foto: Profimedia
Absolvirea facultății ar trebui să fie un moment de triumf, o lansare la apă a unei nave pregătite să înfrunte oceanul profesional. În realitate, pentru zeci de mii de tineri, este momentul în care realizează că au primit o vâslă, dar nava lipsește, iar oceanul este plin de rechini.
Trăim o criză acută de competență, mascată de o inflație de diplome. Avem absolvenți de Marketing care nu au rulat o singură campanie în social media, ingineri care au făcut proiectare doar pe hârtie și absolvenți de Litere care pot recita critici literare din anii '70, dar nu pot redacta un email profesional coerent și persuasive (da, știm, AI-ul ne poate ajuta… dar chiar asta ne dorim sau asta să fie soluția?).
Această situație nu este un accident; este rezultatul unui "dialog al surzilor" între trei actori majori: sistemul educațional, angajatorii și noile generații.
1. Universitățile: fabrici de teorie, muzee ale pedagogiei
Problema fundamentală începe în bănci. Încă avem profesori universitari care predau după aceleași notițe îngălbenite de vreme, refuzând să accepte că lumea s-a schimbat din 1990. Se practică "dictarea" - acea metodă arhaică prin care informația trece din caietul profesorului în caietul studentului, fără a trece prin mintea niciunuia. Mai mult, egourile prezente la catedră dezumanizează complet relația formator - elev/student.
Ruptura de realitate este brutală.
- Exemplu concret: În timp ce companiile folosesc metodologii Agile, Slack, Jira și AI pentru a optimiza fluxurile, studenții sunt puși să memoreze definiții seci ale managementului, scrise de autori care nu au condus niciodată o echipă reală.
- Lipsa flexibilității: Un profesor rigid, care penalizează o opinie proprie sau o abordare creativă doar pentru că "nu e ca în curs", nu doar că ucide entuziasmul, dar distruge exact acea competență pe care World Economic Forum o plasează în topul cerințelor pentru 2025: gândirea critică și rezolvarea complexă a problemelor.
Absolventul iese din școală știind "ce" este lucrul, dar neavând nicio idee despre "cum" se face lucrul. Este un teoretician al înotului care se îneacă la prima intrare în bazin.
2. Angajatorii: căutarea unicornului și lipsa de empatie
De cealaltă parte a baricadei, angajatorii afișează o reticență vecină cu cinismul. Anunțurile de angajare au devenit meme-uri dureroase: "Căutăm junior, experiență minim 3 ani".
Această cerință absurdă denotă o lipsă totală de asumare a rolului de formator. Companiile vor "plug & play" - angajați care să producă din prima zi, ignorând faptul că nicio școală nu poate replica perfect cultura și procesele interne ale unei companii.
Mai mult, există o lipsă acută de empatie organizațională.
- Angajatorii îi etichetează rapid pe tineri ca fiind "fără chef de muncă" sau "pretențioși", fără a încerca să înțeleagă că aceștia nu mai răspund la vechile pârghii de motivare (frică, autoritate, promisiuni vagi).
- Procesele de recrutare sunt adesea dezumanizate, bazate pe algoritmi ATS (Applicant Tracking Systems) care resping CV-uri bune doar pentru că lipsesc niște cuvinte cheie, adâncind frustrarea tinerilor.
3. Generația Z: între anxietate și nevoia de sens
Nu putem ignora elefantul din cameră: provocările specifice Generației Z. Acești tineri nu sunt nici "fulgi de nea", nici "leneși", dar sunt fundamental diferiți.
- Deficitul de soft (social) skills: Un studiu realizat de Harvard University, Carnegie Foundation și Stanford Research Center a concluzionat că 85% din succesul profesional se datorează abilităților soft (inteligență emoțională, comunicare, negociere) și doar 15% abilităților tehnice. Exact aici este punctul nevralgic al Gen Z. Obișnuiți cu interacțiunea mediată de ecrane, mulți tineri au dificultăți majore în a gestiona conflicte față în față, în a accepta feedback constructiv (pe care îl percep ca pe un atac la persoană) sau în a naviga politicile de birou. Să punctăm aici și lipsa de educație emoțională din familie și din școală.
- Pragul de reziliență: Tinerii de azi cedează mai repede sub presiune. Nu pentru că sunt slabi, ci pentru că sunt hiper-conștienți de sănătatea lor mintală. Însă piața muncii, adesea brutală și competitivă, nu are răbdare cu anxietățile lor.
- Nevoia de scop: Ei nu mai muncesc doar pentru salariu ("work to live", nu "live to work"). Dacă nu văd un sens în ceea ce fac, dacă nu simt că munca lor contează, pleacă. Această mobilitate (job hopping) îi înnebunește pe angajatorii care caută loialitate pe termen lung.
Suntem într-un cerc vicios.
Profesorii spun: "Nu e treaba noastră să vă învățăm meserie, noi vă formăm gândirea." Fals, o gândire fără aplicabilitate este sterilă.
Angajatorii spun: "Nu e treaba noastră să vă învățăm, asta trebuia să facă școala." Fals, mentoratul, programele de onboarding, de shadowing, coachingul, formarea profesională, planificarea carierei sunt esențiale.
Absolvenții spun: "Nimeni nu-mi dă o șansă." Parțial adevărat, dar adesea lipsește proactivitatea de a învăța singur, în afara curriculei.
Soluția nu e simplă, dar e clară:
1. Reforma curriculară: nu mai avem nevoie de memorare. Avem nevoie de proiecte practice, stagii de practică reale (nu doar semnături pe o foaie), parteneriate obligatorii între facultăți și companii, intervenții ale practicienilor la cursuri.
2. Schimbarea mentalității de angajare: companiile trebuie să investească în potențial, nu doar în experiență dovedită. Să angajeze și pentru atitudine, potențial, vocație și să antreneze pentru abilități. Și să considere antrenamentul o investiție, nu un cost.
3. Responsabilizare individuală: tinerii trebuie să înțeleagă că diploma e doar biletul de intrare. Educația reală începe singur: cursuri online, voluntariat, proiecte personale, stagii de practică reale, programe de internship, joburi pe perioada verii etc.
Până când aceste trei lumi nu vor începe să vorbească aceeași limbă, vom continua să producem șomeri cu diplomă și companii care se plâng că nu au pe cine să angajeze, într-o piață a muncii tot mai distantă și incertă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu nu-i cunosc pe astia de la USR, dar se aseamana cu PSD-ul de pe vremea mea. Niste semidocti oportunisti fara principii proprii dar cu mult tupeu (aka smekeri)
Poate ca gresesc .... dar impresia asta o lasa vazandu-i in actiune.
Nu, e doar victimizare și popularizarea unor termeni din psihologie pe care tinerii îl folosesc pentru a se victimiza mai bine.
Daca tot folosim idei și termeni moderni trebuie sous și "snowflake"
Niciodata nu a garantat-o.
Eventual garanteaza completarea unor cursuri cu 50%.
In N America nu se da lumea dupa diplome, ce ai realizat in viata profesionala, aia conteaza.
In cazul Ivy se garanteaza un proces de selectie riguros.
Aia sunt studenti f performanti in liceu si care au fost expusi la profesori de exceptie in univ.
Rata de suces in viata e ff mare.
Dar Ivy si cateva altele asemanatoare sunt exceptii.
Sistemul de educație (cel puțin din ce am prins eu) m-a trimis în practică începând din școala elementară, continuând cu liceul și apoi cu facultatea. Am făcut practică în ateliere și în fabrici. Și nu doar cu o semnătură pe hârtie. Am fost plimbați prin tot ciclul de producție.
Cât despre angajatori, să fi avut eu noroc? Majoritatea angajatorilor m-au trimis la specializări, în țară și în străinătate, am avut clar un plan de dezvoltare a carierei, fără să fiu "legat de glie".
Probabil că soluția e undeva la fiecare dintre actori: sistemul de educație trebuie să pună temelia, însemnând în primul rând cunoașterea teoretică dar fără să neglijeze aspectele practice, tinerii să fie dornici să învețe continuu, inclusiv pe cont propriu și să caute joburi care să le aducă satisfacții reale, să fie loiali atâta timp cât angajatorii îi recompensează la nivelul pieței muncii iar angajatorii ar fi normal să selecteze angajații care arată interes pentru dezvoltare profesională și loialitate (nu o să trimită la specializare un angajat cu atitudine indiferentă față de cultura organizației sau care arată că e mereu nemulțumit de ce se întâmplă la locul de muncă).
romanian universities ranking in the world
Rezultatul este super-rusinos!!!!
De aici as pleca. De ce sunt atat de jos toate universitatile din Romania?
Cum s-a ajuns aici?
Cine este de vina?
Pedepsiti pe cei vinovati. Adica, dati afara din sistem sau bagati la parnaie.
Plan de imbunatatire a nivelului universitatilor de stat.
Ma opresc aici pentru ca imi bat gura/destele degeaba.
Exista o “Strategie de dezvoltare a Romaniei” cu data limita 2030. Cand scriu chestia asta cu anul 2030 ma bufneste rasul.
S-a intalnit hotu’ cu prostu’!
Iar tinerii cu idei geniale își fac propriile companii, nu se bagă slugă la stăpân, să-și vândă ideile pe 2 lei.
Un tanar poate insa crea ceva revolutionar de la zero. Si astfel poate ingropa organizatii ruginite. Exemple ? Multe.
Sigur că pot îngropa, de aceea sunt vânați.