Suflete în căutare, adolescenții, trec azi (sau dintotdeauna?) prin stări ce le ascut sensibilățile, vulnerabilitățile, temerile… Cine se uită la ei, cine îi ajută, cine îi înțelege pe cei care cred că nu sunt văzuți, ajutați, înțeleși?
Familia, în primul rând, dacă are energie și timp, dacă are interes și curiozitate, apoi prietenii- dacă sunt- și societatea, dacă vrea.
Dar vrea?
Cel puțin o mică parte din ea vrea, chiar face ceva.
Ong-urile, asociațiile și comunitățile create de oameni pe care îi preocupă binele celorlalți încearcă să fie acolo unde doare mai tare, oblojind nesiguranțe și tristeți care pot duce uneori la suicid în rândul adolescenților.
Melania Medeleanu cu a sa Asociație „Zi de bine”, a dedicat luna ianuarie cauzei adolescenților, ocazie cu care a realizat două episoade pe Podcastul Zi de Bine despre acest subiect pe care le puteți asculta mai jos. Impresionante, tulburătoare…
Atena Boca, renumita creatoare de comunități apreciată de Facebook în frunte cu Mark, a construit încă una numită „La primul adolescent” care vine după „La Primul bebe”.
Le-am întrebat, ca mamă de adolescent ce sunt, ce au simțit ele pregătind contextele în care tinerii se pot regăsi și se pot vindeca.
Melania Medeleanu, de ce te preocupă soarta adolescenților și starea lor de bine?
La Zi de bine noi abordăm în fiecare lună o cauză, de fiecare dată alta și încercăm mereu să ne uităm acolo unde, în general, se uită mai puțină lume. Și anul trecut ne-am întrebat unde sunt adolescenții în proiectele sociale. Sunt multe proiecte pentru ei și sunt foarte bune, dar s-au oprit o dată cu pandemia pentru că pur și simplu nu s-au putut realiza. Adolescenții sunt foarte afectați de pandemie, bine, cu toții suntem, dar gândiți-vă la acești tineri care sunt la începutul vieții când e atât de important pentru ei să se vadă cu prietenii, să-și testeze limitele, să fie liberi cât pot să fie, și care au fost închiși în casă împreună cu părinții lor de care, că ne place sau nu, se cam detașează la vârsta asta.
Și așa apar și conflictele…
Da, care riscă să fie din ce în ce mai mari tocmai pentru că ei nu au unde să descarce din toată tensiunea care se acumulează. Văzând câtă anxietate e în jur și câte cazuri de depresie sunt la adolescenți, unele însoțite de tentative de suicid, am decis să abordăm în luna ianuarie această cauză, cauza lor. Împreună cu Deprehub.ro ne-am întrebat care e proiectul pe care să-l putem face rapid și pe care să-l putem și aplica.
Așa că am creat acest Helpline la care adolescenții să vorbească cu cineva când nu au cu cine. Sunt o linie verde și un site plin de informații legate de nutriție, sexualitate, relația cu școala etc, adică acele subiecte care îi interesează pe adolescenți. Proiectul a avut un mare succes și deja telefonul sună, sunt peste 60 de psihologi pregătiți special pentru a răspunde. A fost un proiect foarte drag de care m-am despărțit cu greu, a fost însă și punctul de început al podcastului. Am înregistrat episodul 1 la începutul acestui an, el nu era chiar în plan, însă atunci când Ilinca Păun, mama unei adolescente care s-a confruntat cu depresia, mi-a întins o mână de ajutor, nu am putut s-o refuzăm.
Și acest site, acest număr funcționează în continuare?
Da, noi punem proiecte pe picioare pe care mai apoi partenerii noștri le gestionează.
Ai întâlnit adolescenți cu această ocazie?
Da, am întâlnit și am și făcut episodul 2 al podcastului cu o adolescentă fantastică. Este incredibil cât de interesantă a putut fi conversația cu ea, cât de congruentă cu ea însăși a fost Anastasia, cât de lucidă și de analitică, cu o capacitate de sinteză extraordinară a dilemelor din viața unui adolescent! Vă invit să urmăriți episodul 2 al podcastului, pentru că aflăm cum arată lumea adolescenților în vremuri pandemice…
Se dovedesc mulți a fi mai maturi decât vârsta lor…
Abordam acest subiect cu Iolanda Crețescu de la DepreHUB, ea este psihoterapeut și îmi spunea că așa cum eram noi la 15 ani, așa sunt ei azi la 12.
De ce?
Păi, să ne aducem aminte cum era în vremea noastră, aveam 2 ore de tv, nu era internet, viața era mai simplă, cu mai puține povocări informaționale… Stăteam mai mult pe afară, ne conectam mai mult cu alți copii și cu alți oameni, citeam, făceam multe lucruri care ne țineau mintea ocupată, dar care ne stimulau creativitatea, mai ales. Adolescenții de azi au o cantitate uriașă de informație, e complicat să o discearnă și se dau cu „capul de pereți” mai repede decât o făceam noi, se maturizează mai repede decât am făcut-o noi, dar rămân în urmă cu multe alte abilități față de noi la vârsta lor.
Atena Boca, ce te-a motivat să creezi „La primul adolescent”?
Este o continuare firească a tot ceea ce facem noi cu ”La primul bebe” unde ne ocupăm de mame cu copii între 0-4 ani. Când prima generație de copii a ajuns la 4 ani, mamele au spus că nu vor să iasă din grup, că au senzația că li se taie aripile.
Atunci am creat un alt grup concentrat pe 5-10 ani și acum copiii au ajuns la aproape la 10 ani și am simțit că trebuie să continuăm, fiindcă mesajele pe care le primeam erau de așa natură. Cu copiii între 5 și 10 ani lucrurile sunt mai domoale, dar preadolescența, care azi se pare că apare mult mai devreme, le face pe mame să se teamă.
Și psihologii care lucrează cu noi ne spun că au cabinetele pline în primul rând de adolescenți „neînțeleși” și de părinți care nu mai știu cum să ajungă la copiii lor. Așa că am dat drumul acestui grup în care sunt deocamdată doar 3000 de mame pentru că ne-am bazat mai mult pe interacțiune, decât pe cifre și reacția a fost foarte bună. Am primit multe mesaje prin care ni se spunea că acest grup este de mare ajutor.
Preotul Galeriu îmi spunea că pe copii îi „vezi” până la adolescență, după care parcă intră într-un fel de nor, de ceață în care nu-i mai vezi, pentru ca să-i „vezi” din nou pe la 18 ani… Această „ceață” este plină de drumuri întortocheate- asta dacă îți pasă să găsești drumul până la copilul tău- și de conflicte în egală măsură…
E fain cum a spus Părintele, dar eu cred că „ceața” se datorează ambelor părți. Copiii intră într-o etapă de vârstă în care simt nevoia să zboare din cuib sau măcar să facă primele încercări și, din păcate, fără să ne dăm seama, și noi facem o serie de lucruri care ne duc acolo și ne îndepărtează și mai tare de copii. Observ că, încă de când au copiii 10 ani, părinții se pregătesc pentru această etapă a adolescenței, pentru că în ultimii ani eu am tot auzit că adolescenții sunt o problemă.
Iar eu nu cred asta, nu simt asta, ci simt că apare o prăpastie care se așează între părinți și copii, iar părinții așteaptă ca adolescenții să vină spre ei, ori asta nu se va întâmpla niciodată. Pașii ar trebui făcuți de părinte spre copil, dar pentru asta e nevoie de multă conștientizare, de multă terapie, dacă vrei, iar ego-ul trebuie scăzut, dacă nu chiar redus la zero. La asta adaugăm și disponibilitatea de a face toate acestea.
Am citit o carte pe care am declarat-o cea mai bună carte de parenting pe care am citit-o vreodată. Se numește „Hold on to your kids”, e scrisă de Gabor Mate pe care îl admir enorm și care dezbate acest subiect al orientării copiilor mai degrabă către prieteni decât către părinți, ceea ce este firesc, dar numai într-o anumită limită și care se explică prin faptul că părintele pierde rolul de stâlp al copilului, pentru că nu mai știe cum să facă asta.
De aceea am făcut și noi acest grup și mă simt ca acum 8 ani când am demarat „La primul bebe” și nu știm ce și cum, dar această etapă de început este dedicată procesului de a înțelege în primă fază fenomenul, nevoile și cum putem fi noi acolo pentru mame, pentru părinți.
Foto: Unsplash, Melania -revista Unica, Atena- arhiva personală
Articol preluat de pe blogul autoarei - cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.