Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Testamentul unui cinic. Cu Andrei Gheorghe începe să moară generația noastră obosită

Andrei Gheorghe alb-negru

Foto: Facebook Lucia Alexandra Roșca

„Sunt obosit. Am fost generația de sacrificiu și am crezut că după un drum lung și greu o să ajungem într-o poiană cu soare și flori”...

Citesc această confesiune a lui Andrei Gheorghe ca pe un confrate de generație.

Nu știu de ce m-am simțit mereu apropiat de el. Nu l-am cunoscut personal niciodată, dar l-am simțit mereu prin prisma experiențelor comune de viață ca pe un camarad de război.

Văzut din afară părea un om complex, rece, dur, profund, onest, sincer până la capăt cu el și cu ceilalți. Cei care l-au cunoscut spun că era inteligent, cult, un adevărat intelectual. Era sarcastic cu  fariseismul societății de astăzi, mincinoasă și ipocrită, găunoasă, superficială, ieftină. Din păcate, în țara în care conduc porcii din Ferma Animalelor și-a făcut repede inamici, oameni mărunți care îl prigoneau din invidie sau pură prostie. Semidocților nu le place sa fie puși la punct. Se supără și se răzbună.

A sperat, așa cum am sperat și eu, la Revoluție, atunci când am strigat Vom muri și vom fi liberi că vom ajunge „într-o lume cu flori și mult soare”. Astăzi însă era resemnat ca mai toată generația noastră. În lumea de azi nu mai era nevoie de Andrei Gheorghe, deranja, îi făcea să se simtă jenați, se fâstâceau în preajma lui, nu puteau respira, aveau noduri în gât, așa că l-au dat afară. În ziua de azi nimeni nu mai avea chef de Pink Floyd pe post.

Andrei Gheorghe a ieșit din această lume singur și liber. Au rămas să-l plângă ipocrit bufoni netalentați care nu pot rosti două vorbe interesante, oameni artificiali vânduți pentru un iaurt și-o ciorbă, incapabili să rostească adevărul pe care l-au uitat,  o lume alienata fără busolă și repere care navighează în derivă.

Cu Andrei Gheorghe începe să moară generația noastră, a celor care la Revoluție am strigat Vom muri și vom fi liberi din tot sufletul. Astăzi nu mai suntem atât de tineri și ne-am rătăcit drumul. Andrei Gheorghe a murit supărat pe lume, lăsând în urmă un blestem purificator. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ioana check icon
    O societate in care mediocritatea sta cu regele la masa nu are nevoie de oameni ca Andrei Gheorghe. La ce ii folosesc????
    • Like 0
  • O voce critica in minus ,in schimb pe zi ce trece creste numarul ,,yes mann -ilor'' .Pacat de spiritul lui liber ,critic ....Aciditatea lui trebuie cu adevarat inteleasa de tineri, multi dintre ei vor continua ,poate sub o alta forma, sa initializeze idealurile din '89.....D-zeu sa-l odihneasca in pace !
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Rectific pentru suporterii lui Trump: am afirmat că este o canalie mincinoasă. Este, dar peste asta vine, acum, demența pură. Aveți vreo altă explicație, stimați trumpiți, pentru ce i-a aruncat în față liderului saudit Mohamed bin Salman, în Florida, în prezența întregii elite saudite?

Citește mai mult

Romance in Italia / sursa foto: arhiva personala

Într-o dimineață, într-un ziar din Italia a apărut o știre care a stârnit un mic scandal. Un italian care deține o cramă în regiunea Bolzano trimisese un avion privat în România ca să își aducă muncitoarele care îi tăiau via de aproape 15 ani. Femeile plecaseră inițial cu microbuzul, așa cum făcuseră de atâtea ori în trecut, dar fuseseră întoarse de la graniță din cauza restricțiilor. Și atunci omul a făcut ceva ce a revoltat o parte din Italia: a trimis un avion privat după ele.

Citește mai mult

Ora de vara / sursa foto: Profimedia

Capacitatea noastră de a ne adapta și de a trece prin sezoane ne face, de fapt, să ne bucurăm mai mult de viață, pentru că nu există niciun „ecuator” al vieții noastre, așa cum există unul al planetei, și niciodată nu apucăm să fim într-un echilibru perfect, iar timpul nostru personal trece inevitabil prin sezoanele vieții.

Citește mai mult