Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Toader: „Sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”. Ministrul Justiției propune despăgubiri de 5-8 euro pe zi pentru foștii deținuți în condiții improprii

Tudorel Toader - Inquam Photos

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

După ce a aflat că din pușcării vor ieși circa 4.000 de persoane - între care hoți, violatori, criminali, corupți - ministrului Justiției, Tudorel Toader, nu îi mai rămâne decât să spere ca, în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu, deținuții liberați să nu se apuce de ce știu ei mai bine: să comită infracțiuni.  

„Nu ştiu, vom vedea, sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”, a răspuns luni ministrul Justiţiei, întrebat de reporteri dacă nu crede că rata infracţionalităţii va creşte, ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu.

Ministrul Justiției a dat asigurări că direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi pe baza recursului compensatoriu.

„Am discutat la Bucureşti, la Ministerul Justiției, toate dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea dânşilor (directorii direcţiilor de probaţiune - n.n.), toate măsurile pe care trebuie să le luăm, şi le vom lua, pentru îmbunătăţirea activităţii. Cu siguranţă, dânşii, în faţa acestor eliberări, fac o prioritizare a măsurilor pe care trebuie să le ia, prioritizare în care intră şi aducerea sub supraveghere imediată a celor care au ieşit sau ies din penitanciar pe baza recursului compensatoriu”, a spus Tudorel Toader, citat de News.ro.

Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, a precizat pentru Republica că cei doar 600 de oameni de la direcțiile de probațiune de la nivel național au deja 80.000 de cazuri în supraveghere.

„Ce să facă mai întâi cei 600 de angajați de la direcțiile de probațiune? La cele 80.000 de cazuri în supraveghere se vor adăuga acum și cei peste 4.000 de pârnăiași”, avertizează Sorin Dumitrașcu.

Deținuți eliberați înainte de intrarea in vigoare a Legii recursului compensatoriu, despăgubiți cu 5-8 euro pe zi de detenție în condiții improprii

Pe de altă parte, ministrul Justiției vrea ca deținuții care au executat integral pedepsele în condiții improprii și care au fost eliberați anterior intrării în vigoare legii recursului compensatoriu să fie despăgubiți de stat. Mai exact, acestora ministrul propune ca statul să le dea între 5 și 8 euro pe fiecare zi de detenție în celule înghesuite și cu mucegai.

„Unii au efectuat pedepsele, sunt acasă şi atunci, pentru fosta detenţie în condiţii necorespunzătoare, Curtea Europeană a reunit cauzele, le-a suspendat, a dat hotărârea pilot şi aşteaptă de la noi foaia de parcurs, care într-un timp scurt o vom prezenta şi veţi vedea care măsuri au fost - recuperator, compensator de 6 zile la 30 -, dar cei care au cauzele pe rol, care au părăsit penitenciarul, care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare au dreptul la despăgubiri, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem noi, aşa spune decizia pilot şi Curtea Europeană şi noi trebuie s-o respectăm”, a declarat Tudorel Toader, potrivit News.ro.

„Ministrul Justiției a avut o revelație. Cei care după 2012 și până în 2017 au făcut pușcărie în condiții improprii, dar s-au liberat, ce facem cu ei? Hai să le dăm bani. Că nu le-a dat nimic, i-a lasat de capul lor. Pe angajații de la penitenciare nu îi plătește pentru orele suplimentare, că nu are bani. Sunt 700.000 de ore suplimentare de plătit în acest an și zice că nu sunt bani”, a declarat pentru Republica liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

În prima zi după întrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu au ieșit de după gratii 529 de deținuți. Numărul i-a „depășit așteptările” ministrului Justiției, Tudorel Toader.  Alți 3.349 își așteaptă rândul la prima comisie pentru liberare condiționată.

„Gândiți-vă la orice om politic sau om de afaceri care e acum în închisoare - acela va pleca acasă. Toți vor ieși”, a spus într-un interviu în Republica Sorin Dumitrașcu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • bluenavy check icon
    Sa spunem ca dinamica sa spunem crescanda deja se spune ca a inceput a-si flutura splendoarea.
    Cum isi asuma Guvernul neplacerile create poporului?
    • Like 1
  • catalin check icon
    Sluga tutorel! Acest ministru impreuna cu predecesorul sau sunt partasi la hotii,violuri,crime asta la figurat. Hamsterului ii este foame ca si celorlalti soareci de langa el,are o pofta ca deja dintii sunt tociti...populatia sa fie pe faza cand o sa ramana fara ei !
    • Like 0
  • Propun o taxă de solidaritate pentru puşcării pe care s-o plătească parlamentarii, miniştrii şi politicenii în general. Că ei n-au făcut nimic pentru a îmbunătăţi condiţiile de-acolo. Şi să nu-mi mai bage mâna-n buzunar şi pentru ăia 8 euro. M-au jefuit destul. Să se oprească o dată!

    Şi mai am o întrebare. Eu, înainte să fiu încadrat pe post, am dat testare pshiologică. P-ăşta nu-i testează nimeni dom-le? Că un ministru poate face rău mai multor oameni decât poate face un şofer, un vânător, un poliţist sau un şef de departament.
    • Like 3
  • check icon
    Eu nu am chef ba "Dorel" Toader sa dau 8 euro pe zi detinutilor. Nu ar fi mai bine sa-ti pui mintea la contribuție, daca mai ai, si sa vorbesti cu doamna UE, sa-ti dea bani sa faci penitenciare de secol 21, asa cum ne cere batandu-se cu caramida in piept???!!
    Fiti ba smecheri si cereți fonduri UE pentru penitenciare, ca noi tot suntem rupti în cur de saracie. Sau suntem prea bogati cu economia ce duduie de preaplin si ne e rusine sa cerem ajutor ?? Sau aveti de gand sa-i furati si pe astia daca i-am primi??
    • Like 1
  • andrei andrei check icon
    Dar bineînțeles, cum sa nu. Pentru incompetenta lor si pentru ca în ultimii ani în loc să investească au preferat sa fure tot românii trebuie sa le repare greșeală. Şi cum? O taxa micuță bine structurată, iar la următoarele alegeri prezidențiale vor afirma ca din cauza președintelui nu au putut ei sa ofere prosperitatea el e omul negru Si trebuie schimbat pentru eficientă programului. De ce oameni tampiti din București nu îi amenințăti? Sunteți Niste complici dacă taceti
    • Like 0
  • socant ! oamenii astia zici ca sunt pusi ministrii ca sa isi bata joc de noi cat mai eficient. totul e pe fata. nici nu se mai straduiesc sa o faca noaptea ca hotii. romanache sta si si-o ia din toate directiile...
    • Like 2
  • check icon
    Daca da din buzunarul lui cei 8 euro/zi sa-i dea,daca nu sa nu-i dea!! Intrebare: va primii si Voiculescu compensare in bani?
    • Like 1
  • check icon
    Pe cei aproape 20 de milioane "inchisi" in Gulagul romanesc cu cat ii despagubeste dl. Ministru? Unii castiga nu mult peste 8-10 euro pe zi, casa si masa, oricat de saracacioase, si le platesc din saracia asta de venit.
    Halal prioritate, mon cher!
    • Like 2
  • Moka check icon
    Pai da, meștere, fiindca rata de recuperare a infractorilor in penitenciarele din Romania este close to 0. Normal ca e pericol mare.
    Ar trebui trasi la raspundere sefii din penitenciare in caz de recidiva.
    Desi, daca politicianul eliberat, nu va mai fi prins corupt, oare cum se va chema asta?
    • Like 1
  • La un moment dat, probabil că Tudorel o să dorească / să fie nevoit să se întoarcă la catedră. Ei bine, după parcursul fulminant din cele câteva luni de ministeriat, se poate spune cu adevărat că şi-a f...t. cariera. Tudorele, vedea-te-aş pe holurile UAIC, printre studenţi.
    • Like 4
    • @ Andrei Olaru
      Si colegi! Oare cat de mobila ii poate fi coloana?
      • Like 3


Îți recomandăm

Elev roman teste PISA / sursa foto: Profimedia

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Citește mai mult

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Trei generatii: bunica, mama, copil / sursa foto: Profimedia

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Citește mai mult