O a treia explicaţie ţine de piramida nevoilor, a lui Maslow. Conform acesteia, nevoile de ordin superior nu se dezvoltă decȃt atunci cȃnd cele de nivel inferior sunt satisfăcute. Pe primul nivel se află nevoile fiziologice, iar pe al doilea cele de siguranţă. De abia pe al treilea nivel regăsim nevoia de dragoste şi apartenenţă iar pe nivelul patru nevoia de stimă, recunoaştere, respect, apreciere, libertate. Foto: Profimedia

Dacă stai să te gândești bine, nu există om care să nu cunoască pe cineva cu depresie și cu toate astea nu suntem în stare să scăpăm de stigmă. Îmi amintesc cu strângere de inimă că am avut cândva o prietenă care pur și simplu nu putea lua în considerare că un om poate avea depresie. I-am ascuns mereu stările proaste de rușine și teama de a nu fi judecată. (Foto: Sheila Terry / Sciencephoto / Profimedia)

„Depresia se asociază o vină extraordinară, oamenii care se confruntă cu depresia simt o vină uriașă că trăiesc așa ceva, că devin o povară pentru cei din din jur.. Se confruntă cu un amestec de sentimente atât de dureroase, încât îi prăbușește și, uneori, din păcate, pot recurge la un act final”, spune Cătălina Dumitrescu. (Credit foto: Dorothea Schulz)

Pentru întâia oară în viață, a înțeles cât de greu este să fii liber. Cât de greu este să nu mai ai nicio responsabilitate. Cât de greu e să îți găsești un sens în afara unui colectiv în care îți erau trasate niște sarcini. (Foto: Wavebreak / Profimedia)

„Ca jurnalist care am suferit eu însumi de depresie severă, aș vrea să îi aduc un omagiu Iuliei Marin, care și-a expus cu atâta curaj propria luptă cu suferința, documentând, în același timp, problemele acestei lumi, dezvăluind prin investigațiile sale corupția și greutățile care ne înconjoară”, scrie Andrew Solomon. (Foto; Annie Leibovitz via Facebook Humantas)

Nu aș fi scris niciodată despre asta, dacă nu explodau în spațiul public dilemele și drama morții Iuliei Marin.  Depresia e o boală. O boală cumplită. Netratată, duce la boli mult mai grave. (Foto: Profimedia Images)

De ce n-ar fi această drama radiografia societății noastre? Nu numai că nu ne interesează că acest om a murit, dar mai ales pe noi nu ne interesează că acest om a trăit. Ne punem problemele sub preș și preferăm să ignorăm.

Trei ani de zile am crezut că divorțul este doar o glumă.

Suflete în căutare, adolescenții, trec azi (sau dintotdeauna?) prin stări ce le ascut sensibilățile, vulnerabilitățile, temerile… Cine se uită la ei, cine îi ajută, cine îi înțelege pe cei care cred că nu sunt văzuți, ajutați, înțeleși?

Moartea nu vine niciodată pe hârtie. (Foto: Enrique Ortiz/ AFP/ Profimedia Images)