Foto: din arhiva personală a autoarei
Suntem în piața centrală din oraș, unde se dă startul în drumeția de inaugurare a unui nou traseu din Via Transilvanica, cunoscutul „drum care unește“ creat de frații Alin și Tiberiu Ușeriu și Asociația Tășuleasa Social.
Calea care pornește de la Putna și străbate România ca o axă de simetrie imaginară până la Drobeta-Turnu Severin a primit, pe lângă cei 1400 de km deja existenți (Via Maior), încă 200 de kilometri de-a lungul județului Brașov: Terra Borza Teutonica. Este prima Via Minor, adică prima nouă poartă de acces către drumul principal. Până aici, acesta a trecut prin Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica și Terra Romana. Iar Țara Bârsei Teutonice (traducerea numelui latinesc al traseului) merge de la Archita până în orașul coroanei, Brașov, trecând prin Viscri, Șona, Poiana Mărului, Zărnești și alte câteva localități de care cu siguranță veți auzi de-acum tot mai des, dacă nu ați avut încă ocazia să le vizitați.
Piața e plină de lume, deși e o zi toridă de început de vară, la prânz. Oameni de toate vârstele, așteptând nerăbdători în grupuri sau răzlețiți pe străduțele din jur. Sunt pregătiți de aventură pe lângă stăpânii lor chiar și câțiva câini montagnarzi. Drumeții au echipament care mai de care mai fistichiu: rucsacuri, bețe de trekking, șepci, accesorii vesele, aparate de fotografiat. Toate arată pasiunea lor pentru natură, sport, drumeții.
Îmi trag puțin sufletul după drumul de câteva stații cu autobuzul metropolitan (un pic aglomerat, ca și drumul, la ora de vârf) și mă strecor și eu încet spre fântâna din centrul pieței, unde în jurul bornei din andezit cu marca Via Transilvanica – un T într-un cerc portocaliu – niște copii se întrec care să facă primul poză cu ea. Această bornă are sculptată o veveriță. La fel ca celelalte 1600 de borne de pe Via, este creată special de un artist contemporan. De la Putna la Drobeta-Turnu Severin și acum de la Archita (unde Terra Borza Teutonica întâlnește Terra Saxonum) până la Brașov, puteți vizita și o mare expoziție de artă în aer liber cu opere din piatră sugestive pentru locurile pe care le străjuiesc.
Pornim. Între timp ne-am strâns mai bine de 1000 de drumeți.
Ghizii de astăzi? Tiberiu Ușeriu și Dana Rogoz. Amândoi sunt și ambasadori pentru Terra Borza Teutonica. Întâi înaintăm, într-o coloană lungă, pe străduțe spre ieșirea din oraș. Din curți, de la porți, ne fac cu mâna și ne urează drum bun câteva doamne, câțiva puști curioși. Apoi, odată ce ieșim de pe asfalt, parcurgem, printre coline, prin pădure și din nou la drum molcom de deal, 10 kilometri. Dacă mergi cu toată inima deschisă, călătoria e o sinestezie: forme, sunete, miresme. Ai în jurul tău un compendiu schimbător, efemer în sens bun, de la metru la metru altul: cumva miroase și se simte pe piele căldura zilei însoțită de vânticelul care adie în tandem cu parfumul de soc, aproape omniprezent zilele acestea pe-aici, altcumva se risipesc printre tufele de flori de stâncă liliachiu-aprins razele jucăușe ale soarelui, umezeala călduță de iunie degajată de drum și plămânii pădurii. Mai apar când și când câte-o ceată de văcuțe, se aude lătrat de câini, și iar o boare de salcâm sau de tei. Plus câte-un băzgăun sau vreo buburuză poposindu-ți în viteză pe nas ori pe obraz adusă de vânt. Și mai e un sentiment: cel al locului, un fel de consonanță între înfățișarea ogrăzilor, porților, ulițelor și firea, sufletul oamenilor. Totul vorbește despre cum sunt ei, cei de aici. Ne mai oprim câteva minute la umbra unui copac sau pe lângă un izvor ca să încărcăm sticlele cu apă rece și să schimbăm impresii: mult farmec au aceste mici dialoguri pe cale, cu oameni pe care abia îi cunoști, simțind totodată că aveți ceva în comun.
La sosire, ultimul kilometru e parcurs simbolic și de un grup condus de Alin Ușeriu. Drumeția are ca punct final poiana din apropierea Castelului Bran unde se află firida în stâncă ce a adăpostit o vreme inima Reginei Maria. Aici, pe iarbă, sunt așezate panouri mari cu fotografii de pe Via, o retrospectivă a tuturor bornelor sculptate – participă la ceremonie și doi dintre sculptori. Urmează prezentarea oficială a noului tronson, discursuri ale autorităților, al doamnei Roxana Mînzatu, vicepreședintele al Comisiei Europene, ale altor doi ambasadori ai Viei, Alex Dima și Charley Ottley, muzică și un moment foarte emoționant: principele Nicolae al României împreună cu soția și copiii dezvelesc borna pe care e sculptată coroana Reginei Maria. Această porțiune de traseu e așadar așezată sub oblăduire nobilă. Pe înserat, sub cerul care arată destul de amenințător, dar ne-a cruțat, pornim spre casă cu două autocare încărcate de zâmbete nostalgice, telefoane și aparate doldora de fotografii, printre ușoare dureri de umeri, tălpi ori genunchi. Privim tot timpul pe geam cu ochii și mintea în vârtej de amintiri zbanghii, frânturi de imagini și vorbe.
În Ghidul drumețului și în aplicația Via Transilvanica găsim, pe lângă informațiile despre traseu, locuri de cazare și sfaturi pentru călătorie, mulțime de povești despre istoria și patrimoniul fiecărui ținut pe unde trece drumul. Fie înaintea călătoriei, fie pe parcursul ei, fie la final, înveți practic o nouă și captivantă istorie a României, descoperi, dacă se poate spune așa, o geografie augmentată a propriei țări. Ceea ce există deja pe aceste meleaguri devine vizibil, fiind vizitat, cunoscut și iubit, păstrându-și mereu autenticitatea – cum scrie Anna Szekely în Ghid. Fie că te pasionează clădirile și monumentele vechi, bisericile, muzeele, fie că ești interesat de flora și fauna dintr-o anumită zonă, fie că importanți sunt mai degrabă oamenii, cu obiceiurile, tradițiile și aspirațiile lor, prilejuri de uimire și fel de fel de comori găsești la tot pasul. Brașov, „inima Viei Transilvanica“: „sate săsești și ungurești, medievale și chiar mai vechi“, „cea mai mare coroană regală care s-a văzut vreodată: creasta Făgărașului, masivul Bucegi și Piatra Craiului“, Viscri, satul de suflet al Regelui Charles, Șona, satul cu case albastre unde avem un tezaur artistic viu, pe pictorul Ștefan Câlția, mănăstiri vechi de secole săpate în stâncă (la Șinca și la Zărnești), plante medicinale, gusturi străvechi, legende și povești adevărate cu regi și cavaleri.
Este, într-un fel, Via Transilvanica și o mare lucrare de „infrastructură“, socială, culturală, pe scurt, o cale de circulație a omeniei. Traseul poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare, dar putem spune că mijloace de transport – și totodată combustibil, monede de schimb și bunuri prețioase purtate pe cale – sunt și omenia, respectul pentru natură și frumos, dragostea pentru România. Alin Ușeriu spune, pe bună dreptate, că a descoperit cu bucurie, din mers, această misiune socială a proiectului său și că Via deja a crescut atât de mult, încât nu mai poate fi oprită. E… vie și funcționează cumva printr-o mecanică proprie. Din acest motiv, poate, a apărut și planul de extindere a ei în următoarele decenii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.