Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Tony Blair: Războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de final, iar China este în ascensiune

Tony Blair

Foto: Profimedia

Tony Blair, fost premier al Marii Britanii, în perioada 1997 – 2007, a făcut o serie de declarații scandaloase la adresa Occidentului.

Tony Blair a spus că războiul din Ucraina arată că dominația Occidentului se apropie de final. În același timp, China va atinge statutul de superputere. Tony Blair consideră că lumea se află în cel mai important punct de inflexiune din ultimele secole, informează Reuters.

„Lumea se află într-un punct de cotitură în istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice. Însă de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune. Ajungem la finalul dominației economice și politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair într-o prelegere privind alianța dintre SUA și Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului premier britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul „se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o rațională”.

Președintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin. China a denunțat ca „abuzive” sancțiunile decise de Occident contra Moscovei, conform Agerpres.

„Locul Chinei ca superputere este natural și justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair. Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova afirmă că este vorba despre o „operațiune militară specială de denazificare” a țârii vecine și de protejare a comunității rusofone din estul Ucrainei.

Context

În 1979, China avea o economie mai mică decât cea a Italiei. Dar după ce piața chineză s-a deschis investițiilor străine și a introdus reforme de piață, China a devenit a doua cea mai mare economie a lumii. Ani la rând, China a înregistrat creștere economică de două cifre. Se preconizează că economia chineză va depăși Statele Unite într-un deceniu. La finalul anului 2022, se preconizează că PIB-ul Chinei va atinge 17 trilioane de dolari. Produsul intern brut al Statelor Unite va fi de cca. 24 trilioane, la finalul anului 2022.

China este lider în unele tehnologii ale secolului XXI, cum ar fi inteligența artificială, medicina regenerativă și polimerii conductivi.

Aliații Chinei vor fi probabil Rusia și Iranul. Occidentul nu ar trebui să lase China să ne depășească din punct de vedere militar, a afirmat Tony Blair. „Ar trebui să creștem cheltuielile pentru apărare și să menținem superioritatea militară”, a spus Tony Blair.

Statele Unite și aliații săi „ar trebui să fie suficient de puternici pentru a face față oricărui tip de conflict în toate domeniile”, a mai declarat Tony Blair.

Articol publicat inițial pe project-e.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pe Figurantul acesta de fost primministru al Angliei,prietenul Mitomanului Ponta,l-a luat "gura pe dinainte"cand el este unul dintre contributori,alaturi de dna Merkel,si alti mari democrati din tarile democratice, cica,la actiunile canibalice ale calaului de la Kremlin,cu care au stat la masa fata in fata peste 30 de ani ca sa duca in eroare toata civilizatia secolului.
    • Like 1
  • Nume check icon
    Pai situatia este destul de simpla. Recoltam ce am cultivat. Nu este numai lacomia marilor corporatii, dar si a noastra a europenilor care nu am mai vrut sa ne "distrugem" continentul, a unor politici eco duse putin la absurd dar si a noastra a consumatorilor pentru care succesul inseamna mult, prost si ieftin. Pandemia si situatia politica actuala ne-a aratat cat de mult am gresit.
    Cred ca China nici macar nu are nevoie sa isi arate muchii cu armata. Daca inchide exportul anumitor produse pentru cateva luni de zile ne-au pus cu botul pe labe pe toti.
    • Like 1


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

Nicusor Dan in biserica / sursa foto: Inquam Photos

Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult