foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia
Discuțiile pe tema deficitului bugetar sunt la intensitate maximă. Și, când emoțiile prevalează, dispar nuanțele, iar rigoarea devine facultativă. Leitmotivul zilei este scăderea cheltuielilor publice, adică a cheltuielilor bugetare, ca principal sau chiar exclusiv mijloc de micșorare a deficitului bugetar.
Înainte de a lua în discuție un astfel de plan, haideți să vedem unde se află România din acest punct de vedere în raport cu alte țări din UE.
Așa cum se observă din graficul de mai sus realizat cu sprijinul colegilor din departamentul de analiză al BCR, cheltuielile bugetare raportate la PIB ale României sunt printre cele mai scăzute din UE. Diferența este de 9 puncte procentuale față de media UE și de 7 puncte procentuale în comparație cu Polonia.
În acest condiții, cred că o întrebare legitimă ar fi: de ce ar trebui ca cheltuielile bugetare să fie micșorate dacă ele sunt deja printre cele mai scăzute în UE. Cum putem să ne imaginam că vom avea avea servicii publice la standarde europene cu un buget la coada clasamentului din UE? Astfel de așteptări sunt total nerealiste.
Din acest motiv, răspunsul rațional este că cheltuielile bugetare, în ansamblul lor, nu ar trebui scăzute. Nu acesta este obiectivul corect.
Obiectivul corect este acela că cheltuielile bugetare ar trebui reprioritizate, optimizate, prin relocarea de fonduri din zonele în care cheltuielile sunt excesive și nejustificate, către capitolele bugetare subfinanțate. Cu alte cuvinte, structura de cheltuieli a bugetului ar trebui reformată.
În acest sens, economistul șef al Raiffeisen menționa recent faptul că, de exemplu, raportat la PIB, România are cele mai mari cheltuieli pentru ordine și siguranță publică, incluzând aici pompieri, poliție și instanțe de judecată, sau că sumele investite de administrațiile locale în proiecte s-au dovedit a fi nejustificat de mari și de o utilitate discutabilă. Pe de altă parte, sănătatea și educația rămân cele mai subfinanțate din UE.
Din acest tablou decurg o serie de consecințe importante.
Cheltuielile publice în ansamblul lor nu trebuie să scadă, ci trebuie relocate în interiorul bugetul existent de la zonele care în care banii sunt risipiți către zonele subfinanțate.
Ipoteza că deficitul bugetar se rezolvă din economii presupune faptul că serviciile publice subfinanțate vor rămâne în continuare în această situație, ceea ce nu este de dorit.
În aceste condiții, principala modalitate de micșorare a deficitului bugetar ar trebui să fie creșterea veniturilor fiscale care, așa cum am arătat într-un comentariu precedent, pun România pe penultimul loc în UE raportat la PIB. Însă, această abordare orientată spre creșterea veniturilor fiscale vine la pachet cu o serie de consecințe.
Semnalele date de Comisia Europeană și agențiile de rating ne arată că suntem în mare criză de timp. Am irosit ani de zile făcând promisiuni legate de corecții fiscale pe care ulterior nu le-am îndeplinit, iar răbdarea instituțiilor multilaterale, a agențiilor de rating, a investitorilor este pe punctul să se epuizeze.
Asta înseamnă că, chiar dacă formula ideală de creștere a veniturilor fiscale este legată de eliminarea evaziunii fiscale, având în vedere timpul necesar pentru astfel de măsuri, avem nevoie disperată ca primele măsuri să provoace rezultate pe termen scurt. Iar aceste măsuri nu pot să fie decât cele legate de eliminarea excepțiilor în tratamentul fiscal și creșterea anumitor taxe și impozite.
În paralel, poate fi demarat un program de îmbunătățire a colectării care însa va produce rezultate de abia începând cu anul 2026. Ceea ce este foarte bine, având în vedere că deficitul bugetar va trebui să continue să scadă și în anii următori. În schimb, dacă dorim servicii publice și infrastructură la standarde europene, cheltuielile publice nu au cum să scadă în anii următori. Dimpotrivă, ele vor crește pentru a suplini o finanțare europeană în scădere pentru investiții și o creștere a cheltuielilor de apărare. Însă alocarea cheltuielilor bugetare va trebui optimizată printr-un proces care trebuie să înceapă imediat.
Măsurile menite să producă rezultate imediate ar reprezenta acele masuri convingătoare de corecție fiscală pe care le cerea recent și guvernatorul BNR și pe care le așteaptă și piețele financiare pentru a-și recapăta încrederea în capacitatea României de a-și gestiona finanțele publice. Pentru asta e nevoie de obiective cantitative și rezultate măsurabile. Promisiunile vagi nu mai sunt suficiente.
Și tot despre recăpătarea încrederii este vorba și în relația dintre contribuabili și statul român. Pentru că opoziția puternică la ideea creșterii de taxe și impozite vine tocmai din temerea că plătitori vor fi doar cei care au plătit și până acum, iar acești bani vor fi la fel de prost gestionați ca în trecut, fiind irosiți.
Acesta este și motivul pentru care, în pofida faptului că taxele și impozitele din România sunt sub media europeană, percepția prevalentă în spațiul public este exact opusă: taxele și impozitele plătite sunt prea mari relativ la calitatea infrastructurii și a serviciilor publice pe care le primim.
Asta înseamnă că statul român ar trebui să aibă ca prioritate nu doar rezolvarea cu rapiditate a problemei deficitului bugetar, ci și a problemei deficitului de încredere cu care se confruntă în privința gestionarii banului public. Altminteri ne vom învârti în cercul vicios al lipsei de încredere și de resurse publice.
articol publicat anterior pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Premisă falsă, pentru că (1) încrederea populației poate fi recâștigată numai dacă se reduc cheltuielile aberante ale statului. Iar asta însemnă, printre altele:
- de trimis acasă toți bugetarii care au fost angajați pe pile, cunoștințe și relații, care nu au nicio competență pentru postul ocupat; primii trimiși acasă trebuie să fie marii sinecuriști, toți incompetenții numiți politic;
- de eliminat pensiile speciale și de uniformizat vârsta de ieșire la pensie, cu singurele excepții pentru muncile în condiții cu adevărat vătămătoare;
- de tăiat toate sporurile aiuristice (spor de antenă, spor de lucru pe scaun, spor de lucru în picioare, spor de confidențialitate, spor de lucru la calculator etc.);
- de urgentat noua lege a salarizării publice, cu salariul președintelui care să fie cel mai mare salariu din stat;
- de tăiat toate investițiile publice neesențiale, la nivel central și local;
- de desființat primăriile care nu își mai justifică existența;
- de comasat tot felul de entități ale statului ale căror activități se suprapun.
Premisă falsă, pentru că (2) în actualele condiții în care o populație majoritară este total nemulțumită de modul în care clasa politică a gestionat veniturile statului, deficitul bugetar poate fi redus numai prin scăderea cheltuielilor statului, nu prin creșterea veniturilor prin taxe și impozite. Gălușca asta, a măririlor de taxe și impozite, ar putea fi înghițită pe o perioadă strict limitată, până când cheltuielile statului vor fi optimizate iar colectarea TVA îmbunătățită semnificativ. Dar poate fi gălușca asta înghițită în condițiile în care deficitul bugetar este nimic pe lângă deficitul de încredere în clasa politică???
P.S. Articolul ar avea relevanță dacă în graficul prezentat, la fiecare țară ar fi evidențiate defalcat veniturile din taxe, impozite, accize, pe de o parte și veniturile din surse proprii ale statului (companii de stat), pe de altă parte. Pentru că trebuie să comparăm mere cu mere și pere cu pere, câtă vreme veniturile la bugetul statului provin inclusiv de la companii cu capital integral sau majoritar de stat.
La fel e si cu "mediul privat". Nu iti platesti bine angajatii, nu le oferi conditii bune? Atunci pleaca si altii nu vin la tine, lumea e larga.
Romania a pierdut cam un sfert din forta de munca, e tara cu procentul cel mai mare de cetateni plecati dupa Siria. Nu intamplator, e si tara cu cele mai mici cheltuieli din UE.
Pe scurt: reducerea absurda a cheltuielilor duce la colaps demografic. Si la asa ceva nici "patronache" nu ii va supravietui.
Lumea nu pleacă din lipsa serviciilor, ci din lipsa banilor iar aici e problema statului care sufocă economia cu birocrație si taxe. În plus noi nu prea avem ce se cere pe piața muncii pentru iar populația nu e interesată să fie educată și atunci normal ca pleacă în vest pe job-uri de 2 bani.
Sigur că și statul nu își ia partea prin faptul că nu colectează. E incredibil cum noi avem gap de TVA imens față de locul 2 din UE și nu s-a făcut nimic.
Trebuie gândită altă Constituție. Schimbat codul penal. Adică mărite pedepsele pentru mita primitâ de către demnitari. Golda Meir spunea că până coruția nu se pedepsește inclusiv la a VII a genrație descendentă lucrurile nu se vor schimba. Sigur, rezultate rapide se pot obține și cu trasul în țeapă. Dar apar răni emoționale. La chinezi nu au apărut, îi împuscă pe stadion.
Alt geniu economic pe la TV susținea că moral și normal e să crească TVA, să plătească toată lumea oalele sparte, pentru că, ATENȚIE, cu toții am permis dezastrul și nu i-am linșat la timp pe Ciolacu, Ciucă, Joianis, Boloș și restul de câci....#lumea pe dos este un palid eufemism în biata țărișoară!
PS...dacă era CG președinte, ehe....
Și neapărat dublate pensiile speciale concomitent cu reducerea vârstei de pensionare la 40 de ani.
Doar pentru bugetari, desigur, ăia de la privat să muncească până crapă, dă-i încolo!
Din pacate autorul a omis o informatie critica: Romania a incasat la buget in 2024 30% din PIB, in timp ce tarile din vest incaseaza de la 40% in sus. Franta, parca, e campioana cu 44%.
Cum e cam greu sa reprioritizezi bani pe care nu ii ai, articolul din pacate e complet inutil si irelevant