Țara în care „dintr-un foc” speranța de viață s-a redus cu 15 ani. Și efectele dramatice asupra unui continent întreg

Luna martie e o lună tristă pentru milioane de bărbaţi, femei şi copii. 

Este luna în care, acum cinci ani, a izbucnit războiul din Siria, un război care a produs consecinţe devastatoare atât pentru această ţară, cât şi pentru ţările vecine şi chiar pentru Europa, având în vedere că întregul sistem european este supus unui test de rezistenţă (pe care încă nu ştim dacă îl va trece cu bine), din cauza acestui război.

La cinci ani de la izbucnirea conflictului, Biroul pentru Europa de Est şi Orientul Mijlociu al World Vision, alături de Frontier Economics, au lansat un raport care vorbeşte despre costurile războiului. 

Costul conflictului pentru Siria

Conform acestui raport, până la această dată conflictul a costat Siria nu mai puţin de 275 de miliarde de dolari, bani care din cauza oportunităţilor economice pierdute nu vor fi niciodată disponibili pentru a oferi servicii poporului sirian. Una din patru şcoli a fost afectată, distrusă sau transformată în adăpost pentru refugiaţii interni şi nu mai puţin de 5,7 milioane de copii sirieni nu merg la şcoală sau au parte de o şcolarizare extrem de deficitară. Speranţa de viaţă a sirienilor s-a redus cu 15 ani în aceşti ultimi cinci ani, în condiţiile în care doar 43% din spitalele siriene mai sunt (relativ) funcţionale, în timp ce jumătate din doctorii sirieni au fost nevoiţi să părăsească ţara. 

Costul acesta de 275 de miliarde de dolari este de 150 de ori mai mare decât costul întregului sistem de sănătate sirian de dinainte de începerea războiului, iar costul total al conflictului ar putea să se ridice la 1,3 trilioane de dolari (cam cât PIB-ul Spaniei) dacă războiul va continua până în anul 2020. Chiar dacă războiul s-ar termina anul acesta, costurile vor continua să crească (în termeni de oportunităţi economice nerealizate), până la un nivel de 450 – 690 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă de 140 de ori mai mult decât suma solicitată de Naţiunile Unite pentru a asista sirienii rămaşi în Siria şi de 100 de ori mai mult suma solicitată pentru a asista refugiaţii (persoanele care au părăsit Siria).

Costurile pentru ţările învecinate

Libanul este ţara cea mai afectată de războiul din Siria. PIB-ul său e acum cu 23% mai scăzut decât ar fi fost în absenţa conflictului. Economia Iordaniei a fost de asemenea afectată din cauza oportunităţilor pierdute de comerţ, însă Iordania a avut şi de beneficiat de pe urma expatrierii capitalului sirian. În ambele ţări presiunea pe serviciile de bază (şcoli, spitale etc.), a condus la scăderea calităţii îngrijirii pentru toate categoriile vulnerabile, atât sirieni, cât şi libanezi şi iordanieni, ceea ce a dus la creşterea morbidităţii şi mortalităţii, în special a copiilor sub 5 ani. Majoritatea (90%) refugiaţilor ajunşi în Iordania şi Liban sunt acum într-o stare de sărăcie acută, părinţii fiind nevoiţi să-şi trimită copiii la muncă sau căsătorindu-i de la o vârstă foarte fragedă (uneori în aranjamente care maschează prostituţia şi exploatarea sexuală). 8,2 milioane de copii sirieni sunt acum în condiţii disperate, de vulnerabilitate extremă, pradă foamei, a nesiguranţei şi chiar a traficanţilor de fiinţe umane care recrutează copii pentru muncă forţată şi pentru exploatare sexuală: se estimează că doar în Europa au ‘dispărut’ 10.000 de copii sirieni (e posibil ca unii dintre ei să fi reuşit să îşi găsească rudele sosite în Europa, dar există indicii că majoritatea au fost recrutaţi pentru traficul de carne vie).

Turcia a fost mult mai puţin afectată decât Libanul şi Iordania, datorită capacităţii sale economice net superioare, deşi până în acest moment Turcia a cheltuit mai mult de 7 miliarde de euro pentru a sprijini refugiaţii care au ajuns pe teritoriul său de la începutul războiului.

Costurile pentru Europa

Pentru anul 2016, dintr-un buget alocat de 155 miliarde de euro, 9.16 miliarde de euro vor fi alocate intervenţiilor în Orientul Mijlociu şi ajutorului umanitar pentru criza refugiaţilor. Fiecare din ţările de sosire (Italia, Grecia) sau de tranzit de pe ruta balcanică (Macedonia, Serbia, Slovenia) a fost nevoită să creeze sau să mărească bugetele alocate pentru asistenţa umanitară a refugiaţilor, după cum fiecare ţară a Uniunii Europene a fost solicitată să îşi îmbunătăţească procedurile şi capacitatea pentru primirea de refugiaţi (alte costuri, încă necentralizate la nivel UE, pentru a avea o privire de ansamblu).

Din cauza ineficienţei gestionării crizei şi a disensiunilor cu privire la felul în care trebuie gestionată această criză, Uniunea Europeană riscă să plătească cu unul din bunurile sale cele mai de preţ - spaţiul Schengen – în contextul în care unele ţări au socotit de cuviinţă să închidă graniţele cu ţările vecine (ex. Austria, cel mai recent exemplu, dar nu unicul) sau să construiască garduri de protecţie (Ungaria). Reintroducerea sistemului de control la graniţele interne ale UE ar însemna costuri uriaşe. Juncker, preşedintele Comisiei Europene, avertizează că sumele ar putea ajunge până la 3 miliarde de euro pe an, într-o spirală care ar putea duce până la dispariţia monedei unice. Închiderea graniţelor ar avea consecinţe dezastruoase pentru majoritatea ramurilor industriale din România (cu consecinţe extreme pentru industria de transport), iar slăbirea politică a Uniunii ar putea avea efecte dramatice asupra bunăstării noastre a tuturor: tendinţele auto-distructive ale unei naţiuni care se lasă condusă de o clasă politică profund coruptă ar putea să fie contracarate în mai mică măsură de o Uniune care se confruntă cu cea mai mare criză din istoria sa.

În fizică, un sistem este denumit „instabil” atunci când mici schimbări îi pot cauza distrugerea. Europa ar putea să devină un bun exemplu de sistem instabil. La perspectiva de a adăuga circa 1 milion de refugiaţi la o populaţie existentă de circa 500 milioane de locuitori, Uniunea este pe marginea unei prăpastii a dezintegrării. Dar acesta ar fi un factor de schimbare de 0.002, o cantitate practic neglijabilă, ceea ce ne demonstrează întreaga ironie, dacă nu nebunie, a ceea ce se întâmplă azi în Uniunea Europeană. Este o nebunie la care contribuie şi România din plin: după ce am trimis, chiar în lipsa unui război devastator precum cel din Siria, mai mult de 3 milioane de oameni ca migranţi economici în Europa (unul din şapte români), România ar trebui să fie ultima ţară care să refuze primirea a câtorva mii de refugiaţi sirieni, cu atât mai mult cu cât comunitatea istorică a sirienilor din România este foarte bine integrată şi e sursă de dezvoltare economică.

Refuzând să primim pe teritoriul Uniunii o picătură în oceanul populaţiei generale, am putea să fim nevoiţi să organizăm comitete de primire pentru alţi solicitanţi. Chiar în zilele acestea, la Bruxelles, Turcia şi Uniunea Europeană re-negociază un acord prin care Turcia ar putea să contribui masiv la stoparea fluxului de refugiaţi. Iniţial Turcia a solicitat 3 miliarde de euro, pentru ca acest lucru să îi fie în puteri: un miliard ar veni de la bugetul Uniunii şi două miliarde ar veni de la bugetele ţărilor membre. Luni, Turcia a şocat liderii europeni, dublând miza financiară şi (atenţie!) non-financiară. Astfel, Turcia solicită alte 3 miliarde în plus faţă de cele 3 miliarde iniţiale, liberalizarea vizelor pentru cetăţenii turci (75 milioane de persoane) şi accelerarea negocierilor pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Un candidat peren la Uniunea Europeană (prima sa solicitare de aderare datează din anii ’60), Turcia a fost constant refuzată, din pricina unei populaţii majoritar musulmane (existând temerea că o astfel de populaţie ar putea să schimbe dinamica valorilor în Uniune), din cauza unui sistem prea puţin democratic, a lipsei de respect pentru valorile civice şi drepturile omului şi poate chiar a vecinătăţii sensibile în care se află: prin integrarea Turciei, Uniunea ar deveni vecină cu ţări precum Iran şi Iraq, în condiţiile în care vecinătatea cu ţări mult mai puţin „complicate” precum Moldova şi Ucraina, i-au adus probleme semnificative.

Ce se poate face?

Nu este în interesul niciunui cetăţean cinstit ca Uniunea să se dezintegreze. Poate în România şi alte câteva ţări există persoane care ar prefera o Uniune mai slabă, pentru a putea să îşi desfăşoare în linişte faptele de corupţie, însă pentru toţi ceilalţi, majoritatea, acesta ar fi un dezastru. Devine tot mai evident cum faţa Uniunii ar putea să se schimbe iremediabil în funcţie de cum va fi gestionată această criză.

În acest context, există o serie întreagă de lucruri pe care am putea să le facem. Eu o să amintesc aici doar două:

1. Uniunea ar trebui să găsească de urgenţă modalităţi prin care criza acestor sau a altor refugiaţi să nu pună în pericol construcţia europeană. Ne aflăm la graniţa cu Ucraina, o ţară care se află în conflict deschis cu Rusia. Ucraina are o populaţie de 45 milioane de locuitori, faţă de cele 23 de milioane ale Siriei (în anul 2011). Ce s-ar întâmpla în cazul unui conflict grav în Ucraina? Unde credeţi că vor vrea să plece acei oameni? Pe termen mediu – lung, ar putea fi necesară crearea unei Agenţii pentru Incluziune Socială, care să se ocupe de integrarea cu succes a refugiaţilor. Românii care lucrează în Europa au contribuit la creşterea PIB-ului ţărilor care i-au primit. La fel, refugiaţii ar putea să contribuie la creşterea PIB-ului european dacă ar fi integraţi rapid şi eficient. Această Agenţie ar trebui să aibă în portofoliu integrarea nu doar a refugiaţilor, ci a tuturor celor care trăiesc în sărăcie şi marginalizare socială, fiindcă devine evident că în lipsa dezvoltării uniforme proiectul european este oricum în pericol. Fiind singura dintre ţările mari ale UE care nu are o Agenţie europeană pe teritoriul său şi având în vedere enormele probleme de incluziune socială pe care le are (în România 50% din copii trăiesc în sărăcie sau la risc de marginalizare socială), Bucureşti-ul ar fi o locaţie foarte bună pentru o astfel de agenţie.

2. Să încercăm să înţelegem durerea celor care fug din calea războiului şi să îi ajutăm. Înainte de declanşarea războiului Siria, cu o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori (la fel ca România), era o ţară prosperă, cu o economie funcţională, cu un nivel de educaţie ridicat. Liderii lor poartă responsabilitatea acestui dezastru, însă în egală măsura responsabilitatea este purtată de puterile regionale şi globale (SUA, Rusia, Turcia, Arabia Saudita, Iran: pentru cei care înţeleg limba engleză, aici un filmuleţ de cinci minute care explică jocurile acestor puteri pe teritoriul sirian). Cu Rusia în coastă am putea să fim noi în locul lor (mai ales dacă nu am fi în Uniune). În mod concret, am putea să începem să refuzăm discursul flamboaiant al presei, care îşi face puncte de audienţă prezentând ca invazie sosirea primilor 15 refugiaţi în România. Trăim într-o ţară în care avem o acută lipsă de forţă de muncă. Nişte braţe în plus nu o să ne facă rău. Aici un articol al lui Viorel Ilişoi despre cum ar putea să fie. Mai mult, am putea să contribuim pentru ca refugiaţii să poată fii integraţi rapid în societate şi să contribuie la dezvoltarea ei, în loc să reprezinte o povară fiscală.

Asta pentru că atunci când Uniunea arde, ar fi mai bine ca baba să nu se pieptene.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp