Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Nu intenționez să încep cu o generalizare, dar nu cred că există copil sau părinte în România care să regrete demisia domnului Cîmpeanu din funcția de ministru al Educației. Ar fi fost încă o palmă dură dată societății ca dumnealui să mai rămână ministru, după tot ce s-a descoperit și după ce prestație a avut – și nu la orice minister, ci fix acolo unde ironia taie în carne vie.
Cu toate acestea, tindem să ne gândim că dacă o persoană ne face rău, ocupând un anumit post, demiterea ei rezolvă problema, deoarece nu mai poate să producă pagube din poziția pe care o ocupa, corect? Consider însă că astfel de personaje sunt atât de toxice, încât produc rău și pe viitor, doar pentru că au fost cândva ceva ce clar nu trebuia să fie - miniștri, parlamentari, directori etc.
Ca să fiu mai exact, mă gândesc cât va mai scădea nivelul de competență pe care îl cerem în căutarea unui nou ministru; hoți intelectuali, oameni incompetenți precum Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă și destui alți membri din Guvern și Parlament cât vor mai coborî ștacheta, în loc să o ridice pentru următorii demnitari și executivi? Dacă azi, mâine, poimâine se vine cu o propunere de ministru în persoana cuiva care a terminat oricare facultate pe bune, nu este urmărit penal, nu a fost implicat în scandaluri de corupție și vorbește ca un om normal și decent educat limba română, cum ni se va părea această propunere? Respectivul poate că este absolut incompetent în materie de educație și nu are experiență de conducere necesară pentru a fi ministru, dar nu cred că asta îl va face să fie privit cu ochi răi de majoritatea cetățenilor. Pentru că asta fac oameni precum Sorin Cîmpeanu, infectează un popor cu lehamite, indiferență și standarde scăzute, și nu ai cum să învinuiești prea mult poporul. Evident că exemplul dat mai sus va părea net superior unui plagiator, mincinos și traseist, va părea ca un semizeu gata să construiască cu propriile mâini un sistem de educație de la zero. Un ministru bun, demis sau cu mandatul terminat, va face ca ochii societății să caute pe cineva cel puțin la fel de bun, dacă nu mereu un nivel mai sus; un Nicolae Ciucă, de exemplu, șterge competența de pe radar și te face să speri la un om normal, capabil să vorbească satisfăcător în limba lui maternă.
Pentru că asta fac oameni precum Sorin Cîmpeanu, infectează un popor cu lehamite, indiferență și standarde scăzute, și nu ai cum să învinuiești prea mult poporul.
Nu susțin că trebuie să urâm orice propunere făcută, din cauza unor inevitabile imperfecțiuni, dar trebuie să urcăm constant pe scara așteptărilor, până ajungem la un șablon de ministru demn de o țară care pretinde a se vrea dezvoltată, civilizată, iubită și respectată. Putem să-l considerăm pe Sorin Cîmpeanu punctul zero și să vedem cât de sus vom ajunge în viitor și ce criterii vor exista în mentalul colectiv pentru a ocupa fotoliul unui ministru.
Nu în ultimul rând, am vorbit aici despre ce s-a întâmplat în domeniul educației. Chiar dacă politicienii au dat constant cu ea de pământ, poate încet-încet ne putem schimba individual percepția despre educație și despre cine ar trebui să fie parte din acest sistem. În țări ca Finlanda, meseria de profesor este căutată doar de cei care vor să se dedice cu adevărat, sunt necesare studii superioare riguroase, dar leafa e pe măsură; în România, profesorul este planul B pentru mulți, resemnarea amară (și ieftină din păcate) de a preda o disciplină studiată, dar în care nu ți-ai putut construi o carieră...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aș adăuga că cei buni reprezintă o amenințare, prin urmare se promovează planul B! Nu că ar fi un plan de rezervă! :)