Simt nevoia să vă împărtășesc gândurile mele cu privire la feedback-ul dat de către profesori și învățători elevilor la școală sau la after. Cel mai comun feedback întâlnit de-a lungul carierei mele didactice este acela prin intermediul căruia i se comunică elevului, de multe ori într-o manieră abruptă și impersonală, greșelile comise. Ca o sentință rușinoasă, ca o stigmă perpetuă.
Am ascultat astfel de feedback-uri și de fiecare dată am simțit un gol în stomac, am simțit și rușine pentru rușinea pe care ar fi trebuit să o simtă emițătorul acestui gen de feedback. Este ca și cum ai sta în față unui străin și ai primi un perdaf. Primul impuls este de apărare, ți-au fost activate mecanismele defensive, însă, fiind vorba despre un copil, reacția nu este cea meritată de emițător. Copilul din fața profesorului nu poate reacționa în același mod în care ar reacționa un adult, în același mod în care, pe bună dreptate, aș reacționa eu.
Copilul din fața unui astfel de profesor imediat se simte mic, insignifiant și înfricoșat, singur. Credeți că se gândește în acel moment la ceea de a greșit și la modul prin care poate îndrepta greșeala? La modul prin care o poate evita data viitoare? La cât de bine este la școală și cât de dragă-i este cartea? Nu. Exact ca mine, acel copil își dorește să dispară, să nu mai fie văzut și auzit niciodată, că oricum nu contează. Acum vă întreb: Cum ar trebui să iasă din gură unui cadru didactic evaluarea formativă orală dată pe parcursul întregului proces de învățare? La fel ca mine, vă gândiți că ar fi util și demn să fie dată într-o formă cât mai accesibilă, o formă care să activeze dorința de a face mai bine, de a fi mai bun, de a stimula creativitatea și inteligența, de a trezi spiritul critic constructiv, nu distructiv, într-o formă prietenoasă cu sentimentele și emoțiile elevilor, nu pentru că sunt elevi, pentru că sunt persoane înainte de a fi elevi, pentru că așa se poartă oamenii care, spre deosebire de animale, pot folosi cuvintele.
Feedback-ul, mai mult decât să fie uman, ar trebui să se transforme în feedforward, o piesă din noua colecție 2017-2018 a pedagogiei școlare și a andragogiei, piesă care a fost prezentată publicului american deja. Ea, “piesa vestimentară de rezistență”, are ajustări contemporane, așază în fața receptorului soluțiile posibile pentru îmbunătătire, arată căile de urmat, este pozitivă și dătătoare de speranțe, încurajatoare și colorată. Este o plăcere să o privești și să o auzi. Este haina oamenilor dornici să învețe pe alții cum să învețe.
Dr. Marshall Goldsmith susține că feedforward-ul se axează pe ceea ce se conturează în viitor, pe nenumăratele posibilități de a-ți îmbunătăți performanțele și comportamentele, presupusele finalități ale educației, rezultatul aplicării abilităților și deprinderilor formate pe baza cunoștințelor primite la școală.
Va împărtășesc aceste gânduri pentru că azi, în timpul efectuării temelor alături de elevii care rămân la școală în cadrul programului “Școala după școală”, am primit teme precum cea atașată sub forma imaginii din acest articol și am reflectat asupra feedforward-ului pe care l-aș putea da elevilor mei. Ceea ce m-a făcut să scriu aceste rânduri au fost gândurile mele legate de faptul că am lăsat nealterat conținutul produs de elevul meu. Ce vreau să spun? Desigur, vă gândiți că aș fi în stare să concep și să-i spun unui copil cum să obțină o descriere mult mai elaborată și bine închegată, însă am rezistat tentației.
Dacă i-aș fi modificat ceva, acest copil ar fi înțeles că muncă lui nu este suficientă, că el nu este suficient, în descrierea făcută a vorbit despre mama lui, cine sunt eu să-i spun că nu e bine ceea ce gândește despre mama lui? Vă dați seama câte sentimente sunt investite în aceste rânduri?
Vă dați seamă câtă bucurie a simțit scriindu-le și, mai departe, gândindu-se că eu mă voi emoționa citindu-le, văzând opera pe care el a scris-o? Care este rolul meu? Am observat greșeli de fond sau de formă? Păi pentru greșelile de fond și de formă mai avem încă 3 ani la dispoziție, cu toate că am îndreptat câteva și în cazul de fața, cât despre limbajul literar...încă vreo 7 cel puțin, așa că sunt în zonă în care pot să-l felicit pentru a doua descriere concepută în totalitate de el și să-l asigur că m-am emoționat să văd că l-am învățat bine, atât în zona personală cât și în cea cognitivă.
Am ales să-l felicit și să-i întăresc încrederea în forțele proprii și în mine, că doar eu l-am învățat tot ce știe până în ziua de azi și tot eu îl voi învățat și de azi înainte, până în clasă a IV-a. Am ales să-l felicit pentru că înainte de a fi cadru didactic sunt om și am fost și eu elevă și am primit nenumărate jigniri care câteodată m-au întărit, însă în cele mai multe cazuri m-au umilit înainte să mă întărească și nu vreau să le repet. Am ales să le arăt copiilor mei care sunt calitățile umane pentru că sunt sigură că nu vor ajunge toți doctori docenți, ceea ce mă bucură, căci ne vă asigură diversitatea atât de atrăgătoare a speciei umane.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca am avea macar 30 % din dascali croiti pe acelasi tipar...Romania ar avea o alta sansa;
Oare sunt?
1. Identificarea pe baze științifice a potențialului elevului.
2. Dezvoltarea personalității elevului prin adecvarea informațiilor necesare.
3, Dezvoltarea competențelor de socializare prin adecvarea comportamentului de integrare socială prin înțelegerea normelor sociale,a diversității, a consumului și a actului de creație din domeniul artelor și sporturilor, a regulilor polemicii și a dialogului.
4. Aprecierea binomului educator-elev după progresul obținut în dezvoltarea personalității elevului ( descendent,staționar,ascendent ) și eliminarea sistemului actual de notare.