Tragica poveste a găinii evazioniste a domnului Vosganian

(Foto: Guliver Getty Images)

De ani buni, de când a ieșit la pensie, tatăl meu îngrijește o bucată de pământ, pe care are câteva rânduri de vie, o livadă și o grădină de legume. De la Paște până prin octombrie, robotește pe lângă plante, ca orice gospodar care încearcă să se hrănească mai sănătos, cu produse făcute în casă, de mâna lui. Într-o zi normală petrece cel puțin 4 ore în jurul acestei grădini. După motan și cățel, curtea este principala lui prioritate: să fie săpată, udată, să fie curată, să arate cumsecade. Face acest efort pentru că îi dă un sens, îl ține ocupat, activ, în natură. Și pentru noi. Îi și place, ce-i drept...  

Altminteri, ar avea nevoie de ajutor, că are și el o vârstă, dar greu se lipește de cineva. Tinerii aleargă „la oraș” după slujbe moderne și bine plătite. Iar când nu găsesc de lucru, „o ard” pe șanț și trăiesc din pensia părinților sau din ajutoarele de șomaj. Nu s-ar băga la săpat răzoare, legat vrejuri, udat pomii, stropit via. Nu au nicio chemare în sensul ăsta. Nu le-o iau în nume de rău, dar așa stă treaba, în general, la țară.

Motiv pentru care tata le cam face pe toate. Îl mai ajută niște vecini, și ei în vârstă și cu probleme de sănătate, la diverse lucrări mai grele – arat, cosit - căci au căruță, cal și plug. Aceiași vecini cresc pentru noi câteva găini pe an, pe care ai mei ni le dau nouă, ca să avem carne curată pentru copii. Fierbi o veșnicie la puiul de curte, ce-i drept. Nu se compară cu „frăgezimea” puiului din comerț. Dar nici nu are bazaconii... Ouă luăm mai rar de la ei. Dar, recunosc, mai luăm... Tigaie avem acasă.

Toamna, ca orice gospodină, mama pune murături, face suc de roșii, zacuscă, bagă legume la congelator – multe dintre ele tot pentru noi și pentru hrana sănătoasă a copiilor. Nu găsești nicăieri în comerț gustul și prospețimea acestor produse. Dar mai ales calitatea ingredientelor. Câteodată face și gem de prune, dulceață de vișine și suc de mere. Anul ăsta însă a venit înghețul în primăvară exact când erau pomii „în floare”. Așa că nu avem nici dulceață, nici gem. Și via a fost compromisă. De abia a scos tata 3 vedre de must... bune și alea, că doar e pentru consumul nostru, al familiei. 

M-aș fi bucurat ca în dezbaterea (pot să îi spun așa?) declanșată zilele astea în jurul ouălor nefiscalizate, tema centrală să fi fost: cum ridicăm nivelul de trai și cum generăm oportunități în zona rurală pentru micii producători. Nicidecum: ce/cât ne scapă la buget ca urmare a dimensiunii economiei naturale.

Dar cui îi pasă de țăran și de munca lui, mai ales când e lovit de ploi, grindină, îngheț, sau secetă?! Pentru că nu sunt toți în sat în situația fericită a părinților mei. Unii chiar nu au altă opțiune când vine vorba de ce pun pe masă, mai ales dacă sunt vârstnici. Se bazează doar pe ce produc în grădină și pe animalele din bătătură.

M-aș fi bucurat ca în dezbaterea (pot să îi spun așa?) declanșată zilele astea în jurul ouălor nefiscalizate, tema centrală să fi fost: cum ridicăm nivelul de trai și cum generăm oportunități în zona rurală pentru micii producători. Nicidecum: ce/cât ne scapă la buget ca urmare a dimensiunii economiei naturale. Direcția aleasă pentru a declanșa aceasta dezbatere este total neinspirată. Dacă nu este însă o eroare de comunicare, cum trag nădejde – pornesc de la buna-credință a inițiatorului – atunci „teoria” din spatele acestei povești este cinică și ipocrită. De ce spun asta?

Pentru că producția pentru autoconsum trebuie privită, de cele mai multe ori, dintr-o perspectivă de „supraviețuire”. Nu vorbim despre o activitate comercială. O discuție fiscală ar avea sens câtă vreme vei fi creat oportunitatea pentru mulții mici producători, să aducă oul/ roșia/ magiunul/bulionul la tarabă, sau la raft, la un cost decent, printr-un proces de colectare și distribuție eficient. Și care să aibă o bază lucrativă. Că dacă-i aduce pierdere – cum se întâmplă în cele mai multe cazuri – nu ai ce impozita. 

M-aș fi așteptat deci să vorbim, într-un limbaj liberal-democrat, despre cum creăm oportunitate în defavoarea perpetuării pomenilor. Dacă am face asta la nivel de masă, am reduce și o parte din presiunea pe deficitul comercial, cel puțin din perspectiva produselor agro-alimentare. Că tot stăm zi-lumină cu „interesul național” în gură.

Nu știu de asemenea cât de oportun e apelul la economia clasică ca să argumentăm beneficiile economiei de piață în defavoarea economiei naturale; am văzut că inițiatorul dezbaterii recurge la Adam Smith și Ricardo că să explice de ce nu e bună economia naturală. Evident că economia la vedere e mai bună, nu suntem chiar atât de neaveniți. Dar m-aș uita puțin și la noile tendințele din comerț și servicii - sharing economy, crowd-sourcing, long-tail - care se perpetuează și generează o nouă realitate de piață, cu noi reguli de comportament economic ce aduc valoare imediată comunității și individului. Care, odată consacrate, vor schimba și ele logica fiscală. Apropo de lucruri făcute în casă pentru autoconsum: se preconizează că tehnologia de printare 3D va diminua comerțul global cu 25% până în 2060. P-asta cum o s-o rezolvăm fiscal?!

Ar fi poate mai sănătos și de interes să discutăm despre cum fiscalizăm producția agricolă cu destinație comercială, unde se știe că e o „scurgere”. Sau despre cum rezolvăm criză de forță de muncă în agricultură (de rumegat cifrele pe Eurostat). Nu mai punem la socoteală faptul că teoria și practica fiscală (în general, nu doar în agricultură) spun că vei colecta mai mult și mai consistent la buget atunci când baza de impozitare e mai mare și mai persistentă. M-ar preocupa deci cum se poate lărgi/ întregi clasa de mijloc. La orașe și la sate. Sigur, o potențială clasă de mijloc mai puternică și extinsă, ar fi mai instruită și mai autonomă. E... asta ar putea să nu placă tuturor decidenților politici.

Așadar, nu cred că de ipoteze aproximative avem nevoie pentru o mai bună execuție bugetară, ci, repet obsesiv, de construirea oportunității pentru cei ce vor și pot să producă în scop comercial. Pentru a obține profit impozabil.

Un astfel de discurs mi-ar suna just. Pentru că „economia naturală” este o consecință directă a sărăciei. Nu e o rea-credință populară menită să „văduvească” bugetul, ci o necesitate imediată. Altminteri, inițiatorul acestei dezbateri este acolo, în miezul lucrurilor. Adică la putere. Iar asta e o problemă de politică economică, adică e în „fișa postului” la nivelul actului de guvernare. Și, dacă nu mă înșel, unul dintre punctele cheie ale actualului plan de guvernare este taman combaterea sărăciei. Aș lua și dimensiunea asta în calcul înainte de a genera dezbateri despre eficacitatea fiscală, anterior soluționării aspectelor de oportunitate și bunăstare, individuală și colectivă. Așa că... „alde”ți ceva în sensul ăsta!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp