Sari la continut

Ne vedem live pe Republica!

Facem anul ăsta un pas mai departe în această călătorie care ne-a unit: construirea unul loc al dezbaterii, al schimbului de idei, al bunului-simț. Lansăm un nou spațiu unde ne putem întâlni. Comunitate.republica.ro este locul unde ne vedem live.

Teoria şi practica în universităţile româneşti şi britanice. Adevăruri şi mituri

Sistemul universitar românesc a fost deseori acuzat, în ansamblul său, de două neajunsuri fundamentale pe care le perpetuează cu tenacitate de câteva decenii bune.

Pe de o parte, eşuează în a le oferi studenţilor pregătirea de care au realmente nevoie în dezvoltarea lor profesională.

Pe de altă parte, calitatea cercetării efectuate, fie şi la nivele superioare, nu reuşeşte să se ridice la standarde decente, dovadă stând absenţa constantă a universităţilor româneşti din topurile universităţilor care contează în plan mondial. Dată fiind complexitatea ambelor probleme, în cele ce urmează mă voi ocupa numai de prima dintre ele.

Universitatea românească. Ce trebuie păstrat şi ce e profund greşit

Voi da Cezarului ce-i al Cezarului şi voi spune de la bun început că, personal, datorez destule facultăţii absolvite la Bucureşti şi că latinist nu am devenit în UK, ci în România. Prin urmare, intenţia mea nu este de a denigra în bloc sistemul pe care-l critic, ci de a-i recunoaşte părţile bune şi de a-i evidenţia erorile fundamentale. În domeniul filologiei, pe care se întâmplă să-l cunosc cel mai bine, şcoala românească oferă următoarele avantaje:

  • varietate semnificativă de lecturi şi abordări teoretice;
  • cursuri dintre cele mai diverse, acoperind arii extinse, de la fonetică istorică la literatură comparată şi de la antropologie culturală la lingvistică formală;
  • studiul temeinic al limbilor străine şi al gramaticii în general.

Păcătuieşte însă prin:

  • lipsa de flexibilitate în alcătuirea programei; studenţii au prea puţin de spus în alegerea materiilor de studiu;
  • diversitatea excesivă a direcţiilor de studiu şi lipsa oricărei îndrumări personalizate către o anumită specializare;
  • insuficienţa lucrului cu textul şi a exerciţiilor de critică aplicată;
  • abordări lingvistice sau literare învechite, desincronizare în raport cu modelele teoretice occidentale.

Cu alte cuvinte, absolventul iese din facultate cu mintea buimăcită, ştiind prea puţin din prea multe domenii şi neavând nici cea mai vagă idee cum să folosească informaţiile extrem de eterogene şi adesea desuete pe care a fost obligat să le memoreze. Cei care reuşesc să se ridice deasupra acestui nivel mediocru de formare oferit de universitate o fac prin eforturi proprii, datorită unor profesori foarte buni şi în pofida sistemului.

Oxbridge, un posibil model de urmat

În cadrul universităţilor Oxford sau Cambridge, facultăţile impun o serie de cursuri obligatorii în primii doi ani, dar, în afara lor, studentul are la dispoziţie şi o gamă extrem de largă de cursuri dintre care trebuie să aleagă, ghidat de propriul director de studii din colegiul la care este afiliat. Acestea nu sunt însă haotice şi puse în programă doar pentru a le asigura cadrelor didactice completarea normelor, ci sunt menite să-l ajute pe student să-şi gasească o arie de specializare relativ restrânsă în anul al treilea. La Facultatea de Limbi Clasice de la Cambridge, spre exemplu, coerenţa programului de studii este de aşa natură, încât orice absolvent, indiferent de cursurile pe care şi le-a ales în timpul celor trei ani, să fie capabil să citească şi să discute orice text scris în latină sau greacă veche, să scrie el însuşi în aceste două limbi şi să aibă o cunoaştere aprofundată a spaţiului cultural al antichităţii greco-romane. Cum îşi însuşeşte această cunoaştere, depinde numai de el. Nu se aşteaptă nimeni să fii cvasi-expert şi în tragedia greacă, şi în filosofia presocratică, şi în istoriografia latină, şi în arta mediteraneeană, şi în istoria Imperiului Roman etc. Aşa ceva e pur şi simplu de neconceput şi este evident pentru oricine că, dacă i-am pretinde studentului să ştie doar câte ceva şi din literatură, şi din lingvistică, şi din istorie, şi din filosofie, şi din istoria artei, şi din arheologie, ar sfârşi prin a fi un diletant; or, ambiţia sistemului Oxbridge este, dimpotrivă, aceea de a scoate specialişti, indiferent de domeniul pe care-l studiază. Unul dintre miturile urbane intens vehiculate în România este acela ca în Occident învăţământul ar fi bazat mai mult pe practică, în timp ce în universităţile româneşti se face foarte multă teorie. Nu e adevărat. Se face foarte multă teorie şi la Cambridge, pentru că acesta e rolul universităţii: să problematizeze, să teoretizeze, să promoveze gândirea critică şi să creeze specialişti, nu să garanteze joburi de profesor de şcoală generală, secretară sau telefonistă. Depinde însă ce fel de teorie se face, în ce dozaj şi cum e integrată în curriculum. Pentru a citi o comedie de Plaut, un student are nevoie de cunoştinţe de gramatică istorică latină, dar dacă eu voi preda 10 lecţii de gramatică istorică şi doar 2 de Plaut, studentul nu se va alege cu nimic: după examen îmi va uita şi gramatica istorică şi nu va fi în stare nici să citească Plaut. 

Ce ne lipseşte pentru a putea aplica acest model?

  1. resursele finaciare. Modelul de mai sus se aplică într-un mediu academic în care banii nu sunt cea mai mare problemă. Or, e nevoie de mulţi bani pentru a plăti profesori, colaboratori, doctoranzi, directori de studii, tutori, burse de studiu, premii etc.
  2. specialiştii. În zeci de ani de impostură academică, plagiate şi corupţie nu s-au mai putut crea decât foarte puţini specialişti adevăraţi, mulţi dintre tinerii de talent luând calea băjeniei.
  3. flexibilitatea programei. Cursurile trebuie să înceteze de urgenţă a mai fi impuse doar pentru a umple norma didactică a profesorilor. Studenţii au nevoie de un director de studii sau tutore academic personalizat, care să se intereseze direct ce materii studiază fiecare, ce progrese face, ce dificultăţi întâmpină.
  4. mentalitatea performanţei, conştiinţa apartenenţei la o elită academică. Câtă vreme ne vom mulţumi cu puţin, vom bălti într-o mediocritate dezolantă şi nu vom privi universitatea ca un spaţiu al ideilor, al dezbaterii şi al cercetării, ci doar ca un loc care dă diplome, nici diplomele nu vor avea vreo valoare, nici angajatorii nu-i vor în serios pe absolvenţi, nici universităţile nu-şi vor recăpăta demnitatea.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Nu stiu cum e cu invatamantul universitar, ma referisem mai mult la o alta discutie care avea in vizor invatamantul preuniversitar si mai ales programa prea incarcata a elevilor. Stiu din auzite ca in afara ar exista o materie numita 'science' unde profesorul preda bazele fizicii, chimiei si astronomiei. E drept ca la noi o asemenea schimbare ar insemna somaj pentru multi profesori. Totusi, sistemul modular mi se pare cel mai potrivit. Copilului si parintelui trebuie sa li se dea sansa sa aleaga, cel mult acolo unde nu e necesar. In scoala generala gramatica si comunicarea ar trebui sa fie obligatorii, dar literatura optionala. La fel si anumite parti ale matematicii. Stiu de exemplu ca fractiile se invata la noi in clasa a II-a, in timp ce in afara se invata in clasa a V-a. Mai stiu si de la copii care au facut un an in afara ca materia e mult mai lejera. Copilul a avut chiar greutati de acomodare la intoarcerea in invatamantul nostru. Oricum, am senzatia ca cel putin la invatamantul preuniversitar e cam rau. Materii multe, grele, fara accent pe un management al invatarii, al stimularii curiozitatii si creativitatii.
    • Like 0
  • Să poți alege între mai multe cursuri ar însemna și că titularii cursurilor ar putea fi în pericol să nu aibă suficienți studenți înscriși. Profesorii ar fi astfel obligați să ofere cursuri cât mai bune, atrăgătoare și utile, de unde performanța, căci ei înșiși ar trebui să cerceteze cât mai mult. Cazul tău cred că este unul fericit. Sunt sigur că și la București și la Oxford profesorii de latină știu latină. La arhitectură sunt și profesori care au proiectat prea puțin sau chiar deloc, însă sunt convinși că dacă răsfoind reviste glossy simt cum li se excită simțul estetic, își închipuie că se pricep și să-i învețe pe alții cum se proiectează clădirile.
    • Like 0
  • check icon
    Foarte bun articol si se leaga de alte doua in care s-a discutat aprins despre educatie, in special despre cea preuniversitara. Cel putin eu sunt pentru o educatie modulara in invatamantul preuniversitar, care e un adevarat tocator de creiere. Un nucleu necesar din domeniile principale si multe materii optionale, pe care elevul sa si le aleaga in functie de preferinte. Elevii invata mai mult decat le foloseste, inutil si la gramada. Ca rezultat se scarbesc din primii ani si scoala devine o corvoada.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult