Britanicii se pricep la multe lucruri, dar la două sunt de neîntrecut: dezbaterea publică şi umorul sarcastic. Referendumul privind Brexit a oferit, vreme de câteva luni, dar mai ales în ultimele zile, exemple excelente din ambele categorii. S-au spus şi aici multe prostii în timpul campaniei, şi aici sunt o mulţime de gură-cască pe care politicienii îi manipulează cum vor, există şi aici prejudecăţi, xenofobie sau, pur şi simplu, prostie, şi aici se aruncă vorbe de ocară, se încing spritele şi se întunecă minţile.
Dar, dincolo de aceste neajunsuri, inerente în orice societate liberă şi democratică, e de neconstestat faptul că atât tabăra Brexit, cât şi cea pro-UE au avut şansa să-şi expună argumentele şi să le supună dezbaterii publice de o manieră din care am avea, poate, şi noi, românii, de învăţat. Există trei tipuri de discurs în campania ambelor tabere şi aş spune că ele au fost prezente în proporţii relativ egale în media şi în reţelele de socializare deopotrivă: demagogic, serios şi ludic.
Politicieni demagogi în goană după voturi
Libertatea de exprimare fiind garantată, demagogia a fost în floare. Astfel, Nigel Farage le-a putut spune în voie celor dispuşi să-l asculte că sunt invadaţi zilnic de est-europeni, că Turcia va fi primită în UE şi zeci de milioane de turci vor veni în Marea Britanie, că refugiaţii sirieni abia aşteaptă să se mute în Regat, că britanicii îi sponsorizează pe îmbuibaţii de la Bruxelles (uitând că este el însuşi europarlamentar), că străinii le fură joburile şi beneficiază, cu milioanele, de ajutoare sociale etc. Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, şi ministrul Justiţiei, Michael Gove, care speră, ambii, să-l alunge pe David Cameron de la şefia Partidului Conservator şi să preia guvernarea în cazul în care votul este favorabil Brexit, au mizat şi ei aproximativ pe aceleaşi clişee, deşi au avut grijă constant să se delimiteze de Farage, care e perceput drept rasist. De asemenea, tabloide precum Daily Mail sau ziare de drepta cum este Telegraph s-au întrecut în a demoniza UE şi pe europeni. Pe de altă parte, nici tabăra anti-Brexit nu s-a lăsat mai prejos: de la premierul Cameron, care anunţa ritos, mai deunăzi, că un război ar putea fi iminent dacă Marea Britanie părăseşte UE, securitatea fiindu-i pusă serios în pericol, până la membri ai cabinetului său mai puţin inspiraţi sau reprezentanţi ai unor bănci şi companii multinaţionale, care vestesc o adevărată apocalipsă economică în cazul Brexit, cu toţii s-au adresat unui electorat facil şi fără prea mult discernământ.
Argumente pro şi contra Brexit
Dincolo de acest nivel superficial, demagogic, a existat însă şi o dezbatere profundă şi serioasă, cu argumente pro şi contra ambelor opţiuni. Dincolo de spaima imigraţiei şi de coşmarul crizei economice, care sunt menite să sperie şi să atragă uşor voturi, există multe alte teme de luat în considerare, cum ar fi suveranitatea faţă de Bruxelles. Ambele tabere au puncte de vedere valide în acest caz, iar ele au fost dezbătute în mod relativ echitabil şi elegant: nu puţini sunt cei care, chiar intelectuali marcanţi fiind, au serioase rezerve faţă de primatul legilor europene, după cum alţii susţin că suveranitatea, în lumea modernă, nu înseamnă să faci orice ai chef, iar libertatea statelor este convenabil delimitată de tratate şi uniuni. De asemenea, BBC a descoperit că oraşul care îşi doreşte cu cea mai mare ardoare ca Marea Britanie să părăsească UE este Romford, undeva pe la periferia Londrei, în timp ce oraşul ai cărui locuitori sunt cei mai aprigi susţinători ai UE este Aberystwyth, în Ţara Galilor. Reporterii au mers în ambele locuri şi au prezentat ambele poziţii, chiar dacă s-au lovit de îndârjirea oamenilor. Ziare precum Guardian, deşi fundamental pro-UE, a găzduit foarte adesea articole şi editoriale în favoarea Brexit sau cel puţin eurosceptice. Oricine a vrut să-şi formeze o opinie argumentată în privinţa referendumului, a avut ocazia s-o facă şi, ceea ce este remarcabil este că, dacă acum trei luni, la începutul campaniei, procentul celor nehotărâţi depăşea 20%, acesta a scăzut considerabil în ultima vreme.
De la lupta de idei la parodii pe Facebook şi Youtube
Totuşi, pe măsură ce se apropie ziua de 23 iunie, data referendumului, disputa, fără a-şi fi pierdut intensitatea, capătă, din ce în ce mai mult şi mai cu seamă pe reţelele de socializare, accente comice, semn că, indiferent de rezultat, britanicii nu şi-au pierdut simţul umorului. E drept că glumele sunt făcute mai degrabă de către cei din tabăra „Remain” (the Remainians) la adresa votanţilor Brexit, aceştia din urmă rămânând mult mai încrâncenaţi. Astfel, ca răspuns la campania „Vote Leave” a taberei Brexit, adversarii au contracarat cu o campanie „Vote Love”, în semn de delimitare faţă de opiniile xenofobe ale celor ce vor despărţirea de UE. În aceeaşi notă, susţinătorii Brexit sunt invitaţi „cordial” de către ceilalţi să meargă entuziaşti la vot vineri: „If you want Britain to leave the EU, don’t foget to vote next Friday”, în condiţiile în care votul are loc joi. Şi pe Youtube circulă parodii la adresa referendumului, într-una dintre cele mai recente un puști englez cântă versuri aparent jignitoare la adresa UE în acordurile „Odei bucuriei” a lui Beethoven.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.