Supraviețuitorul Mihai Grecea a filmat ce s-a întâmplat în clubul Colectiv în noaptea incendiului: „Sunetul mi s-a părut copleșitor, eu nu am putut asculta în prima fază tot sunetul”

Foto: Alexander Nanau

În seara de 30 octombrie 2015, producătorul și regizorul Mihai Grecea organizase în clubul Colectiv o mică echipă de filmare, din care făceau parte Alex Chelba și Dan Ciobanu. Erau acolo pentru a spune o poveste în imagini de la concertul prin care trupa Goodbye to Gravity își lansa noul album, atât de atent lucrat și atât de așteptat de cei din club. Pentru aceasta, aveau să folosească 6 camere, dintre care un GoPro, amplasat chiar lângă toboșarul trupei, Bogdan Enache. Acea cameră s-a topit în incendiul în urma căruia Alex Chelba, Dan Ciobanu, Bogdan Enache și alți 61 de oameni și-au pierdut viața.

Însă o parte din cardurile de memorie ale celelaltor camere, între care una cu obiectivul complet ars care a continuat să înregistreze sunetele din containerul de la ieșire, au păstrat memoria a ce s-a întâmplat atunci. Recuperate de anchetatori, filmările au devenit probe în dosarul Colectiv. Fragmente din ele apar acum pentru prima dată în fața publicului odată cu documentarul „colectiv”, regizat de Alexander Nanau. Filmul, care intră în cinematografe pe 28 februarie, spune o poveste pe care România trebuie să o cunoască pe de-a-ntregul și pe care nu trebuie să o uite. 

„Sunt imagini pe care noi le-am folosit în film cu foarte multă responsabilitate față de oamenii care au avut de suferit în incendiu. Sunt prezentate lucrurile în așa fel încât să redăm ce a fost acolo, dar să nu avem un exibiționism gratuit care să lezeze mai mult decât să informeze. E suficient cât să înțelegi ce s-a întâmplat în momentele alea oribile”, spune Mihai Grecea.

Când a observat flăcările, Mihai Grecea a început să filmeze și a filmat până când a început să ardă tavanul. S-a îndreptat atunci spre ieșire ținând într-o mână un rucsac și în cealaltă o cameră. A ajuns în containerul unde toată lumea împingea să iasă și s-a simțit de parcă șoldurile și coloana i s-ar fi rupt sub presiunea atâtor corpuri. „În momentul în care s-a deschis a doua ușă și a intrat oxigenul în club, a avut loc fenomenul de flashover. S-au reaprins toate gazele de pe tavan. A fost o ardere foarte puternică și au ieșit gazele pe unde au avut loc, adică peste noi, care eram în container”, își amintește Mihai Grecea. Ca să își protejeze fața, a făcut un soi de cușcă din rucsac și din camera de filmat. Mâinile i-au ars. Apoi, s-a prăbușit.

„Mă bucuram că am supraviețuit și în același timp eram îngrozit că mă bucur că am supraviețuit”

„Nu am ajuns jos decât după ce a trecut focul și am avut un colaps din pricina inhalării monoxidului de carbon. Am căzut pe spate, pe o saltea de oameni prăbușiți unii peste alții, am avut halucinații. După 10, 20, 30, 40 de secunde am respirat aerul care intra pe ușă și m-am trezit. Eram cam la un metru - un metru 20 de ușă, dar nu se putea ieși pentru că era un prag format din trupuri. Și atunci am decis să sar, să mă arunc peste oamenii ăia, ca să nu calc pe ei. Nu am vrut să calc pe ei”. Când a ajuns afară a avut un moment de scindare interioară care îl urmărește și astăzi. „Nu am putut să îmi reprim acea bucurie că am scăpat din iadul ăla și în același timp aveam o oroare maximă și un sentiment de jenă supremă că mă pot bucura. Dar totuși scăpasem... Mă bucuram că am supraviețuit și în același timp eram îngrozit că mă bucur că am supraviețuit, neputând să fac nimic. E limita dincolo de care începi să îți pui întrebări cu privire la instinctul de supraviețuire care ne domină pe toți. Asta m-a urmărit și mă urmărește încă”, spune Mihai Grecea. 

A avut o arsură pulmonară severă și șanse minime de supraviețuire

Cei care avuseseră norocul să nu fie atunci în club pentru că ieșiseră să fumeze o țigară sau să dea un telefon încercau să salveze oamenii prinși în container. Când a vrut și el să ajute, și-a dat seama cât îi sunt de arse mâinile. I-a lăsat cheia mașinii sale unui prieten, în speranța că va putea transporta cu ea răniți, însă mașina rămăsese blocată. A rugat pe cineva să îi scoată telefonul din buzunar ca să sune o colegă să îl ducă la spital. „Ce nu știu oamenii e că atunci când ești ars și nu mai ai epiderma sau chiar nici derma ai o pierdere foarte mare de fluide. Dacă stai cu mâinile întinse faci baltă jos, curge limfă, plasmă. Am format numărul cu vârful nasului și am chemat o colegă. În momentul în care am sunat venise o singură ambulanță, iar oamenii erau excedați de asaltul răniților. Era o scenă de film prost de groază. Prima dată au venit niște polițiști, după aia au venit niște pompieri care nu aveau de niciunele cu ei, s-au speriat, au spus: Băi, ce-i aici! și au plecat”, își amintește el. A ajuns la Floreasca unde i-au fost pansate mâinile, apoi a fost trimis la Elias, unde a fost pus pe un pat obișnuit cu o perfuzie.

Apoi starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. În cazul lui, cea mai mare problemă a reprezentat-o o arsură pulmonară chimică severă, din cauza căreia medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire. A stat în comă 25 de zile, iar salvarea a venit de la un aparat revoluționar de oxigenare extracorporală (ECMO). „Aparatul ăsta se folosește în mod normal la operații pe cord, când substituie și funcția plămânului și a inimii, și la transplantul de plămâni. Este o pompă, cu niște filtre, care îți scot sangele din corp, ți-l oxigenează și ți-l pun înapoi”, spune regizorul.

„Sunetul mi s-a părut copleșitor”

În februarie 2016, după ce s-a externat din spital, Mihai Grecea l-a întâlnit întâmplător, în biroul lui Dan Perjovschi, pe regizorul Alexander Nanau, realizatorul documentarelor „Lumea văzută de Ion B.” și „Toto și surorile lui”. Cu ani în urmă, Mihai Grecea co-regizase, împreună cu Alexandru Mavrodineanu, „Omul pasăre”, produs de HBO Europe, la care Alexander Nanau fusese consultant artistic. Acum, Nanau îi povestea că documentează ce s-a întâmplat la Colectiv.

Uneia dintre camere i s-a topit obiectivul, i s-au afumat lentilele. Dar acea cameră a continuat să înregistreze sunetul din container. Sunetul acela e singura mărturie asupra cronologiei evenimentelor desfășurate în club, iar asta are o importanță foarte mare în dosar

Mihai Grecea apucase să recupereze filmările făcute în club de echipa lui de la anchetatorii care le incluseseră deja ca probe în dosar.

„Am fost curios să văd ce redă acea gravare pe cardurile din camere din drama de acolo. Era intens. Sunetul mi s-a părut copleșitor, eu nu am putut asculta în prima fază tot sunetul”, mărturisește el. Uneia dintre camere, care se afla la alt membru al echipei de filmare, i s-a topit obiectivul, dar a continuat să înregistreze sunetul din container. Este vorba despre o cameră fixă, smulsă de pe trepied în ultimul moment, care a surprins și imaginile cu flăcările. „Sunetul acela e singura mărturie asupra cronologiei evenimentelor desfășurate în club, iar asta are o importanță foarte mare în dosar. Se aude foarte clar la cât au venit pompierii, când a intrat primul pompier. Pompierii au intrat acolo și au mai găsit oameni după o distanță foarte mare în timp. Filmul pe care l-am văzut cu toții la Libertatea e o editare și este foarte târziu tot ce se vede acolo față de momentul în care a apărut incendiul. După estimările mele, de pe la minutul 17 sunt primele imagini. Eu mă văd în imaginile acelea. Din momentul în care am ieșit din club cred că am mai stat 10-12 minute acolo. Și pe la începutul editului făcut de pompieri apar și eu. Oricum e foarte editat, cred că organele de anchetă ar trebui să obțină de la DSU brutul, nu editul. Brutul cred că e îngrozitor, arată dimensiunea catastrofică a intervenției”, atrage atenția Mihai Grecea.

Alexander Nanau a fost surprins să afle că are filmările și l-a întrebat dacă nu vrea să îl sprijine în efortul său de a urmări ce s-a întâmplat după drama de la Colectiv. I-a răspuns că da. „Pentru că și eu mă gândisem să fac ceva, dar eram extrem de slăbit și foarte implicat în poveste emoțional, cu stres postraumatic. Nu puteam să am obiectivitatea necesară în care abordez această temă fără să o fac foarte autobiografică, foarte subiectivă. O astfel de abordare a mea, ca supraviețuitor, ca victimă, putea fi revanșardă. Dar în același timp era un eveniment prea important pentru societate ca să nu-l iau în calcul, mai ales că fusesem în interior și aveam mărturii despre tragedie din interiorul tragediei. Și cunoșteam povestea din spate a multora din oamenii care au fost acolo și care nu mai erau”, explică Mihai Grecea.

„Dimineața aveam 6 ore de kinetoterapie după care mergeam seara la filmări”

Vreme de un an, echipa filmului a înregistrat sute de ore de mărturii ale supraviețuitorilor, relatări ale medicilor și reacții ale autorităților. A urmărit pas cu pas ancheta jurnaliștilor de investigații de la GSP și întâlnirile lor cu avertizorii de integritate, dar și discuțiile din biroul ministrului tehnocrat al Sănătății, Vlad Voiculescu. Deși la documentar au lucrat peste 60 de oameni, multe dintre filmări au fost făcute într-o echipă foarte restrânsă. Au fost multe locuri în care a avut acces pentru a filma doar Alexander Nanau, fără a putea fi însoțit nici măcar de Mihai Grecea, care se ocupa de sunet.

„După Colectiv m-am implicat de la început în filmări, dar eram încă convalescent. Am decis să nu mai plec în străinătate, pentru că pentru mine a fost mult mai important să fac recuperarea emoțională. Pentru mine, această căutare - să aflu ce s-a întâmplat de fapt și de ce au murit oamenii ăștia, a fost foarte importantă. Nu ne-a fost ușor, cel puțin la început, dimineața aveam 6 ore de kinetoterapie după care mergeam seara la filmări. Am ajuns să învăț să fac preluarea de sunet eu, deși nu mai făcusem asta. Când faci un documentar observațional și mai este un subiect destul de sensibil, ideal este să fie o echipă cât mai mică. Ideal regizor și operator sau, dacă regizorul este operatorul, el și sunetisul. Nu ai sunet, nu ai film. La documentar nu ai posibilitatea să repeți, nu ai a doua șansă, așa că este important ca sunetul să fie acolo la momentul potrivit și la calitate maximă”, povestește Mihai Grecea.

„Filmul ăsta vorbește despre curajul unor oameni de a lua atitudine”

Cele mai tulburătoare momente au fost discuțiile cu părinții care își pierduseră copiii în incendiu și și cele cu supraviețuitorii rămași cu traume severe. „Ne-am apropiat de supraviețuitori, pe părinții celor care s-au prăpădit. A fost o etapă tulburătoare și pentru Alexander și pentru mine. Veneam fiecare cu alt bagaj emoțional. Am filmat cu foarte mulți doctori, care au pus mâna pe pacienții de la Colectiv, unii de partea bună a realității, alții de partea rea a realității. Am încercat să discutăm și cu oficialități. Cu unii am reușit să vorbim, cu alții nu. Au fost discuții filmate, etapa aia a dus la acumulări la o înțelegere mai profundă poveștii și am putut ulterior să înțelegem care este povestea care contează, nu doar pentru societatea românească și pentru publicul de pretutindeni”, explică el.

Documentarul regizat de Alexander Nanau reușește să arate mecanismele defecte din societatea, complicitățile cu consecințe criminale, dar și curajul unor oameni care riscă totul pentru a face cunoscut adevărul. „Vedem cum funcționează presa, cât de importantă este presa, vedem că libertatea presei este esențială pentru a ne face bine. Și filmul ăsta mai vorbește despre curajul unor oameni de a lua atitudine. Acești avertizori de integritate mi se par mie cele mai atașante personaje. Sunt oameni care riscând totul ies si vorbesc către presă și transmit societății informații extrem de grave despre lucruri care ne privesc pe toți”, spune Mihai Grecea.

Cu ce speră să rămână oamenii după film? „Sper că va stârni întrebări în oameni, îi va face să se întrebe puțin câte ceva despre viețile lor, despre felul în care interacționează cu instituțiile care le normează viață. Filmul ăsta am vrea să ridice niște întrebări în fiecare și să determine o schimbare în măsura în care este posibil. Dar schimbarea e doar ceva ce poți face tu cu tine însuți. Statul îl poți schimba tu doar dacă te schimbi tu ca cetățean, ca spectator al realității, în primul rând. Și apoi poți să pui presiune pe instituții și să le schimbe. Dar instituțiile în sine nu se vor schimba niciodată în urma unui film.”

Filmul „colectiv" este produs de Alexander Nanau Production, în coproducţie cu Samsa Film Luxembourg şi HBO Europe. Documentarul, care a avut premiera internațională în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, urmează să ajungă în cinematografele românești pe 28 februarie. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp