Trebuie micșorate cheltuielile bugetare?

foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Discuțiile pe tema deficitului bugetar sunt la intensitate maximă. Și, când emoțiile prevalează, dispar nuanțele, iar rigoarea devine facultativă. Leitmotivul zilei este scăderea cheltuielilor publice, adică a cheltuielilor bugetare, ca principal sau chiar exclusiv mijloc de micșorare a deficitului bugetar.

Înainte de a lua în discuție un astfel de plan, haideți să vedem unde se află România din acest punct de vedere în raport cu alte țări din UE.

Așa cum se observă din graficul de mai sus realizat cu sprijinul colegilor din departamentul de analiză al BCR, cheltuielile bugetare raportate la PIB ale României sunt printre cele mai scăzute din UE. Diferența este de 9 puncte procentuale față de media UE și de 7 puncte procentuale în comparație cu Polonia.

În acest condiții, cred că o întrebare legitimă ar fi: de ce ar trebui ca cheltuielile bugetare să fie micșorate dacă ele sunt deja printre cele mai scăzute în UE. Cum putem să ne imaginam că vom avea avea servicii publice la standarde europene cu un buget la coada clasamentului din UE? Astfel de așteptări sunt total nerealiste.

Din acest motiv, răspunsul rațional este că cheltuielile bugetare, în ansamblul lor, nu ar trebui scăzute. Nu acesta este obiectivul corect.

Obiectivul corect este acela că cheltuielile bugetare ar trebui reprioritizate, optimizate, prin relocarea de fonduri din zonele în care cheltuielile sunt excesive și nejustificate, către capitolele bugetare subfinanțate. Cu alte cuvinte, structura de cheltuieli a bugetului ar trebui reformată.

În acest sens, economistul șef al Raiffeisen menționa recent faptul că, de exemplu, raportat la PIB, România are cele mai mari cheltuieli pentru ordine și siguranță publică, incluzând aici pompieri, poliție și instanțe de judecată, sau că sumele investite de administrațiile locale în proiecte s-au dovedit a fi nejustificat de mari și de o utilitate discutabilă. Pe de altă parte, sănătatea și educația rămân cele mai subfinanțate din UE.

Din acest tablou decurg o serie de consecințe importante.

Cheltuielile publice în ansamblul lor nu trebuie să scadă, ci trebuie relocate în interiorul bugetul existent de la zonele care în care banii sunt risipiți către zonele subfinanțate.

Ipoteza că deficitul bugetar se rezolvă din economii presupune faptul că serviciile publice subfinanțate vor rămâne în continuare în această situație, ceea ce nu este de dorit.

În aceste condiții, principala modalitate de micșorare a deficitului bugetar ar trebui să fie creșterea veniturilor fiscale care, așa cum am arătat într-un comentariu precedent, pun România pe penultimul loc în UE raportat la PIB. Însă, această abordare orientată spre creșterea veniturilor fiscale vine la pachet cu o serie de consecințe.

Semnalele date de Comisia Europeană și agențiile de rating ne arată că suntem în mare criză de timp. Am irosit ani de zile făcând promisiuni legate de corecții fiscale pe care ulterior nu le-am îndeplinit, iar răbdarea instituțiilor multilaterale, a agențiilor de rating, a investitorilor este pe punctul să se epuizeze.

Asta înseamnă că, chiar dacă formula ideală de creștere a veniturilor fiscale este legată de eliminarea evaziunii fiscale, având în vedere timpul necesar pentru astfel de măsuri, avem nevoie disperată ca primele măsuri să provoace rezultate pe termen scurt. Iar aceste măsuri nu pot să fie decât cele legate de eliminarea excepțiilor în tratamentul fiscal și creșterea anumitor taxe și impozite.

În paralel, poate fi demarat un program de îmbunătățire a colectării care însa va produce rezultate de abia începând cu anul 2026. Ceea ce este foarte bine, având în vedere că deficitul bugetar va trebui să continue să scadă și în anii următori. În schimb, dacă dorim servicii publice și infrastructură la standarde europene, cheltuielile publice nu au cum să scadă în anii următori. Dimpotrivă, ele vor crește pentru a suplini o finanțare europeană în scădere pentru investiții și o creștere a cheltuielilor de apărare. Însă alocarea cheltuielilor bugetare va trebui optimizată printr-un proces care trebuie să înceapă imediat.

Măsurile menite să producă rezultate imediate ar reprezenta acele masuri convingătoare de corecție fiscală pe care le cerea recent și guvernatorul BNR și pe care le așteaptă și piețele financiare pentru a-și recapăta încrederea în capacitatea României de a-și gestiona finanțele publice. Pentru asta e nevoie de obiective cantitative și rezultate măsurabile. Promisiunile vagi nu mai sunt suficiente.

Și tot despre recăpătarea încrederii este vorba și în relația dintre contribuabili și statul român. Pentru că opoziția puternică la ideea creșterii de taxe și impozite vine tocmai din temerea că plătitori vor fi doar cei care au plătit și până acum, iar acești bani vor fi la fel de prost gestionați ca în trecut, fiind irosiți.

Acesta este și motivul pentru care, în pofida faptului că taxele și impozitele din România sunt sub media europeană, percepția prevalentă în spațiul public este exact opusă: taxele și impozitele plătite sunt prea mari relativ la calitatea infrastructurii și a serviciilor publice pe care le primim.

Asta înseamnă că statul român ar trebui să aibă ca prioritate nu doar rezolvarea cu rapiditate a problemei deficitului bugetar, ci și a problemei deficitului de încredere cu care se confruntă în privința gestionarii banului public. Altminteri ne vom învârti în cercul vicios al lipsei de încredere și de resurse publice.

articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp