Prin câștigarea alegerilor din statele Nebraska și Virginia de Vest, Donald Trump, care se mișcă acum nestânjenit în câmpul electoral, a ajuns la 1.134 de delegați, cu doar 103 mai puțini decât numărul care-l va confirma drept candidatul oficial al partidului republican american. Victoria lui în alegerile preliminare va fi în curând completă și inevitabilă. Dar problema lui este că partidul, mai bine spus majoritatea conducerii partidului, nu-l vrea.
În parte, dezacordul dintre Trump și republicanii de vârf vine de la atașamentul ultimilor pentru globalizare, comerț liber și expatrierea industriilor manufacturiere. Trump s-a declarat deschis împotriva formelor de comerț care dezavantajează Statele Unite și mai ales clasa de mijloc.
Și opoziția liderilor republicani pentru suprimarea imigrației ilegale are un substrat economic: mulți dintre marii oameni de afaceri, care susțin partidul republican, sunt dependenți de munca ieftină a ilegalilor. În țară s-a creat un sistem de toleranță pentru muncitorii străini fără documente, care include neintervenția autorităților și a forțelor de ordine, domeniu în care elitele politice ale ambelor partide s-au înțeles foarte bine.
Lumea nu uită că George W. Bush a propus un sistem de reformă a imigrației, care echivala cu o amnistie globală a tuturor celor peste 13 milioane de străini care au trecut fraudulos granițele.
În istoria politicii americane s-a mai întâmplat ca partidul să se opună propriului candidat, așa cum a fost în anii '60, când democrații au făcut front comun împotriva lui George Wallace. Guvernatorul statului Alabama a fost un susținător fervent al segregației rasiale și un adversar al integrării. El a candidat de două ori, fără succes, pentru a fi nominalizat candidat al democraților în anii 1964 și 1968. În anul 1972, el a înființat un al treilea partid, Partidul Conservator American și a intrat astfel în cursa prezidențială, tot fără succes. În acea campanie, Wallace a fost împușcat, dar a supraviețuit cu o paralizie definitivă a membrelor inferioare.
Pentru mulți din elita republicană, eventuala președinție a lui Trump este mai periculoasă decât o înfrângere a propriului lor partid. După ce au făcut publice criticile lor și și-au exprimat dezacordul față de mai multe puncte din programul lui Trump, republicanii de vârf au trecut acum la sabotajul direct al candidaturii miliardarului
Diferența este că, în cazul Wallace, candidatul era apărătorul unei politici reacționare, care se orienta spre apartheid, pe când la alegerile prezente Donald Trump propune măsuri legale care întrunesc acordul majorității populației americane, iar partidul care i se opune se plasează pe o poziție cu mai puțini susținători.
Ca și în cazul lui Donald Trump, Wallace a avut un număr mare de partizani foarte motivați de discursurile incendiare ale guvernatorului. Practic, partidul democrat nu numai că nu l-a sprijinit, dar l-a repudiat pe George Wallace. Lyndon Johnson a fost ales președinte în anul 1964 și Richard Nixon în anii 1968 și 1972.
Pentru mulți din elita republicană, eventuala președinție a lui Trump este mai periculoasă decât o înfrângere a propriului lor partid. După ce au făcut publice criticile lor și și-au exprimat dezacordul față de mai multe puncte din programul lui Trump, republicanii de vârf au trecut acum la sabotajul direct al candidaturii miliardarului new-yorkez. Grupul din jurul familiei Bush, Mitt Romney, Karl Rove și ziariștii și comentatorii care îi susțin au declarat că nu au nici o intenție de a-și da sprijinul pentru Trump, deși asta ar trebui să fie o obligație a fiecărui membru al partidului față de cel pe care masele de votanți l-au ales fără niciun echivoc. Donatorii cei mai avuți ai republicanilor au înființat organizațiile politice Nevertrump, Dumptrump, Stoptrump și altele, care militează fățiș pentru blocarea candidatului și amenință cu manifestări de proporții la Cleveland, unde se va ține convenția din iulie.
Ziarul Washington Post, care a fost de curând cumpărat de Jeff Bezos, patronul companiei Amazon, a făcut cunoscut că a constituit o echipă de 20 de ziariști de investigație care răscolesc intens trecutul miliardarului new yorkez.
Încercând să minimalizeze efectul dezacordului republican intern, Trump a făcut numeroase declarații în ultimele zile despre dorința lui de a reunifica partidul și de a concura astfel, cu mai multe șanse, în alegerile generale. Donald Trump l-a măgulit pe Paul Ryan, lăudându-i reușitele politice și meritele. Până în acest moment, Paul Ryan, care a fost ales în urmă cu câteva luni speaker-ul majorității din congres, a fost liderul de facto al partidului republican, ca politicianul republican cu cel mai înalt rang. Când va câștiga oficial nominalizarea, Trump va deveni el liderul partidului republican, din care o majoritate îl susține deja. Tehnic, Donald Trump este cu doar câteva zile înainte de a putea spune că are controlul partidului, în timp ce Paul Ryan are controlul congresului și este în poziția de al treilea cel mai puternic om din stat, după președinte și vicepreședinte.
Amândoi sunt conștienți de importanța sprijinului fiecăruia pentru celălalt și Trump înțelege foarte bine că are nevoie de Ryan și pentru a fi votat, și pentru a exercita puterea prezidențială, în eventualitatea că va fi ales.
Joi, 12 mai, a avut loc o întâlnire între cei doi, care a durat 45 de minute, s-a desfășurat cu ușile închise și a fost pândită de o armată de ziariști. La ieșire, declarațiile scurte ale celor doi au fost asemănător de vagi și pline de generalități, dar Ryan nu a afirmat clar că îi dă sprijinul lui Trump, ci numai că amândoi vor acționa în alianță pentru a o înfrânge pe Hillary Clinton.
O ziaristă de la CNN l-a întrebat pe chairman-ul partidului dacă nu are impresia că celor doi politicieni le-ar trebui o terapie de tipul celei care încearcă să dreagă mariajele instabile.
De primă importanță strategică pentru Trump este și atragerea largilor grupuri de creștini evanghelici, care - până acum - l-au spijinit pe Ted Cruz.
Ieșind victorios în Virginia de Vest, Bernie Sanders care a câștigat la o distanță de peste zece procente, a mărit la 19 numărul de state în care votanții l-au preferat oponentei sale. Hillary Clinton a câștigat 28 de state și are majoritatea delegaților.
După ce s-a remarcat existența fenomenului Sanders, care constă în surprinzătoarele succese ale radicalului senator septuagenar, comentatorii vorbesc acum de efectul Sanders, care continuă să afecteze campania lui Hillary Clinton și erodează imaginea publică a acesteia.
Un prim element al efectului Sanders este că a reușit să contrazică ideea de invincibilitate a candidatei Clinton. Apoi, înfrângerile ei repetate în state de mare importanță ridică dubii despre capacitatea lui Hillary de a bate candidatul republican: din moment ce nu îl poate bate pe Sanders, care este din ce în ce mai lăudat de public și de media, cum va face Hillary față lui Trump, din partea căruia se anticipează atacuri fără milă și care a avut succes să elimine, unul câte unul, 16 contracandidați republicani?
Nu numai umoriștii, ci și comentatorii cu experiență au observat că programul economic propus de Hillary este firav, că ea nu a venit cu sugestii de schimbări majore și că fixarea în strategia de a propune numai o continuare a programului politic al lui Barack Obama poate avea efecte negative.
În fine, schimbările de poziționare politică pe care Hillary Clinton le-a făcut, obligată de presiunea lui Sanders, cu deplasarea din ce în ce mai vizibilă spre segmentul de stânga al spectrului politic, au ridicat întrebări și au generat neîncredere în rândul democraților moderați și al independenților. Din această categorie este o recentă declarație a doamnei Clinton, acea că susține extinderea programul de asigurări pentru sănătate de stat Medicare, coborând limita de vârstă de la 65 de ani, cât este în prezent, la 50 de ani. O astfel de măsură ar fi un mare pas înainte în introducerea asigurării de sănătate globale, prin guvern, care echivalează cu socializarea medicinei și desființarea medicinei particulare.
Gazda unui show de noapte, comedianul Jon Stewart lua un interviu lui David Axelrod, strategul victoriilor lui Obama în alegeri și șeful echipei prezidențiale din primul mandat. La un moment dat, Stewart a început să vorbească exprimându-și propriile păreri și a spus: ...în ce mă privește, cred că Hillary Clinton este o femeie inteligentă, care nu are curajul propriilor opinii, despre care trebuie să spun că nu am habar care sunt acelea.
Nu numai umoriștii, ci și comentatorii cu experiență au observat că programul economic propus de Hillary este firav, că ea nu a venit cu sugestii de schimbări majore și că fixarea în strategia de a propune numai o continuare a programului politic al lui Barack Obama poate avea efecte negative. În condițiile în care Trump vocalizează schimbări radicale în multiple domenii și în care voturile preliminarii arată limpede că cetățenii din ambele partide susțin candidații care nu sunt legați de sistem și de trecutul politic recent, doamna Clinton nu arată că are în concepția ei politică ideea înnoirilor și a îndepărtării de vechi.
Pe lângă supraviețuirea în campania preliminară de o durată mult mai lungă decât s-a anticipat, Sanders excită mult mai puternic votanții democrați, fapt care se reflectă și în dimensiunea audiențelor de la mitingurile sale.
Presa anticipează că și la alegerile din Oregon, programate pe 17 mai, Bernie Sanders va ieși câștigător și îl consideră favorit în statele Washington, California și New Mexico.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
:) Abia astept.
Daca era Trump vs Sanders, Sanders ar fi avut clar prima sansa.
In orice caz, succesul senzational a lui Trump, si parcursul bun a lui Sanders demonstreaza ca lumea nu mai vrea politicienii clasici, care sunt responsabili de esecurile pe plan economic si social din ultimii 10 ani.
In orice caz, daca as fi american, intre Trump si Clinton, as vota cu doua maini pe Trump. Intre Trump si Sanders, as fi fost in momentul de fata indecis.