sursa foto: arhiva personală Ionel Pop Doncilă
Încă din adolescență, din primul an de liceu, am simțit intens nevoia de a emigra. La vremea aceea, era o necesitate firească, pe care cel mai probabil o resimțeam toți cei care, trăind în dictatură, visam la ideea de libertate, la un trai bun sau poate la ambele. Așa că, în vacanțele pe care le petreceam aproape în întregime pe barcă, la pescuit, alături de frații mei și de prieteni, ne uitam cu jind la convoaiele de barje sârbești sau austriece, ce navigau spre amonte, și făceam tot felul de planuri.
De multe ori, după ce trăgeam plasele din apă, ne legam de un astfel de convoi, de cele sârbești cel mai adesea. Austriecii erau mai stricți, dar chiar și ei închideau ochii uneori (pentru că le plăcea peștele) în ceea ce privește această practică a pescarilor de pe Dunăre, care pe de o parte te scutea de trasul la vâsle câțiva kilometrii împotriva curentului, pe de altă parte îți oferea de multe ori prilejul unui troc interesant.
În schimbul peștelui, primeam tot felul de bunătăți: sucuri la cutii de carton, ciocolată, bere la cutie, tigări fine, spray-uri sau parfumuri și uneori chiar câte o sticlă sau mai multe de whisky. Bunătăți care ne făceau să simțim din plin gustul și mirosul Occidentului și ne ațâțau și mai tare imaginația. În timp ce făceam trocul, cercetam atent unde ne-am fi putut ascunde pe un astfel de convoi, astfel încât să nu fim depistați de echipaj sau de controalele grănicerilor români.
Revoluția a venit când eram în penultimul an de liceu, înainte de a ne pune în aplicare planurile de emigrare călătorind clandestin pe o barjă. Puteai să emigrezi mult mai simplu și mai sigur, fără riscul de a fi aruncat în Dunăre sau de a ajunge prin beciurile Securității. Dar nu am făcut-o. Inițial am fost aburit probabil de ideea că și România devine liberă, ulterior pentru că m-am căsătorit și soția nu era prea entuziasmată de ideea de a emigra. Dorința a rămas însă permanent vie.
Între timp anii au trecut - și nu puțini. Mulți dintre prietenii din copilărie au emigrat. Ambii mei frați au emigrat în 2002 și au devenit cetățeni neo-zeelandezi, iar ulterior australieni. Mărturisesc că din când în când am încercat să îmi conving soția să ne facem definitiv bagajul, dar manifestând și înțelegere pentru refuzul ei constant. Argumentele nu mai țineau de libertate sau de nivelul de trai, ci de calitatea vieții în ansamblul ei.
Momentul când am simțit că visul meu de a emigra nu s-a năruit și mai există încă șanse de a se realiza cândva a fost în 2012, când fiica noastră a emigrat ea însăși. A făcut-o la 18 ani și, deși era doar o plecare la studii în Scoția, știam toți trei că va mai reveni în țară doar în vizită. După primul ei an de facultate, a fost pentru prima dată când soția mea a deschis discuția despre emigrare, spunându-mi că poate nu ar fi rău să ne luăm o casă pe lângă Edinburgh și să ne mutăm... cândva.
Nu cred că are rost să spun cât de rapid și cu ce entuziasm am aderat la idee, vă spun doar că am devenit expert în piața imobiliară scoțiană. Însă când eram deja la un pas de achiziție, într-un moment de analiză și de sinceritate totală cu noi înșine, ne-am dat seama că, dacă facem mutarea din motivul de a fi mai aproape de fiica noastră, s-ar putea să nu fie un succes. Odată terminate studiile, ea putea să aibă oportunități de carieră oriunde în lume și prezența noastră acolo i-ar fi putut îngreuna libertatea de mișcare și de a face cele mai bune alegeri. Din nou am simțit că visul meu își ia zborul.
Dar când nu prea mai aveam speranțe și doar mă consolam cu gândul că poate măcar la bâtrânețe ne vom muta undeva, dacă fata se va stabili intr-un loc pe termen lung, șansa mi-a surâs din plin. În august 2016, am plecat într-o vacanță de două săptămâni în Madeira și, după prima săptămână, m-am umplut de bucurie când am auzit-o pe soție spunând: „Ăsta e un loc în care mi-ar plăcea să trăiesc”.
Răspunsul meu a fost prompt: „Păi hai să lucrăm la planul ăsta”. Îmi aduc aminte că a avut un zâmbet și a zis un ,,bine’’, care însemna mai mult „Ha, ha... vise!”. Cu toate astea, am început să lucrăm la plan, fără grabă și cu multă atenție. În 2021, am cumpărat un apartament pe insulă și visul a prins contur. Deși ne-o doream mult amândoi, am amânat mutarea pentru a pregăti totul cu atenție și reușind să eliminăm orice factor pe care l-am putut controla și care ne-ar fi putut perturba bucuria de a trăi aici. În articolele viitoare, vă voi spune mai multe despre cum poți să pregătești un astfel de plan, astfel încât acesta să aibă 100% succes.
Așa că, după ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.
În copilărie, în vacanțele de iarnă, nu mergeam la pescuit. În zilele cu vreme urâtă, când ne plictiseam prin casă și nu prea aveam ce face, adeseori unul dintre noi spunea: „Hai să mergem până la gârlă”. Gârlă îi spuneam noi brațului dunărean Borcea, care în dreptul casei noastre avea cam vreo 600 de metri lățime.
În prima dimineață după ce am emigrat, m-am trezit înainte de răsărit. În timp ce mă îmbrăcam, soția m-a întrebat: „Unde te duci la ora asta?”. Răspunsul meu a venit instinctiv: „Până la gârlă”. Și am coborât pe faleză.

Deși de data aceasta gârla nu mai era brațul Borcea, ci Oceanul Atlantic, am simțit aceeași bucurie și liniște sufletească din copilărie.
Mai multe despre cum e viața în Paradisul Atlantic în articolele viitoare. Dacă sunteți interesați de o vacanță de vis sau poate visați la emigrare, vă invit să urmăriți pagina de Facebook Madeira vă aparține.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.