Testarea standardizată. Gabi Bartic, COO al Brio.ro: Una e să afli că „ești cam de 7 la Mate” și alta că știi algebra, dar că la geometrie nu stăpânești calculul ariilor. Intervențiile sunt mai scurte, mai eficiente, mai corecte pentru copil

O notă de 7 obținută de un elev de la Colegiul Național din Iași nu va fi niciodată comparabilă cu un 7 la liceul din Videle. Chiar dacă în cifre cei doi sunt egali, în știință nu sunt. Dacă însă testele care le-au dat notele acestor copii ar fi standardizate, acele note ar fi perfect comparabile, descrie Gabi Bartic, Director al Consumer Division și COO al platformei educaționale Brio.ro, unul dintre avantajele introducerii testării standardizate a elevilor. Pe lângă perfecta comparabilitate a rezultatelor, pe lista de atuuri se adaugă evaluarea lipsită de echivoc a elevilor, măsurarea progresului de la o testare la alta, precum și analiza macro a unei întregi generații sau a unor grupuri mari de copii.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit recent despre introducerea, de anul viitor, a evaluării standardizate la examenele naționale, la Evaluarea Națională și, ca proiect pilot, la Bacalaureat.

Cum ați descrie organizarea examenului de Evaluare Națională 2021?

Trist, într-un cuvânt. Voi da un context pentru această sumarizare pesimistă: acum 9 ani, acești copii au intrat în clasa zero. Doar că, atunci când au intrat, erau 203.000. La examenul încheiat zilele acestea s-au înscris 145.000. Undeva, pe drum, fie din motive de abandon, fie din motivul că respectivii copii nu vor să continue cu liceul, s-au pierdut 58.000 de copii. 58.000 care au început școala și nu au dat examenul. Mai am cifre triste. Din acest număr, și așa mic, doar 82.000 au promovat efectiv examenul. Deci, cumva, statul român, unicul furnizor de servicii de educație pentru acești copii, a pierdut pe drum, în 9 ani, 60% dintre clienții serviciilor sale. Înlocuiți în fraza mea „educație” cu „electricitate”. Sună ca o catastrofă de proporții, nu? Ei bine, în educație e o fatalitate tristă doar. Ridicăm din umeri și spunem „ei, ce să spunem, asta e România”. 

Afară de această înșiruire seacă de cifre, chiar și pentru cei 82.000 de copii care au reușit să promoveze acest examen, acesta a fost profund nedrept: gândiți-vă că 20.000 de copii au depus contestații și au obținut modificări ale notei (în plus sau în minus). Deci pentru 20.000 de copii, evaluarea inițială a fost nedreaptă.

Când suntem în fața unor asemenea realități e greu să spunem că „a fost ok examenul”. Venim după un an și jumătate de învățare chinuită pentru toată lumea, dar mai cu seamă pentru copii, puteam măcar la această evaluare să le oferim un cadru mai clar, mai coerent, mai lipsit de echivoc, mai limpede și mai obiectiv.

Plusul acestui examen a fost acela că nu mai e pus accentul pe comentariu, pe învățarea mecanică, ci pe gândirea individuală și reacția fiecărui copil la un text la prima vedere. Acesta ar fi un pas imens înainte, dacă și metodele de predare s-ar schimba. Și vor trebui să se schimbe, în mod absolut evident.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a vorbit recent despre necesitatea testării standardizate. Cum vi se pare varianta propusă de ministru?

Testarea standardizată e o necesitate absolută a sistemului nostru. Ministrul a vorbit despre aceasta în contextul în care profesorii vor trebui să-și schimbe modurile de a preda, de a transmite informația, astfel încât ea să poată fi manevrată, contextualizată ușor de elev. Acesta e doar un beneficiu marginal însă al testării standardizate. Obiectivitatea, evaluarea lipsită de echivoc a copilului e primul. Perfecta comparabilitate a rezultatelor copiilor e alta. Dar și măsurarea progresului de la o testare la alta e corectă – câtă vreme ea acoperă întreaga materie pe toate palierele de dificultate, e lesne de comparat – capitol pe capitol – progresul de la o testare la alta. Apoi, testarea standardizată permite analiza macro a unei întregi generații sau a unor grupuri mari de copii: cum ar fi, dacă din clasa a 6-a încă, am ști că la Mate, toți copiii dintr-o școală au lacune la fracții? Am interveni o dată la predarea respectivului capitol la nivel de școală, dar în mod evident, și la modul în care profesorii predau acel capitol – e clar că e o deficiență acolo și ea, corectată la vreme, poate produce efecte benefice.

Un alt mare plus al testării standardizate e acela că ia o greutate enormă de pe umerii profesorilor. Există studii care spun că profesorii petrec cel puțin 30% din timp corectând lucrări. Tot acest timp – cât profesorul elaborează subiecte, corectează lucrări și eventual explică notarea – poate fi investit în actul educațional, care nu are cum să fie standardizat, oricât de mult ne-am strădui. Actul educațional e unul individualizat și are nevoie extrem de mare de profesor ca transmițător și agent ce decriptează informația dedicat pentru fiecare dintre copii. 

Ce ar presupune, în opinia dvs, o evaluare standardizată și care ar fi beneficiile pentru elevi?

Obiectivitatea, cum am spus, e principalul motiv. Ar mai fi perfecta comparabilitate a acestora. Eu tot spun asta: niciodată un 7 luat la Colegiul Național din Iași (care văd că e de ceva ani pe primul loc național în rezultatele la BAC) nu va fi comparabil cu un 7 la liceul din Videle. Sau de la alt liceu din Iași, ca să nu mergem așa de departe. Și atunci, la un examen la care absolventul de Național va fi față în față cu cel de la Videle, în care contează media anilor de studii, unul dintre copiii cu 7 e avantajat și unul – dezavantajat. În cifre, ei sunt egali. În știință, nu. Dacă însă testele care le-au dat notele acestor copii ar fi standardizate – acele note ar fi perfect comparabile.

În urma testelor standardizate, copiii - dar și părinții și profesorii acestora - au o viziune clară asupra gradului de acoperire a fiecărui capitol din programă, astfel încât intervenția poate fi localizată și extrem de punctuală. Eu fac mereu comparația cu un buletin de analize medicale. E una dacă știi că „nu te simti bine” și cu totul altceva dacă știi că „ai carențe de calciu, fier și magneziu”. În prima situație ești cumva confuz și poți încerca niște „multivitamine”, în cealaltă – știi exact ce trebuie să iei și cam cât timp. La fel e și cu matematica. Una e să afli că „ești cam de 7 la Mate” și alta – că știi toate elementele de algebră, dar că la geometrie nu știi defel calculul ariilor. Intervențiile sunt mai scurte, mai eficiente, mai corecte pentru copil.

Un exemplu de bună practică din alt stat, în organizarea testărilor elevilor?

Testarea standardizată a apărut în America, din cauza (sau în urma) unui lung șir de procese legate de echitate și comparabilitate. Și atunci aceste două activități – predarea și evaluarea – au fost complet separate și repartizate unor stakeholderi diferiți: profesorii erau responsabili cu educația, cu bunul mers al actului educațional și niște terțe entități – cu evaluarea.

În timp, mai toate sistemele serioase de testare sunt teste standardizate, și aici voi enumera câteva dintre cele mai cunoscute: SAT, GMAT, TOEFL, IELTS etc. Practic, nu prea mai există sistem de admitere la vreo universitate serioasă care să nu fie făcută pe baza unui test standardizat. 

Cum poate fi crescută calitatea educației/ testărilor în școala românească?

În orice domeniu, calitatea procesului vine de la calitatea celor ce oferă serviciile. Educația nu e vreo excepție. Voi spune clar și răspicat: crescând calitatea profesorilor, responsabilizându-i pentru actul educațional de la zero până la final, creând un mediu sănătos și colaborativ în școli, încurajând centrarea pe fiecare elev și pe nevoile sale. Iar în testare, domnul ministru are perfectă dreptate: extrăgând din evaluare orice urmă de subiectivitate, mai exact, introducând testarea standadizată, dar nu doar în testările cu miză mare (Evaluare Națională și BAC), ci și în testările de progres.

Articolul face parte din seria Educație cu Brio, susținută de Brio.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp