Un medic român de top din Belgia le arată colegilor de la București dușmanul cu care se vor confrunta când vârful pandemiei va lovi și la noi

Foto: Guliver Getty Images

Apropierea momentului de șoc pentru sistemul sanitar românesc, acela în care tot mai mult spitale vor spune „nu mai avem paturi”, a creat reacții diferite în mediul social. De la analiști politici deveniți experți în psihologia medicului în criză, până la membrii rețelelor de socializare care s-au poziționat din ce în ce mai radical pe una sau alta dintre direcții dezbătând subtilitățile Jurământului lui Hipocrat. La un moment dat, politicul a venit cu idei punitive față de criza depresivă a personalului medical; ulterior președintele a venit cu opțiunea unui bonus la salariu pentru medicii din prima linie. Nu știu ce sens va avea această sumă, dar convingerea mea este că mulți medici vor dona această sumă pentru rezolvarea unor nevoi ale comunității, nevoi legate de această situație. În alte spitale au început să fie implementate proiecte de sprijin psihologic iar efortul de comunicare s-a îmbunătățit. Din nou: nu este încă optim, dar se vede că învățăm repede din greșeli. Am fost parte ieri la un astfel de efort de comunicare prin care un medic român de top din Belgia a intrat în legătură cu colegii de la Sf. Maria din București. Cele transmise de colega noastră din Belgia a fost pansament pentru toți cei din sală. Și sper să fie și pentru dumneavoastră.

Unu. Situația presiunii psihologice față de pandemie a fost diferită înainte și după ce aceasta a lovit Belgia. Dacă în perioada de pregătiri febrile medicii belgieni au constatat că este foarte probabil să nu aibă tot ce trebuie pentru protecția lor, dacă ei și asistentele lor erau predispuși la ceea ce în România s-ar numi dezertare (și unii chiar au făcut pasul în spate), situația s-a schimbat radical după aproximativ două săptămâni de la șocul internărilor nesfârșite. Paradoxal, deși presiunea pe orele de muncă a fost mult mai mare în acest timp, nivelul stresului perceput de personalul medical a devenit mult mai mic. Evoluția bolii zi de zi, sistemele de protecție care au început să funcționeze și intrarea în rutina terapiei zilnice au făcut viața cadrelor medicale infinit mai suportabilă. În plus, pe măsură ce societatea a conștientizat rolul medicilor în această luptă au început să se manifesteze sentimentele bune din societate, căldura și sprijinul social cu efect imediat în creșterea energiei și optimismului corpului medical.

Doi. Se conturează două scenarii care pot explica evoluția diferită a medicilor infectați: unii medici infectați evoluează mai ușor, dar alții evoluează foarte urât. Din experiența colegilor belgieni e posibil ca motivul principal al evoluției mai proaste să fie dat de aspirația prin respirație a unor cantități substanțial mai mari de copii virale. Aceasta se produce fie prin expunerea directă la picăturile mai mari de lichide expulzate prin tuse și strănut, fie prin expunerea prelungită la picături mici. Recomandarea lor este ca medicii la risc să folosească la maximum barierele mecanice disponibile pentru a apăra în special fața (ochelari, mască, vizieră) și mai ales în contact cu cei ce tușesc sau strănută frecvent sau exploziv. Nu, persoanele civile nu trebuie să folosească aceste precauțiuni maximale – distanțarea socială și masca chirurgicală sunt suficiente.

Trei. Protecția medicilor la nivel maxim (prin celebrele combinezoane cu glugă și cizme de cauciuc sau botoși înalți) este aplicată extrem de strict la persoanele ce vin în contact cu pacienții știuți infectați cu potențial înalt de diseminare a virușilor. Toți acești pacienți sunt vizitați într-o tură de același medic cu același costum de protecție care este ulterior aruncat la ușa departamentului după care medicul se îmbracă cu haine normale și își reia activitatea în zonele neinfectate ale spitalului. Numai cei pentru care părăsirea zonelor de risc maxim este imposibilă rămân mai mult timp în combinezoanele speciale cu probleme legate de efectuarea nevoilor fiziologice sau a consumului adecvat de lichide. Precauțiuni similare se iau în cazul persoanelor aflate în curs stabilire a statusului de activitate a bolii, internații post-triaj. Aceștia sunt evaluați fiecare separat, într-un costum de protecție separat care se aruncă după fiecare examinare. Aici apare un consum imens de materiale de protecție și acest lucru trebuie atent controlat. 

Patru. Schemele terapeutice folosite sunt exact cele indicate de OMS fără adaptări sau ajustări locale.

Cinci. Extrem de important este să educăm pacienții internați să nu rupă diferitele circuite din spital. Persoanele infectate nu trebuie să se intersecteze cu cele neinfectate și așa mai departe. Din acest punct de vedere estre extrem de important ca medicii să explice clar pacienților ce au voie și ce nu au voie să facă. Iar pacienții internați trebuie să ajute și să nu încerce să fie inventivi găsind drumuri ascunse spre țigară sau automatul de cafea. Este datoria pacienților să ajute spitalele să rămână sigure nu numai pentru ei, dar și pentru cei ce se vor interna ulterior.

În ceea ce mă privește, această teleconferință mi-a alungat destul de multe temeri făcându-mi dușmanul mai ușor de înțeles. Și cred că este foarte bine ca și alte spitale să încerce să pună medicii locali în contact cu colegii lor din zonele deja expuse la această pandemie complicată. Dacă se poate nu în contacte unu la unu, ci în videoconferințe mai largi care să permită medicilor să lucreze cum știu ei mai bine – comunicând, dezbătând, făcând și refăcând planurile de luptă împreună.

Pentru că DA!- și această pandemie va trece!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp