„Mai puțină ranchiună între colegi”, salarii medii de 4.000 de euro pe lună, gărzi plătite cu 1,5 x salariul de bază. Dr Paul Oargă, rezident: „În Irlanda simți că ești băgat în seamă și că contezi cu adevărat”. Cum arată fluturașul de salariu

Mai puțină ranchiună între colegi, salarii medii de 4.000 de euro net pe lună pentru un rezident, plata orelor lucrate peste program – „în România nu era nimeni curios să vadă până la cât stăm peste program, iar în primii doi ani de rezidențiat gărzile nu sunt plătite” - , o delimitare clară a atribuțiilor personalului medical și non medical – „există un om care se ocupă doar de mesele de operații și de nimic altceva” -, la terapie intensivă există o asistentă pentru fiecare pacient, în timp ce în România, se ajunge ca o asistentă să aibă în îngrijire și până la patru pacienți, iar rezidenții sunt nevoiți deseori să preia din atribuțiile asistentelor. Sunt doar câteva dintre diferențele observate de dr Paul Oargă, 29 de ani, medic rezident în anul 5, între sistemul medical din România și cel din Irlanda, unde  medicul român face un stagiu de pregătire de un an și cinci luni.

Medicul Paul Oargă nu vrea să rămână în Irlanda. La finalul stagiului de pregătire, în luna mai anul acesta, se va întoarce să continue să lucreze în România. 

„Am început să plâng, nu îmi venea să cred...”

Voluntar SMURD, youtuber – deține un canal de educație medicală, cu peste 100.000 de abonați - și antreprenor, împreună cu Mihai Oprea, un bun prieten, cu care a fondat Academia de Prim Ajutor - tânărul medic a povestit pentru Republica, între două conferințe online cu colaboratorii săi din țară, despre cum a ajuns să practice medicina și despre experiența sa din Irlanda. 

dr Paul Oargă și dr Mihai Oprea, celălalt cofondator al proiectului Academiei de Prim Ajutor, susținând un examen irlandez de anestezie

În copilărie, Paul Oargă era fascinat de documentarele despre corpul omenesc difuzate la Discovery Channel, în timp ce desenele animate preferate erau unele despre lupta între globulele albe, antibiotice și agenții patogeni.

În liceu, deși inițial a urmat un profil de matematică-informatică, în clasa a XI-a a făcut o alegere hotărâtă de a urma medicina, în ciuda faptului că majoritatea prietenilor săi au optat pentru informatică. Decizia nu a fost întâmplătoare și l-a condus către ceea ce avea să devină o adevărată pasiune: îngrijirea pacienților în stare critică.

„Am început să plâng, nu îmi venea să cred”

În primul an de facultate, i-a atras atenția la un moment dat un anunț privind recrutarea de paramedici voluntari la SMURD Cluj- Napoca, mai precis pentru ambulanța de terapie intensivă mobilă, destinată exclusiv studenților de la UMF Cluj, fiind o tradiție ca această ambulanță să funcționeze exclusiv cu voluntari paramedici, pe lângă medic și șoferul ambulanței. Examenul a fost unul greu, însă cu mult efort și dedicare a reușit să îl treacă. 

„Toată lumea mi-a zis că e imposibil, cu cunoștințele pe care le are un student în anul întâi la medicină, să treci examenul pentru a ajunge paramedic voluntar la SMURD. Mi se spunea că e foarte greu. Ni s-a dat o carte de 200-300 pagini cu principii, protocoale și ghiduri în medicina de urgență, informații despre responsabilitatea unui paramedic. Erau date și despre EKG-uri - atunci nu înțelegeam cum funcționează. A fost foarte mult de muncă, a fost un examen teoretic și unul practic. Am intrat printre ultimii. A fost printre primele momente de extaz - eram cu ai mei și când am aflat am început să plâng, nu îmi venea să cred”, își amintește dr Paul Oargă.

Experiența de paramedic voluntar la SMURD Cluj a fost ca o revelație pentru Paul Oargă, marcându-l profund atât profesional, cât și personal. Aceasta a fost perioada în care și-a consolidat dorința de a se dedica îngrijirii pacienților aflați în stare critică. După terminarea facultății și susținerea examenului de rezidențiat, s-a înscris la specialitatea de anestezie și terapie intensivă, urmând astfel modelul multor paramedici care ajung să aleagă această specialitate.

„Toată lumea știe ce are de făcut: asistenta știe ce are de făcut, electricianul știe ce are de făcut”

De mai bine de un an, dr. Paul Oargă lucrează în Irlanda, la University Hospital Galway. Decizia de a merge acolo la un stagiu de pregătire a venit din dorința de a-și testa și îmbunătăți abilitățile într-un mediu medical complet diferit. Unul dintre prietenii săi buni, coleg de facultate, se afla deja în Irlanda și așa a înțeles că experiența pe care urma să o trăiască era mult mai mult decât o simplă schimbare de loc de muncă - era o călătorie a descoperirii de sine și a perfecționării profesionale. 

„Prietenul meu mi-a spus că este o experiență pe care orice medic ar trebui să o aibă”, își amintește dr. Paul Oargă. 

Împreună cu o colegă, în timpul stagiului de anestezie în obstetrică

Medicul rezident Paul Oargă e explicat pentru Republica câteva din diferențele semnificative între sistemul medical din România și cel din Irlanda, din perspectiva experienței sale în Irlanda. Acesta a subliniat că, în timp ce competența medicilor este similară, la fel și protocoalele medicale, apar discrepanțe mari în ce privește infrastructura spitalicească și modul cum sunt delimitate rolurile personalului medical și non medical..

„Pe partea de infrastructură, într-adevăr, există o diferență mare. De exemplu, la Cluj lipsește un spital monobloc, în care să ai toate specialitățile sub același acoperiș, în care transferul pacientului să fie foarte ușor, în care să ai saloane mai spațioase, să ai mai mult personal auxiliar - asistente medicale și infirmiere și personal non-medical", spune dr Paul Oargă.

Medicul rezident a povestit un incident petrecut la terapie intensivă în spitalul din Irlanda, când masa de operație s-a defectat, iar în câteva minute o persoană responsabilă de întreținerea meselor de operație a rezolvat problema prompt și eficient. Astfel că modul de organizare din spitalul din Irlanda permite medicilor să se concentreze pe îngrijirea pacienților, fără a fi nevoiți să se ocupe de aspecte logistice sau administrative, așa cum se mai întâmplă în spitalele din România. 

„Făceam o anestezie în sala de obstetrică ginecologie și s-a stricat masa de operație. S-a dat un telefon și în următoarele 5 minute a venit un domn a cărui responsabilitate erau mesele de operație din spital și nimic altceva. Dacă se strică o instalație, imediat vin oameni care se ocupă de partea asta. Sunt foarte bine împărțite rolurile personalului, atât ale personalului medical, dar și ale celui non-medical. Toată lumea știe ce are de făcut. Asistenta știe ce are de făcut, electricianul știe ce are de făcut. Sunt foarte divizate responsabilitățile. Tu, ca medic, nu ai grijă faptului că poate nu ai un medicament sau nu ai suficiente materiale, sau materialele nu sunt puse în locul care trebuie, sau s-a stricat ceva și trebuie să suni tu ca medic ca să rezolvi. Modul cum funcționează lucrurile în spatele medicilor este foarte bine pus la punct”, a spus dr Oargă.

În ambulanță, în Irlanda

La terapie intensivă există o asistentă pentru fiecare pacient. În România, o asistentă la 3-4 pacienți 

În plus, dr. Oargă a subliniat diferențele în gestionarea pacienților critici în terapia intensivă: în timp ce în Irlanda, la terapie intensivă, există o asistentă pentru fiecare pacient, în România, la aceeași secție, se ajunge ca o asistentă să aibă în îngrijire până la trei-patru pacienți. „Acest lucru face treaba foarte, foarte dificilă în primul rând pentru asistente, și apoi și pentru noi, medicii, care trebuie să preluăm din responsabilitățile pe care le-ar avea ele. Asta mi se pare o diferență foarte mare între terapia intensivă în România și în Irlanda”, spune medicul rezident, acesta fiind unul dintre factorii care scade numărul de decese în secțiile de terapie intensivă din Irlanda. Este cea mai mare investiție care ar trebui făcută de statul român: să existe o asistentă la fiecare pacient din ATI, vede dr. Oargă.  

În ceea ce privește pregătirea profesională a medicilor, dr Oargă spune că nu există o diferență între cei din Irlanda și cei din România. „Un medic specialist sau primar bun din România concurează cu un medic specialist sau primar din Irlanda”.

„Mai puțină ranchiună între colegi”, „oamenii nu caută să îți pună bețe în roate”

Totodată medicul a observat și diferențe legate de atitudinea și comportamentul colegilor de muncă, între cele două sisteme medicale. În Irlanda el spune că a resimțit „mai puțină ranchiună” între colegi, în comparație cu spitalele din țară, subliniind importanța unui mediu de lucru pozitiv în asigurarea unei îngrijiri medicale de calitate. 

„Mai este și diferența de mentalitate. Ei nu sunt curioși. De exemplu programul este de la 9 la 17. Dacă pleci la ora 16, pentru că ți-ai terminat treaba sau ai o programare și ai vorbit cu un coleg să îți țină locul, nimeni nu te întreabă unde mergi, de ce pleci mai repede, sau ce faci. Cumva oamenii își văd de treaba lor, nu caută să îți pună bețe în roate. Este mai puțină ranchiună între colegi. În Irlanda lipsește partea asta pe care din păcate o mai vedem în România”, vede dr Paul Oargă.

„Eu pe lună fac în medie aproximativ 4.000 de euro, în țară aș face către 2.500 de euro, poate 3.000 de euro”

Într-un videoclip pe canalul său de youtube medicul rezident și-a arătat fluturașul său de salariu pentru două săptămâni de muncă, pentru care a primit 1.919 euro, sumă netă.

„Salariile sunt mai mari (decât în România), dar costul e mai mare, mai ales prin prisma chiriilor, care sunt destul de mari (chiria pe care medicul rezident spune că o plătește lunar este de 1.100 de euro). Eu pe lună fac aici în Irlanda, în medie, aproximativ 4.000 de euro, în țară aș face cam 2.500 poate 3.000 de euro. Nu este o diferență colosală între salarizarea de aici și din România. Problema în țară este că în primii doi ani de pregătire la rezidențiat gărzile nu sunt plătite, cumva este voluntariat. Aici în Irlanda nu există așa ceva. În Irlanda garda e plătită cu 1,5x din salariul tău de bază. Eu momentan am un rate de 31 euro pe oră și atunci pentru o gardă sunt plătit cu 45 de euro pe oră, sau cu 60 de euro pe oră, dacă e gardă de duminică”, ne-a explicat medicul rezident Paul Oargă.

Și încă ceva foarte important - în Irlanda se plătesc orele lucrate peste program, în timp ce în România nu se plătesc. „În România orele suplimentare nu contează. În România programul nostru e de la 7 la 14 și dacă se întâmpla să stăm până la orele 15, 16, 17 sau chiar 18, nu era nimeni curios cât am stat noi peste program. Aici intervin două lucruri. Mai întâi - fiecare merită să fie plătit atât cât lucrează, și cealaltă parte e respectul pe care îl simți că ți-l „acordă” sistemul medical în momentul în care nu îți sunt recunoscute orele pe care tu le muncești. Te simți ca și cum nu contezi. Și cumva se răsfrânge asupra ta și se nasc frustrări”, spune dr. Oargă.

În spitalele din Irlanda există mai multe programe de susținere pentru medicii rezidenți, dar și departamente specializate în gestionarea stresului și educație financiară. Aceste inițiative îi fac pe rezidenți să se simtă valorizați și contribuie la îmbunătățirea calității lucrului în sistemul medical.

„De exemplu, în fiecare vineri dimineață avem de la 8.00 la 9.00 un mini-curs de well-being și acolo se vorbește foarte mult de burnout, despre cum gestionăm stresul la muncă, ce activități putem face pentru relaxarea noastră, dar și despre educație financiară - cum să-ți iei o rată, ce înseamnă sistemul de mortgage (ipotecă), care sunt cele mai avantajoase polițe de asigurare pe care să le închei. Simți că ești băgat în seamă și că contezi cu adevărat în sistemul acest! Nu vreau să zic că în România nu am simțit asta, dar subliniez că există niște diferențe între cele două sisteme medicale. Sunt convins că și la noi în țară o să se schimbe lucrurile în bine, pe măsură ce trece timpul”, spune medicul. 

Într-unul dintre videoclipurile postate pe canalul său de youtube, medicul rezident a povestit la un moment dat și despre cum socializează la bere irlandezii. Acum el admite că acolo s-a cam izolat, pentru că timpul liber și-l împarte între învățatul pentru diferite examene - anul trecut a luat examenul de înscriere în asociația medicilor cu specializarea ATI din Irlanda -, proiectele sale de educație medicală și practicarea sportului.

„Din punctul meu de vedere, atunci eu chiar nu am făcut cine știe ce, dar mă gândeam ce mult a însemnat pentru ei, care erau speriați...”

Dr Paul Oargă a subliniat în discuția cu Republica.ro și importanța unei abordări calme și empatice în îngrijirea pacienților care se practică în Irlanda, lucru care nu este atât de întâlnit în spitalele din țara noastră, pentru că medicii „au multă treabă și uită și de componenta asta.”

„Am avut un pacient de 14 ani, care a venit într-o criză de astm severă, mai avusese internări, inclusiv în terapie intensivă. Și el și mama lui erau speriați, iar eu am fost printre primii medici care au interacționat cu ei. Deja tratamentul era făcut, nu pot să zic că eu am făcut mare lucru în afară de faptul că am discutat cu părinții, am zis că într-adevăr e o situație destul de dificilă și că va trebui să îl internăm în terapie intensivă măcar să îl ținem sub observație, chiar dacă nu facem nimic față de ce s-a făcut deja, că e mai sigur așa și că în îngrijirea 1 la 1 la terapie intensivă asistentele fac minuni. Cam asta a fost interacțiunea mea cu ei. Ulterior eu am plecat acasă - eram pe tură de zi - și a rămas medicul de gardă. A doua zi, când am mers să-l văd, copilul era bine și deja era pregătit să fie trimis către salon, să fie externat din terapie intensivă. După două zile, departamentul a primit o felicitare în care familia mulțumea întregii echipe, dar în special mie pentru modul în care am vorbit cu ei, pentru calmul pe care l-am avut și cum le-am explicat ce urma să se întâmple, ce se întâmpla și care era planul pe care îl avem. Din punctul meu de vedere, chiar nu am făcut cine știe ce, dar mă gândeam ce mult a însemnat pentru ei, care erau speriați și nu știau ce urmează să se întâmple, să vină cineva care să stea să le explice, să vorbească cu ei. Nu aveau nevoie de mai mult.  

Și mă gândeam că de multe ori noi, ca medici, ne grăbim, pentru că avem multă treabă, și uităm și de componenta asta. Am rămas foarte mișcat. Și acum, când mă gândesc, mă emoționez puțin. A fost foarte, foarte satisfăcător”, a povestit cu emoție medicul rezident. 

„Aici, la raportul de gardă, în fața tuturor, profesorul a venit la mine, m-a felicitat și mi-a strâns mâna. La noi în țară, rapoartele de gardă se fac ca să fii tras la răspundere” 

Medicul rezident a povestit și despre gărzile pe terapie intensivă pe care le face în spitalul din Galway, în weekend, „legate”,  vineri, sâmbătă și duminică, de noapte, sau vineri, sâmbătă, duminică pe zi, câte 12 ore, pentru că „ajută foarte mult să știi pacienții, să ai continuitate”. 

„În gărzile pe timp de noapte, după a treia noapte, te simți dezumanizat, stors de energie și de dopamină și de orice hormon al fericirii pe care îl mai ai. 

Medicul rezident lucrează în secție, iar consultantul - echivalentul medicului primar la noi - face garda de acasă. Eu pe secția de terapie intensivă sunt singur aici când sunt de gardă. Țin legătura cu consultantul, vorbim des la telefon, sau de câte ori consider eu că e nevoie. Sau îmi dă el câte un telefon, să vadă ce s-a mai întâmplat. După ce prind încredere în tine, nu te mai sună nimeni. Mie mi se pare un sistem foarte bun, pentru că te responsabilizează foarte tare. În România, la gardă, e un medic pe lângă rezident tot timpul. În Irlanda, ei așa își pregătesc oamenii, ca să iși ia responsabilități și să ajungă medici buni și competenți. Însă și în România ATI e o specialitate în care chiar suntem lăsați în gardă să facem o grămadă de lucruri. Nu pot să zic că eu am fost instruit mai bine decât un coleg de același an, care a rămas în țară, cu aceeași pregătire ca și mine, nu pot să zic că eu sunt pregătit mai bine și el nu. Sub nicio formă. 

Am lucrat aici, la spitalul din Galway, în gardă, cu un medic care e și profesor în cadrul facultății de aici, el a lucrat foarte mult și în SUA, are foarte multă experiență pe partea de terapie intensivă. Luni dimineața, la raport, cu toată lumea de față, a venit la mine și m-a felicitat și mi-a zis că am făcut o treabă foarte bună și că merit toată admirația pentru modul în care am gestionat secția în timpul gărzii, în ultimele trei nopți și a venit și mi-a strâns mâna. Și mi s-a părut extraordinar, adică m-am simțit.... Sunt niște gesturi care te fac să te simți foarte ....La noi în spitalele din România lipsesc astfel de gesturi. 

Pe partea cealaltă, nu mă feresc să zic că, de multe ori, la noi în țară, rapoartele de gardă se fac ca să fii tras la răspundere pentru ce n-ai făcut bine. Nu se axează nimeni pe ce ai făcut bine. Niciodată, sau doar de foarte puține ori. Și cumva mediul ăsta din Irlanda este sigur psihologic. E un mediu în care mie nu mi-e frică să recunosc când am făcut o greșeală, nu mi-e frică să zic - ah, asta mi-a scăpat, îmi pare rău. Mai ales dacă nu e o greșeală care să aibă repercusiuni grave. Pentru că, chiar dacă nouă, românilor, ne place să credem că lucrurile merg tot timpul ca la carte, nu merg tot timpul ca la carte și se fac greșeli. Ideea e cum să faci să le minimizezi și cum faci să nu apară aceste greșeli. Iar acest lucru în principiu îl faci prin introducerea unor sisteme, sisteme puse in practică la care oamenii să adere, prin protocoale, prin ghiduri. De exemplu, aici, la spitalul din Galway, când asistentele administrează un medicament, tot timpul sunt verificate de către o colegă. Asta e un sistem pus în practică, urmare a unei erori de administrare a medicamentelor care s-a întâmplat în trecut.  Și apoi au venit și au zis: ca să nu se mai întâmple asta, de fiecare dată când administrezi un medicament, trebuie să te duci la o colegă și să îi zici: ăsta e algocalmin, un gram pe 2 mililitri, asta e ok? Bun. Asta e o diferență foarte mare de sisteme care funcționează și care sunt puse aici în practică”, a spus dr Paul Oargă.

(urmăriți Republica.ro pentru a citi a doua parte a interviului cu dr Paul Oargă)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp