Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Tracy Chapman și Luke Combs, momentul Grammy care a suspendat timpul în miracolul regăsirii. Autostop la intersecția emoțiilor și a generațiilor

Tracy Chapman și Luke Combs

Foto - Facebook Tracy Chapman Online

În bibliotecă, pe un raft ascuns de privirile iscoditoare care ar putea rătăci prin sufragerie, stau înșirate în carcase adesea crăpate niște casete din anii ‘90. Pe coperțile ce trag cu nesaț să îngălbenească pe un raft vecin cu Márquez, Camus, Kafka și Dostoievski, stau scrise de mână dedicații, declarații sau meșteșugite urări. Descind dintr-o epocă în care, dacă îi „făceai“ cuiva o casetă, nu scriai neapărat pe ea numele artistului sau al albumului, ci mai degrabă îi lăsai destinatarului un panseu, o metaforă, niște versuri, semnate apăsat și prelung. Recunosc casetele cu Leonard Cohen, The Doors, Bob Dylan sau Tracy Chapman după scrisul de mână al prietenilor mei din liceu sau al iubirilor aprinse vremelnic în tabere de vară, la gura focului, unde se fredonau versuri legendare și se descopereau zei noi.

Cel mai frumos cadou pe care-l puteai face la mijlocul anilor ’90 era muzica. Muzica „customizată“, pentru că arareori cumpăram casete gata făcute. Prietenia se exprima în melodiile alese bucată cu bucată, imprimate special la casetofonul dublu, care împreună alcătuiau o stare, un mesaj, o atitudine de viață. Sunt anii care au dat playlist-urile adevărate ale tranziției, într-un mix lacom de generații și de voci. Posturile radio trebuiau să țină pasul cu această frenezie a libertății de a descoperi muzica interzisă a ultimilor 50 de ani. Primii DJ ai radioului liber de după Revoluție au fost niște adevărați arheologi: „săpau“ necontenit după muzică, artiști și formații, pe care noi, la 14 ani, îi așteptam cu aviditate, ca niște copii hămesiți de melos și ritm. Și chiar dacă muzica împărțea tranșant lumea noastră în „metaliști“ cu „matrițe“ cusute pe geacă, în „depeșari“ cu blugii largi, măturând trotuarele, sau în „hipioți“ cu „țoalele“ curgând pe ei odată cu șuvițele lor lungi, aveam mereu dorința de a descoperi cine sunt cei care acompaniaseră vremurile în toți anii în care noi și părinții noștri fuseserăm forțați să ascultăm același refren odios și alienant.

La premiile Grammy din acest an, Tracy Chapman a urcat pe scenă după o pauză de mulți ani pentru a cânta alături de Luke Combs una dintre melodiile sale de referință, Fast Car. În urmă cu 35 de ani, Tracy Chapman a cântat pentru prima dată acest cântec la premiile Grammy din 1989, când a câștigat premiul pentru cea mai bună voce pop feminină. „A cântat“ este puțin spus pentru că Tracy nu cântă, ea povestește, la o chitară, despre revoluții, libertate, noi începuturi și o mașină rapidă, care te poate conduce peste amintiri, înapoi și înainte, ca și cum timpul ar fi doar o linie discontinuă între trecut și prezent. După seara de duminică, melodia Fast Car și primul ei album au ajuns pe primul loc în topurile ITunes din Statele Unite. Mi-am scos caseta din raft și am găsit pe ea dedicația de la Cristi, un băiat din Oradea care în 1996 s-a suit în mașina lui rapidă și a dat o fugă până la Cluj, să-mi aducă o casetă cu Tracy Chapman, pe care reunise lista lui personală de greatest hits. Este unul dintre puținele momente în care am răscolit raftul cu amintiri imprimate pe bandă. Dar așa cum David Letterman și-a dorit să încheie ultimul lui show de la CBS cu Tracy Chapman „povestind“ la chitară Stand by Me, tot așa mi-am îngăduit și eu un moment îndelung de slăbiciune, în nostalgia regăsirii într-unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit vreodată: coloana sonoră a libertății din ultimul an de liceu. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Deși eu am prins mai mulți ani în epoca ceaușistă, nu pot confirma că “[...] noi și părinții noștri fuseserăm forțați să ascultăm același refren odios și alienant”. Din contră, am crescut cu toată muzica bună a anilor ‘70 și mai cu seamă ‘80, în toată splendoarea și diversitatea ei. Și nu mă refer la vinilurile străine (care erau destul de rare) sau la casete pe care le înregistram la a nu știu câta mână, ci chiar la postul național de radio, unde ascultam emisiuni fascinante, cu comentarii și discografii complete. Am ascultat atât de multă muzică înainte de 1989 încât am reușit chiar să-mi formez preferințe pentru rock progresiv, psihedelic și muzică electronică, dar nu numai: Pink Floyd, King Crimson, Vangelis, Mike Oldfield, Jean Michel Jarre etc.
    Deci nu știu unde au fost alții ascunși, încât să afirme “[...] această frenezie a libertății de a descoperi muzica interzisă a ultimilor 50 de ani”...
    Cât despre Tracy Chapman, mi-a atins coarda sensibilă mult mai mult decât revoluțiile și mașinile rapide, “Baby can I hold you”, o piesă memorabilă:
    https://www.youtube.com/watch?v=DqoLMGSBGYc
    • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Dan check icon
      Poate că părinții tăi erau printre cei care i-au forțat pe alții să asculte „același refren odios și alienant”. E aberant să contești amintirile altcuiva doar pentru că tu ai avut acces la ceea lui i-a fost refuzat.
      Comunismul a fost o oroare, o dovadă în plus e că a produs persoane cu mentalități ca a ta. Nu poți rescrie trecutul după cum îți tună ție.
      • Like 1
    • @ Dan
      Am constatat că nu ești capabil să înțelegi un text simplu. Am spus că am ascultat la radio, la postul național, ăla comunist.
      ZÂT!
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Dan check icon
      Cum? Doar ZÂT? Nu mai e BAN? Zât să le zici celor ca tine, comunistule.
      P.S. O sinceră (ție și celor care te ascultă) pentru exprimarea tipică de Dunning–Kruger. Cât de prost să fii ca să nu înțelegi că doar te-am bănuit de nomenclaturism (înainte să și confirmi). Unde ascultai tu „Pink Floyd, King Crimson, Vangelis, Mike Oldfield, Jean Michel Jarre etc”. la radio-ul comunist??? Ori ești prost, ori o faci pe prostul, ori ești doar nesimțit. A, stai, că asta deja s-a stabilit. Numai un criptocomunist ar fi în stare să vină pe „Republica” și să-și verse dejecțiiile pretinzând că e „simțit”. Once again, marș la siberia. Voi nu aveți ce căuta pe acest site.
      • Like 2
    • @ Dan
      Tristule, de "Muzicoteca pentru toți" sau "Radio Recording" ai auzit?
      ZÂT și BAN!
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Dan check icon
      Hmm, tocmai te lăudasem că ai înțeles că nu poți da BAN pe un site în esență anticomunist (btw, mai ieși din bula ta de criptocomuniști, ai avea șansa să afli când e nevoie de majuscule într-un text pe net), dar tot un putinist nenorocit ai rămas. Spală-te pe cap cu amintirile din epoca de aur, românii nu mai vor așa ceva.
      România va fi mai un loc mai bun când voi veți dispărea, natural sau prin repatriere în siberia.
      • Like 2
    • @ Andrei Tarlea
      Dorin check icon
      Cumetre,a dracului cultură muzicală ai, dacă te-ai ales cu ea doar ascultând posturile lui Ceașcă . Chiar ești un fenomen,dar , maimuțele ceaușiste, erau fenomenale în prostie..
      • Like 0
    • @ Dorin
      Nu am zis DOAR LA RADIO, am zis că am auzit ȘI LA RADIO. În anii 70- 80, 80 și un pic, se difuza muzică de toate felurile. MAi târziu, după 85 până în 89, într-adevăr Ceaușescu a turbat și nu mai dădea voie la radio decât la imnuri și ode... Poate nu ați apucat voi anii 70, eu sigur țin minte că am ascultat discografii complete. Încă nu m-a lăsat memoria.
      Evident că sursa primară erau colegii sau prietenii care aduceau viniluri sau mai des, casete, fie ele trase la mâna a șaptea.
      • Like 1
    • @ Andrei Tarlea
      Dorin check icon
      Așa Da.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Dan check icon
      Gata, m-am prins de unde vine obsesia pentru „Zât”: https://ziare.com/litera-z/simbol-litera-z-turpuri-schiori-moscova-1852489
      • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult