Suntem veriga slabă a războiului de apărare a Ucrainei

Foto: Stefan Sauer / AFP / Profimedia

Am participat recent la o conferință pe teme de securitate regională cu o participare internațională remarcabilă. Bineînțeles că tema care a dominat toate prezentările și dezbaterile a fost războiul din Ucraina: ce l-ar fi putut preveni, cum decurge, ce câștiguri/pierderi va aduce pentru Ucraina și Rusia. Și, având în vedere evaluările militare sintetizate mai jos, nu ar trebui să fie o surpriza faptul că proiecțiile privind deznodământul au fost optimiste.

Forțele NATO s-au poziționat rapid și flexibil la granițele de est ale alianței.

Motivația armatei ucrainiene este remarcabilă și nu fusese anticipată. Mai mult, un general american, care a avut o funcție importantă de comandă, a plusat, spunând că dintre toate forțele armate cu care a intrat în contact, inclusiv cele americane, militarii ucraineni se dovedesc a fi cei mai inventivi.

Ucrainienii au înrolat în armată 700.000 de oameni, iar alți 100.000 doresc să se înroleze. Un contrast izbitor cu criza de personal a armatei ruse.

Țările NATO continuă să furnizeze echipament militar în volume substanțiale și sunt gata să continue acest proces.

Marea majoritate a ucrainenilor sprijină cu convingere recuperarea tuturor teritoriilor pierdute, reprezentând o susținere puternică pentru orice decizie politică de a nu ceda și a continua războiul.

Veștile sunt bune și nu pot decât să sper că ele se vor confirma. Însă, dincolo de o discuție despre punctele tari ale Ucrainei și sprijinul dat ei, o discuție cel puțin la fel de atentî cred că ar trebui să se poarte în legătură cu punctele vulnerabile ale războiului de apărare a Ucrainei. Pentru că, o astfel de analiză ar ajunge probabil la concluzia că principala vulnerabilitate nu este de ordin militar, ci provine din zona civilă.

În timp ce reziliența ucrainenilor este fermă și nu poate fi pusă la îndoială, reziliența populației din țările care vor suferi sub impactul embargoului energetic al Rusiei este mai puțin certă. Desigur este foarte ușor și “cool” să arborezi steaguri ale Ucrainei, să luminezi clădiri în galben și albastru, să îți pui cocarde, ecusoane și așa mai departe. Nimic din asta nu cere cu adevărat un sacrificiu și costurile pe care le presupun sunt la ani-lumină distanță de costurile financiare și umane pe care le suportă ucrainenii.

Însă să fii obligat să reduci consumul de gaze sau electricitate prin prețuri sau limitarea cantităților livrate, să accepți o temperatură mai scăzută în casă este o cu totul altă poveste. Este o situație care, în cazul unor tensiuni sociale majore, ar putea pur și simplu să ducă la o schimbare de atitudine semnificativă a politicienilor din țările NATO în legătură cu războiul din Ucraina, făcându-i să promoveze o încheiere rapidă a războiului în locul uneia juste.

Asta face că veriga cea mai slabă a apărării Ucrainei să nu fie de ordin militar, ci să provină din zona civilă a țărilor europene, mai ales din vestul Europei, mari consumatoare de energie importată și aflate la o distanță confortabilă de zona de conflict. Un astfel de risc este cu atât mai mare, cu cât calitatea comunicării liderilor politici este îndoielnică, fiind expresia unui leadership în mare suferință în Europa și într-o anumită măsură chiar și în SUA.

Să nu uitam că, acum câteva luni, politicienii europeni, dar mai ales cei germani, își “încurajau” propriii cetățeni, explicând imposibilitatea renunțării la gazele rusești pentru că ar arunca străzile în beznă și ar aduce frigul în locuințe. Acum mesajul s-a schimbat și basculează între un optimism exagerat de tipul “fiți liniștiți, nu veți avea cu nimic de suferit” și unul care încearcă să anticipeze “ce” evoluții în alimentarea cu energie/gaze s-ar putea întâmpla la iarnă și “cum” am fi afectați de aceste lucruri. Au vreo șansă să motiveze lumea să accepte o astfel de situație, să le “cumpere” pledoaria pentru intransigenta față de șantajul Gazprom? Extrem de mică.

Pentru că mai toți politicienii europeni fac o treabă foarte proastă în a explica “de ce” e necesară acceptarea unui astfel de sacrificiu și ce s-ar întâmpla în caz contrar. Practic, ei ignoră în totalitate cât de important este ca orice proces de vânzare a unor produse, dar și a ideilor politice, să înceapă prin a răspunde la întrebarea “de ce”, nicidecum la “ce” sau “cum”. Probabil că dacă liderii politici ar fi petrecut 18 minute pentru a vizualiza acest filmulet cu prezentarea lui Simon Sinek intitulat “Modul în care marii ideri îi fac pe alții să acționeze” (How great leaders inspire action) abordarea lor ar fi fost diferită, comunicarea lor cu mult mai mai inspirațională și motivantă, iar noi, populația civilă a UE, am fi fost o verigă cu mult mai puțin slabă a proiectului de apărare a Ucrainei.

Așa cum Sinek explica, comunicarea trebuie concepută din centrul “Cercului de aur” (Golden circle) unde se găsește “de ce” și continuată spre exteriorul cercului, trecând prin “cum”și “ce”. Explicația rezidă în faptul că partea creierului responsabilă cu deciziile este acea parte care reacționează la explicare “de ce-ului” și nicidecum la “cum” și “ce”.

Cu cât ni se va spune mai mult “stați liniștiți nu veți fi afectați cu nimic”, cu atât mai greu va fi de explicat “de ce” va trebui ulterior să acceptam o temperatură mai scăzută în locuințe. Oamenii nu vor face “ce” li se spune dacă primul pas nu va fi o explicație clară și motivațională care să arate “de ce” ar trebui să accepte și ce s-ar putea întâmpla la nivel geopolitic dacă nu ar face-o. Din păcate, este exact ceea ce nu se întâmplă, motiv pentru care rămânem veriga slabă a rezistentei în fata agresiunii.

Articol publicat inițial pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp