prevăzut cum se vor întâmpla lucrurile. Întrebarea de astăzi este dacă România este pregătită din punct de vedere legal, logistic, comercial, de supraveghere și control al fluxurilor. Căci vom intra, cel mai probabil, în același haos ce a stârnit atâta frustrare pentru unii, atât de mult profit pentru alții și atâta evaziune generalizată – totul scăpat de sub control –, cu factori decidenți din Guvern incapabili să genereze un plan bine pus la punct, ce trebuia administrat și executat ad litteram.

Și pun pariu cu oricine că nu există astăzi un plan pentru acest scenariu extrem de probabil. Sigur nu există, pentru că acolo nu sunt profesioniști care să știe să compună, să administreze și să execute așa ceva. Avem tradiție de reactivi, nicidecum de pro activi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp